Pretentii. Sentința nr. 2340/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2340/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 2334/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 2340/2014

Ședința publică de la 04 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. Caudiu T.

Grefier R. C.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul M. G. și pe pârâtele ADMINSITRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., AUTRORITATEA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI și DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. întâmpinare, după care,

Conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța din oficiu procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale de a judeca pricina și constată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 95 pct.1 Cod procedură civilă rap. la art. 10 alin.1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea 554/2004.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a reținut cauza pentru deliberare.

TRIBUNALUL

Prin cererea adresată acestei instanței la data de 28.03.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3619 lei ce reprezintă cuantumul dobânzilor aferente taxei de poluare pentru autovehicule de 6460 lei achitată cu chitanța . nr._/23.12.2009, de la data de 24.12.2009 - ziua următoare plății acestei taxe, până la data de 21.12.2012, dată la care i s-a restituit această sumă în baza Sentinței nr. 2662/2012 pronunțată de către Tribunalul M., definitivă prin respingerea recursului, în dosarul nr._ și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism dintr-o țară membră a Uniunii Europene, achitând taxa de poluare în sumă de 6460 lei potrivit actului administrativ, talon pentru încasarea de impozite și taxe . nr._/23.12.2009, întrucât funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculare au refuzat înmatricularea mașinii.

A arătat că această sumă i-a fost restituită în data de 21.12.2012 în baza sentinței nr 2662/2012 definitivă prin respingerea recursului, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._ .

Prin adresa nr. 3582/24.02.2014 reclamantul a solicitat pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare aceasta respingându-i solicitarea.

Prin Sentința nr. 2662/2012, definitiva prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul M. a stabilit că această taxă de poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției depuse de către CJUE în cauza I. contra României publicată în Monitorul Oficial, statul este obligat să-mi plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeană a decis, că legea este incorectă, iar statul trebuie să plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.

Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții).

Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

A. unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o și instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, și în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului și, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.

O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care în care a fost solicitată cât și alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" ( "dit pour droit" ) în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare ( R. Kovar, "Effets des arrest préjudiciels de la Cour de justice", pag. 3).

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194 C. proc. Civilă, art. 1528 C. civ., Legea nr. 554/2004, Constituția României, Tratatul Comunității Europene, Cod procedură fiscală.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: carte de identitate reclamant, sentința nr. 2662/2012 a Tribunalului M., adeverință privind plata taxei de poluare, adresa nr. 3582/24.01.2014 și răspunsul primit la aceasta.

La data de 16.05.2014 pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.

A invocat excepția autorității de lucru judecat având în vedere că reclamantul a mai solicitat, pe calea acțiunii în justiție, pe lângă restituirea taxei de poluare și dobânda la suma achitată, iar prin sentința nr. 2662/2012, rămasă irevocabilă, Tribunalul M. s-a pronunțat în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale.

Trecând peste excepții, a opinat că suma de referință se calculează și se plătește potrivit normelor prevăzute în art. 124 Cod procedură fiscală.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) si (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

În conformitate cu dispozițiile art. 70 Cod procedură fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

A arătat că art. 124 Cod procedură fiscală are două teze: prima se referă la termenul de 45 de zile la expirarea căruia începe să curgă dobânda și a doua teză prevede obligația contribuabilului de a cere restituirea dobânzii la organul fiscal.

A apreciat că CJUE, prin decizia preliminară dată în cauza C-565/11 - M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu - s-a pronunțat numai asupra primei teze a art. 124 și a statuat că revine ordinei juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi.

În drept, pârâta nu și-a întemeiat întâmpinarea.

Pârâta Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.

Analizând înscrisurile aflate la dosar instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat instanța apreciază că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice M., Administrația Finanțelor Publice T. S. și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 6460 lei reprezentând taxa specială de poluare pentru autoturismul second-hand achiziționat și a respins ca neîntemeiat petitul privind acordarea dobânzii.

Din considerentele hotărârii se reține că reclamantul, prin cererea înaintată către pârâta Administrația Finanțelor Publice T. S., nu a solicitat și plata dobânzii cuvenite pentru suma achitată cu titlu de taxă pe poluare.

Potrivit art.430 alin.1 Cod procedură civilă, „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”.

Prin urmare, se apreciază că aceasta nu are autoritate de lucru judecat referitor la acest aspect și în consecință, excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.

Reclamantul prin cererea înregistrată sub nr._, a solicitat restituirea sumei de 6460 lei achitată cu chitanța . nr._/23.12.2009, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 2662/2012, fiind obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 6460 lei, bani pe care i-a plătit la 23.12.2009 cu titlul de taxă de poluare.

Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 3619 lei ce reprezintă suma actualizată cu indicele de inflație și la plata dobânzii legale aferente sumei de 6460 lei, achitată cu chitanța . nr._/23.12.2009 reprezentând taxă pe poluare.

Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data plății (24.12.2009) și până la data restituirii efective (21.12.2012), cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal.

De asemenea, în considerentele deciziei CJUE de mai sus se arată că această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. În acest fel, se menționează că paguba produsă este cuantificată ca fiind aceea echivalentă cu suma ce produce dobândă între data plății nedatorate și data restituirii.

Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 6460 lei calculată conform Codului de procedură fiscală, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța . nr._/23.12.2009, calculată de la data de 24.12.2009 și până la data de 21.12.2012 – data restituirii taxei de poluare.

În baza art.453 alin.1 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 reprezentând taxă judiciară de timbru achitată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul M. G., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 10, ., apartament 15, județul M., CNP_, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr. 1, județul M., Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6.

Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu București să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumei de 6460 lei, calculată de la data de 24.12.2009 și până la data de 21.12.2012 – data restituirii taxei de poluare.

Obligă pârâții la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică azi 04.07.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte, Grefier,

B. C. T. R. C.

Red. B.C.T./Tehnored. R.C.

6 ex./ 5 pagini

05.08. 2014

cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2340/2014. Tribunalul MEHEDINŢI