Pretentii. Sentința nr. 2232/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2232/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 1576/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 2232

Ședința publică de la 19.06.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. O.

Grefier G. M.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul L. G. și pe pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia și Administrația F. pentru Mediu având ca obiect pretenții - suma de 3342 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care; instanța procedează la verificarea competenței conform dispozițiilor art. 131 N. C. pr. civ. și constatând că este competentă material, teritorial și general potrivit art. 95 pct. 4 N. C. pr. civ., art. 10 alin. 1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004

În temeiul art. 237 pct.6 NCPC, art. 255 alin. 1 NCPC rap. la art. 258 NCPC, apreciind că proba cu înscrisuri este concludentă și necesară și admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, după care în raport de disp. art. 223 NCPC, se trece la soluționare.

.

TRIBUNALUL

Prin cererea adresată acestei instanțe la 05.03.2014, reclamantul L. G., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia și Administrația F. pentru Mediu a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 3342lei reprezentând timbru de mediu achitată potrivit chitanței . nr._/08.01.2014 cu dobânda legală la data restituirii și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că a cumpărat un autoturism dintr-un stat membru UE și a achitat timbrului de mediu, întrucât fără această taxă funcționarii serviciul de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.

A menționat că plata acestei taxe contravine Tratatului Comunității Europene care în art.110 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, iar în speță de față este încălcat principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.

Dispozițiile Ordonanței 9/2013 reprezintă în fapt o reluare în altă formă a legislației anterioare și încalcă principiul poluatorul plătește, perpetuând discriminarea între produsele autohtone și cele importate

La dosar a depus în copie: dovada îndeplinirii procedurii prealabile, cererea de restituire a taxei adresată organului fiscal, acte de proveniență a autoturismului, actul de identitate, cartea de identitate a autoturismului, decizie și referat privind stabilirea sumei reprezentând timbru de mediu, chitanța de plată.

Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. A motivat că taxa nu contravine în situația concretă dispozițiilor art.110 TFUE, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne în cazul competiției dintre produsele de pe piața interne și produsele importate din statele membre ale Uniunii Europene.

Pârâta Administrația F. pentru Mediu a depus întâmpinare în care a invocat inadmisibilitatea acțiunii în condițiile în care reclamantul își argumentează demersul pe o pretinsă neconformitate a prevederilor OUG nr. 9/2013, privind timbrul de mediu cu normativele europene, fapt ce nu corespunde realității.

CJUE a pronunțat hotărârea în cauza C-402/09, T. contra Statului român în care a statuat că, art. 110 PFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primeio lor înmatriculări într-un stat membru dacă regimul acestor măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unui vehicul de ocazie având aceea vechime și aceeași uzură, de pe piața națioonală.

OUG A9/2013, armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale ca instrument de combatere a fenomenului poluării înlăturând caracterul indirect discriminatoriu rezultat din aplicarea vechii reglementări legislative prin aceea că se realizează o taxare unitară indiferent de proveniența autovehiculului.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantul a cumpărat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar la înmatricularea acestuia în România, la data de 08.01.2014, a achitat timbrul de mediu, în temeiul OUG nr. 9/2013 iar ulterior a solicitat restituirea contravalorii acestuia prin cererea înregistrată la organul fiscal, cerere soluționată nefavorabil.

Reclamantul s-a adresat instanței de judecată solicitând restituirea timbrului de mediu pe care îl consideră ca fiind contrar art.90 din Tratatul CE.

Deci problema care se pune în cauză este dacă OUG nr. 9/2013 potrivit căreia reclamantul datorează timbrul de mediu contravine prevederilor art.90 din Tratatul CE ( art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene).

Timbrul de mediu este reglementat de O.U.G. nr.9/2013 care a intrat în vigoare la data de 15.03.2013, așa cum rezultă din art.17 din acest act normativ și a abrogat Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante.

Art .4 din O.U.G. nr.9/2013 prevede obligația de plată a timbrului o singură dată cu ocazia dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, cât și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării sau pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata acestor taxe.

Prin urmare, instituirea timbrului de mediu pentru dobândirea sau transcrierea dreptului de proprietate nu constituie o limitare a exercițiului dreptului de dispoziție asupra bunului în condițiile în care obligația de plată există numai la momentul dobândirii dreptului de proprietate.

Potrivit art.34 din TFUE(ex-articolul 28 TCE) între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.

Întrucât timbrul de mediu pentru autovehicule, potrivit dispozițiilor legale menționate anterior, este datorat pentru punerea în circulație a autovehiculului cu ocazia dobândirii sau transcrierii dreptului de proprietate și nu este perceput ca urmare a faptului că autoturismul traversează granița, se apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile art.34 -36 din TFUE. În acest sens este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care în Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 T. a reținut că, întrucât domeniul de aplicare al articolului 34 TFUE nu include impozitele interne vizate la articolul 110 TFUE, o taxă plătită cu ocazia înmatriculării, precum cea în cauză în acțiunea principală, nu poate fi apreciată în raport cu normele privind restricțiile cantitative la import și măsurile cu efect echivalent unor astfel de restricții.

Conform art.110 paragraful 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art.90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Așadar, art.110 din TFUE nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în jurisprudența sa constantă, a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński C-313/05 și Krawczyński C‑426/07).

În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 110 TUE (ex-articolul 90 TCE) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06). În plus, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński).

Instanța apreciază însă că O.U.G.nr.9/2013 nu stabilește indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare, dat fiind că timbrul de mediu este perceput atât pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, cât și pentru autoturismele deja înmatriculate în România.

Reglementat în acest mod, timbrul de mediu nu este destinat să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii nefiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 T. și prin Hotărârea din 7 iulie 2011 în Cauza C263/10 N. a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

O.U.G. nr. 9/2013 nu este contrară art. 110 TFUE, întrucât nu este destinată să descurajeze introducerea în România a autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE și să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România condițiile de taxare fiind identice cu cele ale autovehiculelor existente pe piața națională.

Așa fiind se constată că statul român nu a creat premizele discriminării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă.

Fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand, indiferent dacă au fost înmatriculate anterior în România sau alt stat membru al Uniunii Europene, timbrul de mediu prevăzut de OUG nr.9/2013 nu contravine în situația concretă din speța de față dispozițiilor art. 110 TFUE, nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate din statele membre ale Uniunii Europene.

Având în vedere cele anterior expuse acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea, formulată de reclamantul L. G., CNP_, cu domiciliul în ., împotriva pârâților Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, județul D., Serviciul Fiscal Orășenesc Strehaia, ., județul M. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.

Cu recurs depus la Tribunalului M. în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 19.06.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte, Grefier,

O. A. M. G.

Red. O.A.

Tehn. M.G. / ex. 6

25.06.2014

Cod operare 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2232/2014. Tribunalul MEHEDINŢI