Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2517/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2517/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 63/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 2517/2014

Ședința publică de la 15 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S. D.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant M. E. și pe pârât P. Orașului Strehaia, având ca obiect contestație act administrativ fiscal

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat și cauza fiind în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față;

Prin cererea înregistrată la data de 08.01.2014, reclamanta M. E. a formulat contestație împotriva actului administrativ „ înștiințare de plată” nr._/08.11.2013, solicitând revocarea în parte a acestuia în ceea ce privește taxa pentru autorizație de construcție în cuantum de 16.665,49 lei, taxă pe care o consideră nelegală.

În motivare arată că, la data de 25.02.2008 a obținut autorizația de construcție nr.5 prin care a început executarea lucrărilor pentru locuința P+ 1, valoarea totală’ a investiției fiind calculată la suma 348.260 lei.

Precizează că a achitat suma de 1741, 3 lei aferentă valorii investiției, iar la data de 11.11.2013 a primit înștiințarea de plată pe care a contestat-o potrivit art. 7 al. 1 din Lg. 544/2004, iar prin comunicarea nr._ i s-a adus la cunoștință faptul că i s-a respins solicitarea cu motivarea că nu a regularizat taxa respectivă.

Arată că investiția a fost finalizată la începutul anului 2009 anunțând despre acest lucru compartimentele din cadrul Primăriei. Cu privire la motivarea pârâtei că nu a îndeplinit regularizare taxa de autorizație arată că aceasta nu se impunea întrucât nu a depășit valoarea investiției stabilită prin autorizație, întrucât lucrările au fost realizate în mare parte în regie proprie.

La data de 30.01.2014, P. Orașului Strehaia a formulat întâmpinare prin care solicită să se constate ca in baza verificărilor efectuate de organele de audit ale Camerei de Conturi - M. la nivelul Primăriei orașului Strehaia in anul 2013 si a constatărilor înscrise in Decizia nr.41/22.07.2013 respectiv la capitolul A-punctul 6 a rezultat ca un număr de 31 de titulari de autorizații de construcției care s-au prezentat la finalizarea lucrărilor de construcție a imobilelor la C. taxe si impozite din P. Strehaia pentru declararea si impozitarea construcțiilor in conformitate cu dispozițiile art.251 din Legea nr.571/2003 privind aprobarea Codului Fiscal.

Persoanele in cauza însa nu s-au prezentat si la Serviciul Urbanism din P. Strehaia pentru a se calcula valoarea impozabila a construcțiilor pe baza valorii reale a lucrărilor de construcție la finalizarea acestora ,iu conformitate eu ari. 267( 14)lit. b"si c si art. 15 din aceiași lege.

Primarul in calitatea sa ordonator principal de credite a înțeles sa nu formuleze contestație împotriva Deciziei nr.41/22.07.2013 si a dispus înaintarea si darea in debil a celor 31 de persoane cu sumele astfel calculate reprezentând taxa regularizare autorizație de construcție.

În aceasta situație s-a aflat si contestatoarea M. E. căreia i s-a calculat (axa de regularizare autorizație in suma fie_.49 lei care se afla Ia poziția nr 13 din situația privind recalcularea taxei pentru eliberarea autorizației de construcție aferenta construcțiilor executate.

In drept și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art.205 C.p.c pe prevederile art.169(1 si 2 ) din Legea nr.53/2003 actualizata pe Decizia nr.41/22.07.2013 .

Contestația este neîntemeiată pentru următoarele motive:

La data de 25.02.2008, reclamanta a obținut autorizația de construcție nr.5, fila 6 dosar,cu termen de valabilitate 12 luni, prin care a început executarea lucrărilor pentru locuința P+ 1, valoarea totală’ a investiției fiind calculată la suma 348.260 lei.

Urmare a verificărilor efectuate de organele de audit ale Camerei de Conturi - M. la nivelul Primăriei orașului Strehaia in anul 2013 si a constatărilor înscrise in Decizia nr.41/22.07.2013 respectiv la capitolul A-punctul 6 a rezultat ca un număr de 31 de titulari de autorizații de construcției care s-au prezentat la finalizarea lucrărilor de construcție a imobilelor la C. taxe si impozite din P. Strehaia pentru declararea si impozitarea construcțiilor in conformitate cu dispozițiile art.251 din Legea nr.571/2003 privind aprobarea Codului Fiscal.

Debitarea reclamantei s-a făcut în urma constatărilor din decizia 41/2013 a Curții de Conturi, pe care instituția Primarului nu a contestat-o, încât instanța va analiza dacă temeiul în baza căruia s-a stabilit regularizarea taxelor.

Potrivit prevederilor art. 249 din Legea nr. 5. privind C. Fiscal "Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. (2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clădiri, precum și taxa pe clădiri prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. în cazul municipiului B., impozitul și taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea. 5) în înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului si/sau sub nivelul acestuia indiferent de denumirea ori de folosința sa, si care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente si altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții si acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri"J. intră sub incidența impozitului pe clădiri construcțiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri.

Prin clădire finalizată codul fiscal înțelege construcția care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

1. servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de altele asemenea;

2. are elementele structurale de bază ale unei clădiri, respectiv: pereți și acoperiș;

3. are expirat termenul de valabilitate prevăzut în autorizația de construire si nu s-a solicitat prelungirea valabilității acesteia ori clădirea a fost realizată fără autorizație de construire; pentru stabilirea impozitului pe clădiri, se ia în calcul numai suprafața construită desfășurată care are elementele de la pct. 2.

Totodată potrivit art. 7 și art. 37 din Legea nr. 51/1990 alin (6), neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora in termenele stabilite conduce la pierderea valabilității autorizației, fiind necesara emiterea unei noi autorizații de construire. În condițiile în care în situația nefinalizării lucrărilor în termenul prevăzut în autorizație beneficiarul are obligația de a solicita prelungirea valabilității acesteia cu cel puțin 15 zile înaintea termenului de expirare a valabilității autorizației de construire, coroborat cu art. 12, teza finală, care menționează expres faptul că toate construcțiile particulare se declară, în vederea impunerii la organele financiare teritoriale, nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului de valabilitate a autorizației de construire.

Potrivit pct.32 din HG 44/2004, în categoria clădirilor supuse impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice se cuprind: a) construcțiile utilizate ca locuință, respectiv unitățile construite formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, la același nivel sau la niveluri diferite, inclusiv la subsol sau la mezanin, prevăzute, după caz, cu dependințe și /sau alte spații de deservire; b) construcțiile menționate Ia lit. a), dezafectate și utilizate pentru desfășurarea de profesii libere; c) construcțiile-anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum sunt: bucătăriile, cămările, pivnițele, grajdurile, magaziile, garajele și altele asemenea; d) construcțiile gospodărești, cum sunt: pătulele, hambarele pentru cereale, surele, fânăriile, remizele, șoproanele și altele asemenea; e) orice alte construcții proprietatea contribuabililor, neprevăzute la lit a) - d), care au elementele constitutive ale clădirii.

Instanța reține definiția clădirii finalizate și, deci, impozabile astfel cum este reglementată la pct.31 alin.6 lit.c din HG 44/2004, respectiv construcția care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

1. servește la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalații și de altele asemenea;

2. are elementele structurale de bază ale unei clădiri, respectiv: pereți și acoperiș;

3. are expirat termenul de valabilitate prevăzut în autorizația de construire și nu s-a solicitat prelungirea valabilității acesteia ori clădirea a fost realizată fără autorizație de construire; pentru stabilirea impozitului pe clădiri, se ia în calcul numai suprafața construită desfășurată care are elementele de la pct.2.

În aceeași ordine de idei, astfel cum rezultă din textul pct.32 lit.e din HG 44/2004, chiar dacă o clădire nu este folosită efectiv ca spațiu de locuit, este supusă impozitului pe clădiri dacă are elementele constitutive, respectiv pereți și acoperiș, concluzie confirmată de prevederile art.250 alin.2 Cod fiscal - numai construcțiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri (pereți și acoperiș) nu intră sub incidența impozitului pe clădiri.

În concluzie s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.254 alin.1 și alin.8 lit.c Cod fiscal, încât în mod legal s-a stabilit că reclamanta datorează taxa de regularizare întrucât deține o clădire care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația fiscală pentru a putea fi considerată finalizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de reclamanta M. E. domiciliată în Strehaia, .. 6, județul M., CNP_ în contradictoriu cu P. Strehaia, cu sediul în Strehaia, ., județul M..

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2014, la sediul Tribunalului M.

Președinte,

N. S. D.

Grefier,

M. T.

Red.NSD/tehnored.M.T.

Ex.4

Cod operator 2626

03.10. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 2517/2014. Tribunalul MEHEDINŢI