Pretentii. Sentința nr. 480/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 480/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 10946/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 480/2014

Ședința publică de la 10 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier R. S.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant B. I. prin mandatar . SRL și pe pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., A. F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții - suma de 6199,75 lei - dobândă aferentă sumei de 9033,00 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. R. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța conform dispozițiilor art. 131 N. C. pr. civ. procedează la verificarea competenței. și constatând că este competentă material, teritorial și general potrivit art. 95 pct. 4 N. C. pr. civ., art. 10 alin. 1 teza I și art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, acordă cuvântul asupra estimării duratei procesului, conform art. 238 N. C. pr. civ..

Reclamantul estimează durata procesului la o lună luni.

Instanța în raport de obiectul acțiunii, numărul părților, complexitatea raportului juridic dedus judecății și probele ce sunt necesare a se administra, estimează durata soluționării procesului ca fiind de o lună și acordă cuvântul asupra administrării probelor.

Apărătorul reclamantului solicită proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul pentru dezbaterea fondului.

Avocat G. R., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale de la data plății până la data restituirii, precum și la cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 86/10.02.2014 privind plata onorariului de avocat.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față ;

P. cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ reclamantul B. I. prin mandatar . SRL, în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., A. F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 6199,75 lei reprezentând dobânzi pentru suma de 9033 lei reprezentând taxă pe poluare achitată cu chitanțele nr._ din 23.02.2009, nr._/ 21.09.2010, nr._/10.12.2010, nr._/23.02.2009, nr._/ 02.12.2010.

A solicitat dobânda pentru perioada cuprinsă între data plății acestor taxe, până la data de 11.06.2012, data restituirii taxelor, restituire dispusă în baza sentinței nr.2199/12.12.2011 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă prin respingerea recursului.

De asemenea a solicitat plata cheltuielilor de judecata pe care le va face cu acest proces. În motivarea acțiunii a arătat că a achiziționat 5 autoturisme dintr-un stat membru al Uniunii Europene, achitând taxa de poluare în suma de 9033 lei potrivit actului administrativ, talon pentru încasarea de impozite și taxe nr._ din 23.02.2009, nr._/ 21.09.2010, nr._/10.12.2010, nr._/23.02.2009, nr._/ 02.12.2010, întrucât fără această taxă, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinilor.

Această sumă i-a fost restituită în data de 11.06.2012 în baza sentinței nr.2199/12.12.2011, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr.4248 /101/2012 .

P. Adresa nr. MH_/01.11.2013 a solicitat AJFP M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, aceasta respingându-i solicitarea cu motivarea ca nu a anexat titlu executoriu .

P. sentința nr.2199/12.12.2011, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. stabilește că această taxă pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. P. urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.

Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a decis însă, ca aceasta prevedere este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de cand a încasat efectiv banii.

Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).

Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii si survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.

Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate(Commentaire Meget, La Cour de justice - les actes des institutions, T. 10, Edition de l"Université de Bruxelles,p.205.), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale si instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.

A. unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, si în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de Ia data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.

O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).

Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că si alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte si nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. însă instanțele dispun de o alternativă: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.

Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale(CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p.2545 naționale).

Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.

Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte are „autoritate cu putere de lucru interpretat", care include atât forța obligatorie (ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor si actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C-28-30/62, R.. p. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității, a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981, C- 66/80, R.. p. 1191.) cât si aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție(C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett-und Eierkontor, 29/68, R.. p. 165 . C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Salô, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.

Având în vedere că și în privința restituirii taxei de poluare, precum și a taxei de emisii poluante, o practica judiciara cvasiunitară s-a instituit abia după pronunțarea Curții de Justiție in cauzele N. si T., consideră ca și în cazul restituirii dobânzilor calculate de la data plații până la data încasării impozitului(sau taxei de poluare), este necesara aplicarea deciziei C.J.U.E. data în cauza C-565/11, I. contra România.

În drept, își întemeiază cererea de chemare în judecată pe disp.art.194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală, decizia C.J.U.E. in cauza C-565/11, I. contra România.

În dovedirea cererii de chemare în judecată a solicitat proba cu înscrisuri.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.411 C.pr.civ.

La dosar a depus în copie: contractul de mandat, adresa nr. MH_/13.11.2013 emisă de AJFP M., cererea de restituire adresată organului fiscal, adeverințe eliberate de AJFP M. privind suma plătită cu titlu de taxă, data plății, suma restituită și data restituirii, sentința nr.2199/12.12.2011 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr.4248 /101/2012, chitanțele de plată a taxelor, decizii de calcul al taxelor.

Pârâtele nu au depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamantul a cumpărat 5 autoturisme dintr-un stat membru al Uniunii Europene, iar la înmatricularea acestora în România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, taxa pe poluare după cum urmează:

- 2613 lei conform chitanței . nr._ din 23.02.2009;

- 1774 lei conform chitanței . nr._ din 02.12.2010;

- 1774 lei conform chitanței . nr._ din 10.12.2010;

- 1098 lei conform chitanței . nr._ din 23.02.2009;

- 1774 lei conform chitanței . nr._ din 21.09.2010.

P. sentința nr.2199/12.12.2011 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu au fost obligate să dispună restituirea sumei de 2613 lei reprezentând taxă pe poluare achitată cu chitanța . nr._ din 23.02.2009, a sumei 1774 lei achitată conform chitanței . nr._ din 02.12.2010, a sumei de 1774 lei achitată conform chitanței . nr._ din 10.12.2010, a sumei de 1098 lei achitată conform chitanței . nr._ din 23.02.2009, a sumei de 1774 lei achitată conform chitanței . nr._ din 21.09.2010

Sumele de 2613 lei, 1774 lei, 1774 lei, 1098 lei, 1774 lei reprezentând taxă pe poluare au fost restituite reclamantului la data de 11.06.2012.

Reclamantul a solicitat organului fiscal plata dobânzii la suma achitată cu titlu de taxă pe emisii poluante, cerere soluționată nefavorabil, conform adresei nr. MH_/13.11.2013 emisă de AJFP M..

P. cererea dedusă judecății în acest dosar reclamantul solicită obligarea pârâtelor la plata dobânzii pentru sumele de 2613 lei, 1774 lei, 1774 lei, 1098 lei, 1774 lei reprezentând taxă pe poluare achitate cu chitanțele nr._/23.02.2009, nr._/ 02.12.2010, nr._/10.12.2010, nr._/23.02.2009, nr._/21.09.2010, de la data plății acestor taxe până la data de 11.06.2012(dată la care i s-au restituit aceste sume).

Potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene ,fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

P. urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă taxei pe poluare achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective. Având în vedere considerentele anterior prezentate acțiunea va fi admisă și vor fi obligate pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă sumelor de 2613 lei, 1774 lei, 1774 lei, 1098 lei, 1774 lei începând cu data plății până la data restituirii efective. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, cererea este întemeiată în parte, conform art.451(2) N.C.pr.civ., urmând a fi obligată pârâta la cheltuieli de judecată către reclamant în cuantum de 870 lei, din care 620 lei taxă judiciară de timbru și 250 lei onorariu avocat.

În speță, ținând seama de criteriile la care se referă art. 451 alin.2 N.C. pr. civilă, respectiv valoarea pricinii și de munca depusă de avocat în fața instanței se reține că obiectul pricinii l-a constituit plata dobânzii aferente taxei pe emisii poluante, iar în ce privește al doilea criteriu prevăzut de același text, respectiv proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, se constată că elemente precum dificultatea sau noutatea litigiului nu sunt incidente în speță.

Față de aceste două criterii instanța va proceda la reducerea onorariului avocatului reclamantului la 250 lei.

Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind învestită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul B. I., CNP_, domiciliat în Drobeta Tr. S., ., ., ., prin mandatar . SRL, cu sediul în Drobeta Tr. S., .. 6, Jud. M., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANȚĂ A FINANȚELOR PUBLICE M. - SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC VÎNJU M., cu sediul în ., Vînju M., jud. M. și A. F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, .. 294 Corp A, Sector 6.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 23.02._12 pentru suma de 2613 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 23.02.2009.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 02.12._12 pentru suma de 1774 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 02.12.2010.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 10.12._12 pentru suma de 1774 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 10.12.2010.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 23.02._12 pentru suma de 1098 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 23.02.2009.

Obligă pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală aferentă perioadei 21.09._12 pentru suma de 1774 lei reprezentând taxă pe poluare achitată conform chitanței . nr._ din 21.09.2010.

Admite în parte cererea privind cheltuielile de judecată și obligă pârâtele la 870 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2014.

Președinte,

A. B.

Grefier,

R. S.

Red.A.B./tehnored.R.S.

12 Martie 2014

5 ex./5 pag.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 480/2014. Tribunalul MEHEDINŢI