Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2485/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2485/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 14032/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2485 R
Ședința publică de la 30 Octombrie 2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE C. C. M.
Judecător E. V.
Judecător R. P.
Grefier M. P. M.
Pe rol soluționarea recursului C. administrativ și fiscal formulat împotriva sentinței civile nr. 6524 pronunțată la data de 07.11.2013 de Judecătoria B., în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție IF/_/29.10.2012 privind pe recurenta - petentă . SRL în contradictoriu cu intimatul INSPECȚIA M.-INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ILFOV.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.10.2014, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.10.2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 8.11.2012 sub nr._, petenta . SRL a chemat în judecată pe intimata INSPECȚIA M.-INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ILFOV, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.10.2012, desființarea amenzii contravenționale în cuantum de 3.500 lei. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul și exonerarea de plata amenzii.
În motivarea cererii, petenta . SRL a arătat că prin procesul-verbal contestat s-a reținut în sarcina sa faptul că a încălcat dispozițiile prevăzute de art.39 alin.5 din Legea 319/2006, respectiv pentru încălcarea dispozițiilor art.27 alin.1 lit.a din Legea 319/2006.
În urma înștiințării comunicate de către Primăria Orașului Otopeni, echipa formată din A. R., F. A. și Petenchiu C. (șeful echipei), s-a deplasat în orașul Otopeni pentru a remedia problemele apărute la iluminatul public.
După ce au efectuat lucrările pe .. 9 Mai, observând că pe . ST3, tip SE11 nu este aprins corpul de iluminat, numiții A. R. și F. A., din proprie inițiativă, au hotărât să schimbe și becul de la acest corp de iluminat, cu toate că nu primiseră indicații în acest sens de la șeful de echipă Petenchiu C., care nu se afla la fața locului, fiind plecat după materiale. Cei doi au montat scara din aluminiu, iar A. R. s-a urcat pe scară echipat cu centură complexă, mănuși electroizolante și bocanci cu talpa de cauciuc, scara fiind ținută în permanență de colegul său de echipă, F. A.. În momentul în care A. R. a încercat să-și prindă centura de siguranță complexă, la aproximativ 6 metrii de pământ, nu a reușit, căzând de pe scară. În urma acestui incident, A. R. a fost transportat la Spitalul Elias, unde a decedat.
Evenimentul a fost comunicat de îndată către ITM ILFOV, comunicarea a fost făcută verbal domnului V. M. chiar în ziua producerii tragicului eveniment.
Astfel, având în vedere că dispozițiile art.27 alin.1 lit.a din Legea nr.319/2006 nu prevăd în mod expres comunicarea în scris a evenimentului produs, petenta a apreciat că și-a îndeplinit de îndată această obligație, prin comunicarea verbală a evenimentului către inspectorul șef adjunct securitate și sănătate în muncă al ITM ILFOV, domnul V. M..
De asemenea, în dimineața zilei de 15 iunie 2012, la sediul ITM ILFOV, s-a deplasat doamna I. G. R., angajata . SRL, care a înregistrat și în scris producerea evenimentului din data de 14 iunie 2012, așa cum reiese din actele ce au fost înregistrate la ITM ILFOV la data de 15 iunie 2012.
Față de aceste aspecte petenta a arătat că se impune anularea procesului-verbal contestat având în vedere că presupusei fapte contravenționale îi lipsește elementul material al laturii obiective, respectiv acțiunea de a încălca dispozițiile art.27 alin.1 lit.a din Legea nr.319/2006, acest dispoziții nefiind încălcate de petentă. De asemenea, faptei contravenționale îi lipsește vinovăția, . Având în vedere gradul de pericol social al faptei, față de petentă s-ar fi putut dispune și avertismentul.
Cererea a fot întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001.
În dovedire a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu martorul V. M..
Petenta a depus, în copie: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/29.10.2012, înștiințare de plată.
Intimata INSPECȚIA M.-INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ILFOV a depus întâmpinare prin care a arătat că evenimentul reținut în cuprinsul procesului-verbal de contravenție . nr._/29.10.2012, ce a avut loc la data de 14 iunie 2012, în jurul orei 15,309, nu a fost anunțat chiar în ziua respectivă așa cum prevede art.27 alin.1 lit.a din Legea 319/2006, ci a fost comunicat a doua zi, documentul fiind înregistrat la ITM sub nr.9740/5.06.2012.
Față de considerentele arătate, a solicitat instanței respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, cu menținerea procesului-verbal de contravenție . nr._/29.10.2012.
În dovedire a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 6524/07.11.2013 s-a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Instanta a retinut ca in data de 14.06.2012, in jurul orei 15.30, pe ., jud. Ilfov, angajatii reclamantei, A. R. si F. A. au incercat sa efectueze reparatii la reteaua de iluminat public, iar in timpul operatiunii de prindere a cordonului centurii de siguranta pe stalp lucratorul A. R. s-a dezechilibrat si a cazut de pe scara ridicata pe stalp de la o inaltime de cca 6 m, cazatura care a condus ulterior in acceasi zi, in jurul orei 18.30, la decesul acestuia.
Reclamanta a instiintat intimata despre producerea accidentului in data de 15.06.2012, dupa cum rezulta din adresa de Comunicare a evenimentelor inregistrata sub nr. 9470/15.06.2012.
Potrivit art. 26 alin. 1 lit a din Legea nr. 319/2006, angajatorul are obligatia sa comunice evenimentele de indata, inspectoratelor teritoriale munca, toate evenimentele asa cum sunt definite la art. 5 lit. F.
Obligativitatea instiintarii de indata rezulta si din obligatia corelativa a inspectoratelor de munca, astfel cum este stabilita la art. 29 alin. 1 lit. B din acelasi act normativ, potrivit caruia cercetarea evenimentelor este obligatorie si se efectueaza de catre inspectoratele teritoriale de munca, in cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidenta sau confirmata, deces, accidente colective, incidentec periculoase, in cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporara de munca.
De asemenea, potrivit art. 115 din HG nr. 1245/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice, cercetarea se face imediat dupa comunicare, in conformitate cu prev. Art. 29 alin. 1 lit. B din Legea nr. 319/2006.
Prin raportare la prevederile legale mentionate, instanta a constatat ca petenta si-a incalcat obligatia de a anunta de indata evenimentul produs in jurul orei 15.30 din data de 14.06.2012, aceasta comunicand despre decesul survenit pe parcursul zilei, abia in ziua urmatoare.
Pentru aceste considerente, instanta a apreciat ca procesul-verbal nr._/29.10.2012 este legal si temeinic intocmit.
In ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunii, instanta a retinut ca potrivit art. 39 din Legea nr. 319/2006, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3500 lei la 7000 lei, incalcarea dispozitiilor de la art. 27 alin. 1 lit. a si b, petenta fiind sanctionata cu amenda de 3500 lei.
Avand in vedere periculozitatea faptei si ratiunile care au determinat legiuitorul sa instituie obligatia comunicarii de indata a evenimentelor de natura celui produs in speta, avand in vedere si faptul ca petentei i s-a aplicat amenda minima, instanta a apreciat ca individualizarea sanctiunii a fost corect facuta.
Împotriva acestei sentințe petenta a formulat recurs prin care solicită admiterea acestuia, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertismentul.
În motivarea recursului, petenta a arătat că instanța de fond, prin sentința pronunțată s relatat doar faptul că societatea a încălcat obligația de a înștiința de îndată Inspectoratul Teritorial de muncă. Această motivarea este greșită, având în vedere faptul că instanța nu a pipăit fondul dedus judecății.
Evenimentul produs la data de 14.06.2012 a fost comunicat de îndată intimatului, această comunicare fiind făcută verbal de administratorul societății, domnului V. M., inspector șef adjunct, chiar în ziua producerii tragicului accident. DE asemenea, inspectorul șef a fost anunțat telefonic și de decesul numitului A. R., în aceeași zi cu producerea accidentului.
Petenta a mai arătat că dispoz. art. 27 alin. 1 lit. a din Legea nr. 319/2006 nu prevăd în mod expres comunicarea în scris a evenimentului produs, apreciază că societatea și-a îndeplinit această obligație, prin comunicarea verbală a evenimentului către inspectorul șef adjunct V. M..
În dimineața zilei de 15.06.2012, inspectorul securitate și sănătate în muncă din cadrul societății petente s-a prezentat la sediul intimatei, și a înregistrat și în scris producerea evenimentului din data de 14.06.2014.
S-a mai arătat că instanța de fond a omis să ia în considerare atât aspectele de fapt și de fond ale speței deduse judecății.
Este absurd faptul că reprezentanții societății trebuiau să se prezinte cu o cerere scrisă la intimat chiar în ziua producerii tragicului eveniment, în situația în care administratorul societății a fost la spital, la scurt timp după ce numitul A. Ramiroa căzut. Principalele griji ale societății au fost exclusiv legale de starea de sănătate a acestuia.
Recurenta – petentă a mai arătat că procesul verbal de contravenție este nul, întrucât presupusei fapte îi lipsește elementul material al laturii obiective, iar faptei contravenționalei îi lipsește vinovăția, atâta timp cât administratorul societății a comunicat de îndată producerea evenimentului
Cererea este întemeiată în drept pe dispoz. OG nr. 2/2001, art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă, art. 26, art. 27 și art. 28 și urm. din legea nr. 319/2006.
Intimata a depus întâmpinare prin care invocă excepția tardivității formulării recursului, având în vedere faptul că sentința civilă a fost comunicată petentei la data de 08.01.2014, iar aceasta a formulat recurs la data de 30.01.2014, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 34 alin. 2 teza 1 din OG nr. 2/2001.
Analizând sentința civilă atacată în raport de excepția tardivității invocate, tribunalul constată următoarele:
La termenul de judecata din data de 23.10.2014, Tribunalul a pus în discuția părților exceptia tardivitatii formulării recursului asupra careia urmeaza a se pronunta cu prioritate, in raport de dispozitiile art.137 alin.1 C..
Astfel, Tribunalul retine ca sentinta civila a carei modificare se solicită prin prezenta cale de atac a fost comunicata recurentei-reclamante . SRL la data de 08.01.2014, iar aceasta a declarat recurs abia la data de 30.01.2014, astfel cum rezulta din viza de primire.
Or, potrivit art.301 alin.1 C.p.c., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicare hotararii, iar conform art.101 alin.1 C. termenele se inteleg pe zile libere, neintrand in socoteala nici ziua cand a inceput, nici ziua cand s-a sfarsit termenul.
In consecinta, fata de situatia de fapt retinuta si de dispozitiile legale incidente, Tribunalul constata ca recursul a fost formulat cu depasirea vadita a termenului prevazut de lege pentru depunerea sa, motiv pentru care admite excepția tardivitatii invocata de intimată si, in consecinta, va respinge cererea de recurs formulata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta - petentă . SRL în contradictoriu cu intimatul INSPECȚIA M.-INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ILFOV, împotriva sentinței civile nr. 6524 pronunțată la data de 07.11.2013 de Judecătoria B., ca nefondat .
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Octombrie 2014.
Președinte, C. C. M. | Judecător, E. V. | Judecător, R. P. |
Grefier, M. P. M. |
M.M. 07 Noiembrie 2014
Redactat VE – 2 ex.
Jud. fond S. – I. I. C. – Jud. B.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2080/2014.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3315/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








