Pretentii. Sentința nr. 794/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 794/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 11855/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința Nr. 794/2014
Ședința publică de la 03 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. Z.
Grefier O. E. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant D. N. și pe pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINAȚELOR PUBLICE C. și A. F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. A. pentru reclamant, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și pe fondul cauzei.
Avocat D. A. pentru reclamant solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. ca nefondată invocând faptul că prin sentința nr. 2787/2013 s-a acordat dobânda aferentă taxei de poluare prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală începând cu data expirării celor 45 de zile de la solicitarea restituirii la organul fiscal și până la data plății efective, în speța de față solicitându-se dobândă pentru altă perioadă.
Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtelor la plata sumei de 312 lei reprezentând dobândă pentru suma de 941 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, de la data de 15.12.2010 – ziua imediat următoare plății acestei taxe, până la data de 06.02.2013, dată la care i s-a plătit dobânda în baza sentinței nr. 2787/15.03.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
De asemenea aceasta solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarea situație de fapt:
Prin cererea adresată acestei instanței la data de 13.12.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul D. N. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 312 lei reprezentând dobânda pentru suma de 941 lei achitată că titlu de taxa de poluare cu chitanța nr._ din data de 14.12.2010, de la data de 15.12.2010-ziua imediat următoare plății acestei taxe, până la data de 06.02.2013, dată de la care i s-a plătit dobânda în baza Sent.nr. 2787/15.03.2013 pron. de către Tribunalul M., definitivă prin respingerea recursului, in dos.nr._ .
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul marca Volskwagen Pollo din Austria, număr de înmatriculare_, nr. identificare WVWZZZ6NZSY130089, an fabricație 1995, achitând taxa de poluare in suma de 941 lei potrivit actului administrativ talon pentru încasarea de impozite si taxe nr._ din data de 14.12.2010 întrucât funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.
Această sumă i-a fost restituită în baza Sent.nr. 2787/2013, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._ . Prin aceeași acțiune s-a dispus și plata dobânzii conform art.124 rap. la art.70 C.proc.fiscală, începând cu data de 07.02.2013 până la data restituirii efective.
Prin Adresa nr.MH9872/29.10.2013 a solicitat pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, aceasta respingându-i solicitarea.
Prin Sent. nr.2787/2013, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. stabilește că această taxă de poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României publicată în Monitorul Oficial nr.288/, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Deși. potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013. Curtea Europeana a decis însă ca legea este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda dc cand a încasat efectiv banii.
Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail i alnii).
Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
A. unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, si în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.
O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a •"spune dreptul" (..dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: cererea nr. 9872/29.10.2013 și răspunsul primit la aceasta, sentința nr. 2787/15.03.2013 a Tribunalului M. .
La data de 21.01.2013 pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant.
A solicitat sa constate ca exista autoritate de lucru judecat întrucât prin sentința nr. 2787/15.03.2013 ( definitiva si irevocabila) s-a dispus restituirea taxei pe poluare dar si dobânda legala, astfel ca o noua solicitare a dobânzii nu poate fi admisa.
În drept, pârâta nu și-a întemeiat întâmpinarea.
La data de 07.02.2014 reclamantul a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. invocând susținerile acesteia ca fiind neîntemeiate.
A solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. ca nefondată invocând faptul că prin sentința nr. 2787/2013 s-a acordat dobânda aferentă taxei de poluare prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală începând cu data expirării celor 45 de zile de la solicitarea restituirii la organul fiscal și până la data plății efective, în speța de față solicitându-se dobândă pentru altă perioadă.
În drept, reclamantul și-a întemeiat răspunsul la întâmpinare pe dispozițiile art. 201 alin. 2 Cod Procedură Civilă.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată și reține următoarele:
În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat instanța apreciază că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamantul a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 941 lei reprezentând taxa specială de poluare pentru autoturismul second-hand achiziționat.
Prin sentința nr. 2787/15.03.2013 a Tribunalului M. a fost admisă acțiunea și au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 941 lei.
Din considerentele hotărârii se reține că reclamantul, prin cererea înaintată către pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin, a solicitat și plata dobânzii cuvenite pentru suma achitată cu titlu de taxă pe poluare.
Ori în cauza de față, așa cum se poate observa din cuprinsul cererii de chemare în judecată – fila 1 din dosar, reclamantul a solicitat plata dobânzii aferentă taxei de poluare pentru perioada anterioară aceleia din hotărârea judecătorească. Așa cum se poate observa, dobânda solicitată în prezentul dosar și dobânda solicitată în dosarul cu numărul_ nu se suprapun, ele vizează perioade diferite.
Dacă reclamantul ar fi solicitat dobândă pentru aceeași perioadă, atunci efectul negativ al autorității de lucru judecat ar fi fost aplicabil cauzei. În situația în care se solicită acordarea dobânzii pentru altă perioadă decât aceea indicată în titlul executoriu existent, instanța urmează a respinge excepția autorității de lucru judecat invocată.
Reclamantul prin cererea înregistrată sub nr._, a solicitat restituirea sumei de 941 lei achitată cu chitanța nr._ din data de 14.12.2010, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second – hand achiziționat, cerere ce a fost admisă prin sentința nr. 2787/15.03.2013, fiind obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului 941 lei, bani pe care i-a plătit la 15.12.2010 cu titlul de taxă de poluare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice M. care, prin decizia nr._/05.09.2013, a fost respins ca nefondat.
Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 941 lei, achitată cu chitanța nr._ din data de 14.12.2010 reprezentând taxă pe poluare, dobânda calculata de la data plații (15.12.2010) pana la 06.02.2013.
Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.
Prin urmare, se apreciază că, reclamanta are dreptul la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data plății (15.12.2010) și până la data restituirii efective (06.02.2013), cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal.
De asemenea, în considerentele deciziei CJUE de mai sus se arată că această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia. În acest fel, se menționează că paguba produsă este cuantificată ca fiind aceea echivalentă cu suma ce produce dobândă între data plății nedatorate și data restituirii.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală aferentă pentru suma de 941 lei pentru perioada 15.12.2010 – 06.02.2013, urmând ca intimatele să efectueze calculul cuantumului sumei totale, instanța neputând consfinți un mod de calcul care provine numai de la parte, iar nu sub autoritatea unui expert autorizat.
În baza art.453 alin.1 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 232 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..
Admite acțiunea formulată de reclamantul D. N., CNP_, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., apartament 11, județul M., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în localitatea Drobeta Turnu Severin, Piața R. N., nr. 1, județul M., Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în municipiul C., .. 2, județul D. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6.
Obligă pârâții să restituie reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 941 lei calculată conform Codului de procedură fiscală, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța . nr._/14.12.2010, calculată de la data de 15.12.2010 și până la data de 06.02.2013 – dată de la care plata dobânzii aferente se va achita în baza altui titlu executoriu, respectiv sentința cu numărul 2787/15.03.2013 a Tribunalului M..
Obligă pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 232 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică azi 03.03.2014, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
D. Z. O. E. C.
Red. D. Z.
Tehn. O.E.C.
6 ex./ 5 pagini
10.03.2014
Cod operare date 2626
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Pretentii. Sentința nr. 2005/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








