Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 382/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 382/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 11206/225/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 354/2015

Ședința publică de la 26 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător A. O.

Grefier L. A. Pereși

Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul-intimat I. M. împotriva sentinței nr.382/19.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent P. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și-l reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de 27.08.2014 pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._, reclamantul I.P.J. M., în contradictoriu cu pârâtul P. V., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal . nr._/26.02.2009 încheiat de I. M., cu obligarea pârâtului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, în fapt, reclamantul a arătat că, prin procesul-verbal mai sus menționat, pârâtul a fost sancționat contravențional de lucrători din cadrul I.P.J. M., cu amendă în cuantum de 540 lei.

Pârâtul nu a achitat amenda prin care a fost sancționat contravențional, motiv pentru care, în baza titlului executoriu menționat mai sus, Primăria comunei Jiana, județul M., a procedat la emiterea somațiilor legale către debitor, somații care au rămas fără nici un efect asupra acestuia.

Întrucât punerea în executare a titlului executoriu nu a fost posibilă, Primăria comunei Jiana, prin adresa nr. 4789/13.09.2013, a solicitat instituției să sesizeze instanța de judecată pentru înlocuirea amenzii neachitată în cuantum de 540 lei cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unor activități în folosul comunității, așa cu cer prevederile art.9 alin.3,4,5 și art.39 ind. 1 din O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.9 alin.3, art.39 ind. 1 din O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, și art.194 din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă.

A depus la dosarul cauzei: procesul-verbal . nr._/26.02.2009, listă amenzi, certificat de atestare fiscală nr. 528/25.03.2013 emis de Primăria comunei Jiana - C. Impozite și Taxe, adresa nr. 4789/13.09.2013 emisă de Primăria comunei Jiana, adresa nr. 6586/11.09.2013 emisă de ITM M..

Pârâtul nu a formulat întâmpinare în apărare.

Judecătoria Dr.Tr.S., prin sentința nr.3906/09.12.2014 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza spre competență soluționare Judecătoriei Vînju M..

După declinare cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Vînju M., județul M., la data de 16.12.2014 sub nr._ .

Judecătoria Vînju M. prin sentința nr.382/19.02.2015 a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a reținut în esență că din actele dosarului rezultă că raportul dedus judecății s-a născut la data exigibilității creanței, respectiv la data de 26.02.2009, fiind supus dispozițiilor Decretului nr.167/1958. Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune, având ca obiect o creanță, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, respectiv în termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere acest drept.

Cum acțiunea de față a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 27.08.2014, iar procesul verbal de contravenție . nr._ a fost întocmit la data de 26.02.2009, instanța a apreciat acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul-intimat, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

A susținut că potrivit art.131 din OG nr.92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, iar potrivit alin.2, acest termen de prescripție se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.

A arătat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat la 26.02.2009, astfel că termenul de prescripție începea la 01.01.2010 și se sfârșea la 01.01.2015, or acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 27.08.2014.

A solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Intimatul-petent nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul formulat, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.476-480 NCPC, tribunalul constată și reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/26.02.2009 încheiat de I. M. a fost aplicată petentului P. V. sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 540 lei.

Ca urmare a neachitării amenzii contravenționale de către petent, în baza titlului executoriu menționat mai sus, Primăria comunei Jiana, județul M., a procedat la emiterea somațiilor legale către debitor, somații care au rămas fără nici un efect asupra acestuia, Primăria comunei Jiana solicitând ulterior I. M. sesizarea instanței de judecată pentru înlocuirea amenzii neachitată în cuantum de 540 lei cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unor activități în folosul comunității, conform prevederile art.9 alin.3,4,5 și art.39 ind. 1 din O.G. nr.2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 din OG nr.92/2003 „Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”, iar potrivit alin.2 al aceluiași act normativ „Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.”

Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, tribunalul constată că raportat la data încheierii procesului verbal de contravenție, respectiv 26.02.2009, dreptul de a cere executarea silită a creanței fiscale rezultate din procesul verbal de contravenție contestat, a luat naștere la data de 01.01.2010, termenul de prescripție de 5 ani în care se putea solicita executarea silită împlinindu-se la 01.01.2015. Or raportat la data formulării acțiunii introductive, prin care s-a solicitat înlocuirea amenzii neachitată în cuantum de 540 lei cu sancțiunea obligării pârâtului la prestarea unor activități în folosul comunității, respectiv 27.08.2014, instanța de fond a apreciat în mod eronat termenul de prescripție ca fiind împlinit și apreciind că acțiunea este „nefondată”, iar în acest fel a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului.

În raport de considerentele anterior arătate, tribunalul apreciază apelul ca fondat și urmează ca în baza dispozițiilor art.480 alin.3 N.C.Proc.civ. să-l admită, să anuleze sentința nr.382/19.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._ și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite apelul formulat de către apelantul-intimat I. M. împotriva sentinței nr.382/19.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent P. V..

Anulează sentința nr.382/19.02.2015 pronunțată de către Judecătoria Vînju M. în dosarul nr._ .

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26.05.2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte,

C. P.

Judecător,

A. O.

Grefier,

L. A. Pereși

Red. C.P./Tehn. L.A.P.

4 ex – 16.06.2015

Cod operator 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 382/2015. Tribunalul MEHEDINŢI