Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 223/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 1502/313/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 223
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08 APRILIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE: C. A. F.
JUDECĂTOR: D. Z.
GREFIER: C. T. P.
Pe rol judecarea recursului formulat de apelantul – petent P. M. S. împotriva sentinței civile nr. 1390/06 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în dosar nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, atât la prima strigare cât și la cea de-a doua strigare conform art. 104 pct. 13 din Hotărârea CSM nr. 387/2005.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că, deși apelantul – petent avea cunoștință că are obligația de achita taxa de timbru în cuantum de 20 lei, dovada plății urmând a o depune la dosar, nu s-a conformat acestei dispoziții, după care;
Instanța din oficiu invocă, excepția netimbrării cererii de apel cu suma de 20 lei și luându-se act că, prin întâmpinarea depusă la dosar de intimat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 C.p.civ., cauza a fost luată în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 31.07.2013, petentul P. M. S., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 26.06.2013, iar in subsidiar, solicita înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în ziua de 26.06.2013, deplasându-se cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 6, pe raza localității Tîmna, județul M., a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție ce i-a comunicat că ar fi circulat în localitate cu o viteză necorespunzătoare, respectiv cu viteza de 106 km/h. că, cele consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu corespund realității, întrucât el a circulat cu o viteză de aproximativ 90-95 km/h., că nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de polițiști rutieri cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, iar din cuprinsul procesului verbal de contravenție nu rezulta ca s-ar fi indicat tipul aparatului radar folosit la înregistrarea vitezei, instanța neavând posibilitatea sa poată analiza veridicitatea si autenticitatea celor consemnate.
Totodată, a mai susținut că, au fost încălcate dispozițiile art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, privind modelul procesului verbal folosit, iar în opinia sa, instanța trebuie sa analizeze practica judiciara in materie, cat si dispozițiile art.6 din CEDO.
Precizează că, pentru a putea fi analizata ca proba, înregistrarea video trebuie să cuprindă data si ora la care a fost efectuata măsurarea, valoarea vitezei măsurate, faptul ca a fost efectuata autotestarea, imaginea autovehiculului și că în norma de metrologie legală NML 021-05 se statuează la pct.3.1.1.- erori maxime tolerate, în regim de deplasare de +/-4% din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km /h.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 19 alin.1 teza 3 si alin.3, art.34 din OG 2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând procesul verbal de contravenție contestat, dovada de comunicare a acestuia.
Intimatul a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. S-au înaintat la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică nr._/16.04.2013, raportul agentului constatator din 05.10.2013, CD-ul cu înregistrarea faptei contravenționale, atestat operator radar nr._/27.02.2012.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru petent și proba cu înscrisuri și înregistrarea video pentru intimat.
Judecătoria Strehaia, prin sentința nr. 1390/06.12.2013, a respins plângerea formulată de petentul P. M. S. și a menținut procesul verbal de contravenție . nr. nr._ încheiat la data de 26.06.2013.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin procesul – verbal . nr._/ 26.06.2013, încheiat de Inspectoratul de Poliție al Județului M., petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 675 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 rep., întrucât la data de 26.06.2013, orele 19:35 a condus autoturismul marca Porsche Cayenne, cu nr. de înmatriculare_, pe DN6, km 303, în localitatea Tîmna, fiind înregistrat cu aparatul radar AUTOVISION montat pe auto MAI_, aflat în mișcare, cu viteza de 106 km/h. De asemenea, a fost sancționat cu avertisment pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 101 alin.1 pct.18 din OUG 195/2002 rep., întrucât nu a avut asupra sa permisul de conducere.
Instanța de fond, fiind învestită cu soluționarea prezentei cereri, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a procedat la verificarea termenului în care a fost introdusă plângerea, constatând că plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ.
Verificând în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța nu s-a limitat doar la aspectele invocate de către petent în cererea sa, ci a avut în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate din oficiu. În concret, acest demers presupune verificarea aspectelor de nelegalitate care sunt stabilite sub sancțiunea nulității exprese, putând fi astfel constatate de instanță din oficiu.
Analizând conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr. nr._ încheiat la data de 26.06.2013, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Instanța de fond, nu a reținut susținerile petentului potrivit cărora procesul verbal de contravenție ar fi nul întrucât nu a fost respectat modelul prevăzut pentru procesul verbal de contravenție și a constatat că, potrivit disp. art.181 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 „În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul”. Cu toate acestea, instanța a reținut că aceste dispoziții nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității exprese, vătămarea nefiind prezumată de către legiuitor și, prin urmare, nerespectarea acestor dispoziții ar putea atrage nulitatea numai în condițiile art. 175 C.pr.civ, adică numai dacă s-ar fi făcut dovada unei vătămări care să nu fi putut fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în prezenta cauză, petentul nu numai că nu a făcut dovada nici unei vătămări, dar nici nu a învederat că i s-ar fi cauzat o vătămare și nici în ce ar fi constat aceasta.
În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia procesul verbal nu conține tipul aparatului radar cu care a fost măsurata viteza, instanța a considerat suficientă indicarea numărului de înmatriculare a autoutilitarei MAI pe care este montat aparatul radar cu care s-a realizat înregistrarea contravenției pentru identificarea acestuia și verificarea îndeplinirii cerințelor metrologice și, în consecință, instanța a considerat că prin neindicarea tipului aparatului radar nu i s-a produs petentului nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza LAUKO vs Slovacia, A. vs România), instanța a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.
Instanța, a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării și, prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În urma analizării actelor din dosar, instanța a reținut că procesul-verbal de constatare a contravenției este întemeiat, fapta contravențională contestata, pentru care petentul a fost sancționat este prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, potrivit căruia „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
De asemenea, potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2001 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloace de semnalizare, iar conform art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h.
Instanța a mai reținut că, cerințele metrologice și tehnice ale utilizării cinemometrelor folosite de poliția română la stabilirea vitezei de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice sunt stabilite prin Norma de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 102 bis din 7.12.2005, iar înregistrarea depusă la dosarul cauzei de intimat respectă cerințele prevăzute de art. 3.5.1 din NML-021-05 din 23.11.2005, respectiv cuprinde data si ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, sensul de deplasare a autovehiculului, imaginea autovehiculului, în care este pus clar în evidență nr. de înmatriculare, iar cinemometrul tip R. Autovision . 322, fabricație TSS Anglia este certificat și măsoară în regim staționar și în deplasare și este verificat metrologic fiind în termenul de valabilitate așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._ din 16.04.2013.
Totodată, din atestatul de operator radar calificat nr._/27.02.2012, înaintat de către intimat la dosarul cauzei, rezultă ca agentul R. G. C. este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, iar înregistrarea de pe CD și înscrisurile depuse de intimată la dosar constituie probe relevante și suficiente care vin să confirme procesul verbal de contravenție . nr. nr._ încheiat la data de 26.06.2013.
În acest sens, instanța nu a reținut susținerile petentului potrivit cărora viteza înregistrată a fost eronată întrucât la o viteză de peste 100 km/h aparatul radar poate înregistra erori în viteza măsurată.
Astfel, instanța a reținut că, verificarea cerințelor cuprinse în NML-021-05 (printre care se numără și erorile tolerate, conform paragrafului 3.1.1 lit. c din norma legală) se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele și că, aceste cerințe nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor.
Așadar, dacă un cinemometru, în condiții normale de utilizare (în trafic, în regim de deplasare sau în regim staționar) afișează o viteză de 106 km/h, aceasta înseamnă că autovehiculul are această viteză, nu se mai fac ajustări ale valorii afișate de cinemometru și, ca urmare a îndeplinirii de către un cinemometru a cerințelor legale și tehnice aplicabile la momentul verificării metrologice se emite buletinul de verificare metrologică, document care atestă calitatea de mijloc de măsurare legal, iar măsurările efectuate cu un cinemometru după verificarea metrologică a acestuia, sunt legale și asupra lor nu se poate interveni.
Chiar dacă instanța ar putea interveni și face aplicarea marjei de eroare, aceasta este, potrivit paragrafului 3.1.1 lit. c din NML-021-05, în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic de +/- 4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h. În aceste condiții, în cazul unei viteze de 106 km/h marja de eroare de +/- 4% ar fi oricum nerelevantă, ea neputând duce la schimbarea încadrării juridice a faptei.
Coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, instanța a reținut fără niciun dubiu ca la data de 26.06.2013, orele 19:35, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în localitatea Tâmna, fiind înregistrat cu viteza de 106 km/h.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, iar conduita petentului se situează în sfera ilicitului contravențional, ce constituie temei al răspunderii contravenționale a petentului.
În ceea ce privește sancționarea petentului, instanța a reținut ca petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 675 lei (9 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile și, de asemenea, i s-a reținut permisul de conducere în conformitate cu art. 111 alin. 1 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia săvârșirea contravenției prevăzute la art. 102 alin. 3 atrage și reținerea permisului de conducere, ca măsură tehnico-administrativă, definită de art. 97 alin. 1 lit. a din același act normativ.
Referitor la individualizarea sancțiunii, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Cu privire la aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, instanța a reținut că potrivit art. 96 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului, iar sancțiunile aplicate petentului îndeplinesc pe deplin cerințele de legalitate și proporționalitate prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001, fiind stabilite în limitele prevăzute de lege pentru acest gen de contravenție, sancțiuni pe care instanța, având în vedere depășirea cu peste 56 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, le-a considerat proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de petent, faptă care aduce o gravă atingere siguranței traficului rutier.
În această privință, instanța nu a putut reține că fapta prezintă o gravitate redusă, urmarea faptei ce constă în depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, constând într-o stare de pericol pentru desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și pentru ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, nefiind necesară producerea unui rezultat.
Totodată, a avut în vedere și atitudinea nesinceră a petentului, viteza ridicată cu care acesta a circulat astfel că sancțiunea avertismentului nu se impune, fapta sancționată în cauză neputând fi socotită drept una cu o gravitate redusă în sensul art. 7 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și, în consecință, instanța a respins plângerea formulată de petent ca neîntemeiată și a menținut procesul verbal de contravenție . nr. nr._ încheiat la data de 26.06.2013, considerându-l legal și temeinic.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul P. M. S., considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, prin care i s-au aplicat două sancțiuni, respectiv amendă în cuantum de 675 lei și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 zile, iar, în subsidiar, să dispună înlocuirea sancțiunii pecuniare, cu avertisment.
În motivare a arătat, în esență că, fiind un apel contravențional, motivarea acestuia in interiorul termenului de apel nu este obligatorie.
Așadar, chiar si in prezenta unui apel nemotivat nici in scris si nici oral, instanța va putea aprecia asupra tuturor aspectelor de fapt si de drept ale hotărârii atacate, putând dispune admiterea apelului in situația in care apreciază ca instanța de fond a făcut o greșita aplicare a legii (a invocat practică judiciară).
Însăși instanței de apel i s-a recunoscut, in practica si atribuția de a cenzura hotărârea primei instanțe sub aspectul aprecierii sancțiunii contravenționale aplicate si a cuantumului acesteia. Ca atare, instanța de control judiciar va putea sa dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment(a invocat practică judiciară)
Unicul motiv de apel se refera la faptul ca instanța de fond a apreciat in mod eronat ca "este suficienta indicarea numărului de înmatriculare a autoutilitarei MAI pe care este montat aparatul radar cu care s-a realizat înregistrarea contravenției pentru identificarea acestuia si verificarea îndeplinirii cerințelor metrologice".
Retine greșit in motivare instanța de fond faptul ca prin neindicarea tipului de radar nu i s-a produs petentului nici o vătămare care sa nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, in condițiile in care literatura de specialitate a stabilit ca omisiunile respective determina încălcarea dreptului la apărare al petentului si totodată, imposibilitatea verificării legalității si temeiniciei procesului-verbal de contravenție.
Ori, instanța de judecata, in speța de fata este in imposibilitate absoluta si obiectiva sa analizeze veridicitatea si autenticitatea celor consemnate in procesul verbal de contravenție, iar in procesul verbal de constatare a contravenției, agentul de politie este obligat sa indice tipul de aparat radar care a fost folosit la înregistrarea vitezei de circulație, așa cum prevăd in mod imperativ, Normele metodologice de aplicare.
In speța dedusa judecații, agentul constatator a încălcat aceasta dispoziție imperativa a legii, in condițiile in care nu a specificat in procesul verbal tipul de radar folosit, ci s-a limitat sa consemneze faptul ca "…fiind înregistrat de aparatul R.....VIDEO…"- la modul general.
Mai mult decât atât, nulitatea absoluta a procesului-verbal de contravenție sus - menționat este data de încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 181 al. l din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, de catre agentul constatator.
Astfel, in situația in care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau omologat ori verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut in anexa nr.lD, dupa prelucrarea înregistrărilor si stabilirea identității conducătorului de vehicul; Ori, in speța de fata, agentul de politie nu a făcut nici o mențiune cu privire la datele de identificare ale aparatului radar folosit, astfel ca nu se poate stabili daca acesta corespunde din punct de vedere metrologic.
Or, modelul din aceasta anexa are o rubrica in care trebuie menționat aparatul cu care s-a făcut înregistrarea.
Apreciază ca acest element este esențial si definitoriu pentru genul de contravenție cu care petentul a fost sancționat, aceasta neputând fi constatata decât prin intermediul unor mijloace tehnice specifice si omologate, omisiunile respective determinând încălcarea dreptului la aparare al petentului si totodată, imposibilitatea verificării legalității si temeiniciei procesului-verbal, astfel ca relevanta conferita acestor aspecte este pe deplin justificata.
Ca atare, lipsa acestei mențiuni echivalează cu o nedescriere a faptei contravenționale, fapt care conduce la anularea procesului-verbal nelegal întocmit(a invocat practică judiciară)
Întrucât procesul-verbal este unicul act probator al unei contravenții, este necesar ca in cuprinsul sau sa fie trecute toate elementele necesare pentru ca judecătorul sa poată aprecia legalitatea sa; a-a considerat pe buna dreptate in practica faptul ca "lipsa elementelor obligatorii ale procesului verbal de contravenție nu poate fi completata prin acte extrinseci procesului-verbal de contraventie." (a invocat practică judiciară).
In opinia petentului, instanța de fond trebuia sa analizeze atât practica judiciara in materie contravenționala la care a făcut referire in notele scrise depuse la dosar cat si dispozițiile art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, însa a tratat superficial acest aspect.
In jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începand cu cauza Ozturk contra Germaniei din 21 februarie 1984, s-a reținut in mod clar si constant ca indiferent de distincțiile care se fac in dreptul intern intre contravenții si infracțiuni, persoana acuzata de comiterea unei fapte calificate in dreptul intern ca fiind contravenție, trebuie sa beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.
Recent si România a fost condamnata de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, in cauza A. contra României, pe motiv ca s-a încălcat prezumția de nevinovăție . ( a se vedea paragr. 66 - 69 din Hotărârea A. contra României, publicata pe site-ul oficial al Curții Europene a Drepturilor Omului).
Astfel, in materie contravenționala sunt aplicabile garanțiile procesuale recunoscute de art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, in baza art. 11 din Constituție si are prioritate, in temeiul art.20 al.2 din Constituția României.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in jurisprudenta sa ca si faptele contravenționale privind regimul de circulație rutiera intra in sfera acuzațiilor in materie penala, la care se refera primul paragraf al art.6 din Convenție, intrucat norma juridica sancționatoare are caracter general iar sancțiunile urmăresc un scop represiv si preventiv. In consecința, petentului ii sunt recunoscute si garanțiile specifice in materie penala, intre care se regăsește prezumția de nevinovăție, de situația îndoielnica beneficiind persoana acuzata, motiv pentru care sarcina probei in procedura contravenționala desfășurata in fata instanței de judecata revine in primul rând organului constatator si nu petentului.
Astfel, in Hotărârea pronunțata in cauza Salabiaku contra Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragr.28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent si consemnate in procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât pana la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge in situația ca persoana învinuita de săvârșirea faptei sa fie pusa imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in procesul verbal deși din probele ce vor fi administrate de "acuzare" instanța nu poate fi convinsa de vinovăția "acuzatului", dincolo de orice îndoiala rezonabila.
In speța, este evident faptul ca in procesul verbal contestat nu sunt menționate nici un fel de date de identificare ale aparatului radar folosit; nu s-a folosit modelul din Anexa 1D Ia Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002; or, mențiunile suplimentare pe care trebuie sa le contina procesul-verbal de constatare a contravenției sunt: …indicarea exacta a datelor de identificare ale aparatului cu care s-a constatat contravenția, întrucât modelul din anexa nr. 1 D-art. 181 al. l din Regulament - are o rubrica in care trebuie menționat aparatul cu care s-a efectuat înregistrarea; In lipsa acestei mențiuni, instanța nu va putea verifica daca aparatul respectiv a fost verificat si omologat.
Ca atare, lipsa acestei mențiuni echivalează cu o nedescriere a faptei contravenționale, fapt care conduce la anularea procesului verbal nelegal întocmit.
In procesul verbal nu s-a consemnat locul unde a fost montat cinemometrul (a invocat practică judiciară).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele C.p.civ. solicitând și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 al. 3 C.p.civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță fiind temeinică și legală.
În temeiul art. 411 din L. 134/2010, privind C.p.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Deși în procedura de regularizare a cererii de apel, apelantului – pârât i s-a făcut cunoscut că are obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 20 RON în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii, precum și faptul că are posibilitatea de a formula în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării, aceasta nu s-a conformat acestei obligații.
Cum în speță, apelantul – petent, nu a achitat taxa de timbru în cuantumul și la termenul stabilit de către instanță, având în vedere dispozițiile art. 197 cod procedură civilă în conformitate cu care ,,Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată” și dispozițiile art. 32 din OUG 80/2013, va admite excepția netimbrării cererii, iar apelul urmează să fie anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului invocată din oficiu de instanță.
Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelantul – petent P. M. S., domiciliat în ., . împotriva sentinței civile nr. 1390/06 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Strehaia, în dosar nr._, intimat fiind INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M.. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014, la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. A. F. D. Z.
GREFIER,
C. T. P.
Red. D.Z./ C.T.P.
Ex. 4/ 7 pagini
24 aprilie 2014
Operator date 2626
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1883/2014. Tribunalul... → |
|---|
