Pretentii. Sentința nr. 1042/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1042/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 315/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 1042/2014

Ședința publică de la 24 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. Z.

Grefier O. E. C.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. A. L. și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Ș. A. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale de a judeca pricina și constată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 95 pct.1 Cod procedură civilă rap. la art. 10 alin.1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtelor la plata sumei de 827,08 lei reprezentând dobândă pentru suma de 2668 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, dobândă calculată de la data plății și până la momentul restituirii efective a taxei.

De asemenea aceasta solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarea situație de fapt:

Prin cererea adresată acestei instanței la data de 17.01.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul D. A. L. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de sumei de 827,08 lei reprezentând dobânda legala pentru suma de 2668 lei, pentru perioada 17.10.2011, data plății taxei de poluare, pana la data de 29.11.2013, data restituirii taxei de poluare, restituire dispusă prin Sent.nr. 2899/19.03.2013 pronunțata de către Tribunalul M. in dos.nr._, rămasa definitiva si irevocabila și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul Volkswagen, cu numărul de identificare WVWZZZIHZB_, achitând taxa de poluare in suma de 2.668 lei potrivit actului administrativ, chitanța pentru încasarea de impozite taxe si contribuții nr._/17.10.2011, întrucât fără această taxă, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.

Această sumă i-a fost restituită în data de 29.11.2013 în baza Sent.nr. 2899/19.03.2013, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._ .

Prin Adresa nr.MH20709/l7.12.2013 reclamantul a solicitat paratelor plata dobânzii fiscale aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă pentru poluare auto, aceasta respingându-i solicitarea.

Prin Sent. nr.2899/19.03.2013, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. stabilește că această taxă de primă înmatriculare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene.

Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României, a apreciat că statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.

A arătat că, deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a decis însa, ca aceasta prevedere este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.

Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).

Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii si survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.

A arătat că o hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).

Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că si alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte si nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. însă instanțele dispun de o alternativă: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală, decizia C.J.U.E. in cauza C-565/11, I. contra România.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: procedura prealabila, răspuns procedura prealabila, adeverința privind data restituirii taxei de poluare, carte de identitate reclamant, Sentința nr. 2899/19.03.2013 pronunțată de către Tribunalul M. în dos.nr._ și Decizia nr.3282/2012 pronunțata de către Curtea de Apel C. in dos.nr._ .

Pârâtele, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.

Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată și reține următoarele:

Reclamantul prin cererea înregistrată sub nr._, a solicitat restituirea sumei de 2668 lei achitată cu chitanța nr._/17.10.2011, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 2899/19.03.2013, fiind obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 2668 lei.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice M. pentru Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin la Curtea de Apel C., care a respins ca nefondat recursul.

Cu dispoziție de plată, pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin a dispus restituirea către reclamant a sumei de 2668 lei.

Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 827,08 lei ce reprezintă dobânda legală aferente sumei de 2668 lei, achitată cu chitanța nr._/17.10.2011 reprezentând taxă pe poluare.

Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data plății (17.10.2011) și până la data restituirii efective (29.11.2013), cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal.

De asemenea, în considerentele deciziei CJUE de mai sus se arată că această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. În acest fel, se menționează că paguba produsă este cuantificată ca fiind aceea echivalentă cu suma ce produce dobândă între data plății nedatorate și data restituirii.

Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală începând cu data de 17.10.2011 până la data restituirii efective 29.11.2013.

În baza art.453 alin.1 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 383 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat către reclamant, din care 83 lei taxă timbru și 300 lei onorariu avocat, făcând aplicarea dispozițiilor articolului 451 alineatul 2 din NCPC în sensul reducerii onorariului de avocat de la suma de 400 lei la suma de 300 lei, ținând cont de complexitatea redusă a cauzei generată de existența unei practici unitare în materia taxelor speciale de înmatriculare și a dobânzilor aferente și a pronunțării unor cauze CJUE în această materie, apărătorul reclamantei având doar atribuția de a prelua principiile practicii interne și comunitare și a le prezenta instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta D. A. L., CNP_, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., apartament 2, județul M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr. 1, județul M. pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6.

Obligă pârâții să restituie reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 2668 lei calculată conform Codului de procedură fiscală, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța nr._/17.10.2011, calculată de la data de 17.10.2011 și până la 29.11.2013 - momentul restituirii taxei de poluare.

Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 383 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică azi 24.03.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte, Grefier,

D. Z. O. E. C.

Red. D. Z.

Tehn. O.E.C.

5 ex./ 4 pagini

03.04.2014

Cod operare date 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1042/2014. Tribunalul MEHEDINŢI