Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 288/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 288/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 3434/1748/2013
DOSAR nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 288/R
Ședința publică din data de 02.06.2014
Tribunalul constituit din:
P. – C. D.
JUDECATOR – N. P. G.
Grefier - V. F. A.
Pe rol se află soluționarea apelului civil formulat de apelanta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva sentinței civile nr.7704/26.11.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent A. T., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, partile nu au raspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul constatând ca s-a solicitat judecarea in lipsa, conform art.411 Cod de procedura civila, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu în data de 16.05.2013, sub numărul_ petentul Aevoaiei T. a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA anularea procesului-verbal . nr._/25.03.2011 întocmit de intimată.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate.
În drept, au fost invocate O.G. 2/2001.
În probațiune, petentul a atașat plângerii sale, în copie, procesele-verbale contestate.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, a formulat întâmpinare, solicitand respingerea plangerii ca tardiva. Exceptia tardivitatii a fost respinsa de instanta la acest termen.
Pe fond s-a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.
Instanța, în temeiul art. 167 C., a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Prin sentința civilă nr.7704/26.11.2013 Judecătoria Cornetu a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal R11 nr._/25.03.2011.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, în fapt, a reținut că prin procesul verbal . nr._/25.03.2011 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se, în esență, că la data de 27.10.2010 petentul a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe DN4, Km 8, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat, instanța a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
A mai trebuit precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, a trebuit admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat,respectiv:
- existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
- toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
- legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.
Natura juridică a acestui termen a rezultat din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
- textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr.144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost săvârșită în ziua de 27.10.2010, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 25.03.2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.
Împotriva sentinței civile nr.7704/26.11.2013, a formulat apel intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cerere înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 19.03.2014, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentintei civile apelate in sensul respingerii acțiunii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic precum și sancțiunile amenzii.
În motivare, intimata a aratat ca instanta de fond a interpretat gresit disp. art.304 pct.8 și art.312 alin.3 Cod de procedura civila și art.9 alin.3 din OG 15/2002 apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă.
A mai arătat că în prezenta speță fapta a fost constatată în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, așa cum prevede art. 13. alin. 1 din OG nr. 2 din 2001 și comunicat respectându-se dispozițiile legale.
În opinia intimatei din interpretarea logico – sistematică a textelor legale, rezultă că prin apariția legii nr. 144 din 2012 pentru modificarea OG nr. 15 din 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și în niciun caz, art.9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 si art.480 Cod de procedură civilă.
În temeiul art.411 Cod de procedura civila a solicitat judecarea cauzei in lipsa.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 02.04.2014, intimatul petent a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile apelate.
În motivare s-a arătat că în speță calea de atac incidentă este recursul, conform prevederile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă.
A mai arătat că întocmirea și respectiv comunicarea procesului verbal de contravenție s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.25, art.31 și art.32 din OG 2/2001. Fapta a fost săvârșită la data de 27.10.2010 iar aducerea la cunoștință a respectivei sancțiuni către intimat s-a realizat la aproape 3 ani de la data săvârșirii pretinsei fapte, respectiv la data de 09.05.2013.
În drept cererea nu a fost motivată.
Analizând apelul civil de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta dezincriminarea contravențiilor pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite de același contravenient in termenul de maxim 30 de zile socotit de la data încheierii primului proces-verbal de constatare si sancționare a contravenției si pana la momentul comunicării acestui proces-verbal.
Abrogarea reglementarii unei contravenții după constatarea și sancționarea respectivei fapte contravenționale, poate fi invocata în timpul procesului (atât în primă instanță, cât și în recurs) prin care se soluționează plângerea împotriva acelui proces-verbal de contravenție, cu consecința lipsirii procesului-verbal de contravenție de efecte juridice.
Din acest punct de vedere art. 12 din O.G. nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzând ca: „(1) Daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost savarsită înainte de data intrării in vigoare a noului act normativ. (2) Daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta. In cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția savarsită anterior va fi sancționata conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data savarsirii acesteia”.
Prin urmare, abrogarea contravenției chiar survenită după soluționarea procesului de către instanța de fond își întinde retroactiv aplicabilitatea în timp. Grăitoare in acest sens sunt dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția a României (prin Deciziile nr. 228/13.03.2007, nr. 318/09.09.2003) care a armonizat, astfel, . măsura instituția retroactivității legii contravenționale cu dispozițiile art. 6 din CEDO.
Retroactivitatea merge în trecut, fără limită, acoperind în aria sa de reglementare toate sancțiunile aplicate și neexecutate prevăzute de legea mai favorabilă.
În cauză, însă, tribunalul reține că prima instanță a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor legale anterior menționate, intimata neinvocând și nedovedind faptul că au fost sancționate mai multe contravenții pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 săvârșite în intervalul de timp necesar pentru comunicarea primului proces-verbal de contravenție de pana la 30 de zile, interpretând în mod greșit natura legală a acestui termen, acesta neavând caracterul unui termen de prescripție.
Astfel, tribunalul reține că încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, iar intimatul nu a contestat autenticitatea înregistrărilor si nici nu a dovedit ca acestea nu ar reflecta realitatea. Așadar, din planșele foto înfățișate de intimată rezulta ca autoturismul intimatului a fost surprins la data de 27.10.2010 pe DN4 km 8, localitatea Popesti Leordeni, jud. Ilfov, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă, aspect recunoscut chiar de catre petent in cuprinsul plangerii contraventionale.
In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar intimatul nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.
Fapta imputata intimatului, așa cum a fost descrisa in actul de constatare, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.
Referitor la măsura complementara de obligare a contravenientului la plata tarifului de despăgubire trebuie avute in vedere prevederile art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România - rovinieta, potrivit cărora tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările si completările ulterioare, aplicate si contestate in instanța pana la data intrării in vigoare a legii se anulează.
Nu pot fi primite criticile vizand prescrierea aplicarii sanctiunii si prescrierea executarii santiunii contraventionale, acestea nefiind intemeiate. Cu privire la aceste critici, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Potrivit art. 14 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.
Asadar, in prezenta cauza, fapta a fost savarsita la data de la data de 27.10.2010, iar amenda a fost aplicata la data de 25.03.2011 cand a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de catre C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN, adica in termenul legal de prescriptie de 6 luni de la savarsirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.
Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ a fost comunicat contravenientului la data de 05.04.2011 conform procesului verbal de indeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contraventiei, la un interval mai mic de o luna de la data aplicării sanctiunii, respectând dispozițiile art. 14 alin. (l) din OG 2/2001, astfel incat tribunalul reține că nu a intervenit prescrierea executării sancțiunii contravenționale în condițiile art. 14 din O.G. nr. 2/2001, avand in vedere ca la data efectuarii comunicarii actului constatator prin afisare, nu era stabilit caracterul subsidiar al modalității de comunicare a procesului verbal contravențional și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar din interpretarea gramaticală a art. 27 din OG nr. 2/2001, utilizarea conjuncției "sau" putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar fi putut recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă.
In ce priveste sustinerea petentului in sensul ca nu era in niciun fel nevoie de a detine rovinieta atata timp cat se deplasa in localitatea in care avea domiciliul, Tribunalul retine ca aceasta nu este intemeiata, intrucat nu are relevanta faptul ca vehiculul circula in localitate sau in afara localitatii, atata timp cand circula pe un drum national (DN 4), fata de disp. art. 1 alin. 2 ind. 2 din OG nr. 15/2002, care prevad ca Tariful de utilizare se aplică pe rețeaua de drumuri naționale din România, definită la art. 1 alin. (1) lit. d), cu excepția sectoarelor de drum pentru care se vor aplica tarife de concesiune. Potrivit art. 1 alin. (1) lit. d),din acelasi act normativ, rețeaua de drumuri naționale din România - drumurile de interes național definite conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 480 alin. 2 C. proc. civ., va fi admis apelul declarat, va fi schimbata in parte sentința apelata, se va dispune anularea măsurii obligării petentului contravenient la plata tarifului de despăgubire și vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva sentinței civile nr.7704/26.11.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent A. T..
Modifică în parte sentința civilă apelata, în sensul că:
Admite în parte plângerea
Anulează tariful de despăgubire aplicat prin procesul – verbal de contravenție contestat și menține dispozițiile din acest proces – verbal în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale.
Constata prescris dreptul de a executa sancțiunea contravențională a amenzii
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECATOR
C. D. N. P. G.
Grefier
V. F. A.
pentru grefier aflat in C.O.,
semneaza Grefier Sef
Concept red. gref. A.V.F. – 23.06.2014
Red. Jud: N.P.G./4 exemplare/01.08.2014
Jud. fond: C. A. C. - Jud. Cornetu
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 147/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1271/2014.... → |
|---|








