Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 4854/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4854/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 4854/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4854
Ședința publică din 16 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. P. - judecător
GREFIER: M. N. D.
Pe rol se află pronunțarea soluției la acțiunea formulată de către reclamantulC. V., cu domiciliul în Baia M., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâții R. A. R. MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., ., jud. Maramureș șiR. A. R. A. Român, cu sediul în București, sector 1, Calea Griviței, nr. 391A, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2015, concluziile și susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s–a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus și precizată (filele 78-81), reclamantul C. V., în contradictoriu cu pârâții R. A. R. MARAMUREȘ și R. A. „R. A. ROMÂN”a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige reprezentantul RAR Maramureș să vizeze certificatul de agreare pentru autovehicule ce desfășoară transport în regim de taxi . nr. 4711 eliberat de către aceasta la data de 04.02.2014 pentru o perioadă de 10 ani și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și a pierderilor cauzate prin imposibilitatea desfășurării activității de taximetrie.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că la data de 04.02.2015 s-a prezentat la reprezentanța RAR Maramureș cu autoturismul Volkswagen . cu nr. de înmatriculare_ pentru vizarea Certificatului de agreare MMTE nr. 4711 emis la data de 04.02.2014 conform programării. In timp ce achita la casierie a fost strigat de către dl. inginer care efectua verificarea să nu mai plătească deoarece mașina nu corespunde taxi si va trebui sa-i schimbe geamurile ușilor spate, geamurile laterale spate si luneta. A doua zi, în 05.02.2015 s-a prezentat pentru a-și ridica certificatul de agreare cu viza "respins" și motivarea respingerii. A fost invitat din nou cu autoturismul în hală unde s-a măsurat transmitanța unui geam lateral spate și la final i s-a înmânat un raport de verificare cu defecte constatate:" transparență geamuri laterale și lunetă neconf. TAXI 35% măsurat" însă nu a primit Anexa la raportul de verificare valabila pentru autovehicule destinat utilizării in regim taxi care la T13 conține următorul paragraf:
"Pe geamuri nu sunt aplicate înscrisuri, colante sau alte asemenea elemente care ar putea afecta vizibilitatea din si înspre interior""" ori așa cum reiese din adresa Porsche România si din planșele fotografice pe care le depun, geamurile sunt transparente.
Înaintea demarării acestui proces, a cerut prin intermediul unui cabinet de avocatura explicații cu privire la refuzul aplicării vizei. In răspunsul primit de la RAR, se arata ca :
"- reprezentanța RAR Maramureș a eliberat Certificatul de agreare pentru autovehicule ce desfășoară transport în regim de taxi . nr 4711 la data de 4.02.2014, considerându-se că autoturismul sus menționat îndeplinește cerințele RAR de Legea 38 / 2003.
- la data de 4.02.2015 ați solicitat vizarea Certificatului de agreare pentru autovehicule ce desfășoară transport in regim de taxi . nr 4711 prezentând autoturismul Volkswagen cu nr. de identificare WVWZZZ1KZAM625467 cu geamurile lateral si luneta având transparenta (măsurată în cadrul RAR Maramureș) de 35 % care nu a corespuns din punct de vedere a legislației aplicabile "
Refuzul aplicării vizei a fost hotărât în 04.02.2015, iar determinarea transparenței s-a făcut in 05.02.2015.
Art. 30 din Legea taximetriei nu face nici o referire la transparența geamurilor.
Există la capitolul dispoziții finale si tranzitorii articolul 67 "(2) In cazul
taxiurilor, R.A.R. nu va elibera certificatul de agreare, dacă acestea nu au geamuri transparente sau le au acoperite cu înscrisuri, colante ori alte dotări care atenuează vizibilitatea atât dinăuntru, cât și din afară. ", dar nici aici nu se face referire la un procent de transparență.
Prin întâmpinarea depusă la filele 30,31 pârâta R. A. „R. A. Român” a invocat, pe cale de excepție, lipsa capacității de folosință, lipsa capacității de exercițiu și lipsa calității procesuale pasive a reprezentantei RAR Maramureș, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. S-a arătat că R. A. „R. A. Român” a fost înființată prin Hotărârea Guvernului nr.768/1991, republicată în Monitorul Oficial al României nr.307 din 01 noiembrie 1994 și are în structura sa reprezentanțe pe teritoriul României, înființate ca puncte de lucru, fără personalitate juridică și care îi sunt necesare în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate.
Reprezentanțele R.A.R.-R.A., neavând personalitate juridică, nu au nici capacitate de folosință, nici capacitate de exercițiu și, de asemenea, nu au organe proprii de conducere. Astfel cum prevede art. 16 din Anexa (Regulamentul de organizare și funcționare al R.A.R,- R,.A.) la H.G. nr.768/1991, republicată, „directorul general al regiei conduce activitatea curentă a acesteia si o reprezintă în relațiile cu organele statului, precum și cu persoanele fizice sau juridice."
RAR-RA aplică viza pe certificatul de agreare pentru autovehicule care efectuează transport în regim de taxi numai dacă respectivul autovehicul care are o destinație specială îndeplinește condițiile impuse de lege.
Autovehiculul cu numărul de identificare WVWZZZ1KZAM625467, număr de înmatriculare_ a fost prezentat la Reprezentanța RAR Maramureș în data de 04.02.2015, pentru activitatea de aplicare a vizei anuale de agreare taxi, fiind respins în urma verificărilor cu codul 3.2.b, întrucât transparența geamurilor laterale și a lunetei era neconformă, gradul de opacitate rezultând a fi, în urma măsurătorilor, de 35%.
În data de 05.02.2015 autovehiculul a fost prezentat din nou la Reprezentanța RAR Maramureș pentru reverificare, însă măsura respingerii a fost menținută, întrucât problema nu fusese remediată, geamurile laterale spate și luneta nefiind transparente, astfel cum prevede art.67 din Legea nr.38/2003. Măsurarea transparenței a fost efectuată în prezența petentului.
Așadar, în cazul autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi toate geamurile trebuie să fie transparente, aceasta fiind una dintre condițiile speciale impuse de lege.
Acest autovehicul, astfel echipat, destinat transportului privat ar fi corespuns circulației pe drumurile publice, însă în cazul în care destinația lui este de a efectua transport în regim de taxi condițiile impuse de legiuitor sunt mai stricte.
Or, astfel cum rezultă atât din măsurătorile efectuate în cadrul Reprezentanței RAR Maramureș, în prezența petentului, din adresa de la Porsche România, și din marcajul de omologare al geamurilor laterale spate și al lunetei, pe care petentul îl invocă, rezultă cu claritate faptul că geamurile laterale spate si luneta cu care era echipat autovehiculul la momentul prezentării în cadrul Reprezentanței RAR Maramureș în vederea obținerii vizei anuale aveau o transparență mai mică de 70% . Legea nr.38/2003 impune condiția ca vizibilitatea în cazul tuturor geamurilor autovehiculului să nu fie afectată atât dinăuntru, cât si din afară, fiind vorba de vehicule cu regim special.
Neconformitate constatată în cazul autovehiculului din speța dedusă judecății este încadrată de legiuitor în categoria defecțiunilor majore, potrivit RNTR 1 - Reglementările privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranța circulației rutiere, protecția mediului și în categoria de folosință conform destinației, prin inspecția tehnică periodică, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr.2133 din 8 decembrie 2005.
"DMa (Defect major) - defect tehnic ce are un efect semnificativ asupra siguranței rutiere (inclusiv în ceea ce privește ceilalți participanți la trafic) și asupra protecției mediului, precum și alte neconformități majore (inclusiv în ceea ce privește identificarea vehiculului). "
Adresa de la Porsche România pe care petentul a anexat-o menționează doar marcajul de omologare al geamurilor laterale și al lunetei, fără să se precizeze coeficientul (gradul) de transparență al geamurilor cu care constructorul a echipat autovehiculul, însă marcajul de omologare V E9 43R-_ indică în mod clar (conform Regulamentului 43 CEE-O.) faptul că geamurile care sunt inscripționate cu acest marcaj de omologare au o transmitanță normală a luminii mai mică de 70%; cu alte cuvinte, nu este îndeplinită condiția de asigurare a transparenței de minim 70%.
La termenul de judecată din 30.09.2015 reclamantul personal a arătat instanței că înțelege să renunțe la capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor solicitate pentru acoperirea prejudiciului ce i-a fost cauzat de către RAR Maramureș. La același termen de judecată, în conformitate cu prevederile art. 406 Cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea parțială la judecată.
În ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâta RAR, respectiv cele vizând lipsa capacității și lipsa calității procesuale pasive a RAR Maramureș, instanța apreciază că aceste excepții sunt nefondate. Capacitatea procesuală de folosință reprezintă o condiție de exercițiu a acțiunii civile, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații în plan procesual. Aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și executarea în concret a legii, constituie capacitatea administrativă a autorității publice. În considerarea caracterului de drept public al raportului juridic administrativ, acțiunii în contencios îi sunt aplicabile reguli specifice, inclusiv în partea ce privește capacitatea procesuală și calitatea procesuală. În consecință, capacitatea administrativă conferă capacitatea autorității publice de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică. Prin acțiunea de față, reclamantul urmărește vizarea certificatului de agreare – refuzată de către RAR Maramureș -, atribuție ce incumbă reprezentantei județene RAR, conform art. 121 din Legea nr. 38/2003. Pentru considerentele expuse instanța va respinge excepțiile invocate, apreciind că, în speță, cadrul procesual corect conturat implică soluționarea litigiului în contradictoriu și cu RAR Maramureș.
Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamantul este posesorul autoturismului marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_, . WVW2221KZAM625467, cu ajutorul căruia desfășoară activitatea de taximetrie. La data de 04.02.2014, RAR a emis certificatul de agreare pentru autovehicule care efectuează transport în regim de taxi, atestându-se astfel faptul că autovehiculul supus verificării îndeplinește prevederile stabilite de Legea nr. 38/2003.
Conform art. 121 din Legea nr. 38/2003, certificatul de agreare se eliberează, la cerere, pentru autovehiculele taxi de către R.A.R., prin reprezentanțele sale, pentru o perioadă de 10 ani și este valabil prin vizarea anuală a certificatului de agreare, cu ocazia realizării inspecției tehnice periodice obligatorii, conform reglementărilor în vigoare.
Fiind prezentat pentru vizarea anuală a certificatului de agreare, la data de 04.02.2015, autoturismul a fost supus unor verificări în urma cărora s-a emis raportul de verificare, fiind respinsă solicitarea de vizare a certificatului, pe considerente ce țin de transparența geamurilor (fila 6).
Reclamantul, prin cabinetul de avocatură R. B., s-a adresat RAR cu plângere prealabilă, însă, prin înscrisul existent la fila 7 se respinge solicitarea sa, arătându-se că geamurile laterale și luneta autoturismului au o transparență de 35 %, care nu corespunde din punct de vedere al legislației aplicabile.
Instanța apreciază că refuzul vizării certificatului de agreare este unul justificat.
Potrivit art. 67 alin. 2 și 3 din Legea nr. 38/2003, în cazul taxiurilor, R.A.R. nu va elibera certificatul de agreare, dacă acestea nu au geamuri transparente sau le au acoperite cu înscrisuri, colante ori alte dotări care atenuează vizibilitatea atât dinăuntru, cât și din afară. Reprezentanțele R.A.R. nu vor emite certificate de agreare și nu vor acorda viza periodică anuală pentru acestea, dacă nu sunt respectate prevederile prezentei legi privind autovehiculele care execută transportul în regim de taxi.
După cum se poate observa, în cazul taxiurilor, legea nu distinge în raport de gradul de transparență, stabilind doar obligația reprezentanților RAR de a nu emite certificatul de agreare sau de a nu acorda viza periodică anuală dacă acestea nu au geamuri transparente, ceea ce, în opinia instanței, presupune o transparență de 100 %.
În condițiile în care gradul de opacitate a geamurilor și a lunetei, constatat în urma verificărilor RAR Maramureș, necontestat de către reclamant, afectează transparența acestora, impedimentele de ordin legal justifică refuzul pârâtei de acordare a vizei anuale. În opinia instanței, nu prezintă relevanță că anterior aceeași pârâtă a apreciat că autoturismul îndeplinește condițiile Legii nr. 38/2003, întrucât vorbim despre verificări care se impun a fi efectuate periodic și, în acord cu scopul legii (care, din rațiuni de siguranță impune condiții speciale atunci când vorbim despre taxiuri), acestea trebuie să se finalizeze astfel încât acest scop al legii să fie atins.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei sentința civilă nr. 7733/16.09.2014 a Judecătoriei Baia M., dată în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională. Respectiva hotărâre judecătorească nu poate fi invocată cu succes în prezentul litigiu, întrucât nu este opozabilă pârâților, fiind pronunțată în contradictoriu cu IPJ Maramureș.
Pentru considerentele de mai sus, instanța va respinge acțiunea reclamantului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile invocate în cauză.
Respinge acțiunea formulată de către reclamantulC. V., cu domiciliul în Baia M., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu pârâții R. A. R. MARAMUREȘ, cu sediul în Baia M., ., jud. Maramureș șiR. A. „R. A. Român”, cu sediul în București, Calea Griviței, nr. 391A, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 16 decembrie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
V. P. M. N. D.
Red.P.V./T.red. M.N.D.
29.01.2016/ 5 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 66/2016. Tribunalul... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... → |
|---|








