Pretentii. Sentința nr. 2857/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2857/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 4449/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 2857/2014
Ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier A. C. Ț.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. I. și pe pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretentii plata sumei de 3.307 lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de 4078 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamant avocat B. N. cu împuternicire avocațială depusă azi în ședință publică, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul atât asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta AJFP M. prin întâmpinare, cât și pe fond.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă taxei de poluare, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
INSTANȚA
Prin cererea adresată la data de 24.06.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 3307 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 4078 lei, taxa de poluare achitată cu chitanța nr._/5.12.2008, dobândă calculată de la data plății taxei de poluare, până în data de 6.12.2012, data restituirii taxei de poluare, restituire dispusă prin sentința nr. 924/2012 pronunțată în dosar nr._ de către Tribunalul M., irevocabilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că a achiziționat un autoturism din UE, achitând taxa de poluare mai sus menționată, întrucât funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.
Această suma i-a fost restituită ulterior după ce a obținut o hotărâre irevocabilă pronunțată de Tribunalul M. prin care pârâtele erau obligate să facă acest lucru.
Prin Adresa nr. MH_/19.03.2014 a solicitat pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani platita cu titlu de taxa specială pentru autoturism, aceasta respingându-i solicitarea.
Prin sentința pronunțată de Tribunalul M., irevocabilă, se stabilește că taxa pe poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.
Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a decis însă, ca aceasta prevedere este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.
Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele nationale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).
Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii si survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.
Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate(Commentaire Meget, La Cour de justice - les actes des institutions, T. 10, Edition de l"Université de Bruxelles,p.205.), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale si instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.
Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, si în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.
O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).
Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că si alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte si nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. Însă instanțele dispun de o alternativă: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.
Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale(CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p.2545 naționale).
Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.
Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte are „autoritate cu putere de lucru interpretat", care include atât forța obligatorie (ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor si actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C-28-30/62, R.. p. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității, a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981. C- 66/80, R.. p. 1191.) cât si aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție(C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett-und Eierkontor, 29/68, R.. p. 165 . C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Saló, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.
În drept a invocat disp. art. 194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală.
În dovedire a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr. MH_/21.03.2014, sentința nr. 924/17.02.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, cererea înregistrată sub nr. MH_/19.03.2014, cererea înregistrată sub nr. MH_/19.03.2014, adresa nr. MH_/19.03.2014.
Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. în nume propriu, în numele și pentru DGRFP C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.
Pe cale de excepție, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, a invocat prescripția dreptului la acțiune, potrivit art. 135 Cod procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, "dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Astfel a arătat că reclamantul a plătit taxa in anul 2008 și s-a adresat cu cerere de restituire la instanță, în anul 2014, astfel că, de la data nașterii dreptului la restituire al reclamantului și pana la data la care a introdus cererea, au trecut 5 ani. Pe cale de consecința, acțiunea în cauza pendinte este prescrisă.
A mai arătat că, așa cum a argumentat într-o cauză similară Curtea de Apel C. prin decizia nr._/31.10.2013 pronunțată în dosarul nr._, suma restituită reclamantului la data de 6.12.2012 în baza unei sentințe judecătorești, neîndeplinind condițiile pentru a fi calificată ca o plată parțială sau ca o recunoaștere a datoriei, A.F.P Dr. Tr. S. neavând competenta legala, nici sa recunoască datoria, nici sa efectueze o plata parțiala, câta vreme actul normativ, in baza căruia a fost încasata taxa speciala pentru autoturisme, nu a fost modificat sau abrogat.
Astfel, prescripția dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 1.01.2014, data la care s-a împlinit si termenul de 5 ani prevăzut pentru recuperarea creanțelor fiscale, potrivit art.135 Cod pr. fiscala.
Pe de alta parte, trecând peste excepții, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) si (21) sau la art. 70, pana la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
In conformitate cu dispozițiile art. 70 Cod procedura fiscala, " cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in termen de 45 de zile de la înregistrare".
În concluzie, a solicitat respingerea acțiunii, pe excepții sau în fond.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată și reține următoarele:
În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care ar face inutilă administrarea de probe sau cercetarea fondului.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumei reprezentată de dobândă.
Asupra temeiniciei acestei excepții, instanța va face mai întâi o analiză cu titlu preliminar în ceea ce privește legea aplicabilă domeniului prescripției.
Astfel, prin Decizia nr. 1/2014, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C., statuând că: “În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”.
Ca atare, legea aplicabilă în materia prescripției extinctive este aceea a Decretului cu numărul 167/1958.
Aceste dispoziții se vor aplica în cauză laolaltă cu acelea care constituie sediul materiei prescripției în domeniul fiscal și anume prevederile articolului 131 din Codul de procedură fiscală: ”Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”
În cauza de față, a fost achitată taxa pe poluare la data de 05.12.2008 cu chitanța nr._, iar în temeiul dispoziției codului de procedură fiscală mai sus citate, se calculează termenul de prescripție începând cu data de 01.01.2009 – ziua de 1 ianuarie a anului ulterior achitării taxei, iar un termen de prescripție de 5 ani conduce la concluzia că acțiunea în restituirea creanței fiscale a dobânzii se poate promova până în data de 01.01.2014.
Reclamantul nu a respectat acest termen, introducând cererea de chemare în judecată în data de 24.06.2014 – fila 2 din dosar, deci cu mult peste termenul de 5 ani prevăzut de lege.
Susținerea reclamantului cum că acțiunea de restituire a taxei are drept efect întreruperea prescripției dobânzii nu poate fi reținută, nefăcând parte din cazurile de întrerupere prevăzute expres de lege, plata cu întârziere a debitului principal, mai ales când aceasta este dispusă ca urmare a unei hotărâri judecătorești, iar nu achitată în mod voluntar nu valorează ca o recunoaștere a dobânzilor aferente acestuia pentru a opera efectul întreruptiv al cursului prescripției dreptului de a solicita dobânzile.
Pentru considerentele mai sus arătate, constatând că nu există niciun motiv de întrerupere sau suspendare a prescripției, instanța urmează să admită excepția prescripției și să respingă acțiunea formulată de reclamant ca prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea ca fiind prescrisă formulată de reclamantul C. I., CNP_, cu domiciliul în Dr. Tr. S., .. 6, .. 3, ., cu domiciliul procesual ales în Dr. Tr. S., ., jud. M. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., cu sediul în Dr. Tr. S., . nr. 1, jud. M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294, corp A, sector 6.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 16.10.2014.
Președinte, Grefier,
C. D. B. A. C. Ț.
Red. C.D.B./Tehnodact. A.C.Ț.
5 ex./22.10.2014
Cod operator 2626
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1478/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
