Pretentii. Sentința nr. 2840/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2840/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 1569/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 2840/2014
Ședința publică de la 15 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. F.
Grefier A. B.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul O. M. și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții - suma de 2.384 lei reprezentând taxa de poluare și dobânda fiscală aferentă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că părțile sunt lipsă atât la I a strigare, cât și la a II a strigare.
Se constată cauza în stare de judecată și se trece la soluționarea cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 05.03.2014 pe rolul Tribunalului M. – Secția a II a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul O. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C., Administrația Județeana a Finanțelor Publice M. și Administrația F. Pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate paratele la plata sumei de 2384,00 lei reprezentând taxa de poluare achitată la Trezoreria Drobeta Turnu Severin, taxă pe care o consideră nelegală, încasată potrivit chitanței . nr._/23.02.2009, obligarea la plata dobânzii legale fiscale aferente calculate conform art.,124 raportat la art.120 din OG nr.92/2003 de la data plății și până la data achitării efective, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul marca Volkswagen Golf din Italia, stat comunitar la data de 04.01.1999, achitând taxa de poluare in suma de 2384,00 lei potrivit actului intitulat chitanța pentru încasarea de impozite, taxe si contribuții . nr._/23.02.2009, întrucât fără aceasta taxă funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.
Mai arată că a solicitat Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. Strehaia restituirea sumei de 2384,00 lei reprezentând taxa de poluare si dobânda aferenta, aceasta respingându-i solicitarea.
Arată că această taxă este discriminatorie și ilegală raportat la disp.art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene, care prevăd ca „nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare" coroborat cu prevederile Legii nr. 157/2005 si ale art.148 al.2 din Constituție.
Taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculare în România, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România, după aducerea lor în țara. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează ca aceasta taxa de poluare se aplica doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale la import.
De asemenea, mai arată ca potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxa cu efect echivalent consta în orice taxa pecuniara, impusa unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare a acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art.90 CE. trebuie sa excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale si sa nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Ca urmare a numeroaselor acțiuni judiciare si a unei practici judecătorești constante, autorității române au recunoscut nelegalitatea taxei de prima înmatriculare stabilita inițial prin codul fiscal - art.214 (1-3), au abrogat respectivele articole prin OUG nr 50/2008, însa aceasta taxa rămâne în fapt aceeași, singura diferența fiind denumirea, modificata din taxa speciala de prima înmatriculare în taxa de mediu.
Prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul prin aderarea Republicii Bulgaria si României la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementata de art.148 alin.2 si 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicata, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate si cele autohtone de natura similara.
De asemenea, OUG nr. 50/21.04.2008 ,cu modificările si completările ulterioare stabilește, potrivit dispozițiilor art.1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plata interna cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrica) si capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se in considerare si deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.
Este însă nefondată opinia potrivit căreia taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg sa utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la protejarea poluării mediului
Mai susține că potrivit normelor comunitare: - art. 25 CE. „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent. Aceasta interdicție se aplica, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".
- art. 28 CE. „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxa cu echivalent consta în orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie sa excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale si sa nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Textul art.90 din Tratatul CE se refera la produsele provenind din alte state membre si supuse unor impozite interne, de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România(second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Practic, prin instituirea taxei de poluare .indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 si clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxa similara taxei de prima înmatriculare stabilite din art.214 alin.1-3 din codul fiscal, singura diferența fiind denumirea, modificata din taxa speciala de prima înmatriculare în taxa de mediu.
De asemenea prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeana a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto ( de prima înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeana.
Afirmația autorităților cum ca s-a recunoscut de către Comunitatea Europeana ca taxa de poluare instituita prin OUG nr.50/2008 corespunde normelor comunitare, este neîntemeiata, deoarece Comisia Europeana (CE) a solicitat în iunie 2009, României, informații în legătura cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând ca actuala legislație româneasca (OUG nr.50/2008) are efect protectionist asupra industriei auto nationale.Aceasta solicitare a fost transmisa sub forma unei „scrisori de somare", prima etapa a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul CE.
In concluzie, opinează reclamantul, taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România, dupa aducerea lor in tara. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează ca aceasta taxa de poluare se aplica doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxa „echivalent" taxelor vamale la import, astfel fiind discriminatorie si ilegala.
Cu privire la capătul II de cerere arată că prin cererea înaintată către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a solicitat și plata dobânzii cuvenite pentru suma achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante se apreciază că cererea privind acordarea dobânzii este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile impuse de art.124 c.pr.fiscală, potrivit căruia pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedura fiscala, după caz, acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor, întrucât răspunsul a fost negativ.
În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecata pe Legea nr.554/2004, OUG 50/2008 cu modificările si completările ulterioare, art.124, 120, 117 și 70 c.pr.civ., Constituția României, Tratatului Comunității Europene.
În dovedirea cererii reclamantul anexează următoarele înscrisuri, în copie: copie CI, chitanța . nr._/23.02.2009, decizie de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, referat de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, răspunsul A.F.P. Tr.S., referat nr.1482/31.01.2012, contract de vânzare – cumpărare pentru vehicul folosit din 27.11.2008, acte de proveniență ale autoturismului în limba italiană, certificat de autenticitate, anexa la certificatul de înmatriculare, carte identitate vehicul, cererea înregistrată la organul fiscal sub nr.MH_/27.02.2014.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Pârâtele nu au depus întâmpinare la dosar în termenul prevăzut de art.201 CPCiv.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism dintr-o țară membră a Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat taxa specială în sumă de 2384,00 lei la Administrația Finanțelor Publice, taxă ce a fost calculată prin decizia de calcul a taxei de poluare, în temeiul OUG nr.50/2008 si achitata la data de 23.02.2009.
Prin acțiunea formulată, reclamantul solicită restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare motivat de faptul că nu este conformă cu art.110 din TCE.
Instanța reține că în speță se pune problema aplicării și interpretării taxei pe poluare din perspectiva compatibilității acesteia cu normele de drept comunitar, respectiv art.110 din TCE.
În primul rând, instanța constată că începând cu 01.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona care a modificat Tratatul de instituire a Comunității Europene, acesta fiind redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art.90 din Tratat a fost renumerotat devenind art.110 din TFUE, cu același conținut.
Prin urmare, instanța va face referire la art.110 din noul Tratat privind funcționarea Uniunii Europene.
Astfel, este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din Tratat (actual art.110) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab initio,, trebuie însa enunțată starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței trebuie decelate normele de drept intern incidente și compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar.
La data de 23.02.2009, reclamantul a achitat cu chitanța . nr._/23.02.2009 emisă de Trezoreria Mun. Drobeta Turnu Severin suma de 2384,00 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru înmatricularea autoturismului achiziționat dintr-o țară membră a Uniunii Europene, autoturism care anterior fusese înmatriculat în respectiva țară.
Instanța constată că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, act normativ care a intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008.
Urmărind modificările succesive ale O.U.G. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, instanța constată faptul că taxa pe poluare a fost achitată de către reclamantă în perioada în care erau în vigoare dispozițiile OUG nr.50/2008 așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr.218/2008, OUG nr.7/2009 și OUG nr.117/2009, taxa pe poluare fiind calculată conform anexelor 1,2 și 3 ale OUG nr.7/2009.
În consecință, compatibilitatea O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Astfel, potrivit art.1 alin. 1 din OUG nr.50/2008, prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Conform art.4 din același act normativ, obligația de plată a taxei intervine: a)cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9.
Modalitatea de calcul al taxei pe poluare pentru un anumit vehicul este indicată la art.6 din OUG nr.50/2008.
Instanța reține totodată că potrivit art.III. din OUG nr.218/2008 au fost introduse scutiri de la plata taxei pe poluare. Astfel, conform acestor dispoziții legale, „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr. 1 și 2."
Această exceptare de la plata taxei pe poluare a fost extinsă prin OUG nr.117/2009, conform articolului unic al acestui act normativ, autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cm^3, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Conform art.110 paragraful 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art.90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, art.110 din TFUE nu interzice introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în jurisprudența sa constantă, a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński C-313/05 și Krawczyński C 426/07).
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 90 CE (actualul art.110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06). În plus, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński).
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, instanța constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre ale U.E. nu se percepe taxa pe poluare la o nouă înmatriculare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar că se percepe această taxă la autoturismul produs în alt stat membru al Uniunii Europene dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare are ca efect favorizarea vânzării vehiculelor puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie și descurajarea importului de vehicule de ocazie similare. Se creează astfel o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art.110 fiind aplicabil, iar norma fiscală națională contrară trebuie înlăturată de la aplicare.
Constatând, deci că dispozițiile OUG nr.50/2008 au o consecință negativă directă asupra dreptului reclamantului, contrară dreptului comunitar, instanța consideră că este indispensabil ca aceasta să fie înlăturată de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul fundamental al liberei circulații a bunurilor în cadrul Uniunii Europene și de principiul priorității dreptului comunitar.
Se apreciază astfel că reclamantul are dreptul la restituirea taxei pe poluare încasată cu încălcarea dispozițiilor comunitare.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant se reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene ,fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare, astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale aferente taxei pe poluare achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective.
Având în vedere considerentele anterior prezentate instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să dispună restituirea către reclamant a taxei pe poluare, precum și la plata dobânzii legale începând cu data plății, până la data restituirii efective.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, cererea este întemeiată, conform art.453 C.p.civ., urmând a fi obligate pârâtele la cheltuieli de judecată către reclamant în cuantum de 547 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul O. M., CNP_, cu domiciliul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., ., ., județul M., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în municipiul C., ..2, județul D., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., nr.1, județul M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Obliga paratele sa restituie reclamantului suma de 2384 lei achitata cu titlu de taxa de poluare prin chitanța . nr._/23.02.2009.
Obliga paratele sa restituie reclamantului dobânda fiscală aferentă sumei 2384 lei achitata cu titlu de taxa de poluare prin chitanța . nr._/23.02.2009, începând cu data de 23.02.2009 pana la data restituirii taxei.
Obligă pârâtele să plătească suma de 547 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 15.10.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. A. F. | ||
Grefier, A. B. |
Red.jud.FCA
Tehnored.AAB
6 ex./7 pag./17.11.2014
Cod operare date 2626
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3002/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 2422/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








