Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 3215/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3215/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 6913/101/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 3215/2014
Ședința publică de la 08 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier O. E. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul O. D. și pe pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat T. F. pentru reclamant și consilier juridic P. S. pentru pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, de către expert I. R., răspuns la obiecțiunile la suplimentul la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând onorariu de expert și onorariu avocat.
Arată că reclamantul a contestat decizia nr. 76/2012 în ceea ce privește suma de 8539 lei, întrucât în primul ciclu procesual, prin raportul de expertiză întocmit s-a stabilit că suma datorată de reclamant este de 5793 lei debit și penalități.
Invocă faptul că în acest ciclu procesual, prin refacerea raportului de expertiză rezultă că suma de 6506 lei nu a fost luată în calcul.
Mai invocă faptul că expertul desemnat în cauză a verificat și a constat că pentru această sumă nu a fost emisă o decizie de impunere, apreciind astfel că suma este o plată nedatorată pe care solicită ca instanța să o scadă în situația în care decizia nr. 76/2012 urmează să fie anulată.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii formulată reclamant, fără cheltuieli de judecată.
Arată că față de raportul de control întocmit în anul 2006, prin acesta s-a stabilit în sarcina reclamantului plata sumei de 8539 lei compusă din debit, dobânzi și penalități.
Invocă faptul că reclamantul nu a plătit în totalitate suma, ci doar în anul 2007 a plătit suma de 6506 lei, ce acoperă suma rezultată în urma raportului de control întocmit în anul 2006.
Mai invocă faptul că la calculul acestei sume nu s-a avut în vedere decizia de impunere emisă în anul 2005, ci numai decizia estimativă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarea situație de fapt:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 07.08.2012 și înregistrată sub nr._ reclamantul O. D. a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. 76/28.05.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate M., întrucât este netemeinică și nelegală.
A arătat că în urma raportului de control nr. 76/24.05.2012 s-a stabilit ca, în calitate de asigurat, persoană fizică ce realizează venituri din activități independente, că datorează cu titlu de majorări suma de 6.048 lei și cu titlu de penalități de întârziere suma de 2.308 lei, întrucât nu a achitat obligațiile de plată aferente veniturilor nete realizate în perioada 01.01._11.
A motivat că la data controlului nu avea debite față de fondul de sănătate, reprezentând cota de 5,5% sau 6,5%, având chiar achitată în plus suma de 1.820 lei, conform situației obligațiilor de plată ale asiguratului anexată la dosar.
Mai mult intimata nu precizează în ce constau majorările, iar dispozițiile art. 119 din OUG nr. 39/2010, în vigoare de la data de 01.07.2010, sunt prevăzute dobânzi și penalități, nu și majorări, tabelul privind calculul majorărilor și penalităților nu este explicit și nu evidențiază modul de calcul.
A considerat că în ceea ce privește stingerea obligațiilor fiscale, s-a procedat greșit prin compensarea obligațiilor față de fond cu majorări de întârziere. De asemenea, nu s-au respectat prevederile art. 98 alin. 3 din OUG nr. 92/2003 cu privire la perioada supusă inspecției fiscale, care se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii trei ani fiscali, pentru care exista obligația depunerii declarațiilor fiscale și nu au fost identificate situații care să dea dreptul să se extindă pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligațiile fiscale.
A depus la dosar în copie: adresa nr.785/19.06.2012 către Casa de Asigurări de Sănătate M., decizia de impunere nr. 76/28.05.2012, adresa nr._/28.05.2012 emisă de CAS M., raportul de control nr. 76/24.05.2012, situația obligațiilor de plată ale asiguratului la FNUASS, situație debit-credit contribuție sănătate pe anii 2007-2012, contestația la raportul de control, decizia nr.496/_/13.07.2012 privind soluționarea contestației la raportul de control, adresa nr._/18.07.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate M..
În apărare, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
A motivat că art.208 din Legea nr.95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări .
A apreciat că obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente, celor care realizează venituri din chirii, dividende, etc.
A invocat faptul că reclamantul a realizat venituri impozabile din activități independente care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție anuală către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile.
De asemenea, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de OG nr.92/2003, cât și art.215 din Legea nr.95/2006, iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal, în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2002.
Drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea nr.95/2006 și sunt aduse la cunoștință prin publicarea în Monitorul Oficial atât a contractului cadru, cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia, iar fiecare furnizor aflat în relații contractuale cu o casă de asigurări de sănătate este obligat să le afișeze la sediul unde își desfășoară activitatea. Totodată acestea sunt afișate și la sediul CASS M., precum și pe pagina web a instituției.
Astfel nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, reclamantul nu ar putea fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare.
A considerat că nu se poate admite că reclamantul ar putea fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
În ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere, conform Codului de procedură fiscală la cap.III art.120 alin.1 acesta prevede „dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv”. Termenul de scadență pentru această categorie de venituri începe să curgă de la data de 26 ianuarie a fiecărui an pentru care intimatul-reclamant datora contribuția la FNUASS, astfel că total eronată opinia potrivit căreia accesoriile pot fi calculate în caz de neplată a contribuției respective. Ele curg de drept, iar debitorul fiscal este de asemenea pus de drept în întârziere.
De asemenea conform art.261 alin.2 din Lega nr.95/2006 cu modificările și completările ulterioare „ angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă, datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală”.
Atâta timp cât reclamantul nu putea invoca necunoașterea legii cu privire la obligația de a plăti aceste contribuții la FNUASS pentru veniturile realizate, deoarece a declarat și achitat impozitul pe venit el nu are posibilitatea de a se prevala de eroare de drept și anume falsa reprezentare în ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor care însoțesc obligația principală.
Prin sentința nr. 3817/20.05.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamat și s-a anulat parțial decizia de soluționare a contestației nr.496/_/13.07.2012 și decizia de impunere nr.76/28.05.2012 emise de Casa de Asigurări de Sănătate M. în sensul că le menține pentru suma de 5793 lei( 2376 lei dobânzi și 1835 lei penalități aferente perioadei 15.03._12).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O. D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel C. la data de 06.09.2013, sub nr._ .
Prin Decizia nr._/12.11.2013 Curtea de Apel C., a admis recursul formulat de reclamantul O. D. împotriva sentinței nr. 3817/20.05.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, a casat sentința și a trimis cauza pentru rejudecare la instanța de fond.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M., Secția a II –a Civilă de C. Administrativ și Fiscal la data de 23.12.2013, sub nr._ .
În cauză s-a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă întocmit de către expert I. R., având ca obiective: să se stabilească obligațiile fiscale datorate de reclamantul O. D. așa cum acestea au fost constituite în raport de veniturile realizate și termenul scadent al acestora, potrivit legii sănătății, să se întocmească calculul accesoriilor datorate de reclamantul O. D. (dobânzi și penalități), în raport de plățile efective făcute, să se precizeze dacă din plățile efectuate de reclamant, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M. a reținut penalitățile și dobânzile în sumă de 6506 lei și dacă a fost emisă o decizie în acest sens care să constituie titlu de creanță, să se verifice dacă în afara celor două rapoarte de control nr. 26/10.02.2006 și nr. 76/24.05.2012, pe perioada 01.01.2001 – 15.03.2012, s-a mai emis un alt raport de control, iar în caz afirmativ să se depună acest raport de control și actele administrative fiscale emise în baza acestui raport și, în caz contrar să se precizeze actul administrativ fiscal emis și comunicat în condițiile art. 41 -48 Cod Procedură Civilă, în baza căruia pârâta a compensat plățile făcute de reclamantul O. D. la fond, cu dobânzile și penalitățile de întârziere aferente perioadei 2001 – 2006 inclusiv, și dacă a fost înștiințat debitorul în legătură cu aceste compensări.
La suplimentul la raportul de expertiză contabilă întocmit de către expert I. R. părțile au formulat obiecțiuni.
Pentru termenele din data de 13.10.2014, 17.11.2014 și 08.12.2014 expert I. R. a depus la dosar răspunsul la obiecțiunile la suplimentul la raportul de expertiză contabilă.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză în prima etapă procesuală, contestatoarea solicită ca instanța să anuleze o decizie de impunere emisă de intimată, susținând faptul că la data controlului nu avea debite față de fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
După cum se poate observa din însăși conținutul acestei cereri de chemare în judecată de la fila 1 a dosarului de fond din prima etapă procesuală, contestatoarea nu invocă motive de nelegalitate a actului administrativ fiscal ori cauze de nulitate a acestuia, ci arată că în fapt suma reținută prin decizia de impunere nu este una reală, nu este corect calculată, întrucât în fapt a efectuat plățile care se impun și nu mai datorează intimatei vreo sumă drept contribuție la f.n.u.a.s.s. (fondul național unic de asigurări sociale de sănătate).
Ca atare, în prima etapă procesuală prima instanță de judecată a dispus efectuarea probei cu expertiză tehnică specialitatea contabilitatea care să stabilească suma datorată de contestator.
Instanța a luat act de concluziile raportului de expertiză și după admiterea de obiecțiuni la acesta, și a pronunțat sentința de judecată prin care a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de impunere, constatând că parțial această decizie este întemeiată, și anume pentru suma de 2376 lei dobânzi și 1835 lei penalități.
În urma etapei procesuale a recursului s-a dispus casarea sentinței pentru rejudecare, întrucât prima instanță nu a administrat toate probatoriile necesare, respingând fără o motivare temeinică efectuarea unei noi expertize contabile, cerere pe care ambele părți au formulat-o.
În esență, instanța de control a reținut că prima instanță a soluționat cauza fără a stabili o stare de fapt corectă, raportată la toate susținerile părților, în absența unui probatoriu complet și concludent.
Prin urmare, în etapa rejudecării, instanța a dispus clarificarea situației de fapt a plăților pe care le-a efectuat contestatoarea, în special în ceea ce privește suma de 6506 lei față de care părțile susțin puncte de vedere diferite, respectiv pe de o parte faptul că această sumă este una datorată – așa cum susține intimata, iar pe de altă parte faptul că această sumă nu mai trebuie plătită, deoarece la momentul raportului de control din data de 06.02.2006 (fila 20 din prezentul dosar), nu a fost reținută această datorie, ci numai datoria de 823 lei, achitată, iar raportul de control a vizat toată perioada anterioară anului 2006, până la data de 01.01.2001 – așa cum susține contestatoarea.
Ca atare, din punct de vedere probator, având în vedere decizia de casare pronunțată în recurs de Curtea de Apel C., în etapa rejudecării, instanța a administrat probele necesare lămuririi situației plății sumei de 6506 lei, față de care susținerile părților sunt contradictorii, aceasta constituind singura problemă de natură juridică a cauzei, iar pentru lămurirea ei fiind necesare cunoștințele de specialitate ale expertului contabil, conform prevederilor articolului 201 din C. 1865 aplicabil cauzei.
În acest fel au fost solicitate datele concrete care privesc plata ori neplata acestei sume, prin adresa de la termenul din 17.03.2014 – fila 30 din dosar; ulterior au fost admise obiecțiunile părților și au fost necesare noi precizări la termenele din 16.06.2014 – fila 58 din dosar și la termenul din 13.10.2014 – fila 113 din dosar, la acest din urmă termen solicitându-se expertului să precizez în clar ce reprezintă suma de 6506 lei având în vedere raportul de control din data de 06.02.2006, invocat de contestatoare.
În ceea ce privește fondul cauzei, așa cum reiese din concluziile expertului contabil aflate la fila 121 a dosarului, raportul de control vizează într-adevăr anul 2005, iar prin acesta în mod real nu se reține suma de 6506 lei de plată, așa cum susține în mod temeinic contestatoarea.
În același timp însă, raportul de control din data de 06.02.2006, invocat de contestatoare nu vizează veniturile realizate pe anul 2005, ci veniturile estimate pentru anul 2005.
Ori decizia de impunere a fost emisă de intimată pentru veniturile realizate pe anul 2005, iar nu pentru cele estimate, motiv pentru care suma de 6506 lei este în mod corect reținută ca fiind de plată prin această decizie de impunere.
În această situație, așa cum a reținut și prima instanță de judecată în primul ciclu procesual, decizia de impunere este corect emisă numai pentru suma de 5793 lei( 2376 lei dobânzi și 1835 lei penalități aferente perioadei 15.03._12), așa cum se desprinde din primul raport de expertiză din prima etapă procesuală, iar suma pe care contestatoarea o invocă, respectiv cea de 6506 lei, este în mod real o sumă ce constituie contribuție neachitată la f.n.u.a.s.s. (fondul național unic de asigurări sociale de sănătate), iar nu o sumă care nu ar trebui imputată contestatoarei, întrucât nu se regăsește într-un raport de control din 06.02.2006.
Ca atare, întrucât susținerile contestatoarei sunt în parte întemeiate, instanța va admite în parte acțiunea și va anula parțial decizia de soluționare a contestației, menținând-o pentru suma de 5793 lei( 2376 lei dobânzi și 1835 lei penalități aferente perioadei 15.03._12).
În urma admiterii în parte a cererii, instanța va obliga în parte intimata la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de contestatorul O. D., domiciliat în mun. Orșova, ., ., Jud. M., în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate M., cu sediul în Drobeta Tr. S., ., județul M..
Anulează parțial decizia de soluționare a contestației nr.496/_/13.07.2012 și decizia de impunere nr.76/28.05.2012 emise de Casa de Asigurări de Sănătate M. în sensul că le menține pentru suma de 5793 lei( 2376 lei dobânzi și 1835 lei penalități aferente perioadei 15.03._12).
Obligă pârâta la 750 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08.12.2013.
Președinte, Grefier,
D. Z. O. E. C.
Red. D.Z./Tehnored. O.E.C.
4 ex./ 5 pagini
18 Decembrie 2014
cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 3218/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 778/2014.... → |
|---|
