Anulare act administrativ. Sentința nr. 1883/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1883/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 11369/101/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 1883/2014
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. F.
Grefier I. M. G.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. I. și pe pârâta C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care,
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea din data de 12.05.2014, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației de față reține următoarele:
La data de 02.12.2013 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului M., - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale contestația formulată de contestatorul P. I. împotriva deciziei de sancționare nr.134/25.10.2013 emisă de intimatul C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, contestatorul a arătat că este angajatul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în funcția de medic primar la Secția ortopedie, iar prin decizia nr.134/2013 a fost sancționat de către Comisia Superioară de Disciplină cu „mustrare” fiind obligat la „ efectuarea unor cursuri de perfecționare sau de educație medicală ori a altor forme de pregătire profesională”.
Contestatorul a arătat că sancțiunea i-a fost aplicată reținându-se că în cazul tratamentului acordat pacientului D. D. ar fi existat abateri de la normele de etică profesională, de deontologie medicală și de la regulile de bună practică profesională la momentul externării acestuia și referitor la tratamentul medicamentos recomandat.
Contestatorul a arătat că decizia de sancționare este nelegală, deoarece nu cuprinde toate elementele prevăzute la art.111 raportat la art.116 din Statutul Colegiului M., iar membrii completului Comisiei Superioare de Disciplină care au aplicat sancțiunea aveau alte specializări medicale.
De asemenea, a criticat decizia și pentru netemeinicie susținând că nu i se poate reține vreo culpă medicală.
Intimatul C. M. din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, arătând că între părți nu există raporturi de muncă, C. M. fiind organismul profesional al cărui membru este contestatorul și potrivit art.451 din Legea 95/2006 medicul sancționat are posibilitatea să formuleze contestație în anulare la tribunal - secția contencios.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea dispoziției de sancționare, motivele care au impus sancționarea contestatorului fiind justificate, întrucât acesta a acționat cu superficialitate, fără a depune toate diligențele, urmarea fiind decesul unui pacient de 43 de ani, fără alte afecțiuni.
La termenul din 30.01.2014 Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a invocat excepția necompetentei materiale a instanței in judecarea cauzei în primă instanță.
Prin sentința nr. 596/30.01.2014, Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M., Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. - Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ .
La termenul de judecată din data de 31.03.2014, reclamantul P. I. a formulat cerere de suspendare a deciziei de sancționare disciplinară nr. 134/25.10.2013 emisă de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină.
La data de 09.04.2014 a formulat întâmpinare pârâta C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină prin care a arătat că se opune cererii de suspendare a executării deciziei nr. 134/2013, întrucât respingerea acestei cereri ar fi de natură de a îngrădi drepturile constituționale ale reclamantului privind accesul la justiție, precum și dreptul conferit de legea specială care reglementează modul de exercitare al profesiei de medic.
Prin sentința nr. 1303/14.04.2014 a fost respinsă cererea de suspendare a deciziei nr. 134/25.10.2013 emisă de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină.
La termenul de judecată din data de 12.05.2014, s-a procedat la audierea martorului U. L. și a fost decăzut reclamantul din proba cu martorul N. G. având în vedere că nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată potrivit prevederilor art. 254 C.proc.civ.
La data de 23.05.2014 a formulat concluzii scrise reclamantul P. I. prin care a învederat că este salariat al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în funcția de medic primar la Secția Ortopedie - Traumatologie.
A susținut că la data de 16.11.2011, la Secția de Ortopedie - Traumatologie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a fost internat pacientul D. D. L., în vârsta de 43 de ani, cu diagnostic la internare fractură cominutivă cu deplasare a rotulei stângi, iar în urma analizelor efectuate, s-au constatat indici de coagulare TQ-19,2; activitate de protrombină - 48,5 și INR -1,57.
A precizat că la data de 17.11.2011, pacientul D. D. L. a fost operat, rotula fiindu-i fixată cu osteosinteză tip H., iar piciorul a fost imobilizat cu aparat gipsat femuro-gambier.
Având în vedere o evoluție bună a plăgii, la data de 23.11.2011, pacientul a fost externat, iar indicațiile scrise la externare au fost: pansamente la două zile; scos fire la a 14-a zi de la operație; imobilizare 30 de zile; control la ortopedie după 10 zile și pentru prevenție Aspenter, verbal fiindu-i recomandat pacientului D. D. L. mobilizare activă a piciorului și mișcare zilnică.
După zece zile de la externare, pacientul s-a prezentat la Secția de Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, pentru suprimarea firelor, fiind transportat pe targa, refuzând să folosească cârjele, deoarece susținea că aparatul gipsat era prea greu, astfel nerespectând recomandarea medicală, făcută de reclamant de a se mobiliza.
La data de 11.12.2011, numitului D. D. L. i s-a făcut rău, decedând în drum spre spital, în ambulanță, cauzele decesului fiind: stop cardio-respirator ireversibil, tromboembolie pulmonară, fractură rotula stângă operată și imobilizată în aparat gipsat.
Mama numitului D. D. L., D. C. a formulat plângere împotriva reclamantului P. I. la C. M. M., înregistrată sub nr. 39/04.01.2012, invocând faptul că fiul său ar fi fost tratat cu superficialitate, deoarece nu i s-ar fi recomandat tratament cu anticoagulant.
Prin decizia nr. 6/17.07.2012 pronunțată de C. M. M. în dosarul nr. 2/2012, s-a decis cu unanimitate de voturi că nu există abatere disciplinară, și drept consecință, acțiunea a fost stinsă potrivit art. 110, lit. a din Statutul CMR.
Împotriva deciziei nr. 6/17.07.2012 pronunțată de C. M. M. în dosarul nr. 2/2012, numita D. C. a formulat contestație, aceasta fiind înregistrată sub nr. 339/27.07.2012 la C. M. M., iar prin adresa nr. 330/01.08.2012, C. M. M. a înaintat către C. M. din România - Comisia de Disciplină Superioară contestația înregistrată sub nr. 339/27.07.2012, împreună cu dosarul nr. 2/2012.
Prin Decizia nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România -Comisia Superioară de Disciplină în dosarul nr. 134/2013, a fost admisă în tot contestația formulată de D. C., a fost aplicată reclamantului P. I. sancțiunea mustrare și obligarea la efectuarea unor cursuri de perfecționare sau de educație medicală ori a altor forme de pregătire profesională.
Împotriva Deciziei nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în Dosarul nr. 134/2013, reclamantul I. P. a formulat acțiune în anulare.
În motivarea contestației, a arătat că decizia nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în dosarul nr. 134/2013 este netemeinică și nelegală deoarece: actul contestat nu cuprinde elementele prevăzute de art. 11, raportat la art. 116 din Statutul colegiului M. din România, respective art. 111, lit d, nefiind avute în vedere probele administrate în dosarul nr. 2/2012 al Colegiului M. M. (punctele de vedere - opinia specialiștilor în ortopedie-traumatologie Acad., Prof. Univ. Dr. N. G. și medic șef secție ortopedie-traumatologie Dr. S. I., declarația dată de dr. U. L.), membrii completului care a pronunțat decizia aveau alte specializări medicale, deoarece a fost aplicat greșit Ghidul de prevenție a tomboembolismului (care este un ghid de practică medicală pentru specialitatea anestezie și terapie intensivă și nu pentru ortopedie, nefiind nici implementat la nivelul SJU Drobeta Turnu Severin și nici obligatoriu conform legislației Ministerului Sănătății în vigoare).
De asemenea a susținut că și în eventualitatea în care s-ar reține caracterul obligatoriu al ghidului în speță nu i se poate reține vreo culpă medicală și că nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii disciplinare.
A precizat că în raport de toate probele administrate în cauză, a apreciat că decizia nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în dosarul nr. 134/2013 este netemeinică și nelegală.
A susținut că decizia nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România -Comisia Superioară de Disciplină în dosarul nr. 134/2013 este dată cu încălcarea art. 111, coroborat cu art. 116 din Statutul Colegiului M. din România publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 298 din_ .
A apreciat că se impune constatarea nelegalității deciziei contestate pentru nerespectarea cerinței motivării acesteia, obligația motivării actului administrativ reprezentând o cerință de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât și la nivel comunitar.
Cu privire la motivarea actului administrativ a arătat că constituie o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective.
A învederat că pe de o parte, C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină preia integral concluziile punctului de vedere exprimat de Prof. Univ. Dr. M. P., fără a fi exprimate considerentele proprii ale organului de soluționare a contestației.
Mai mult decât atât, decizia nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în Dosarul nr. 134/2013 cuprinde o descriere vagă, confuză și contradictorie a faptei presupus a fi abatere disciplinară (art. 111, lit c), deoarece deși inițial la pct. 1-4 (fila nr. 3 din decizie) fiind expuse mai multe fapte în partea finală a actului, în aplicarea art. 155, lit. c din Statutul Colegiului M. din România
Referitor la confuzia și caracterul contradictoriu al deciziei nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în Dosarul nr. 134/2013 în ceea ce privește calificarea faptelor reținute drept abatere disciplinară reiese și din apărările formulate de pârâte, întrucât din partea finală a considerentelor deciziei nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în dosarul nr. 134/2013 rezultă că abaterea ar consta în nerecomandarea unui tratament pentru profilaxia tromboembolismului.
A arătat că din lecturarea considerentelor deciziei nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în dosarul nr. 134/2013, a apreciat că organul investit cu soluționarea contestației nu a analizat, nu a cercetat și nu a avut în vedere probele administrate în C. M. M. în dosarul nr. 2/2012, respectiv referatele întocmite de specialiștii în ortopedie-traumatologie acad. prof. univ. dr. N. G. și de șeful secției ortopedie-traumatologie dr. S. I., care erau contrarii celor susținute în punctul de vedere întocmit de prof. univ. dr. M. P. sau declarația dr. U. L..
În referatul care se află la fila nr. 48 în dosarul nr. 134/2013, prof. univ. dr. N. G. a arătat că recomandările făcute pacientului la externare au fost corecte și perfecte, că tratamentul postoperator cu antialgice, antibiotic și anticoagulante, precum și tratamentul local a fost corect în totalitatea sa, că riscul tromboembolic în alte fracture ale membrelor inferioare este considerabil mai mic, aproape nesemnificativ, motive pentru care tratamentul anticoagulant nu are indicație expresă.
Totuși medicul chirurg a instituit un tratament anticoagulant cu clexane și a recomandat Aspenter la externare, că riscul de tromboflebită și embolie pulmonară este destul de mare în leziunile ortopedice majore și trebuie subliniat faptul că tratamentul anticoagulant nu previne întotdeauna complicațiile tromboembolice, că în leziunile traumatice de mică importanță, cum este și . de rotulă, între complicațiile tromboembolice, de altfel foarte rare, poate surveni o embolie pulmonară mortal, chiar atunci când s-a instituit un tratament anticoagulant.
De asemenea, în referatul întocmit de dr. S. I., medic șef de secție Ortopedie la SJU Drobeta Turnu Severin, aflat la fila nr. 23 din dosarul nr. 134/2013, a arătat că tratamentul administrat pacientului a fost adecvat și că la externare au fost făcute recomandările necesare și că nu se poate reține vreo culpă medicală a reclamantului
În considerentele deciziei nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în dosarul nr. 134/2013 prin care se arată că pacienții cu un traumatism izolat al membrului inferior, care necesită imobilizare, nu este indicată tromboprofilaxia de rutină, deci nu se impunea tratament medicamentos.
Din cuprinsul deciziei nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină reiese că trebuia recomand la externare tratament cu heparină Clexane, dar nu se argumentează științific de ce s-ar fi impus continuarea acestui tratament în condițiile în care analizele efectuate au denotat o predispoziție a pacientului spre sângerare, situație față de care era de evitat un astfel de tratament.
Astfel, potrivit art. 94 din Statutul al Colegiului M. din România constituie abatere disciplinară fapta săvârșită cu vinovăție prin care se încalcă jurământul depus, legile și regulamentele specifice profesiei de medic, Codul de deontologie medicală, prevederile prezentului statut, deciziile obligatorii adoptate de C. M. din România, precum și orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale corpului profesional.
A susținut că nu s-a făcut dovada săvârșirii vreunei fapte prin care ar fi încălcat jurământul depus, legile și regulamentele specifice profesiei de medic, Codul de deontologie medicală, prevederile prezentului statut, precum și orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale corpului profesional și în niciun caz a vinovăției sale.
Față de cele menționate, a solicitat admiterea contestației și anularea deciziei nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în dosarul nr. 134/2013.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința nr.1303 din data de 14.04.2013 a fost respins capătul de cerere formulat de reclamant referitor la suspendarea deciziei nr. 134/25.10.2013 emisă de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină.
Prin decizia nr. 134/25.10.2013 pronunțată de C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină în dosarul nr. 117/2012, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu mustrare și obligarea celui sancționat la efectuarea unor cursuri de perfecționare sau de educație medicală ori alte forme de pregătire profesională.
Potrivit art.94 din Hotărârea nr. 2 din 30 martie 2012 privind adoptarea Statutului și a Codului de deontologie medicală ale Colegiului M. din România, anexa 1, „constituie abatere disciplinară fapta săvârșită cu vinovăție prin care se încalcă jurământul depus, legile și regulamentele specifice profesiei de medic, Codul de deontologie medicală, prevederile prezentului statut, deciziile obligatorii adoptate de C. M. din România, precum și orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale corpului profesional”.
Din cuprinsul deciziei reiese că reclamantul ar fi încălcat prevederile art.8 din codul deontologic, obligația diligenței de mijloace, care prevede că: „Medicul își va dedica întreaga știință și pricepere interesului pacientului său și va depune toată diligența pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanții în raport de condițiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit”.
De asemenea, potrivit art.447 alin.1 și 3 din Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății:
(1) Sancțiunile disciplinare sunt:
a) mustrare;
b) avertisment;
c) vot de blam;
d) amendă de la 100 lei (RON) la 1.500 lei (RON).
Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exercițiul profesiei, până la achitarea sumei. Sumele provenite din plata amenzilor se fac venit integral la bugetul Colegiului M. din România;
e) interdicția de a exercita profesia ori anumite activități medicale pe o perioadă de la o lună la un an;
f) retragerea calității de membru al Colegiului M. din România.
(3) La sancțiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sancționat la efectuarea unor cursuri de perfecționare sau de educație medicală ori alte forme de pregătire profesională.
Aceste prevederi au fost preluate în art.100 din Hotărârea nr. 2 din 30 martie 2012 privind adoptarea Statutului și a Codului de deontologie medicală ale Colegiului M. din România, anexa 1.
Reclamantul susține că decizia criticată nu cuprinde toate elementele prevăzute la art.111 raportat la art.116 din Statutul Colegiului M..
Instanța reține că potrivit art.111 din Statut, decizia adoptată în soluționarea cauzei va trebui să cuprindă:
a) numărul deciziei și data pronunțării;
b) componența comisiei de disciplină;
c) descrierea pe scurt a faptei;
d) prezentarea măsurilor de cercetare a faptei (declarațiile părților, martorii care au fost audiați, înscrisurile, documentele cercetate și reținute în soluționarea cauzei etc.);
e) sancțiunea aplicată;
f) temeiul legal al adoptării ei;
g) termenul de contestare și locul de depunere a contestației;
h) semnătura președintelui comisiei de disciplină și ștampila acestuia.
De asemenea, conform art.116 din Statut, decizia Comisiei superioare de disciplină va conține elementele prevăzute la art. 111.
Reclamantul invocă faptul că decizia nu este motivată, cu consecința nulității acesteia, invocând că lipsesc elementele de fapt care să permită destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei și să se poată efectua ulterior controlul de legalitate.
Instanța constată însă că decizia contestată expune pe larg atât motivele de fapt, cât și temeiurile de drept care au condus la adoptarea deciziei.
Se reclamă și preluarea integrală a concluziile punctului de vedere exprimat de prof. M. P., fără ca organul de soluționare a contestației să își exprime considerentele. Nici acest motiv nu poate fi întemeiat, deoarece comisia era liberă ca în urma deliberării, să adopte părerea unui specialist, pe care a considerat-o întemeiată. Nicio prevedere legală nu obliga Comisia superioară să elaboreze considerente medicale proprii, mai ales că medicii din componența comisiei, așa cum arată și reclamantul, au o altă specialitate.
Nu se poate reține nici că motivarea este vagă, confuză și contradictorie a faptei presupus a fi abatere disciplinară, ci dimpotrivă este clară și concisă, deoarece din cuprinsul deciziei reiese atât succesiunea evenimentelor care au condus la decesul pacientului, conduita medicului (procedurile medicale și tratamentul aplicat pacientului), precum și expunerea în detaliu a neregulilor imputate reclamantului.
Apărările formulate de pârâtă nu au nicio relevanță asupra validității deciziei, deoarece pârâta se poate apăra conform propriilor aprecieri, fiind liberă a-și formula apărarea așa cum crede de cuviință. Existența unor confuzii sau contradicții în întâmpinare nu poate duce la concluzia că actul dedus judecății este susceptibil de interpretări diferite în ceea ce privește fapta reținută drept abatere disciplinară și prin urmare arbitrară.
Se mai susține și nerespectarea art.111 lit.d din Statut, referitor la neanalizarea de către Comisia superioară a cauzei sub toate aspectele, în sensul că nu s-au avut în vedere probele în baza cărora prin decizia nr.6 din 17.07.2012 Comisia de disciplină din cadrul Colegiului medicilor M. a dispus stingerea acțiunii disciplinare față de reclamant.
Instanța reține că în decizia emisă Comisia superioară face referire la probele administrate de Comisia de disciplină din cadrul Colegiului medicilor M..
Într-adevăr, Comisia superioară nu a analizat în detaliu fiecare probă administrată de comisia de disciplină. Cu toate acestea, se reține că a expus pe larg considerațiile care au condus la adoptarea deciziei de sancționare a reclamantului. De altfel, ea nu era obligată să răspundă în detaliu tuturor argumentelor prezentate. Faptul că înlăturat și nu a ținut cont de anumite probe favorabile reclamantului nu înseamnă că s-au încălcat dispozițiile art.111 lit.d din Statut, comisia superioară având libertatea de a aprecia asupra pertinenței și concludenței probelor administrate. Comisia superioară nu a expus în cuprinsul deciziei în mod expres de ce a înlăturat părerile unor specialiști și le-a adoptat pe ale altora, însă motivarea deciziei nu trebuie înțeleasă strict formal. Astfel, din chiar considerentele deciziei reies implicit motivele pentru care au fost înlăturate opiniile științifice favorabile reclamantului.
În ceea ce privește faptul că membrii completului Comisiei Superioare de Disciplină aveau alte specializări medicale, niciunul nefiind calificat în specialitatea Ortopedie Traumatologie adulți, se reține că susținerile sunt nefondate.
Astfel, potrivit art.97 din Statut:
(1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează și funcționează comisia de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârșite de medicii înscriși în acel colegiu.
(2) La nivelul Colegiului M. din România se organizează și funcționează Comisia superioară de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 5 membri contestațiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale.
(3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplină, obligatoriu membru al colegiului, este desemnat de direcțiile de sănătate publică, la nivel teritorial, și de Ministerul Sănătății, la nivelul Comisiei superioare de disciplină.
Prin urmare, dispozițiile legale nu impun ca membrii completului Comisiei Superioare de Disciplină să fi calificați în specialitate în raport cu fapta dedusă jurisdicției.
În ceea ce privește faptul că în mod greșit Comisia Superioară a avut în vedere la soluționarea contestației Ghidul de prevenție a tromboembolismului venos, se reține în primul rând că acesta a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr.1529/2010 și publicat în Monitorul Oficial nr.235 din 04.04.2011.
Este adevărat că Ordinul Ministerului Sănătății nr.1529/2010 privește probarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea anestezie și terapie intensivă. Însă potrivit art.4 din Ordin, Direcțiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a mun. București, membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, unitățile sanitare publice și private, cât și personalul medical implicat în furnizarea de servicii medicale din specialitățile implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Din formularea acestui text nu rezultă că Ordinul și implicit Ghidul ar fi aplicabil numai personalului medical care este specializat și își desfășoară activitatea în specialitățile anestezie și terapie intensivă. Dimpotrivă, formularea „furnizarea de servicii medicale din specialitățile implicate” se referă la personalul medical, indiferent de specialitate, care furnizează servicii medicale de acest tip. În concluzie, Ordinul era obligatoriu pentru reclamant.
În ceea ce privește faptul că la nivelul SJU M. nu s-a elaborat un protocol de lucru prin care să se implementeze Ghidul, se reține că susținerile reclamantului, deși reale, nu sunt relevante. De la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, Ghidul a devenit obligatoriu, fără a fi necesară implementarea prin protocoale, deoarece pe de o parte Ordinul nu are nicio prevedere în acest sens, iar pe de altă parte art.4 din Ordin se referă în mod direct la personalul medical implicat. În consecință, nu se puteau eluda prevederile Ordinului, motivat de neimplementarea lui prin intermediul unui protocol.
Aprecierile autorilor Ghidului că aceste prevederi ar trebui implementate prin elaborarea unor protocoale de lucru sau că ar avea caracter facultativ nu sunt relevante, fiind simple aprecieri, din moment ce Ghidul a devenit obligatoriu prin publicarea în anexă în Monitorul Oficial.
Cu privire la lipsa culpei medicale invocată de reclamant, se reține că deși a operat corect pacientul, reclamantul nu a respectat prevederile Ghidului de prevenție a tromboembolismului venos și nu a evaluat profilul de risc al pacientului. Susținerile acestuia privind lipsa unui protocol de lucru nu pot fi avute în vedere, acesta trebuind să aplice Ghidul indiferent de existența unui astfel de protocol. Comisia superioară a concluzionat, aspect necontestat de reclamant, că pacientul în cauză prezenta un nivel de risc mediu de 20%-40% pentru apariția trombozei venoase profunde.
Nefondate sunt și susținerile reclamantului privind recomandările post externare. În Ghidul de prevenție a tromboembolismului venos la pct.2.3 metode farmacologice s-a stabilit că aspirina nu și-a dovedit utilitatea. În schimb, sunt recomandate heparinele. Faptul că reclamantul invocă că studii recente au demonstrat eficiența aspirinei în acest tip de situații nu poate fi luat în considerare, din moment ce acesta avea obligația de a respecta Ghidul, iar acesta nu o recomandă, ci recomandă heparinele. În consecință, divergențele din literatura de specialitate nu sunt relevante, reclamantul fiind obligat să respecte prevederile Ghidului.
Faptul că unul dintre specialiștii consultați de comisii are calificări superioare nu înseamnă că în mod automat opinia acestuia este preferabilă.
Cu privire la imobilizarea fracturii operate, Comisia superioară a apreciat că nu se impunea imobilizarea prin aparat gipsat pentru 30 de zile, care a blocat pompa musculară creând condiții favorabile apariției tromboemboliei. Reclamantul nu a combătut acest aspect, susținând că a recomandat mobilizarea activă a piciorului, fapt probat de acesta prin declarația martorei U. L..
Față de aceste aspecte, se reține că reclamantul nu a procedat în conformitate cu prevederile Ghidului de prevenție a tromboembolismului venos și în consecință nu și-a îndeplinit obligația de mijloace prevăzută de art.8 din Codul deontologic, pacientul tratat de acesta nebeneficiind de maximum de garanții în raport de condițiile concrete.
Nu pot fi reținute prevederile art.376 alin.2 din Legea nr.95/2006 invocate de reclamant care dispun că „responsabilitatea medicală încetează în situația în care pacientul nu respectă prescripția sau recomandarea medicală”. Din probele administrate reiese că într-adevăr pacientul nu a respectat recomandările verbale a de medicului reclamant privind mobilizarea piciorului operat post externare. Cu toate acestea, așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul nu a respectat prevederile Ghidului de prevenție a tromboembolismului venos. Or, culpa sa privește aspecte anterioare externării și nu posterioare externării când într-adevăr pacientul nu s-a conformat recomandărilor. În perioada internării pacientului nu reiese că acesta nu ar fi respectat prescripția sau recomandarea medicului, pentru ca acesta să fie exonerat de răspundere.
Nu se poate reține inexistența unei fapte ilicite a reclamantului, acesta nerespectând prevederile specifice medicale de specialitate care reglementau modul de tratare a pacientului în situația dată.
Instanța constată că în cauză sunt întrunite toate elementele răspunderii disciplinare, motiv pentru care, având în vedere argumentele expuse mai sus, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul P. I. CNP_, domiciliat în Dr. Tr. S., .. 7, ., . contradictoriu cu pârâta C. M. din România - Comisia Superioară de Disciplină, cu sediul în București, bld. Timișoara, nr. 15, sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. D. F. | ||
Grefier, I. M. G. |
Red. F.C.D./Teh. G.I.M.
4 ex./12.06.2014
cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 223/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
