Pretentii. Sentința nr. 1116/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1116/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 11399/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 1116/2014
Ședința publică de la 28 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. L. B.
Grefier L. C. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul T. L. D. și pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretenții suma de 1560,61lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 1.767 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. A. pentru reclamant, lipsind pârâtele.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul reclamantului depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat.
Conform art.131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu, procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale de a judeca pricina și constată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art.95 alin.1 Cod procedură civilă, art. 10 (1) teza I și art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.
În temeiul art. 238 alin. 1 Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Avocat D. A. estimează durata procesului la 1 lună.
În baza art. 238 alin. 1 NCPC și ținând cont de împrejurările cauzei și probatoriul propus de părți prin acțiune și întâmpinare, instanța estimează durata necesară cercetării procesului o lună.
In dovedirea acțiunii, avocat D. A. solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar .
Instanța, în baza disp. art. 258 C.p.c., încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă și duce la soluționarea procesului, în sensul art. 255 C.p.c.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, constatând terminată cercetarea procesului, acordă cuvântul în dezbateri părții prezente.
Avocat D. A. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtelor la plata sumei de 1560,61 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 1767 lei, sumă achitată la Trezoreria Dr. Tr. S., prin chitanța . nr._/20.05.2009, dobândă calculată de la data plății (21.05.2009) și până la data restituirii debitului principal nedatorat conform sentinței nr.1548/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul M., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.9401/08.07.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/101/2012, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, rămânând în deliberare, a pronunțat următoarea sentință.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 03.12.2013, sub nr._, reclamantul T. L. D. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1560,61 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 1767 lei, sumă achitată la Trezoreria Dr. Tr. S., prin chitanța . nr._/20.05.2009, dobândă calculată de la data plății (20.05.2009) și până la data la care i s-a restituit debitul principal nedatorat conform sentinței nr.1548/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul M. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.9401/08.07.2013 pronunțată de Curtea de apel C. în dosarul nr._/101/2012.
În motivare s-a arătat a achiziționat autoturismul marca Ford G. Escort din Uniunea Europeana, cu număr de înmatriculare_, achitând taxa de poluare in suma de 1.767 lei potrivit actului administrativ talon pentru încasarea de impozite si taxe nr._ din data de 20.05.2009, întrucât fără această taxă, întrucât funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.Această sumă i-a fost restituită în data de 12.09.2013 în baza Sent.nr.1548/2013, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._/101/2012.
Prin Adresa nr.MH_/29.10.2013 a solicitat pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, aceasta respingându-i solicitarea.
Prin Sent. nr.1548/2013, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._/101/2012, Tribunalul M. stabilește că această taxă de poluare pe care am achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României publicată în Monitorul Oficial nr.288/, statul este obligat să-mi plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeana a decis însa, ca legea este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.
Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții).
Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe disp.art.194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală.
Reclamantul a depus la dosar, în copie, înscrisuri: adeverința de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cererea de restituire nr.9875/29.10.2013,actul de identitate, adresa nr.9878/13.11.2013,sentința nr.1548/14.02.2013, chitanța . nr._/20.05.2009, decizia Curții de Apel C. nr.9401/08.07.2013.
Pârâtele, deși legal citate nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pentru înmatricularea autoturismului susmenționat, reclamantul a achitat suma de 1767 lei, dovada fiind chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/20.05.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin.
Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 1767 lei, achitată cu chitanța . nr._/20.05.2009 reprezentând taxă pe poluare.
Prin cererea înregistrată la AJFP M. sub nr.9875/29.10.2013, reclamantul a solicitat plata dobânzii aferente sumei de 1767 lei de la data plății și până la data la care i s-a restituit suma, iar prin adresa cu același număr i s-a comunicat faptul că cererea este neîntemeiată întrucât nu a prezentat un titlu executoriu.
Prin cererea înregistrată la organul fiscal, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 1767 lei achitată cu chitanța . nr._/20.05.2009 reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, iar prin sentința nr.1548/14.02.2013 au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 1767 lei.
Din adeverința de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. depusă la dosar (fila 6) rezultă că reclamantului i s-a restituit taxa pe poluare la data de 12.09.2013.
Referitor la dobânda legală instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Pe de altă parte potrivit cap.2 pct.4 din Ordinul nr. 1899 /2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent.
Instanța va acorda dobânda începând cu data de 21.05.2009 (data plății taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului Uniunii Europene ) până la data de 12.09.2013 ,data la care i s-a restituit debitul principal nedatorat conform sentinței nr.1548/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul M. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.9401/08.07.2013 pronunțată de Curtea de apel C. în dosarul nr._/101/2012, având în vedere și considerentele hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție de la Luxemburg în cauza I. M. C -565/11.
Astfel, potrivit unei jurisprudențe consacrate cu mult timp în urmă, în pofida inexistenței unor dispoziții de drept al Uniunii referitoare la restituirea impozitelor naționale care sunt incompatibile cu dreptul Uniunii, dreptul de a obține rambursarea acestor impozite reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite particularilor de dispozițiile dreptului Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curte. Statul membru este, așadar, obligat să ramburseze impozitele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, acest drept la rambursare fiind un drept subiectiv conferit de ordinea juridică a Uniunii .
În lipsa unei reglementări a Uniunii în această materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru atribuția de a desemna, în temeiul principiului autonomiei procedurale, instanțele competente de a stabili modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor în justiție destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, cu condiția, pe de o parte, ca aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare de natură internă (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, ca acestea să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității). Pe de altă parte, deși principiul autonomiei procedurale a statelor membre lasă ordinii juridice interne a fiecărui stat membru competența de a stabili căile procedurale destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, acesta nu poate avea drept consecință restrângerea sau afectarea esenței acestor drepturi. Curtea a statuat, în Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation, în general cu privire la plata unor impozite discriminatorii, că, atunci când un stat percepe taxe cu încălcarea normelor dreptului comunitar, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a impozitului perceput fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu impozitul respectiv. În plus, în recenta Hotărâre Littlewoods Retail și alții, Curtea, întemeindu‑se pe jurisprudența sa Metallgesellschaft și alții, precum și pe jurisprudența sa Test Claimants in the FII Group Litigation a declarat că statele membre erau obligate să restituie, cu dobândă, cuantumul taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. Curtea a constatat că, deși revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru sarcina să prevadă condițiile în care trebuie să fie plătite astfel de dobânzi, menționând rata și modul de calcul al acestor dobânzi, normele naționale nu pot priva persoana impozabilă de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a impozitului .Dreptul la dobânzi care să reprezinte o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a impozitului cu încălcarea dreptului Uniunii este, în urma Hotărârii Littlewoods Retail și alții, ridicat la același rang cu dreptul la rambursarea acestui impozit și constituie, în consecință, un drept subiectiv conferit de ordinea juridică a Uniunii. S-a considerat că acest drept subiectiv implică în mod necesar plata de dobânzi începând de la data plății acestui impozit. Este evident că, începând de la această dată, iar nu de la vreo altă dată ulterioară, contribuabilul suferă pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză.Curtea a constatat că principiul răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate particularilor prin încălcările dreptului Uniunii care îi sunt imputabile este inerent sistemului tratatului. Din Hotărârea din 5 martie 1996, Brasserie du pêcheur și Factortame, reiese că repararea prejudiciilor cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii trebuie să fie adaptată prejudiciului suferit și de natură să asigure o protecție efectivă a drepturilor acestora. În ceea ce privește mai precis prejudiciul suferit, în Hotărârea Metallgesellschaft și alții, Curtea a statuat că o reparare integrală a prejudiciului suferit nu poate face abstracție de elemente, precum curgerea timpului, care sunt susceptibile să îi reducă valoarea și că acordarea de dobânzi constituie o componentă indispensabilă a unei despăgubiri. În plus, Curtea a statuat, în Hotărârea din 13 iulie 2006, Manfredi și alții, că din principiul efectivității și din dreptul particularului de a cere repararea unui prejudiciu cauzat de un contract sau de un comportament care poate restrânge sau denatura concurența rezultă că persoanele care au suferit un prejudiciu trebuie să poată solicita nu numai repararea pierderii efectiv suferite (damnum emergens), ci și a câștigului nerealizat (lucrum cessans), precum și plata de dobânzi. Curtea a concluzionat că în împrejurări precum cele expuse în cadrul litigiului I., acordarea de dobânzi începând de la data plății impozitului în cauză pare, indispensabilă pentru repararea adecvată a prejudiciului cauzat prin încălcarea articolului 110 TFUE, întrucât aceasta este data începând de la care contribuabilul a suferit pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză.
În final,s-a decis că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil .Cum reclamantul a făcut dovada că a achitat o taxă internă percepută nelegal se apreciază că și cererea privind acordarea dobânzii este întemeiată.
Având în vedere toate aceste considerente, precum și dispozițiile menționate, instanța va admite acțiunea reclamantului in sensul că vor fi obligate pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Administrația F. pentru Mediu să restituie suma de 1560,61 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 1767 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/20.05.2009 emisă de Trezoreria Dr. Tr. S., dobândă calculată începând cu data de 21.05.2009 până la data restituirii taxei de poluare, respectiv 12.09.2013, conform sentinței nr.1548/14.02.2013 a Tribunalului M., irevocabilă.
In conformitate cu disp. art. 451 si urm. C.p.c., vor fi obligate aceleași pârâte să plătească suma de 556 lei cheltuieli de judecată către reclamant reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul T. L. D., CNP_, cu domiciliul în mun. Drobeta Turnu Severin, ..10, ., . ,cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat D. A., cu sediul în mun. Dr. Tr. S., .,.,. ,în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., ..2, județul D., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., nr.1, județul M., Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6.
Obligă pârâtele să restituie suma de 1560,61 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 1767 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/20.05.2009 emisă de Trezoreria Dr. Tr. S., dobândă calculată începând cu data de 21.05.2009 până la data restituirii taxei de poluare, respectiv 12.09.2013, conform sentinței nr.1548/14.02.2013 a Tribunalului M., irevocabilă.
Obligă pârâtele să plătească suma de 556 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare,cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2014 la sediul Tribunalului M..
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.L.B./ Tehnored L.M.
Ex. 6/13.05.2014
Cod operator 2626
| ← Pretentii. Sentința nr. 2498/2014. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretentii. Sentința nr. 2175/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








