Anulare act administrativ. Sentința nr. 70/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 70/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 5409/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL
Sentința Nr. 70/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier A. C. Ț.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta . și pe pârâții U. A. TERITORIALĂ A COMUNEI SALCIA, C. JUDEȚEAN M. PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN M., având ca obiect anulare act administrativ anularea actului administrativ emis de U.A.T. Salcia jud. M. sub nr. 339 din 30.01.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă C. V. cu împuternicire depuse la dosar la termenul de azi, lipsă fiind pârâții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității formulării acțiunii, acordând cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta reclamantei a lăsat la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 01.08.2014 sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții U. A. Teritoriale a Comunei Salcia Județul M. prin Primarul Comunei Salcia și C. Județean M. prin Președintele Consiliului Județean M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ emis de U.A.T. Salcia județul M. sub nr. 339 la data de 30.01.2014 ca fiind un act netemeinic si nelegal; anularea tuturor actelor subsecvente respectiv, actele emise de C. Județean M. prin organele competente respectiv, programul operatorilor economici ce desfășoară transport persoane prin servicii regulate prin care s-a stabilit introducerea unei noi curse pe ruta Dr. Tr. S. - Salcia cu plecare la ora 10,30 din Dr. Tr. S..
În motivare a arătat că, U. A. Teritoriala a Comunei Salcia a eliberat
la data de 30.01.2014 adresa nr. 339 prin care solicita Consiliului Județean M. introducerea unei noi curse pe ruta Dr. Tr. S. - Salcia cu plecare la ora 11,00 din Dr. Tr. S. fără a avea la baza o documentație /o evaluare a fluxului de transport persoane .
Aceasta adresa a cărei anulare o solicită nu reprezenta un act emis de o autoritate publica, sub aspectul legalității, aceasta adresa nu este semnata corespunzător de organul emitent respectiv UAT Salcia, prin reprezentantul sau legal Primarul Comunei Salcia județul M. si nici de secretarul acesteia.
Se mai arată că de către reclamantă că, in acest sens, a înaintat Primarului Comunei Salcia județul M. memoriul înregistrat sub nr 1118 la data de 21.03.2014 prin care, sesizând starea de fapt cu privire la activitatea de transport pe care subscrisa o desfășoară pe ruta in cauza a solicitat si anularea adresei nr . 339/30.01.2014, însă nici pana in prezent nu a primit niciun răspuns .
Având la baza aceasta adresa, deși ilegala, C. Județean M. prin organele competente a prins in programul operațional al transportatorilor de persoane prin servicii regulate efectuarea unei noi curse pe ruta Dr. Tr. S. - Salcia, atribuind in mod direct efectuarea acestor servicii operatorului economic . fără analiza eligibilității respectivului operator economic, fără a tine cont ca, pe aceeași cursa, se prestează servicii de alți doi operatori economici respectiv, subscrisa . si .>
Se mai susține de către reclamantă că, de la data când a luat cunoștința de propunerea Consiliului Județean M. privind introducerea acestei noi curse, s-a adresat, atât scris cat si verbal organelor competente, învederând faptul ca introducerea unei noi curse pe ruta Dr. Tr. S. - Salcia cu plecare la ora 11,00 din Dr. Tr. S. îi prejudiciază in mod grav drepturile si interesele sale legitime, motivat de faptul ca, si subscrisa, in calitate de prestator al serviciilor regulate de transport persoane si deținător al Licenței de traseu . nr_ si Caietului de Sarcini, desfășoară astfel de servicii pe traseul Dr. Tr. S. - Izimsa - Salcia cod traseu 081 cu plecare tot la ora 11,00 din Dr. Tr. S., iar numărul pasagerilor fiind foarte redus nu era necesara introducerea unei noi curse pe ruta Dr. Tr. S. – Salcia, atașând în acest sens, memoriul adresat Președintelui Consiliului Județean M. înregistrat sub nr 3112 la data de 19.03.2014 precum si notificarea adresata de asemenea, Președintelui Consiliului Județean M. înregistrata in evidentele acestei autorități sub nr 3654/03.04.2014 .
Susține reclamanta că, fără a se tine cont de sesizările acesteia, de principiul garantării respectării drepturilor si intereselor utilizatorilor serviciului de transport public local, fără a evalua fluxul de transport persoane si determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerințelor de transport persoane pe ruta Dr. Tr. S. - Salcia, Consiliului Județean M., in ședința de Consiliu din data de 18.07.2014, a stabilit ca . sa plece de la Dr. Tr. S., la ora 10,30 cu debarcare in . class="NoSpacing"> De asemenea, susține că, subscrisa prin reprezentantul sau legal a solicitat o modificare de program pentru traseul 033 in sensul modificării orelor de plecare însa nu s-a aprobat, iar in ceea ce privește solicitarea UAT . prin adresa nr 339/30.01.2014 a fost acceptata așa ilegala cum este de către C. Județean M..
Apreciază reclamanta că, aceasta decizie a C. Județean M. de introducere a unei noi curse pe ruta Dr. Tr. S. - Salcia cu plecare la ora 10,30 din Dr. Tr. S. pentru operatorul economic . este una netemeinica si nelegala ce contravine legislației in vigoare respectiv, Legea 92/2007 cu modificările si completările ulterioare .
In drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2007 cu modificările si completările ulterioare: Art.1 alin. 1 din Legea 554/2004.
În dovedire a depus la dosar: Licența de traseu . nr_ și Caietul de sarcini al licenței de traseu; cerere adresata Primarului Comunei Salcia județul M. înregistrată sub nr 1118/21.03.2014; cerere adresată Președintelui Consiliului Județean M. înregistrată sub nr 3112/19.03.2014; adresa transmisa Președintelui Consiliului Județean M. sub nr 3654/03.04.2014; adresa nr. 952/13.03.2014, cerere înregistrată sub nr. 3383/26.03.2014, Programul județean de transport public de persoane prin curse regulate în perioada 01.01.2014 – 30.06.2019, cerere înregistrată sub nr._/29.09.2014, cerere înregistrată sub nr. 3770/29.09.2014, adresa nr. 339/30.01.2014.
Pârâtele, deși legal citate nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
În conformitate cu art. 7 și 8 din Lg. 554/2004 se poate adresa instanței de contencios administrativ persoana vătămată într-un drept sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral.
Pe de altă parte, art. 2 alin. 1 lit. c din același act normativ stipulează că prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
În speță, adresa nr. 339/30.01.2014 a cărei anulare se solicită, nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nereprezentând un act emis în regim de putere publică în vederea organizării executării legii, reprezentând o simplă solicitare/cerere, nefiind aptă să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice și nefăcând parte nici din actele administrative asimilate astfel cum au fost precizate de textul legal enunțat mai sus.
Prin urmare, adresa care face obiectul cauzei nu are trăsăturile unui act administrativ, scopul emiterii ei nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare, specifice dreptului administrativ.
Pentru considerentele expuse, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în ., împotriva pârâtelor U. A. Teritorială a Comunei Salcia Județul M., prin Primarul Comunei Salcia, cu sediul în . și C. Județean M. prin Președintele Consiliului Județean M., cu sediul în Dr. Tr. S., ., județul M..
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. D. B. | ||
Grefier, A. C. Ț. |
Red. C.D.B./Tehnodact. A.C.Ț.
5 ex./19.02.2015
Cod operator 2626
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 399/2015.... | Pretentii. Sentința nr. 26/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








