Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 399/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 399/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 544/274/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 74/2015

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător A. O.

Grefier L. A. Pereși

Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul-petent F. T. N. împotriva sentinței nr.399/02.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Orșova în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-petent, personal și asistat de avocat T. O., lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.

Avocat T. O. solicită admiterea apelului. Arată că referitor la centura de siguranță, apelantul purta centura, iar referitor la cea de-a doua faptă, constând în neacordarea priorității de trecere pietonului, fapta nu există, întrucât acea persoană nu era practic un pieton, ci un alt șofer care parcase într-un loc nepermis și care a stat într-un loc de unde nu putea fi observat. Consideră că se impune și anularea măsurii complementare, care nu se justifică.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la 04.07.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova sub nr._ , petentul F. T. N., a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 03.07.2014 de către un agent constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului M..

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a condus autoturismul Dacia L. cu nr de înmatriculare_ pe . la trecerea de pietoni de la Piața 1800 a redus viteza de deplasare la 30 km/h, a oprit însă pietonul a mers înapoi făcându-i semn să-și continue deplasarea, lucru pe care l-a și făcut.

În dovedire a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la 03.07.2014.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare a depus raportul agentului constatator din 07.08.2014, buletin de verificare metrologică, atestat de operator radar, înregistrarea pe suport CD.

Petentul a depus la dosar la data de 11.09.2014 răspuns la întâmpinare.

Instanța a încuviințat la termenul din 02.10.2014 pentru ambele părți proba cu înscrisuri și înregistrarea pe suport CD.

Judecătoria Orșova prin sentința nr.399/02.10.2014 a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul F. T. N., în contradictoriu cu I.P.J. M., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.07.2014, a înlocuit sancțiunea aplicată pentru contravenția prev. de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G 195/2002 rep., respectiv amenda contravențională în cuantum de 360 lei, cu sancțiunea avertisment și a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal ca fiind legale și temeinice.

Instanța de fond a reținut în esență că sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 03.07.2014, acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal, instanța a constatat că cele reținute în procesul verbal corespund realității, petentul nefăcând dovada contrarie cu înregistrarea video depusă de intimat.

Din vizionarea CD –ului depus de intimat, „ instanța observă că pietonul a coborât din autoturismul său pe care l-a oprit chiar în fața trecerii de pietoni, pe partea dreaptă a carosabilului, împrejurare ce a făcut ca acesta să nu fie vizibil în momentul când a intenționat să traverseze .”.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, respectiv amenda contravențională în cuantum de 360 lei, instanța a apreciat că aceasta este prea aspră în raport de criteriile prevăzute de art.21 din O.G.2/2001, și consecințele produse de faptă.

Apreciind că gradul pericol social al faptei este unul scăzut, că abaterea săvârșită nu a fost una de natura a conduce la producerea altor consecințe, având în vedere împrejurarea în care a fost comisă, respectiv faptul că pietonul a parcat în mod necorespunzător autoturismul său motiv pentru care nu a putut fi văzut de petent, dar și poziția procesuală a petentului care a recunoscut săvârșirea contravenției, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului este în concordanță cu scopul avut în vedere de legea contravențională.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul-petent.

În motivarea apelului a susținut că în ce privește centura de siguranță, aceasta era pusă și nu putea fi sancționat pentru că nu o purta. Referitor la abaterea constând în neacordarea priorității de trecere pietonului, a susținut că acel pieton a coborât dintr-un autoturism parcat neregulamentar, în dreptul trecerii de pietoni, nefiind vizibil, astfel încât nu are nicio culpă în neacordarea priorității. Acest aspect a fost reținut și în sentința contestată, însă amenda ar fi trebuit anulată, deoarece în culpă este pietonul. A precizat că practic nu este un pieton propriu-zis, ci practic un alt șofer, care încalcă regulile de circulație și coboară din autoturismul personal în stradă, lângă trecerea de pietoni și deși prima instanță a reținut toate aceste circumstanțe, nu a anulat sancțiunile aplicate. Mai mult, acel pieton, după ce a coborât din autoturism s-a întors pe trecerea de pietoni și i-a făcut semn să treacă.

A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței, admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.

În motivarea întâmpinării a susținut că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică, întrucât din analiza procesului verbal de contravenție contestat, rezultă că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr.2/2001 și nu sunt motive de anulare a acestuia, iar în ce privește temeinicia s-a dovedit că apelantul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

Apelantul-petent a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în care a precizat că nu se prezintă nici un argument concret privind motivele de apel, ci se fac doar considerații generale privind legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.

Analizând apelul formulat, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art.476-480 N.C.Proc.civ., tribunalul constată și reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la 03.07.2014, s-a reținut că în data de 03.07.2014 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe .. Orșova, iar în zona Pieței 1800 nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, respectiv pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător prin marcaj pietonal, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 100 alin.(3) lit. b) din OUG nr. 195/2002 și pentru care s-a aplicat petentului amendă în cuantum de 360 lei, dispunându-se totodată și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. De asemenea s-a reținut că petentul nu purta centura de siguranță, faptă ce constituie contravenția prev.de art.108 alin.1 lit.a pct.3 și art.99 alin.2 din OUG nr.195/2002, petentului aplicându-i-se sancțiunea avertismentului.

Analizând procesul verbal de contravenție contestat, tribunalul reține că nu există cazuri de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu, acesta fiind legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor OG nr.2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, tribunalul apreciază că din probatoriul administrat în cauză rezultă că petentul nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa.

Astfel, potrivit art.97 alin.4 lit.c, „Se exceptează de la obligația de a purta centura de siguranță: … c) conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;”.

Având în vedere că autoturismul condus de către petent este un autoturism care funcționează în regim de taxi, iar din probe nu rezultă că acesta se afla singur în mașină, tribunalul constată că petentul face parte din categoria persoanelor exceptate de la obligația purtării centurii de siguranță, potrivit textului legal anterior invocat, acesta nefăcându-se astfel vinovat de această contravenție.

Referitor la contravenția constând în neacordarea priorității de trecere unui pieton, tribunalul constată din vizionarea CD –ului aflat la dosar, că instanța de fond, în mod corect a reținut că pietonul a coborât din autoturismul său pe care l-a oprit chiar în fața trecerii de pietoni, pe partea dreaptă a carosabilului, împrejurare ce a făcut ca acesta să nu fie vizibil în momentul când a intenționat să traverseze ..

De altfel, din aceeași înregistrare video se observă cum și pietonul care intenționa să se angajeze în traversarea trecerii de pietoni, se oprește și revine înapoi, ca urmare a observării autoturismului petentului, pe care însă inițial nu l-a putut observa datorită propriului autoturism, pe care îl parcase neregulamentar, în imediata apropiere a trecerii de pietoni și care astfel împiedica observarea atât a pietonilor, de către conducătorii auto, dar și a autoturismelor care se apropiau de trecerea de pietoni de către posibilii pietoni.

Având în vedere că petentul s-a aflat în imposibilitate de a observa în timp util pietonul ce intenționa să traverseze . pietoni, așa cum a reținut și instanța de fond, iar această imposibilitate nu se datorează culpei petentului, ci pietonului, care a parcat în mod neregulamentar autoturismul său, chiar în fața respectivei treceri de pietoni, tribunalul apreciază că petentul nu se face vinovat de fapta contravențională reținută în sarcina sa, prin procesul verbal de contravenție.

Pentru considerentele anterior arătate, tribunalul constată că apelul este fondat și urmează ca în baza dispozițiilor art.480 alin.2 N.C.Proc.civ. să-l admită, să schimbe sentința nr.399/02.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Orșova în dosarul nr._, să admită plângerea contravențională formulată de către petentul F. T. N. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.07.2014 și să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._/02.07.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite apelul formulat de către apelantul-petent F. T. N. împotriva sentinței nr.399/02.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Orșova în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M..

Schimbă sentința nr.399/02.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Orșova în dosarul nr._ .

Admite plângerea contravențională formulată de către petentul F. T. N. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.07.2014.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/02.07.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 03.02.2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. P.

Judecător,

A. O.

Grefier,

L. A. Pereși

Red. C.P./Tehn. L.A.P.

4 ex – 19.02.2015

Cod operator 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 399/2015. Tribunalul MEHEDINŢI