Pretentii. Sentința nr. 1492/2014. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 1492/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 11054/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentință Nr. 1492/2014

Ședința publică de la 30 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T.

Grefier D. D. V.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant ., PRIN RL . SRL și pe pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., pârât A. F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă C. M., care se legitimează și avocat Hînsea A., cu împuternicire avocațională aflată la dosar, pentru reclamant, lipsind pârâtele

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

C. M. depune delegație de reprezentare pentru ., certificat constatator și actul constitutiv al societății comerciale.

C. M., legitimat de instanță, procedează la semnarea cererii de chemare în judecată.

Instanța pune în discuție din oficiu excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal a . SRL, părțile lăsând la aprecierea instanței soluționarea acestei excepții.

Apărătorul reclamantului având cuvântul solicită proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Față de probele solicitate de apărătorul reclamantului, apreciind ca fiind legale, verosimile, pertinente, utile și concludente, în temeiul disp.art.255 coroborat cu disp.art.258 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind excepții de invocat și alte cereri de formulat, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra cauzei.

Pe fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale calculată conform Codului de procedură fiscală, aferentă sumei de 3650 lei, achitată cu titlul de taxă de poluare, începând cu data de 06.08.2008 și până la data de 05.11.2012, cu cheltuieli de judecată.

Având în vedere disp. art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare.

INSTANȚA

Prin cererea adresată la data de 22.11.2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ reclamantul . în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu București, a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 3602,55 reprezentând dobânda pentru suma de 3650 lei achitată cu titlul de taxă de poluare. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a achiziționat autoturismul Audi A6, achitând taxa de poluare întrucât fără această taxă, funcționarii din cadrul Serviciului de înmatriculări au refuzat înmatricularea mașinii.

Ulterior i-a fost restituită suma de 3650 lei în data de 05.11.2012 în baza sentința nr. 1959/2013 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul M., irevocabilă prin respingerea recursului.

Prin Adresa nr._/01.11.2013 a solicitat Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare, aceasta respingându-i solicitarea.

Prin sentința nr. 1959/2013 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul M., irevocabilă prin respingerea recursului, se stabilește că această taxă pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene.Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.

Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a decis însă, ca aceasta prevedere este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.

Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivitățiicare impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).

Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii si survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.

Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate(Commentaire Meget, La Cour de justice - les actes des institutions, T. 10, Edition de l"Université de Bruxelles,p.205.), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale si instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.

A. unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, și în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.

O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).

Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că si alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte si nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. Însă instanțele dispun de o alternativă: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.

Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale(CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p.2545 naționale).

Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.

Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte are „autoritate cu putere de lucru interpretat", care include atât forța obligatorie (ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor si actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C-28-30/62, R.. p. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității, a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981, C- 66/80, R.. p. 1191.) cât si aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție(C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett-und Eierkontor, 29/68, R.. p. 165 . C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Sald, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.

Având în vedere că și în privința restituirii taxei de poluare precum și a taxei de emisii poluante, o practică judiciara cvasiunitară s-a instituit abia după pronunțarea Curții de Justiție în cauzele N. și T., și in cazul restituirii dobânzilor calculate de la data plații până la data încasării impozitului (sau taxei de poluare), este necesară aplicarea deciziei C.J.U.E. dată în cauza C-565/11, I. contra România.

În drept a invocat dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, art. 1528 C. civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală, decizia C.J.U.E. în cauza C-565/11, I. contra România.

Pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele dosarului în raport de înscrisurile depuse instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

În ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant legal al . RL pentru reclamantă instanța reține că această excepție este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 192 cod procedură civilă ,, Pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, orice persoană se poate adresa justiției prin sesizarea instanței competente cu o cerere de chemare în judecată.”

Dispozițiile art. 80 alin. 3 cod pr. Civilă prevăd în mod expres că ,, Părțile pot să stea în judecată printr-un reprezentant ales în condițiile legii”.

Conform dispozițiilor art. 85 cod pr. Civilă ,, împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului neavocat se dovedește printr-un înscris autentic”.

Instanța reține faptul că acțiunea a fost promovată în numele . SRL, fiind semnată de către această societate iar la dosarul cauzei a fost depus un contract de mandat, înscris sub semnătură privată, obiectul contractului constituindu-l mandatarea,, recuperării debitului conform tabelului din Anexa1” în schimbul achitării unui onorariu.

Din certificatul constatator depus la dosarul cauzei reiese faptul că . SRL are ca obiect de activitate activități ale agențiilor de colectare și a birourilor de raportare a creditului.

Reclamantul a fost citată cu mențiunea de a se prezenta în instanța pentru a preciza dacă își însușește cererea formulată în numele său însă nu s-a prezentat.

La dosarul cauzei a fost depusă împuternicire avocațială pentru asistare și reprezentare însă conform mențiunilor din cuprinsul acesteia dreptul conferit avocatului a fost acordat ulterior introducerii acțiunii la instanță.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 85 cod pr. Civilă instanța va admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a . SRL pentru reclamantă.

Art. 151 cod pr. Civilă are în vedere cererea formulată și semnată de reprezentantul părții, în numele acestuia din urmă, caz în care procura, împuternicirea sau dovada calității de reprezentant legal vor fi anexate cererii. Textul legal specifică în concret actele ce fac proba reprezentării și care trebuie anexate la dosar.

În ipoteza în care aceste dovezi nu sunt anexate la dosar, instanța va amâna cauza și va pune în vedere părții reprezentate să facă dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii sau să declare dacă își însușește sau nu cererea până la termenul de judecată acordat în acest scop, sub sancțiunea anulării acesteia, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, în temeiul art. 82 alin. 1 cod pr. civilă.

Reclamantul s-a prezentat în instanță, semnând cererea formulată în numele societății al cărui administrator este conform actului constitutiv, arătând faptul că își însușește această cerere.

Pe fond instanța reține că pentru înmatricularea autovehiculului dobândit reclamanta a achitat suma de 3650 lei cu titlu de taxă pentru poluare cu chitanța_ la data de 06.08.2009.

Prin sentința 1959/2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul_ s-a dispus restituirea acestei sume către reclamantă, fiind achitată efectiv la data de 05.11.2012, fapt ce reiese din adresa eliberată de AJFP M.(fila 11).

La data de 01.11.2013 reclamantul a solicitat organului fiscal competent restituirea dobânzii aferente acestei sume (fila 9), solicitare ce i-a fost respinsă conform adresei MH_/13.11.2013 (FILA 8).

În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant se reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Art. 70(1) din același act normativ prevede că cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene ,fiind sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11), prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că reclamantul este îndreptățită la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă taxei pe poluare achitată, dreptul la plata acestei dobânzi începând cu data plății și până la data restituirii efective.

Având în vedere considerentele anterior prezentate, instanța va obliga pârâtele la plata dobânzii legale în materie fiscală aferentă sumei de 3650 lei achitată cu titlul de taxă de poluare cu chitanța seria1812960 /06.08.2008, începând cu data de 06.08.2008 și până la data de 05.11.2012.

.

Conform art.453 N.C.pr.civ. pârâtele vor fi obligate la cheltuieli de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a . SRL.

Admite acțiunea formulată de reclamantul ., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., nr. 4B, județul M., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin,., nr. 1, județul M. și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sectorul 6

Obligă pârâtele să restituie reclamantului dobânda legală calculată conform Codului de procedură fiscală aferentă sumei de 3650 lei achitată cu titlul de taxă de poluare cu chitanța seria1812960 /06.08.2008, începând cu data de 06.08.2008 și până la data de 05.11.2012.

Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică azi 30.04.2014, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. T.

Grefier,

D. D. V.

Red. C.T. Tehno. D.V

5ex/ 21.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 1492/2014. Tribunalul MEHEDINŢI