Anulare act administrativ. Sentința nr. 577/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 577/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 9760/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 577/2014

Ședința publică de la 17 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S. D.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant I. R. I. și pe pârâții Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, Administrația F. Pentru Mediu București, având ca obiect anulare act administrativ

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av Gogîltan R. pentru reclamant, lipsă fiind pârâtele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat și cauza fiind în stare de judecată s-a acordat cuvântul pe fond.

Av Gogîltan R. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de11.10.2013, reclamantul I. R. I., a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Dr. Tr. S. și Administrației F. Pentru Mediu,pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ Decizie privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, eliberat in data de 25.04.2013 și Restituirea sumei înscrise in actul administrativ contestat, respective suma de 3.463,00 lei, achitata potrivit chitanței ., nr._, precum și obligarea paraților potrivit dispozițiilor art. 451 C. Proc. Civ la plata cheltuielilor de judecata.

Precizează că reclamanta si-a îndeplinit obligația prealabila potrivit Legii 554/2004 prin depunerea cererii prin care a solicitat anularea actului Administrativ si restituirea sumei calculate ca fiind timbru de mediu către Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, iar ca răspuns la solicitarea sa, parata i-a comunicat prin adresa nr._/26.06.2013 faptul ca cererea de restituire nu se aproba.

Obiectul cererii de chemare in judecata se supune prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004 prin care "Persoana vătămata într-un drept recunoscut de lege sau ., printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila adresata autorității publice emitente sau daca nu a primit nici un răspuns in termenul prevăzut la art. 7 alin. (4). poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si. eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ si cel care se considera vătămat . sau. recunoscut de lege. prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii."

În motivarea cererii arată că a fost obligat la plata timbrului de mediu in valoare de 3.463 lei către Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, pentru un autoturism marca Volkswagen, data primei înmatriculări 03.04.1995, conform OUG 9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

Pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulata, obligarea pârâtei la anularea deciziei de calcul și restituirea sumei înscrise în actul administrativ contestat plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei și la momentul restituirii ei .

Potrivit art. 555 dreptul de proprietate privata este definit ca fiind dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu . in limitele stabilite de lege." Însă prin stabilirea acestei taxe autoturismul este scos din circuitul civil în mod indirect, având în vedere ca proprietarul nu va mai fi capabil să o vândă, stabilindu-se o suma foarte mare reprezentând timbru de mediu.

Circuitul civil este liber. iar prin stabilirea acestei limite se încalcă si principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Articolul 36 TFUE enumera elementele care pot fi utilizate de statele membre pentru a justifica măsurile naționale care obstrucționează comerțul transfrontalier: „Dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale." Având în vedere ea OUG 9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicule, a fost promulgata și produce efecte directe, raportat la Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. Constituția României, Convenția Europeana a Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, Legislația UE se pot constata următoarele: OUG9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicule, încalcă principiul poluatorul plutește, nu se poate aplica în forma promulgata fiind discriminatorie, abuziva si confuza. Elementele de discriminare sesizate de către instanțele de judecata naționale in numeroase hotărâri, raportate la deciziile date de către Instanțele Europene, reținute in Hotărârea data de înalta Curte de Casație si Justiție, a rămas și produce aceleași efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe Teritoriul României fata de cele ce urmează sa fie înmatriculate, respectiv importate.

OUG 9/2013 este in totala contradicție cu legislația UE, dar si cu legislația naționala in vigoare.

Art. 4 din OUG 9/2013 prevede: „ Obligația de plata a timbrului intervine o singura data si anume: 1. Cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare; 2 .La reintroducerea in parcul auto național a unui autovehicul, in cazul in care. la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduala a timbrului, in conformitate cu prevederile ari. 7; 3. Cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării; 4. Cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule."

Tranzacțiile cu autovehicule interne sunt favorizate fata de importuri atâta timp cat cele interne care privesc autovehicule pentru care nu s-a achitat nici o taxa pe poluare pot ocoli cu ușurința transferul ..oficial de proprietate astfel ca si taxa sa fie ocolita, in defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de transfer de proprietate nu se pot ocoli in mod legal. Susține existența unei situații asemănătoare cu cea generata de prevederile OUG 50/2008 republicata. Legii 9/2012, specificul situației clin speța fiind determinat de neconcordanta intre prevederea interna si cea comunitara, a cărei analiza este recunoscuta de jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg in competenta instanței interne, care poate Iasă neaplicata norma interna daca, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului calificat, se constata ca norma comunitara nu permite adoptarea respectivei norme interne. Astfel, argumentele instanței europene, nu lin de criteriile folosite de legiuitorul roman pentru determinarea timbrului de mediu, pe care le declara corespunzătoare si conforme dreptului comunitar (paragraf 47 din Cauza 402/09), ci de efectul descurajau! al unei asemenea taxe, in sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei si de scopul pentru care o asemenea taxa a fost instituita. Curtea a considerat ca o asemenea taxa are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fiind contrarie ari. 110 TFUE. De asemenea, însuși art. l din OUG 9/2013, instituie regulai de la abaterea ordinii publice prin perceperea acestei taxe pentru categoriile de autovehicule prevăzute la Ut. c si d. Odaia o taxa plutită, odată data o sentința prin care se arată faptul cu aceasta a fost nelegal perceputei, fapt atestat de o sentința civila, nu se mai ponte solicită încă odată această plată. Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicției prevăzuta de art. 110 TFUE trebuie sa se aplice de fiecare dala când un impozit fiscul este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale. Acest lucru rezulta din interpretarea uri. 4 Ut. a din OUG9/2013.

În dovedirea cererii a depus la dosar înscrisuri și dovada achitării taxei de timbru.

La data de 24.10.2013, Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, potrivit art. 4 din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu, obligația de plată a acestuia intervine o singură dată, pentru toate autovehiculele.. Consideră ccă nu se poate reține existența unei încălcări a legislației comunitare, contravaloarea timbrului de mediu, achitată de reclamant, este percepută în mod legal.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele :

Reclamantul a cumpărat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii iar pentru înmatricularea acestuia a achitată o taxă în cuantum de 3463 lei pe care o consideră ca fiind contrară art.90 din Tratatul CE.

La data de 26.06 2013, a solicitat la Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin restituirea taxei de timbru de mediu, însă cererea a fost soluționată nefavorabil, așa cum rezultă din adresa nr._/2013 emisă de pârât.

În răspunsul dat de către Curte în hotărârea T., la pct. 54, se reține astfel: „(54) In ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, R., p. 1-3193, par. 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, R., p. 1-7929, par. 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportorer, C-98/05, R., p. 1-4945, par. 28)."

Cu alte cuvinte, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării autovehiculelor de ocazie naționale și, prin aceasta, descurajarea importului de autovehicule de ocazie similare.

O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost promovată tocmai din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unei taxe factorilor poluanți, cu cele europene, România fiind sancționată pentru taxarea inechitabilă instituită de vechea reglementare în domeniu.

In acest context, O.U.G. nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ amintit înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative. Prin actuala lege s-a înlăturat taxarea discriminatorie, obligația fiscală având în vedere principiul "poluatorul plătește", fiind taxate primordial emisiile generate de mașina. Timbrul de mediu privește nivelul de emisii si tipul de tehnologie folosit (Euro 1, 2, 3, 4, 5) și reprezintă cu adevărat o taxă de mediu, întrucât se calculează în principal în funcție de emisia de C02, (luata în calcul în întregime pentru timbru, fata de reglementările anterioare), înscrisa în cartea de identitate a mașinii sau documentele de omologare.

De altfel, în preambulul O.U.G. nr. 9/2013 se arată că, prin adoptarea actului normativ, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CQ2.

Metodele de taxare, precum si valorile, sunt diferite de la tara la tara deoarece la nivel de Uniune nu exista o reglementare care sa instituie o taxa unica.

În acest sens menționează că, în Uniunea Europeana, există mai multe state care isi calculează taxa de poluare în principal în funcție de emisia de C02: Franța, Spania, Irlanda, Olanda, Portugalia, Slovenia. In unele tari, precum Franța sau Olanda, cotele sunt mult mai mari decât în România, dar acest lucru este permis de puterea de cumpărare diferita.

În contextul intenției de armonizare europeană, dar și pentru a fi în deplin acord cu directivele europene, România a ales o taxare doar in funcție de emisia de C02 si de gradul de poluare a tehnologiei.

În altă ordine de idei, O.U.G. nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența auto vehiculului. Astfel, art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule prevede:

" Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; - la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; - cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; - cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv indiferent că este vorba de un autovehicul nou, un autovehicul second-hand care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule, și pentru care se transcrie dreptul de proprietate". Î.

Așa fiind nu se poate reține existența unei încălcări a legislației comunitare.

Prin urmare taxa în sumă de 3463 lei conform chitanței nr._/26.04.2013 a fost percepută în mod legal potrivit dispozițiilor menționate, astfel încât urmează a fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea.

Având în vedere cele anterior expuse acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul I. R. I., domiciliat în . împotriva pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu București cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2014, la sediul Tribunalului M. .

Președinte,

N. S. D.

Grefier,

M. T.

Red.NSD/tehnored.M.T

Ex.5Cod operator 2626

17 Martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 577/2014. Tribunalul MEHEDINŢI