Contestaţie la executare. Decizia nr. 153/2016. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 153/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 153/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBMAR:2016:005._
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 153/A
Ședința publică din 17 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. M. S.
Judecător M. P.
Grefier C. M. C.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanții A. Ș., B. C., BABUȚIU M., B. T., B. R., B. E., B. N., C. G., F. (P. N. C., G. E., G. A., G. F., H. V., I. G., I. V., I. I., M. C., M. V., M. E., M. S., M. A., M. A. L., N. M., N. D., P. (N.) B. C., P. V., P. M., P. D., P. T., P. V., S. M., S. A. I., T. E., T. G.,T. C., T. I. B., V. O., V. M., V. T., V. S. F., V. G. împotriva sentinței civile nr. 7143 din 16.10.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI BAIA M., având ca obiect contestație la executare.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 10.02.2016, când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 7143 din 16 Octombrie 2015 a Judecătoriei Baia M., pronunțată în Dosarul nr._, s-a admis contestația la executare introdusă de contestatorul AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI BAIA M., în contradictoriu cu intimații M. S., B. E., V. G., T. G., C. G., T. C., H. V., P. M., Iliuta I., B. R., T. I. B., P. V., I. V., M. E., F. (P.) N., M. V., M. A. L., M. A., A. Ș., T. E., P. D., P. T., G. A., S. F., V. S. F., N. D., V. O., B. C., G. E., G. F., B. N., Babutiu M., I. G., N. M., P. V., V. M., M. C., B. T., S. A. I., P. (N.) B. C., toți prin reprezentant V. S. F. și s-a dispus anularea actelor de executare efectuate în Dosarul de executare silită nr. 6/2015 al SCPEJ M. și Asociații.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 2719/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj-Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a admis în parte recursul declarat de către intimați și a fost obligată contestatoarea la plata către aceștia a drepturilor salariale prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c. și d din Legea nr. 188/1999. Prin aceeași decizie s-a respins cererea intimaților de plată a drepturilor salariale recunoscute la cuantumul de 25%, reținându-se că stabilirea unui atare cuantum ar încălca principiul legalității.
Intimații au pus pentru prima dată titlul executoriu în executare în anul 2012, acesta formând obiectul dosarului de executare nr. 233/2012 al S.C.P.E.J. M. și Asociații. Împotriva executării silite demarate în acest dosar execuțional s-a contestație la executare invocându-se atâta faptul că executarea silită era suspendată de drept conform O.U.G. nr. 71/2009 cât și faptul că suma executată silit este nejustificată întrucât prin titlul executoriu ce constituie temeiul dosarului execuțional s-a respins capătul de cerere privind obligarea contestatoarea la un spor în cuantum de 25%. Prin sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr._ s-a respins contestația la executare formulată, reținându-se că titlul executoriu pus în executare se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel că intimații sunt îndrituiți la primirea integrală a sumelor prevăzute în cuprinsul titlului executoriu. Împotriva hotărârii instanței de fond s-a formulat recurs, fiind reiterate argumentele invocate în contestația la executare. Prin decizia civilă nr. 64/R a Tribunalului Maramureș s-a admis recursul declarat de către contestatoare și s-a admis contestația la executare fiind anulate formele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 233/2012 al S.C.P.E.J. M. și Asociații, reținându-se că în mod greșit instanța de fond a statuat că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 relative la suspendarea de drept a executării silite.
La data de 14 ianuarie 2015 intimații au formulat o nouă cerere de executare silită vizând executarea silită a deciziei civile nr. 2719 a Curții de Apel Cluj, fiind format dosarul de executare silită nr. 6/2015 al S.C.P.E.J. M. și Asociații (f. 554-555). Prin încheierea din data de 19 ianuarie 2015, executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită (f. 550-553). Prin adresa din data de 29 ianuarie 2015 executorul judecătoresc dispus efectuarea unei expertize și a stabilit obiectivele la expertiză (f. 549). În raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză de către expertul Cziriac C. G. (f. 413-547) s-a stabilit că nu există vreun act normativ care să reglementeze modalitatea de calcul a celor două suplimente, aducând acest lucru la cunoștința părților (f. 416). Conform aceluiași raport de expertiză, în lipsa unui cadru normativ creditorii au solicitat calculul suplimentului treptei de salarizare și suplimentul potului în procent de 25% fiecare din salariul de bază (f. 416).
Având în vedere titlul executoriu și raportul de expertiză, executorul a emis, la data de 10 martie 2015, somația de executare (f. 407), comunicată acesteia din urmă la data de 13 martie 2013 (f. 406).
În privința excepției autorității de lucru judecat s-a arătat că trăsăturile excepției autorității de lucru judecat sunt reglementate de art. 432 C. proc. Civ. conform cărora ,,Excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată.”
Raportat la normele arătate instanța a reținut că autoritatea de lucru judecat este unul dintre efectele hotărârii judecătorești definitive prin care se urmărește ca litigiul vizând aceleași părți, același obiect și aceeași cauză să nu poată fi judecat de două ori, iar sub aspectul naturii sale juridice, excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, peremptorie și absolută.
După cum rezultă din dispozițiile art. 430 alin. 2 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat poate privi dispozitivul hotărârii judecătorești sau considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
În ceea ce privește considerentele, prima instanță a reținut că trebuie făcută distincția după cum acestea sunt considerente decisive sau considerente decizorii, având în vedere considerentele Deciziei civile nr. 64/R, pronunțată de Tribunalul Maramureș - în Dosar nr._, ca și considerente decisive,însă s-areținut că excepția invocată este nefondată, întrucât analiza instanței de control judiciar nu a vizat niciun moment caracterul lichid sau cert al creanței ori dacă aceasta poate fi pusă efectiv în executare silită ci numai dacă titlul executoriu cade în domeniul de incidență a suspendării de drept prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.
Așa fiind, prima instanță a apreciat că elementul cauză ce intră în compunerea autorității de lucru judecat diferă.
Astfel, în materie de lucru judecat prin cauză se înțelege faptul material sau juridic care constituie temeiul legal sau fundamentul direct al dreptului sau al beneficiului legal de care unda dintre părți se prevalează. Mai exact, cauza reprezintă starea de fapt calificată juridic.
Or, raportat la prezenta cauză, prima instanță a reținut, mai întâi, că este vorba de alte acte de executare, prezenta contestație la executare vizând un alt dosar execuțional decât cel ce a constituit obiectul deciziei nr. 64/R/2014 a Tribunalului Maramureș. Pe urmă, și cel mai important, prima instanță a reținut că în contextul deciziei nr. 64/R, Tribunalul Maramureș a analizat legalitatea actelor de executare numai în raport cu incidența sau neincidența suspendării de drept prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 și niciun moment instanța de fond sau de control judiciar nu a analizat caracterul lichid sau cert al creanței cuprinse în titlul executoriu, prin urmare considerentele care au stat la baza constatării nulității actelor de executare și care vizează alte vicii de legalitate nu pot avea autoritate de lucru judecat într-o contestația la executare ulterioară întemeiată pe vicii ale actelor de executare ce nu au fost anterior analizate, chiar dacă aceste vicii au fost invocate și în cauza în care s-a pronunțat prima hotărâre..
Privind inadmisibilitatea contestației, intimații au invocat că, în raport de dispozițiile art. 713 alin. 3 C. proc. civ., contestatoarea nu poate formula o nouă contestație la executare pentru motive care existau la data primei contestații la executare. Astfel, conform intimaților, motivele de contestație invocate de către contestatoare în prezenta cauză existau și la data formulării contestației la executare ce a format obiectul dosarului nr._, astfel că nu mai pot fi reiterate pe cale unei noi contestații la executare.
Prima instanță a reținut că motivul de inadmisibilitate invocat de către intimați este neîntemeiat. Raportat la prezenta cauză s-a reținut că în contestația la executare formulată inițial în dosarul nr._ contestatoarea a invocat atât lipsa caracterului cert și lichid al creanței, cât și faptul că aceasta nu ar putea fi pusă în executare uno ictu, având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.
Faptul că instanța a admis contestația la executare în urma analizei incidenței dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, nu o împiedică pe contestatoare să reitereze motivul de contestație la executare anterior invocat și care nu a constituit obiectul analizei instanței de executare, considerente pentru care prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 713 alin. 1 C. proc. civ., întrucât contestatoarea a invocat motivul de nelegalitate și în prima contestație la executare, însă acesta nu a fost analizat, contestația la executare fiind admisă pentru alte considerente.
În privința fondului cererii, s-a reținut că, prin contestația la executare formulată, contestatoarea a invocat lipsa caracterului cert și lichid al creanței cuprinse în titlul executoriu Decizia civilă nr. 2719/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, arătând că nu s-a indicat cuantumul drepturilor salariale recunoscute intimaților și că nu există un cadrul legal pentru calcularea acestora precum și că instanța, prin titlu executoriu, a respins cererea intimaților de acordare a unui cuantum de 25%.
S-a reținut că prin Decizia civilă nr. 2719/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, titlu executoriu ce constituie obiectul dosarului execuțional nr. 6/2015 al S.C.P.E.J. M. și Asociații contestatoarea Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș a fost obligată, împreună cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului, să plătească intimaților drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturi prevăzute de art. 31 alin. 1 lit. c. și d. din Legea nr. 188/1999 și s-a respins cererea intimaților de cuantificare a acestor drepturi la nivelul a 25% din salariul de bază, reținându-se, în cadrul considerentelor, că un atare cuantum, ar contraveni principiului legalității.
În fine, prima instanță a reținut și că în cuprinsul titlului executoriu nu s-a prevăzut, în niciun mod, cuantumul drepturilor recunoscute reclamanților, totodată, expertul desemnat de către executorul judecătoresc, arătând că nu există nicio normă legală care să prevadă cuantumul acestor drepturi.
În aceste condiții, prima instanță a apreciat că în lipsa unei lămuriri a titlului executoriu, întinderea drepturilor recunoscute în favoarea intimaților nu este certă, iar titlul nu poate fi pus în executare, cu atât mai mult, în situația în care prin însuși titlul executoriu s-a respins în mod expres cererea intimaților de cuantificare a drepturilor acordate la nivelul a 25% din salariul de bază, punerea în executare a acestui titlu prin raportare la acest cuantum este nelegală, venind în contradicție vădită cu cuprinsul acestuia, a admite contrariul presupunând a încălca însăși titlu executoriu pus în executare silită.
Astfel reținând, fără a contesta dreptul intimaților și situația inechitabilă în care aceștia se pot afla în raport de alți angajați aflați în situații similare, prima instanță a apreciat că executare silită, astfel cum a fost aceasta realizată, prin cuantificarea drepturilor la nivelul a 25% din salariul de bază, este nelegală, considerente pentru care s-a admis contestația la executare și s-au anulat actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 6/2015 al S.C.P.E.J. M. și Asociații.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, au declarat apel intimații M. S., B. E., V. G., T. G., C. G., T. C., H. V., P. M., Iliuta I., B. R., T. I. B., P. V., I. V., M. E., F. (P.) N., M. V., M. A. L., M. A., A. Ș., T. E., P. D., P. T., G. A., S. F., V. S. F., N. D., V. O., B. C., G. E., G. F., B. N., Babutiu M., I. G., N. M., P. V., V. M., M. C., B. T., S. A. I., P. (N.) B. C., toți prin reprezentant V. S. F., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul respingerii contestației la executare.
În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță a dat o interpretare greșită atât legii, cât și actelor deduse judecății.
O primă critică adusă hotărârii primei instanțe a fost cea referitoare la soluția de respingere a excepției autorității de lucru judecat invocată în raport de hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr._ .
În aprecierea apelanților, considerentele primei instanțe de fond sunt criticabile, în condițiile în care titlul executoriu pus în executare este același, iar raționamentul care a stat la baza lor contravine principiului securității raporturilor juridice, astfel cum acesta este redat în jurisprudența CEDO, cu referire la clauza Pilot Service contra României și la cauza Zazanis și alții contra Greciei.
În esență, subsumat acestei critici, apelanții au arătat că prima instanță a ignorat considerentele Sentinței civile nr._ a Judecătoriei Baia M. și ale Deciziei civile nr. 64/R/2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțate în Dosarul nr._, prin hotărârea instanței de fond reținându-se că titlul executoriu pus în executare în Dosarul execuțional nr. 233/2012 se încadrează cerinței prevăzute la aliniatul 1 din OUG nr. 71/2009, astfel că intimații trebuie să primească integral sumele stabilite prin Decizia Curții de Apel Cluj, iar prin decizia instanței de recurs modificându-se numai în parte hotărârea primei instanțe, cu motivarea că puteau fi puse în executare numai tranșele aferente anilor 2012 și 2013.
Privind aceste din urmă considerente s-a spus de către apelanți că trebuie apreciate ca fiind considerente decisive care fac corp comun cu dispozitivul, astfel că nu ar putea fi ignorate întrucât, Tribunalul, prin Decizia civilă nr. 64/R/2014, statuând asupra exigibilității sumelor aferente anilor 2012 și 2013, a statuat, implicit, și asupra dreptului de a primi aceste sume stabilite prin Decizia Curții de Apel Cluj.
Față de cele aici arătate, apelanții au solicitat admiterea apelului și admiterea excepției autorității de lucru judecat în raport de prevederile art. 430 și următoarele Cod procedură civilă, reținând că părțile s-au judecat și în Dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M., în cadrul unei contestații la executare unde s-a pus în executare același titlu executoriu.
O a doua critică s-a referit la împrejurarea că debitorul contestator a invocat, ca și în prezenta contestație, motivul referitor la respingerea capătului de cerere având ca obiect acordarea drepturilor salariale în cuantum de 25% din salariul de bază, susținându-se în ambele contestații lipsa caracterului cert al creanței.
Subsumat acestei critici referitoare la invocarea de către intimați, în cadrul contestației la executare ce a format obiectul Dosarului nr._ al Judecătoriei Baia M., a motivului anterior menționat, au apreciat apelanții că sunt incidente dispozițiile art. 713 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel că este inadmisibilă contestația la executare formulată pentru motive ce existau și la data formulării primei contestații la executare.
În fine, criticându-se soluția dată de prima instanță fondului contestației, apelanții au apreciat că se impune respingerea contestației la executare, întrucât dispozitivul hotărârii puse în executare indică faptul că pârâtele sunt obligate să recunoască dreptul la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada ianuarie 2004 – octombrie 2008, iar în cazul altor creditori ai instituțiilor de stat s-a procedat la plata acestor drepturi cu calcularea lor tot prin expertiză extra-judiciară și tot în cuantum de 25%.
Au susținut apelanții că, recunoscându-li-se un drept la plată, chiar respinsă fiind cererea de obligare a pârâtelor la plata drepturilor salariale în cuantum de 25%, nu se putea aprecia că creanța nu este determinată ca valoare, și nici determinabilă, apelanții nefiind de acord cu prima instanță atunci când aceasta a considerat, indirect, că prin decizia pusă în executare s-a creat apelanților un „drept virtual”, întrucât dreptul la plată nu poate avea valențe virtuale, ci el se circumscrie noțiunii de „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, iar Convenția Europeană face parte din ordinea juridică internă a statelor, astfel că demersul de executare se impune a fi analizat și din perspectiva dreptului la plată deja recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.
În ce privește cuantificarea drepturilor salariale în cadrul executării silite s-a făcut trimitere la art. 41 din OG nr. 6/2007, aplicabilă tuturor funcționarilor publici, însă care nu a fost avută în vedere de prima instanță atunci când a analizat modul de cuantificare a drepturilor prin expertiză.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480 alin. 2 și următoarele Cod procedură civilă, art. 476 alin. 1, art. 430 și următoarele, art. 713 alin. 2 din același Cod.
S-a propus proba cu înscrisuri.
Cererea de apel a fost legal timbrată.
Intimata Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș – Baia M., a depus întâmpinare, prin care a solicitat menținerea în totalitate a sentinței apelate.
A arătat intimata că, în aprecierea sa, prima instanță a respins în mod corect, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat, redând considerentele din sentință pentru care s-a apreciat astfel, aceeași fiind concluzia intimatei și în ce privește incidența art. 713 alin. 3 Cod procedură civilă, precum și în ce privește soluția dată asupra fondului contestației la executare.
Prin răspunsul la întâmpinare, s-au reluat, în mod sintetic, motivele de apel.
Prin Decizia civilă nr. 19/A din 20 Ianuarie 2016, Secția I Civilă a Tribunalului Maramureș a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Secției a II-a a aceluiași Tribunal, pe rolul căreia a fost înregistrat la data de 22.01.2016.
Examinând cererea de apel și sentința apelată, în raport de motivele invocate și de dreptul aplicabil în materie, tribunalul reține că apelul nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 476 alin. 1 Cod procedură civilă, apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, astfel încât, criticându-se hotărârea primei instanțe în întregul ei, instanța de apel este chemată a statua atât în fapt, cât și în drept, asupra tuturor chestiunilor deduse judecății, devoluțiunea fiind totală.
Abordând cu prioritate excepțiile invocate de creditorii intimați în contestația la executare, Tribunalul constată că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, în ce privește autoritatea de lucru judecat invocată în raport de hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr._, de Judecătoria Baia M., în fond și de Tribunalul Maramureș, în apel, se impune a se porni de la dubla accepțiune în care este văzut acest efect al hotărârii judecătorești, și anume, accepțiune de efect negativ, prin care se interzice a se purta o nouă judecată asupra aceleiași materii litigioase, între aceleași părți și având aceeași cauză juridică, dacă a existat o judecată anterioară ce a avut aceleași elemente și efectul pozitiv, care impune ca dezlegarea dată unei chestiuni printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat să nu primească o altă dezlegare, într-o judecată ulterioară, care să o contrazică pe prima.
Valorificarea efectului negativ al autorității de lucru judecat se face prin intermediul unei excepții de procedură, invocată ca un fine de neprimire a acelei cereri prin care se tinde la deschiderea unei noi proceduri judiciare care ar nesocoti prevederile art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cu care:
Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat se valorifică de către partea dintr-o judecată anterioară, în sensul că se va prevala, într-o nouă judecată, de dreptul recunoscut prin hotărârea judecătorească pronunțată în favoarea sa, conform art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cu care:
Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Tribunalul constată că apelanții, în calitatea lor de creditori chemați în judecată de debitorul lor într-o nouă contestație la executare, au invocat autoritatea de lucru judecat atașată Sentinței civile nr._/2013 a Judecătoriei Baia M. și Deciziei civile nr. 64/R/2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțate în Dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare formulată de același contestator debitor, executarea contestată fiind efectuată, așa cum au susținut apelanții, în baza aceluiași titlu executoriu, Decizia civilă nr. 2719/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr._ .
P. a exista autoritate de lucru judecat în efectul său negativ, trebuie să existe identitate de părți, de obiect și de cauză, așa cum enunță art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă.
În cauză, deși identitatea de părți este neîndoielnică, Tribunalul constată că nu este întrunită nici cerința identității de obiect, precum neîndeplinită este și cerința identității de cauză, așa cum a stabilit și prima instanță.
Astfel, în Dosarul nr._, obiectul contestației la executare a constat în alte acte de executare, și anume cele efectuate în Dosarul de executare silită nr. 233/2012, iar valabilitatea acestor acte s-a făcut numai în raport de regulile de procedură impuse de OUG nr. 71/2009, referitoare la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Tribunalul reține a fi indiferentă, sub aspectul examinat, identitatea dintre titlul executoriu în baza căruia s-a efectuat executarea contestată în acel dosar și titlul executoriu în baza căruia s-au efectuat actele de executare în noul dosar de executare (Dosarul nr. 6/2015), ce au fost contestate prin cererea examinată în prezentul dosar, întrucât în cadrul unei contestații la executare propriu-zise, așa cum în mod corect a stabilit și prima instanță, nu se examinează valabilitatea titlului executoriu, ci numai actele prin care el este pus în executare, astfel că, tehnic, obiectul unei astfel de contestații la executare îl constituie, întotdeauna, actele de executare.
P. a se decide caracterul neîntemeiat al excepției autorității de lucru judecat, s-au avut în vedere noțiunile de obiect și de cauză ale cererii, obiectul desemnând pretenția concret formulată de titularul cererii, iar cauza constând în instituția sau categoria juridică ori principiul de drept substanțial, pe care se întemeiază cererea cuprinzând pretenția formulată.
Dacă într-un proces anterior s-au formulat mai multe pretenții ori, formulându-se o singură pretenție, aceasta s-a întemeiat pe cauze diferite, iar instanța a lăsat nesoluționată una din pretențiile formulate sau nu a examinat pretenția în raport de fiecare cauză a acesteia, pretenția nesoluționată va putea fi reiterată într-o nouă procedură judiciară, fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat, câtă vreme prin hotărârea judecătorească nu s-a dat o dezlegare în ce privește acea pretenție, aceeași fiind soluția, pentru aceleași motive, și atunci când instanța nu a dat o dezlegare pretenției formulate în raport de toate cauzele invocate.
În cadrul contestației la executare, așa cum s-a demonstrat, obiectul acesteia nu poate fi decât o pretenție în legătură cu actele de executare, iar cauza acesteia cuprinde norma de procedură nesocotită în cursul efectuării actului de executare sau un alt impediment legal la executare.
Prin contestația la executare ce a format obiectul Dosarului nr._, s-a solicitat „anularea formelor de executare pornite de SCPEJ M. și Asociații”, cu referire la executarea efectuată în Dosarul nr. 233/2012, iar cauza acestei cereri a fost enunțată prin invocarea unor categorii juridice ce se constituie fiecare într-o cauză distinctă, după cum urmează:
- prescripția dreptului de a cere executarea silită;
- suspendarea de drept a executării silite și modalitatea de executare a drepturilor salariale, astfel cum sunt prevăzute de OUG nr. 71/2009;
- caracterul nejustificat al sumei pretinse de creditori pe calea executării silite, dată fiind respingerea, prin hotărârea ce constituie titlu executoriu, a capătului de cerere privind acordarea drepturilor salariale solicitate, în cuantum de 25% din salariul de bază, sens în care a fost invocată și Decizia nr. 20/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite.
Prima instanță și instanța de recurs au analizat cererea de anulare a actelor de executare numai în raport de dispozițiile OUG nr. 71/2009, fără a da o dezlegare aceleiași cereri și în raport de motivul referitor la caracterul cert al creanței, deși aceasta constituia, conform definițiilor enunțate, o cauză distinctă, iar potrivit art. 330 indice 7 Cod procedură civilă de la 1865, Decizia nr. 20/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, invocată în cadrul acestei cauze a contestației la executare, era obligatorie pentru instanțe, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Așadar, reținând lipsa identității de obiect și de cauză, înseamnă că autoritatea de lucru judecat invocată nu își produce efectul negativ.
În cauză nu s-ar putea reține nici efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, câtă vreme prin dispozitivul Deciziei civile nr. 64/R/2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în Dosarul nr._, contestația la executare ce a format obiectul acestui dosar a fost admisă pe fond în tot, cu consecința anulării în tot a formelor de executare din Dosarul de executare silită nr. 233/2012, hotărârea primei instanțe nefiind menținută în ce privește fondul contestației nici cel puțin în măsura în care, prin considerentele apreciate de apelanți a fi decisive, s-a reținut caracterul cert și exigibil în parte al creanței pentru a cărei realizare s-a recurs la procedura executării silite, instanța de recurs menținând numai soluția primei instanțe asupra excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită.
Considerentele decisive sunt, așa cum a reținut și prima instanță, acele motive care constituie fundamentul hotărârii, adică explicația soluției adoptate prin dispozitiv.
Considerentele Deciziei civile nr. 64/R/2014 a Tribunalului Maramureș, pronunțate în Dosarul nr._, în recurs, au fost următoarele:
„Hotărârea instanței de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii fiind incident cazul prev. de art. 304, pct. 9, Cod procedură civilă.
Deși a reținut că orice executare silită a fost suspendată de drept, prin efectul art. 1 din OUG 71/2009, atunci când a respins excepția prescripției executării silite, instanța de fond a ignorat acest aspect, atunci când s-a pronunțat pe fond asupra contestației la executare respingând-o.
La data formulării cererii de executare era în vigoare OUG nr. 71/2009 în forma modificată prin Legea nr. 230/2011, care a stabilit noi termene de eșalonare a plății titlurilor executării scadente la data de 31 decembrie 2011, menținându-se în vigoare dispoziția potrivit căreia în cursul acestor termene orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Prin urmare, executarea silită a drepturilor salariale stabilite prin decizia civilă nr. 2719/2008 a Curții de Apel Cluj putea fi făcută doar pentru tranșele neachitate conform OUG 71/2009 (mod.), în măsura în care aceste tranșe nu au fost achitate până la data formulării cererii de executare silită, respectiv pentru tranșele de 5% și 10% aferente anilor 2012 și 2013 și nu pentru întreaga sumă cuprinsă în titlul executoriu.
P. aceste considerente, tribunalul va admite recursul contestatoarei A.J.P.M. Maramureș ca fiind întemeiat și, modificând în parte hotărârea instanței de fond va admite contestația la executare formulată împotriva executării silite pornite în dosarul execuțional nr. 233/2012 al S.C.P.E.J. M. și Asociații.”
Apelanții apreciază că prin considerentele enunțate, recunoscându-le un drept la plată, s-a tranșat și caracterul cert și exigibil în parte al creanței, astfel că au natura unor considerente decisive, cărora li se atașează autoritatea de lucru judecat, în același sens reținând și prima instanță.
Însă, așa cum deja s-a reținut, dispozitivul Deciziei civile nr. 64/R/2014 a Tribunalului Maramureș, cuprinzând o soluție de admitere în tot pe fondul contestației la executare, nu ar putea fi explicat prin considerente care sunt referitoare la întinderea în care executarea putea fi menținută în parte, iar instanța de executare învestită cu o contestație la executare ulterioară nu este chemată să expliciteze hotărârea altei instanțe, pentru acest demers legea instituind o altă procedură.
Aceleași considerente, cărora apelanții le atașează autoritatea de lucru judecat nu au nici valoarea unor considerente decizorii, adică acelea care conțin o soluție asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, și care sprijină soluția din dispozitiv, regăsindu-se, implicit, în acesta din urmă..
Așa cum s-a demonstrat, tranșarea caracterului cert și exigibil în parte al creanței nu se regăsește în dispozitivul Deciziei nr. 64/R/2013 a Tribunalului Maramureș pronunțată în Dosarul nr._, prin menținerea sentinței primei instanțe în măsura tranșelor reținute a fi exigibile (aferente anilor 2012-2013), ceea ce ar fi implicat o soluție de admitere doar în parte a contestației la executare și de restrângere a executării, iar nu de anulare a formelor de executare.
În fine, privind excepția inadmisibilității contestației la executare, în acord cu prima instanță și cu argumente suplimentare, Tribunalul reține că dispozițiile art. 713 alin. 3 Cod procedură civilă invocate de apelanți pentru a determina inadmisibilitatea celei de a doua contestații la executare, nu ar putea fi incidente, întrucât motivele la care se referă aceste dispoziții legale nu au fost invocate în cadrul aceleiași proceduri de executare silită, ci într-o procedură nouă, care a început, în sistemul Codului de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea creditorului de executare silită și care se finalizează, în principiu, la momentul realizării dreptului recunoscut prin titlul executoriu, conform art. 622 alin. 3 Cod procedură civilă.
Astfel reținând, înseamnă că prima instanță a respins în mod legal și temeinic excepțiile invocate, apelul nefiind fondat sub aspectele examinate.
În ce privește fondul, Tribunalul constată că titlul executoriu este Decizia civilă nr. 2719/2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr._, prin care s-a statuat, în măsura ce interesează prezenta cauză, astfel:
„Admite în parte cererea de chemare în judecată.
Obligă pârâtele AGENȚIA P. PROTECȚIA MEDIULUI MARAMUREȘ și AGENȚIA NAȚIONALĂ P. PROTECȚIA MEDIULUI, să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, drepturi prevăzute de art. 31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, pentru intervalul 23 noiembrie 2004 și până la data pronunțării prezentei decizii, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâtele să achite reclamanților drepturile salariale prevăzute de art. 31 alin 1 lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 începând cu data de 20 noiembrie 2008 și pentru viitor.
Respinge acțiunea reclamanților de obligare a pârâților la plata drepturilor salariale în cuantum de 25% din salariul de bază.”
Asemenea primei instanțe, Tribunalul constată că în cuprinsul titlului executoriu nu s-a prevăzut, în nici un mod, cuantumul drepturilor recunoscute reclamanților, acest cuantum fiind calculat de către expertul desemnat de executorul judecătoresc, care a arătat că nu există nici o normă legală care să prevadă cuantumul acestor drepturi, astfel că a calculat acest cuantum în considerarea procentului de 25% indicat de creditori.
Prima instanță a apreciat că în lipsa unei lămuriri a titlului executoriu, întinderea drepturilor recunoscute în favoarea intimaților nu este certă, iar punerea în executare a acestui titlu prin raportare la acest cuantum este nelegală, venind în contradicție vădită cu cuprinsul acestuia, a admite contrariul presupunând a încălca însăși titlu executoriu pus în executare silită.
Referitor la hotărârile judecătorești precum cea evocată, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, pronunțată asupra recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, referitor la posibilitatea acordării și cuantificării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, s-a statuat astfel:
„În practica instanțelor de judecată s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitor la posibilitatea acordării și cuantificării drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel, unele instanțe au admis cererile reclamanților și au obligat autoritățile pârâte la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, doar pentru trecut, începând cu data de 1 ianuarie 2004, iar în unele cazuri și pentru viitor, fără a le cuantifica, reținând, în esență, că cele două drepturi au fost expres prevăzute în favoarea funcționarilor publici prin art. 31 (fost art. 29) alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale cărui prevederi au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006, potrivit dispozițiilor art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, și art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006.
Alte instanțe, admițând acțiunile reclamanților, au stabilit un cuantum al celor două suplimente salariale, respectiv un procent de câte 25% din salariul de bază pentru fiecare, și au obligat autoritățile pârâte la plata acestor drepturi fie de la data de 1 ianuarie 2004 până la data pronunțării, fie și pentru viitor.
Alte instanțe, dimpotrivă, au respins acțiunile reclamanților, reținând că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt componente ale salariului de bază cuvenit funcționarilor publici și își găsesc corespondent în categoriile, clasele, gradele profesionale și treptele de salarizare.
În fine, alte instanțe au respins acțiunile reclamanților - funcționari publici prin care se solicita obligarea angajatorilor la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în cuantum de 25% fiecare din salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2004, reținând, în esență, că procentul celor două suplimente salariale nu a fost stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, iar instanțele de judecată nu se pot substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege.”
S-a stabilit că aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii, pentru următoarele considerente:
„Cum nu a fost adoptată o lege de salarizare a funcționarilor publici, drepturile salariale ale acestei categorii profesionale au fost reglementate anual, prin ordonanțe ale Guvernului.
Astfel, au fost adoptate Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Totodată, prin dispozițiile art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2004 și, respectiv, art. 48 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 s-a suspendat pentru perioada noiembrie 2004 - 31 decembrie 2006 aplicarea dispozițiilor art. 29 (devenit ulterior art. 31) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
P. perioada 2007 - 2009 drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici au fost reglementate tot pe calea unor ordonanțe ale Guvernului adoptate pentru fiecare an în parte, însă nu s-a mai preluat soluția legislativă de suspendare a aplicării dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999.
Cuantumul celor două suplimente salariale nu a fost însă stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, astfel încât nu există baza legală pentru calcularea și acordarea acestora.
P. cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie Parlamentului, în cazul promovării unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în aplicarea acestor prevederi legale.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul al suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare, suntem în prezența doar a unei intenții a legiuitorului de a acorda funcționarilor publici două drepturi de natură salarială, intenție materializată prin instituirea drepturilor, dar nefinalizată deoarece nu este stabilit cuantumul acestora sau criteriile pe baza cărora pot fi calculate.
În atare situație, nefiind creat cadrul funcțional de acordare a drepturilor, acestea rămân doar drepturi "virtuale".
În consecință, cele două drepturi nu pot fi obținute prin promovarea unor acțiuni în instanță, căci acordarea lor pe cale judecătorească ar însemna să se facă fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fie prin eventuala cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii aplicate prin analogie, ceea ce echivalează cu o substituire în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 820 din 3 iulie 2008, în cuprinsul căreia s-a reținut că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, admiterea unor asemenea acțiuni, în condițiile în care dispozitivul sentinței nu ar identifica, pentru că nu are cum, suma la care urmează a fi obligată autoritatea pârâtă, ar presupune pronunțarea unor hotărâri judecătorești nesusceptibile de executare, de natură a reprezenta o încălcare a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că dreptul de a apela la o instanță ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să fie ineficientă în detrimentul unei părți (Imobiliara Saffi împotriva Italiei - 1999, paragraful 63; D. împotriva României - 2007, paragraful 32).
Totodată, prin pronunțarea unei hotărâri de admitere a acțiunilor reclamanților, fără indicarea unor criterii pe baza cărora creanța conținută de titlul executoriu să devină certă, se lasă posibilitatea debitorului (instituția publică angajatoare) de a refuza ori de a stabili el însuși întinderea și aplicarea titlului executoriu.
Nu poate fi promovată nici soluția de cuantificare a celor două suplimente salariale, deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, în lipsa unui act normativ care să stabilească modalitatea de calcul al acestor drepturi, instanțele de judecată nu se pot substitui puterii legislative, prin reglementarea lor.
În situația neacordării acestor sporuri nu se încalcă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care obligă statele părți să adopte măsuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezența unui "bun", noțiune cu semnificație autonomă, în sensul Convenției, care, fără a se limita numai la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes economic cu valoare patrimonială.
Nu se poate vorbi nici de existența unei "speranțe legitime" a reclamanților, în sensul avut în vedere în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a reținut că atunci când interesul patrimonial aparține categoriei juridice "creanță" nu poate fi considerat "valoare patrimonială" și implicit "speranță legitimă" decât dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu o dispoziție legală, sau dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale (Kopecky c/a Slovacia - 2004, paragrafele 35 și 48 - 52; Pressos Compania Naviera - S.A. și alții c/a Belgia - 1995, paragraful 31; Draon c/a Franța - 2005, paragrafele 65 - 70; Maurice c/a Franța - 2005, paragrafele 63 - 70).
Or, drepturile salariale în discuție nu au o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora.”
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 329 alin. 2 și 3 din Codul de procedură civilă, s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Dezlegarea în drept dată de instanța supremă este obligatorie pentru instanțe, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, iar orice dezlegare contrară celei date de instanța supremă ar fi afectată de o profundă nelegalitate, de natură a înfrânge orice principiu valorificat de statul de drept, inclusiv pe cel al securității raporturilor juridice, invocat de către apelanți, ceea ce este inadmisibil.
Așa cum s-a arătat, prin decizia în interesul legii, ce se impune judecătorilor precum însăși legea, beneficiarii unui titlu executoriu precum cel al reclamanților, nu au nici un „bun” în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nici o „speranță legitimă”, drepturile salariale în discuție neavând o suficientă bază în dreptul intern, în absența criteriilor legale de cuantificare a acestora, iar existența lor nu este confirmată nici printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Jurisprudența invocată de apelanți, cu referire la Sentința civilă nr._ din 19 Decembrie 2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în Dosarul nr._/325/2014 și menținută prin Decizia nr. 1424/2015 a Tribunalului T. nu poate servi ca izvor de drept, în primul rând pentru că în dreptul român nu îi este recunoscut un astfel de atribut, iar într-un al doilea rând, pentru că situația premisă este esențial diferită, în sensul că somația de executare contestată în acea cauză nu cuprindea un cuantum al creanței pentru a cărei realizare s-a recurs la procedura de executare silită, acesta fiind și considerentul pentru care, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au apreciat ca fiind legală executarea astfel începută.
Judecătoria Timișoara, analizând criticile contestatoarei „cu privire la lichiditatea sumei executate silit, constând în faptul că aceste sporuri nu au fost cuantificate prin titlul executoriu și că legislația actuală nu prevede cuantificarea acestora”, a apreciat că: „această operațiune poate fi efectuată de ordonatorul de credite, la nivel național existând cuantificate aceste sporuri, motiv pentru care, prin analogie, legea fiind unică și aplicabilă pentru toți funcționarii publici, se poate stabili acest cuantum de către contestatoare, în caz contrar dreptul intimaților ar fi unul iluzoriu, ceea ce ar contraveni jurisprudenței CEDO”.
Tribunalul T., examinând apelul declarat în cauză, a constatat că hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu în acea cauză „nu stabilește în sarcina contestatorului plata unor sume determinate de bani și nici nu indică criteriile după care aceste sume ar putea fi individualizate de executorul judecătoresc. De altfel, nici somația ce formează obiect al contestației, nu arată debitul pentru care a fost pornită executarea silită, iar principala critică a apelantei contestatoare privește tocmai lichiditatea creanței”, considerente pentru care s-a apreciat, în continuare, „că este corectă soluția primei instanțe care a reținut că operațiunea de stabilire a cuantumului creanței poate, și chiar trebuie, să fie efectuate de ordonatorul de credite”.
Așadar, în cauza în care s-au pronunțat hotărârile depuse cu titlu de jurisprudență în materie, cuantumul creanței nu a fost calculat de un expert, în cuantumul solicitat de creditori, precum în prezenta cauză, ci s-a statuat că sarcina calculării cuantumului drepturilor salariale recunoscute funcționarilor publici revine însăși debitoarei contestatoare.
În fine, întrucât apelanții au invocat autoritatea de lucru judecat în raport de hotărârile judecătorești pronunțate în Dosarul nr._, acest Tribunal, analizând soluțiile pronunțate în această cauză și în cauza ce a făcut obiectul Dosarului_/325/2014 al Judecătoriei Timișoara, se constată că ipotezele sunt, de asemenea, esențial diferite, în primul dosar evocat contestația la executare fiind admisă în tot, iar formele de executare anulate în întregime, iar în cel de al doilea dosar, contestația la executare a fost admisă numai în parte, fiind păstrată executarea pentru creanța exigibilă conform OUG nr. 71/2009, această din urmă soluție fiind determinată de chiar împrejurarea că întinderea creanței nu a fost determinată de executorul judecătoresc, prin intermediul unei expertize extrajudiciare, determinarea ei reprezentând atributul exclusiv al contestatorului debitor.
În ce privește trimiterea apelanților la dispozițiile art. 41 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la . legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, Tribunalul constată, pe de o parte, că dispozițiile art. 41, potrivit cărora funcționarii publici beneficiază și de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, au fost abrogate prin art. 48 pct. 13 al legii nr. 330/2009, prin urmare înainte de începerea oricărei executări silite, iar pe de altă parte, se constată că înșiși apelanții, cunoscând această reglementare, și-au prefigurat concluzia potrivit căreia legala cuantificare a sporurilor recunoscute funcționarilor publici prin acest act normativ nu ar putea fi efectuată decât așa cum s-a statuat și prin Decizia nr. 20/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, și anume numai de către autoritatea legiuitoare sau, prin delegare legislativă, de către autoritatea executivă, ceea ce înseamnă că apelul este nefondat și sub acest motiv.
Așadar, instanța de apel, în urma examinării întregii cauze, a ajuns la aceeași concluzii cu cele ale primei instanțe, și anume titlul creditorilor nu poate fi pus în executare în chiar contra lui, câtă vreme prin însuși titlul executoriu a fost respinsă, în mod expres, cererea intimaților de cuantificare a drepturilor acordate la nivelul a 25% din salariul de bază, astfel că punerea în executare a acestui titlu, prin raportare la acest cuantum, este nelegală, venind în contradicție vădită cu cuprinsul acestuia, a admite contrariul presupunând a încălca însăși titlu executoriu pus în executare silită.
Raportat la considerentele expuse, reținând că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii la situația de fapt ce a fost corect stabilită, Tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat, și va păstra sentința primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de contestatorii M. S., B. E., V. G., T. G., C. G., T. C., H. V., P. M., Iliuta I., B. R., T. I. B., P. V., I. V., M. E., F. (P.) N., M. V., M. A. L., M. A., A. Ș., T. E., P. D., P. T., G. A., S. F., V. S. F., N. D., V. O., B. C., G. E., G. F., B. N., Babutiu M., I. G., N. M., P. V., V. M., M. C., B. T., S. A. I., P. (N.) B. C., toți cu domiciliul procesual ales la reprezentantul comun V. S. F., situate in Baia M., .. 25A/26, Judetul M., împotriva Sentinței civile nr. 7143/16.10.2015 pronunțate de Judecătoria Baia M., în Dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi 17 Februarie 2016.
Președinte, E. M. S. | Judecător, M. P. | |
Grefier, C. M. C. |
Red. / Tred. E.M.S. / 22 Februarie 2016 /44 ex.
Judecător la fond:I. I. N.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 89/2016.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
