Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3260/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 3260/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 31624/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 73/2015

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător A. O.

Grefier L. A. Pereși

Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul-petent G. O. V. împotriva sentinței nr.3260/30.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Drobeta-T.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și-l reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-T.-S. la 10.07.2014, ca urmare a declinării de competență prin sentința nr.8838/18.06.2014 a Judecătoriei C., petentul G. O. V., în contradictoriu cu intimatul I. M., a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/14.09.2013, exonerarea de la plata amenzii și anularea sancțiunii complementare.

În motivare, petentul a arătat că în data de 14.09.2013, în jurul orei 00,23, conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în localitatea S., în direcția C., moment în care a fost oprit de un agent de poliție care i-a reproșat faptul că a condus cu o viteză care încalcă dispozițiile legale, spunându-i faptul că-i va reține permisul de conducere.

Petentul a arătat că invocă nulitatea relativă a procesului verbal de contravenție, având în vedere dispozițiile art. 109 alin. 2 din OUG 195/2002 și art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OG 195/2002.

Petentul a mai precizat că aparatul radar era la . acesta circula dinspre S., imaginile fiind prelevate în momentul în care se afla pe sectorul de drum din afara localității, unde viteza admisă este de 100 km/h, sens în care nu se impunea măsura de reținere a permisului de conducere.

Petentul a arătat că cele consemnate nu sunt conforme cu realitatea.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.

În susținerea plângerii, petentul a depus înscrisuri.

Intimatul I. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca valabil întocmit

Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și pentru intimat, proba cu înscrisuri și înregistrarea video.

Judecătoria Drobeta-T.-S. prin sentința nr.3260/30.10.2014 a respins plângerea contravențională.

Instanța de fond a reținut în esență că în ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.09.2013, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând suportul cu memorie optică conținând înregistrarea faptei sancționate, depus la dosar de către intimată, instanța a reținut că imaginile aflate la dosarul cauzei oferă suficiente elemente pentru a identifica locul cu privire la care a fost săvârșită fapta. Mai mult, la momentul constatării faptei și întocmirii procesului verbal de contravenție, petentul nu a contestat faptul că ar fi circulat în afara localității, fapt a cărui semnificație nu poate fi decât aceea a acordului cu privire la mențiunile consemnate de către agentul constatator.

Înregistrarea este conformă prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML, cuprinzând data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, precum și numărul de înmatriculare al autovehiculului.

Viteza de deplasare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, respectiv de 124 km/h, a fost constatată, potrivit legii, cu aparatul radar omologat și verificat metrologic marca Autovision, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 17.04.2013 (f.18).

Instanța a constatat că în ceea ce privește fapta reținută în sarcina petentului, nu a fost probată o stare de fapt contrară celei reținute prin procesul verbal contestat.

În ce privește sancțiunea aplicată, instanța a constatat că sancțiunea pecuniară aplicată se încadrează în limitele legale, iar prin modul de săvârșire a acesteia s-a creat în concret o stare ridicată de pericol pentru circulația în condiții de siguranță pe drumurile publice, iar faptul că nu s-a produs nici un incident nu este relevant pentru existența contravenției.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul G. O. V..

În motivarea apelului a susținut că instanța de fond în mod greșit a soluționat aspectul legat de nulitatea relativă a procesului verbal, în condițiile în care agentul constatator nu a folosit pentru întocmirea procesului verbal formularul prevăzut în anexa nr. 1D, procesul verbal întocmit necuprinzând toate datele minim necesare pentru constatarea faptei, acest aspect aducându-i prejudicii, în sensul că instanța nu poate verifica . radar montat pe autoturismul poliției, în speță fiind încălcate și dispozițiile art.5.2.1 din Ordinul nr.187/2009 privind modificarea NML 021-05.

A mai susținut că instanța de fond a înlăturat cu multă ușurință concluziile după vizionarea CD-ului, în sensul că filmarea nu este elocventă și nu se poate stabili cu certitudine că fapta contravențională a fost săvârșită în localitate.

A solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.

În motivarea întâmpinării a susținut că instanța de fond a dat o hotărâre legală și temeinică, întrucât din analiza procesului verbal contestat rezultă că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr.2/2001 și nu sunt motive de anulare a acestuia, iar în ce privește temeinicia, prin probele administrate în cauză, a dovedit că petentul a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.

Analizând apelul formulat, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art.476-480 N.C.Proc.civ., tribunalul constată și reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/14.09.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 720 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece la data de 14.09.2013, orele 00,23, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_, care rula cu viteza de 124 km/h, pe DN6 în localitatea Șimian, județul M., pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind, astfel, viteza legală cu 74 km/ h.

Referitor la legalitatea procesului verbal de contravenție, tribunalul constată că nu există cazuri de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu, acesta fiind legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor OG nr.2/2001, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

În ceea ce privește nulitatea procesului verbal constând în aceea că acesta nu a fost întocmit pe formularul 1D, tribunalul apreciază că apelantul nu a justificat o vătămare ca urmare a încheierii procesului verbal în acest mod, în condițiile în care au fost respectate cerințele privind mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul constatator, între care și mențiunea privind aparatul radar folosit pentru constatarea contravenției și autovehiculul pe care este montat fiind menționat numărul de înmatriculare al acestuia, MAI_, contrar celor susținute de apelant. De altfel, chiar în buletinul de verificare metrologica a aparatului radar (f.18 dosar fond) se face referire la autoturismul pe care acest aparat este montat.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, tribunalul constată că din probatoriul administrat în cauză rezultă că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

Astfel, din înregistrarea video a contravenției rezultă că autoturismul condus de către petent circula cu viteza de 124 km/h, viteză necontestată de altfel de către petent.

În ceea ce privește locul săvârșirii faptei, tribunalul apreciază că imaginile aflate la dosarul cauzei oferă suficiente elemente pentru a identifica locul săvârșirii contravenției, iar pe de altă parte la momentul constatării faptei și întocmirii procesului verbal de contravenție, petentul nu a contestat faptul că ar fi circulat în localitate, obiecțiunile sale privind doar viteza cu care a circulat.

Este evident că lipsa obiecțiunilor cu privire la locul săvârșirii faptei nu conferă o prezumție irefragabilă de recunoaștere a celor consemnate în procesul verbal sub acest aspect, însă persoana sancționată are obligația de a justifica atitudinea substanțial diferită, materializată prin contestarea ulterioară a procesului verbal, în condițiile în care nu a avut nimic de obiectat cu prilejul întocmirii acestuia și aducerii la cunoștință a faptei imputate de agentul constatator, astfel că simpla negare a situației de fapt, nu poate conduce la înlăturarea prezumției de veridicitate a celor expuse în procesul verbal contestat.

Se apreciază că înregistrarea este conformă prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML, cuprinzând data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, precum și numărul de înmatriculare al autovehiculului.

Viteza de deplasare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, respectiv de 124 km/h, a fost constatată, potrivit legii, cu aparatul radar omologat și verificat metrologic marca Autovision, astfel cum reiese din buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 17.04.2013 (f.18).

Având în vedere considerentele care preced, tribunalul apreciază că au fost administrate probe care, coroborat, confirmă cele reținute prin procesul verbal, respectiv că petentul a condus în localitatea Șimian, județul M., cu viteza de 124 km/h, pe un sector de drum cu limită de viteză de 50 km/h, depășind astfel viteza legală cu 74 km/h, astfel încât acesta este temeinic întocmit sub acest aspect.

În ce privește sancțiunea aplicată, se apreciază că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, constituind modalitatea adecvată de realizare a tuturor funcțiilor sancțiunilor contravenționale, înlocuirea cu sancțiunea avertismentului nefiind utilă atingerii acestor funcții

Pentru considerentele anterior arătate, tribunalul apreciază apelul ca nefondat și urmează ca în baza dispozițiilor art.480 alin.1 N.C.Proc.civ. să-l respingă și să mențină sentința instanței de fond ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de către apelantul-petent G. O. V. împotriva sentinței nr.3260/30.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Drobeta-T.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. M..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 03.02.2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. P.

Judecător,

A. O.

Grefier,

L. A. Pereși

Red. A.O./Tehn. L.A.P.

4 ex – 18.02.2015

Cod operator 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3260/2015. Tribunalul MEHEDINŢI