Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2665/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 2665/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 14363/1748/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2665 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 02.12.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. E.

JUDECĂTOR: A. D.

JUDECĂTOR: G. N.

GREFIER: M. A. M.

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurenta-intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 7765/27.11.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-petentă B. V., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.

TRIBUNALUL,

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 28.11.2012, sub nr._ petenta B. V. a solicitat instantei, in contradictoriu cu intimata CNADNR SA – CESTRIN, anularea procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/14.11.2012 intocmit de catre intimata.

In motivarea plangerii, petenta a aratat ca a instrainat la data de 5.09.2011 autoturismul depistat circuland fara rovinieta, insa cumparatorul nu si-a indeplinit obligatia de a inscrie acest autoturism pe numele sau.

In drept s-au invocat prevederile O.G. 2/2001.

In dovedirea plangerii, petenta a depus la dosar procesul-verbal contestat și contractul de vanzare cumparare pentru vehicul folosit.

Intimata, legal citata, nu a formulat intampinare, insa a depus la dosar plansa foto, autorizatia de control si certificatul agentului constatator.

La termenul din 20.11.2013 instanta a incuviintat pentru parti proba cu inscrisurile de la dosar.

Analizand actele dosarului instanta a constatat urmatoarele :

Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/14.11.2012 petenta a fost sanctionată cu amendă contravențională, in baza art. 8 din O.G. nr. 15/2002, retinandu-se ca in data de 30.10.2012 a circulat cu autoturismul cu nr de inmatriculare_ fara rovinieta.

Verificand indeplinirea conditiilor de validitate prevazute de art 16 si 17 din OG nr 2/2001, instanta a constatat ca acestea sunt indeplinite. Astfel, s-a reținut că procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/14.11.2012 cuprinde data si locul unde a fost incheiat, numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, textul legal care sanctioneaza fapta si semnatura agentului constatator.

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor, prin utilizator art. 1 alin. 1 lit. b) intelegand persoana care are in proprietate sau poate folosi in baza unui drept legal un vehicul inmatriculat in Romania.

Din contractul de vanzare cumparare pentru vehicul folosit rezulta ca petenta a transmis la data de 5.07.2011 dreptul de proprietate asupra autoturismului cu nr de inmatriculare_ catre S. Adelin, din aceasta data acestuia din urma revenindu-i si obligatia de plata a rovinietei.

Avand in vedere considerentele expuse, instanta a constatat ca fapta retinuta prin procesul-verbal contestat nu a fost savarsita de catre petentă, autoturismul cu nr de inmatriculare_ fiind instrainat anterior savarsirii faptei, prin urmare a admis plangerea si a anulat procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei . nr._/14.11.2012, intocmit de catre intimata.

Împotriva sentinței civile nr. 7765/27.11.2013 a formulat recurs intimata solicitând

admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul menținerii sancțiunii amenzii.

În motivare recurenta-intimată susține că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deținător sau utilizator al autoturismului, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenției, iar înscrierea în cartea de identitate a utilizatorului este o condiție de opozabilitate, formalitățile prevăzute de disp. OG nr. 15/2002 sunt necesare pentru a face actul încheiat de părți opozabil și persoanelor ce nu au participat la încheierea lui. Mai mult, dacă în urma contractului de vânzare cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN, iar atâta timp cât intimata figurează ca și proprietară a autovehiculului în certificatul de înmatriculare cât și în evidențele SPCRPCI, și nici o altă persoană nu este menționată în calitate de utilizator, aceasta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional potrivit art. 8 coroborat cu art. 1 lit. B din OG 15/2002.

Recurenta-intimată a mai arătat că potrivit Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art. 24, al. 2, lit. d, intimatul avea obligația să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe num ele său și în baza de data a MAI.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 8, art. 312 alin 3 Cod proc. civ.

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de recurs se invocă faptul că prima instanță a interpretat in mod greșit actul dedus judecății, întrucât potrivit prevederilor art. 7 și art. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002 obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare, utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Motivul de recurs este neîntemeiat pentru considerentele următoare:

Tribunalul reține că în cuprinsul plângerii formulate petenta a susținut faptul că nu mai era proprietatea autoturismului în cauză, acesta fiind înstrăinat anterior săvârșirii faptei contravenționale.

Susținerile petentei sunt întemeiate. Astfel, din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul primei instanțe, reiese faptul că la data săvârșirii contravenției, petenta nu mai era proprietar al autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, acesta fiind înstrăinat anterior. Această situație de fapt reiese din cuprinsul adresei emise de către Direcția de Impozite și Taxe, depusă la dosarul primei instanțe. În același timp, tribunalul reține că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Prin urmare, nu se poate reține culpa petentului în săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-intimată C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr. 7765/27.11.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-petentă B. V. ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.12.2014

Președinte Judecător Judecător

M. E. A. D. G. N.

Grefier

M. A. M.

Concept red. gref. M.A.M

Red. Jud:M.E./2 exemplare

Jud.fond :–C. D. - Jud./Cornetu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 2665/2014. Tribunalul ILFOV