Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 556/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 556/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 699/181/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 556/2014

Ședința publică de la 07 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D. F.

Judecător C. T. B.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea apelurilor formulate de către apelanții . SRL și A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR- COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M., împotriva sentinței nr.161/15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat I. N. pentru apelantul . SRL și consilier juridic P. V. pentru apelantul A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR- COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra apelurilor.

Avocat I. N. pentru apelantul . SRL a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate, admiterea în totalitate a plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

În ceea ce privește apelul formulat de către apelantul A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR- COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M. a solicitat respingerea acestuia, precizând că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu se poate reține culpa petentei (a depus la dosar, în original procesul verbal de constatare a contravenției).

Consilier juridic P. V. pentru apelantul A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR- COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M. a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate, susținând că produsele comercializate trebuie păstrate în condiții speciale stabilite de către producător, iar nerespectarea acestora duce la deteriorarea calității produselor și prejudicierea consumatorilor.

În ceea ce privește apelul formulat de către . SRL a solicitat respingerea acestuia,(a depus la dosar, în original procesul verbal de constatare a contravenției).

TRIBUNALUL

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 21.10.2013 sub nr._, petenta . cu intimatul A. Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.10.2013.

În motivare a arătat petenta . SRL că prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 03.10.2013 a fot sancționată contravențional de către intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor-comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. cu amendă în cuantum de 14.000 lei, reținându-se în sarcina sa, faptul că, cu ocazia unui control efectuat la punctul de lucru situat în Baia de A., . constatatori au constatat încălcarea dispozițiilor art. 18, 7b 15, 11 (1) din Og. Nr. 21/1992.

A precizat petenta că procesul-verbal contestat, nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor imperative prevăzute de O.G. nr. 2/2001, fiind întocmit cu încălcarea disp. art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 în sensul că agentul constatator nu a descris în concret fapta contravențională reținută în sarcina societății petente.

Concluzionează petenta că nu au fost respectate principiul transparenței și principiul proporționalității iar referitor la individualizarea sancțiunii invocă disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, art.5 alin.5 și art. 7 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 unde se prevede expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului.

Astfel, petenta a solicitat admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție nulității procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 03.10.2013, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii pecuniare, cu sancțiunea „ avertisment”.

În procedura prealabilă, instanța prin rezoluția din data de 22.10.2013, a dispus comunicarea către petentă lipsurile cererii de chemare în judecată cu mențiunea că, sub sancțiunea anulării cererii trebuie să facă, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei.

La dosarul cauzei petenta a înaintat cu adresa nr. 6734/28.10.2013 dovada achitării taxei de timbru precum și copii conforme cu originalul ale următoarelor înscrisuri,: declarație de conformitate, avize, facturi fiscale și buletin de verificare metrologică.

Prin rezoluția din data de 01.11.2013 s-a dispus comunicarea către intimată a unui exemplar al cererii de chemare în judecată și a actelor atașate acesteia, pentru ca acesta să depună întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii, sub sancțiunea decăderii, astfel cum se prevede în cuprinsul art.201, alin.1 c.pr.civ.

A. Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. a formulat întâmpinare prin care a a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

Astfel, la data de 02.12.2013, instanța prin rezoluție a dispus comunicarea întâmpinării și a înscrisurilor anexate acesteia către petentă, pentru a formula răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile.

Prin sentința nr. 161/15.04.2014 Judecătoria Baia de A. a admis în parte plângerea formulată de petenta . SRL, a dispus anularea în parte a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, în ceea ce privește fapta prevăzută de disp.art.7 lit. b lin.5 din O.G. 21/1992 și în ceea ce privește fapta prevăzută de disp. art.11 alin.1 din O.G. nr.21/1992 și a menținut dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, în ceea ce privește fapta prevăzută de disp. art.18 din O.G. 21/1992.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Petenta . înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 21.10.2013 sub nr._, în contradictoriu cu intimatul A. Națională pentru Protecția Consumatorilor-comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.10.2013, arătând că prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 03.10.2013 a fot sancționată contravențional de către intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. cu amendă în cuantum de 14.000 lei, reținându-se în sarcina sa, faptul că, cu ocazia unui control efectuat la punctul de lucru situat în Baia de A., . constatatori au constatat încălcarea dispozițiilor art. 18, 7b 15, 11 (1) din Og. Nr. 21/1992.

Verificând din oficiu legalitatea sesizării instanței în raport cu termenul de 15 zile în care poate fi formulata plângerea, se constată, că instanța a fost legal investită.

Instanța reține că, potrivit disp. art. 34 alin. l din O.G. nr. 2/2001 „ instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și a supra măsurii confiscării”.

Astfel potrivit art. 34 alin 1 din O.G. nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea va verifica legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărând asupra sancțiunii aplicate.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal pentru analiza legalității procesului - verbal, în baza rolului activ, întrucât procedura contravențională este asimilată din perspectiva convenției celei penale, instanța va trebui să identifice orice aspect de nelegalitate a procesului – verbal, care ar putea înfrânge respectarea garanțiilor prevăzute de convenție.

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.10.2013, se observă că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevederilor de art. 13 alin.1-3, art. 16 și art.17,și art. 19 din O.G.2/2001.

Astfel, procesul verbal cuprinde data și locul unde este încheiat, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, precum și descrierea faptelor contravenționale fiind indicate data și locul în care au fost săvârșite și semnătura agentului constatator.

Totodată, se constată că sancțiunea este întemeiată pe dispozițiile din O.G. nr.21/1992.

În ceea ce privește fapta contravențională menționată în procesul verbal referitor la faptul că petenta ar fi comercializat ficat import Ungaria fără traducere importator și carne de porc fără etichetă instanța reține că potrivit art. 18 din ORDONANȚA nr. 21 din 21 august 1992 Republicată privind protecția consumatorilor „Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate.” iar potrivit art 50 alin 1 lit. d constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează „ încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1), art. 17 - 25 și art. 26 alin. (1) și (2), cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 10.000 lei;”

Instanța reține că referitor la procesul-verbal contestat, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku C. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Din actele dosarului rezultă că săvârșirea contravenției a fost constatată personal de agentul constatator iar petenta nu a depus la dosar acte din care să rezulte că cele menționate în procesul verbal privind această faptă contravențională ar fi nereale.

În ceea ce privește solicitarea petentei de aplicarea sancțiunii „avertisment” instanța apreciază că organul constatator, în acord cu dispozițiile art. 21 al. 3 din O.G. nr. 2/2001, a realizat o justă individualizare a sancțiunii aplicată, astfel că, urmează să respingă, ca nefondată, plângerea formulată.

În ceea ce privește fapta contravențională menționată în procesul verbal referitor la depozitarea a 100 de înghețate, necorespunzător la 100 C în loc de – 180 C prevăzut de producător instanța reține că potrivit art. 7 lit.b liniuța 5 din ORDONANȚA nr. 21 din 21 august 1992 Republicată privind protecția consumatorilor operatorii economici sunt obligați „ să asigure condițiile tehnice stabilite de producător pe timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii produselor;”

În ceea ce privește săvârșirea faptei cu vinovăție această trăsătură este comună majorității faptelor ilicite, întrucât în dreptul românesc, răspunderea obiectivă este înlăturată destul de rar.

În materia contravențională gradele de vinovăție nu sunt importante, întrucât potrivit legislației în vigoare răspunderea contravențională se angajează indiferent dacă fapta este săvârșită cu vinovăție sau din culpă.

Însă, vinovăția, ca și condiție a răspunderii contravențional, constă în atitudinea psihică a autorului în momentul săvârșirii faptei ilicite față de acesta și urmările ei și are implicit două laturi inseparabile: un factor intelectiv, adică cunoașterea semnificației sociale și a urmărilor eventuale ale faptei și un factor volitiv, adică libertatea de deliberare și de decizie din partea făptuitorului. Numai existența cumulativă a acestor doi factori conduce la stabilirea vinovăției, ca o condiție a răspunderii contravenționale.

Având în vedere aceste aspecte și dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 2/2001 pe de o parte și pe de altă parte faptul că din actul de la fila 48 rezultă că datorită unor lucrări la data de 30.09.2013, data efectuării controlului, pe linia din care este alimentată petenta a avut loc o întrerupere pe partea de medie tensiune instanța apreciază că, petenta a reușit să facă dovada că nu sunt îndeplinite condițiile menționate anterior pentru a exista vinovăție ca și condiție esențială a răspunderii contravenționale respectiv atitudinea petentei în momentul respectiv nu a fost o atitudine psihică de săvârșire a unei fapte contravenționale în ceea ce privește fapta contravențională menționată în procesul verbal referitor la depozitarea a 100 de înghețate, necorespunzător la 100 C în loc de – 180 C prevăzut de producător instanța reține că potrivit art. 7 lit.b liniuța 5 din ORDONANȚA nr. 21 din 21 august 1992 Republicată privind protecția consumatorilor.

În cea ce privește fapta reținută în procesul verbal privind neverificarea metrologică a cântarelor instanța reține că potrivit art. 11alin. 1 din ORDONANȚA nr. 21 din 21 august 1992 Republicată privind protecția consumatorilor „ Produsele și serviciile oferite consumatorilor se măsoară cu mijloace de măsurare și control adecvate, verificate metrologic, potrivit reglementărilor legale.” iar potrivit art. 50 alin. 1 lit. c din ORDONANȚA nr. 21 din 21 august 1992 Republicată privind protecția consumatorilor constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează „încălcarea dispozițiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a și a 5-a liniuță, lit. c) a 3-a și a 4-a liniuță, art. 9, art. 10 lit. a) - f), h) și i), art. 11 și art. 14, cu amendă contravențională de la 2.000 lei la 20.000 lei;”.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, apelanții . NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR- COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M..

Apelantul . apel prin care a arătat că in mod greșit instanța de fond a renținut săvârșirea contaventiei privind comercializarea produsului ficat pui import Ungaria fara traducere importator si carne porc fara eticheta.

Conform art.50 (1) din OG 21/1992 săvârșirea contravenției prevăzuta la art. 18 se sancționează cu amenda de la 1000 -_ lei, ori in speța de fata agentul constatator a aplicat ca si amenda contravenționala suma de 4000 lei, in mod unitar, fara ca apelanta sa aiba cunostiinta de criteriile pe care le-a avut in vedere agentul constatator la aplicarea sancțiunii de 4000 lei.

In speță, fapta a fost constatată personal de către agentul care a întocmit procesul-verbal astfel că, în această ipoteză, funcționează prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal, analizarea temeiniciei actului contestat, în această conjunctură, impune instanței un rol mai pronunțat specific acestui tip de cauze comparativ cu cele de natură pur civilă, procedura contravențională fiind asimilată din perspectiva Convenției, celei penale, instanța trebuind așadar, să identifice și să coroboreze elementele din cuprinsul procesului verbal cu probele judiciare și extrajudiciare administrate în cauză.

In ceea ce privește analiza sancțiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. 5 din O.G.2/2001 prevede că aceasta trebuie să fie „proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", iar art. 21 alin. 3 din acela și act normativ prevede că sancțiunea se aplică „în limitele prevăzute de lege și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție".

COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTF.CȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD-VEST OLTENI a formulat apel prin care a arătat că . SRL are deschis an punct de lucru unde se comercializau produse alimentare, în urma verificărilor au fost depistate produse expuse la comercializare cu abateri de informare-etichetare, produse depozitate necorespunzător, iar mijloacele de măsurare în speța cântarele nu aveau verificarea metrologică anuală.

Considerăm că cele reținute de către instanța sunt neîntemeiate din următoarele considerente:

In situația în care producătorul impune ca unele produse să fie păstrate la o anumită temperatură, ca în cazul de fața înghețata avea specificat pe ambalaj păstrarea la o temperatura de -18" C, iar in urma creșterii temperaturii de păstrare produsele se pot altera iar refrigerare ne mai fiind permisă, produsele trebuind scoase de la comercializare, pentru că acele produse nu mai sunt produse sigure.

Din răspunsul dat de CEZ Vânzare către . SRL reiese că în data de 30.09.2013 a fost întreruptă furnizarea energiei electrice pentru că s-au efectuat lucrări pe rețea de medie tensiune dar, din această adresă nu reiese intervalul în care a fost întreruptâ furnizarea energiei electrice.

Prin neverificarea periodica a cântarelor folosite în unitate sunt afectate grav interesele economice ale consumatorilor, prin indicarea eronată a cantității cântărite, iar din documentele depuse de petentă la plângerea contravențională, se poate observa că, cântarele cu seriile_ și_, la data controlului, 30.09.2013 aveau verificarea metrologică expirată fiind depuse la Serviciul de Metrologie Legală M. in data de 3.10.2013, in aceeași zi cu întocmirea procesului verbal, fapt ce confirmă încă odată lipsa verificării metrologice a cântarelor, documentele depuse fac pe deplin dovada situației existente la data controlului. Pentru a-și dovedi nevinovăția, petenta ar fi trebuit să depună verificările metrologice efectuate anterior datei controlului, verificări pe care le-ar fi prezentat comisarilor CJPC M. și dacă ar fi fost depuse la dosarul instanței ar fi arătat încă odată că, petenta desfășura activități economice cu încălcarea prevederilor legale privitoare la protecția consumatorilor.

. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Vest Oltenia ca netemeinic si nefundat, susținând că în ceea ce privește critica adusa de apelanta - intimata sentinței atacate, consideră ca in mod corect instanța de fond a considerat faptul ca societatea nu se face vinovata de săvârșirea contravenției reținuta de agentul constatator.

Astfel din probatoriul aflat la dosarul cauzei rezulta faptul ca datorita unor lucrări la data de 30.09._, data efectuării controlului, pe linia din care este alimentata petenta a avut loc o întrerupere pe partea de medie tensiune, drept pentru care in mod corect instanța de fond a reținut faptul ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de OG 2/2001 art. 1, respectiv existenta vinovăției ca si condiție esențiala a răspunderii contravenționale. Mai mult decât atat, prin procesul verbal de distrugere a dovedit faptul ca a retras de la comercializare produsele neconforme, produse care au fost distruse.

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sucl-Vest Oltenia (C.) a formulat întâmpinare prin care a arătat că, consumatorul are dreptul de a fi informat mod complet, corect și precis asupra i caracteristicilor produselor, informare care conform art. 19 din OG 21/1992, se realizează în mod obligatoriu prin elementele de identificare și caracterizare a acestora, care se înscriu în mod vizibil, lizibil, ușor de înțeles pe etichetă sau ambalaj pentru produsele de origine animală ca în cazul de față.

Petenta avea cunoștința de abaterile constatate, mai mult decât atât aceasta a menționat la rubrica Obiecțiuni, că le va formula ulterior, iar scrisul nelizibil din documentul de control nu este motiv de nulitate a procesului verbal din moment ce acesta a fost întocmit în prezența reprezentantei petentei.

În ceea ce privește gradul de pericol social redus, invocat de către petenta. a sancțiunii aplicate, precizează că în cazul contravenției constatate legiuitorul a apreciat gradul de pericol social sancționând în consecință săvârșirea contravenției cu amendă de la 1 000 lei la 10 000 lei.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 03.10.2013 . SRL intimatul A. Națională pentru Protecția Consumatorilor-comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. a fot sancționată contravențional de către intimata A. Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. cu amendă în cuantum de 14.000 lei, reținându-se în sarcina sa, faptul că, cu ocazia unui control efectuat la punctul de lucru situat în Baia de A., . constatatori au constatat încălcarea dispozițiilor art. 18, 7b 15, 11 (1) din Og. Nr. 21/1992.

Prin sentința nr. 161/15.04.2014 Judecătoria Baia de A. a admis în parte plângerea formulată de petenta . SRL, a dispus anularea în parte a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, în ceea ce privește fapta prevăzută de disp.art.7 lit. b lin.5 din O.G. 21/1992 și în ceea ce privește fapta prevăzută de disp. art.11 alin.1 din O.G. nr.21/1992 și a menținut dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, în ceea ce privește fapta prevăzută de disp. art.18 din O.G. 21/1992.

Apelul formulat de către . SRL vizează contravenția prevăzută de art. 18 din ORDONANȚA nr. 21 din 21 august 1992 Republicată privind protecția consumatorilor.

Contrar susținerilor apelantei și în acord cu jurisprudența CEDO, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție cu este contrară art.6 din Convenție, revenind astfel petentei sarcina de a o combate. Nefăcând nici în fața instanței de fond, nici a celei de apel o astfel de dovadă, deși avea posibilitatea, nu se poate reține că agentul constatator a acționat arbitrar, iar cele consemnate nu sunt reale. Prin urmare, în mod corect s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, se reține că instanța de fond a analizat și acest aspect. Faptul că petenta se află la prima abatere nu impune înlocuirea amenzii cu avertisment. De asemenea, nu rezultă din împrejurările cauzei că aplicarea unei amenzi în cuantum de 4000 lei pentru fapta săvârșită nu este proporțională cu gravitatea acesteia. În raport de dispozițiile art.5 alin.5, art.7 alin.3 și art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, se apreciază că fapta petentei a adus o atingere importantă valorilor sociale ocrotite, respectiv protecția consumatorilor și prezintă un pericol ridicat, care impune o sancțiune corespunzătoare. Lipsa etichetei sau netraducerea acesteia privează consumatorul de informațiile necesare pentru a decide asupra produsului oferit spre vânzare.

Apelul formulat de către A. Națională pentru Protecția Consumatorilor-comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. vizează celelalte două contravenții menționate în procesul verbal . nr._.

Astfel, în ceea ce privește depozitarea necorespunzătoare a 100 de înghețate la temperatura de 100 C în loc de – 180 C, reiese din probele administrate că fapta a fost săvârșită fără vinovăție, deoarece la data respectivă au fost efectuate în zonă lucrări la rețeaua electrică, astfel că petenta, din motive independente de voința sa, nu s-a putut conforma prevederilor art. 7 lit.b liniuța 5 din ordonanța nr. 21 din 21 august 1992 Republicată privind protecția consumatorilor care dispune că operatorii economici sunt obligați „ să asigure condițiile tehnice stabilite de producător pe timpul transportului, manipulării, depozitării și desfacerii produselor;”. Neexistând vinovăție, nu se poate reține existența contravenției. Agentul constatator avea obligația de a preciza explicit în procesul verbal dacă la ora controlului energia electrică era sau nu întreruptă, acest element fiind o componentă a descrierii faptei în procesul verbal. Fără această mențiune, chiar dacă în adresa CEZ Vânzare nu se specifică orele când a fost întreruptă energia electrică, apărarea petentei apare ca fiind întemeiată.

În cea ce privește fapta reținută în procesul verbal privind neverificarea metrologică a cântarelor, se reține, așa cum corect a stabilit și instanța de fond, că sancțiunea contravențională este amenda de la 2.000 lei la 20.000 lei. Or, în procesul verbal, sancțiunea aplicată și consemnată este de 500 lei, sancțiune nelegală care conduce la anularea procesului verbal în ceea ce privește această contravenție. La instanța de apel a fost depus originalul procesului verbal de către A. Națională pentru Protecția Consumatorilor-comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M., care cuprinde în dreptul contravenției mențiunea de 5000 (lei), precum și duplicatul acestuia de către . SRL, care cuprinde în dreptul contravenției mențiunea de 500 (lei). Instanța constată că niciunul dintre exemplare, care au valoare juridică egală, nu prezintă ștersături. De asemenea, nu consideră necesar să analizeze dacă ulterior în procesul verbal original a fost adăugată cifra 0 pentru a transforma suma de 500 în 5000. Instanța de apel reține că, presupunând că nu au fost efectuate modificări ulterioare întocmirii procesului verbal, pentru care nu există nici un fel de probe sau indicii, agentul constatator avea obligația de a întocmi procesul verbal astfel încât toate exemplarele să fie identice, ceea ce nu a făcut. De asemenea, petenta . SRL avea o așteptare legitimă ca ambele exemplare să fie identice. Având în vedere și faptul că cele 2 exemplare au valoare juridică egală, precum și că dubiul provine de la modul de întocmire al procesului verbal și care nu poate fi imputat petentei, ci agentului constatator, instanța va lua în considerare duplicatul procesului verbal, care are menționată suma de 500 lei. Nu va fi luată în considerare mențiunea că amenda totală este de_ lei, de unde s-ar deduce că amenda pentru această contravenție ar fi de 5000 lei, amenda pentru fiecare contravenție trebuind a fi consemnată corect, neputând fi dedusă prin scădere din total.

În consecință, în temeiul art.480 C.proc.civ., Tribunalul va respinge ca nefondate apelurile formulate de către apelanții . SRL și A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR- COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M., împotriva sentinței nr.161/15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate apelurile formulate de către apelanții . SRL și A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR- COMISARIATUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M., împotriva sentinței nr.161/15.04.2014 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în dosarul nr._, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Octombrie 2014 la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. D. F.

Judecător,

C. T. B.

Grefier,

M. M.

Red. F.C.D/Tehn. M.M

4 ex –22.10.2014

Cod operator 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 556/2014. Tribunalul MEHEDINŢI