Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1104/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1104/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 3894/95/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1104/2015
Ședința publică de la 21 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. F.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamanta S. N. E., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Râmnicu-V. Serviciul Poliției Rutiere, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistră la data de 12 iunie 2015 pe rolul Tribunalului Gorj Secția C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamanta S. N. – E., domiciliată în ., județul M., C.N.P._ a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului V. - Serviciul Poliției Rutiere, cu sediul în Râmnicu-V., ., nr.95, județul V., solicitând, în temeiul dispozițiilor art.14 din legea nr.554/2004, să se dispună suspendarea executării actului administrativ emis de pârât în concret adresa - dispoziția nr._ din 01.04.2015, comunicata în data de 06.05.2015, însa de care a luat la cunoștința in data de 13.05.2015.
În fapt, a arătat că a fost sancționată ca urmare a încălcării prevederilor art.101 alin.3 lit.a și 100 alin.3 lit.g din OUG nr.195/2002, dispunându-se prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 06.11.2015, ce i s-a întocmit la acel moment, reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile. A contestat procesul verbal, formulând în termenul legal plângere contravenționala ce a format obiectul dosarului nr._/318/2012. Prin sentința nr.515/2013 pronunțata de Judecătoria Tg.J. în ședința publica din data de 22.01.2013 a fost respinsa plângerea contravenționala, cu recurs in 15 zile de la comunicare. Nu a cunoscut soluția pronunțata în cauza si nu i-a fost comunicată la domiciliul său hotărârea, luând la cunoștința de soluția pronunțata în data de 04.06.2015, dată când i s-a înmânat dispoziția pe care a înțeles să o conteste. A menționat că a împuternicit un avocat care să-i reprezinte interesele si nu cunoaște motivul pentru care a lăsat cauza în nelucrare mai mult de un an, fiind perimata cererea de recurs prin decizia nr.103 din data de 03.09.2014. A precizat că în data de 12.06.2015 a înregistrat o cerere de revizuire pe rolul Tribunalului Gorj.
A apreciat că sunt îndeplinite în cauză dispozițiile imperative prevăzute de art.996 NCPC coroborat cu art.14 alin.1 din legea nr.554/2004, o primă cerință pentru a interveni suspendarea efectelor actelor administrative fiind aceea ce a fi în prezența unui asemenea act, în concret adresele emise de I.P.J. Gorj constituind acte administrative unilaterale emise de o autoritate publică în regim de putere publică, cu competențe de a impune drepturi și obligații pentru toți conducătorii auto din România, în vederea organizării executării legii care dă naștere la raporturi juridice conform art.2 lit.c din legea nr.554/2004, cu scopul de a suspenda dreptul reclamantului de a conduce autoturisme.
Reclamantul este o persoană vătămata în sensul legii menționate art.2 lit.a ce stipulează că această calitate o are orice persoană titulară a unui drept sau interes legitim, vătămată de o autoritate publică prin act administrativ. S-a îndeplinit în cauză și procedura prealabilă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse. Conform art.2 alin.1 lit.t din legea nr.554/2004, cazurile bine justificate reprezintă împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o serioasă îndoială în privința legalității actului administrativ, condiția considerându-se îndeplinită dacă se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în litigiu. În cazul actelor administrative legalitatea înseamnă recunoașterea caracterului valabil al actelor și efectelor până la momentul amânării, în baza prezumției de legalitate; chiar dacă beneficiază de putere discreționară, autoritățile publice nu pot să ignore legea a cărei organizare a executării trebuie să o realizeze.
Referitor la cazul bine justificat legea cadru în materie nu conține reglementări exprese în acest sens, însă caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate. Prin urmare cazul bine justificat rezidă nu numai în simplele mele afirmații dar și din argumentele juridice prezentate și sumar probate, aparent valabile, de natură a crea o serioasă îndoială în privința celor două acte administrative contestate și a căror legalitate nu a fost pe deplin confirmată de instanță. Paguba iminentă, definită de art.2 alin.1 lit.ș din legea nr.554/2004 reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil în acest caz, fiind confirmată de faptul că reclamanta este în imposibilitatea de a se deplasa, fiind puse în pericol chiar profesia prin care își realizează venituri pentru întreținerea familiei, fiind solistă de muzica populara a Ansamblului „M. T.". A arătat că în luna iulie susține un spectacol in B. in data de 29.06-30.06. 2015, în Piatra N. - 06.07.2015, Ponoare - 31.07.2015, în data de 02 august - 7 august 2015 la Sibiu, în 08.09.2015 la Maglavid, si la fiecare săptămâna nunti si petreceri private. A solicitat să se aibă în vedere pentru soluționarea prezentei cereri și Recomandarea R (89) a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională în materie administrativă.
În dovedirea cererii a depus, în copie: C.I.; actele administrative contestate, cererile adresate IPJ V..
Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean V., CUI_, cu sediul în Râmnicu V., ., nr.95, reprezentat prin comisar șef de poliție S. N. și consilier juridic M. R.-M., a formulat întâmpinare în conformitate cu dispozițiile art. 205 si urm. din noul cod de procedura civilă, modificat si completat, menționând următoarele:
În fapt, actul indicat mai sus a cărui suspendare se solicită a fost emis de Serviciul Rutier în urma soluționării irevocabile a plângerii sale contravenționale în dosarul cu nr._ . La data de 07.11.2013. prin sentința civilă nr.8255, Judecătoria Râmnicu-V. a respins plângerea numitei S. N. E. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.04.2013 împotriva acestei sentințe nu s-a formulat cale de atac.
Conform prevederilor art.118 alin.4 din OUG nr.195/2002: „(4) În termen de 15 zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care instanța a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, contravenientul este obligat să se prezinte ia serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pentru a preda permisul de conducere, ".
Având în vedere modificările aduse OG nr.2/2001 de legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă, care stabilesc la art.34 alin.2 că: ”dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel”, rezultă obligația contravenientului de a preda permisul de conducere în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea contravențională a contravenientului, care poate curge fie de la data pronunțării instanței de apel, fie de la data expirării termenului în care se putea ataca hotărârea instanței de fond. În cazul de față, nu s-a formulat cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a respins plângerea contravențională, iar contravenienta nu a depus permisul de conducere la Serviciul Rutier nici până în anul 2015. Cu ocazia constatării de către lucrătorii Serviciului Rutier a neîndeplinirii obligației instituite de art.118 alin.4 din OUG nr.195/2002, perioada inițială de suspendare pe care reclamanta S. N. E. o avea de executat a fost majorată cu încă 30 de zile, potrivit alin.59 al aceluiași articol 118 din OUG nr.195/2002.
Potrivit acestui text de lege:"„Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. (4), în mod nejustificat atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.". Din cazierul auto al reclamantei rezultă că la data de 11.04.2013 când aceasta a fost sancționată contravențional prin procesul verbal de contravenție, s-a reținut că aceasta săvârșise 2 abateri în 6 luni. Potrivit art.103 alin.2 din OUG nr. 95/2002 „În cazul în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai săvârșește, într-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o nouă faptă prevăzuta la art.100 alin.3, art.101 alin.3 și art.102 alin.3, perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile. ". Deci perioada inițială de suspendare a fost de 90+30 de zile, iar pentru nepredarea permisului în termenul legal prevăzut la art.118 alin.4 din același act normativ, s-au mai adăugat încă 30 de zile.
Instanța investită cu soluționarea prezentei cereri nu analizează legalitatea sancțiunilor contravenționale principale sau complementare dispuse în anul 2013, suspendate prin depunerea plângerii contravenționale. In privința acestora există deja o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și care constituie titlu, executoriu. Aceasta trebuie pusă în executare, numita S. N. E. având această obligație. Iar actul cu nr._/26.03.2015 a fost emis pentru punerea în executare a perioadei de suspendare de 90+30 de zile majorată cu 30 de zile potrivit art.118 alin.5 din OUG nr.195/2002. Cum contravenienta nu a respectat obligația instituită de legiuitor, în temeiul art.118 alin.5 din OUG nr.195/2002 s-a dispus majorarea perioadei de suspendare cu însă 30 de zile, rezultând astfel un total de 150 de zile în care reclamantul are dreptul de a conduce suspendat începând cu 03.07.2015. astfel cum s-a menționat în cuprinsul actului cu nr._/26.03.2015. In concluzie, măsură dispusă prin actul cu nr._/26.03.2015 derivă deci din soluționarea plângerii contravenționale, la care a făcut referire mai sus, urmată de punerea în executare a măsurilor dispuse urmare a săvârșirii contravenției care a atras și suspendarea dreptului de a conduce. Iar cu privire la numărul de zile de suspendare, astfel cum a arătat, în mod legal, perioada de 120 de zile s-a majorat cu 30 de zile.
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru a putea fi suspendată executarea actului în discuție, a precizat conform art.14 din legea nr.554/2004, suspendarea executării actului se poate face: „(1) în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În primul rând, a solicitat să se observe că suspendarea executării unui act administrativ în sensul legii nr.554/2004 se poate face doar în condițiile prevăzute de art. 14 din același act normativ, respectiv în cazuri bine justifícate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Potrivit art.2 lit.ș si t din legea contenciosului administrativ nr.554/2004 prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public iar cazurile bine justificate presupun - „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Este mai mult decât evident faptul că potrivit textului de lege mai sus menționat, suspendarea executării actului administrativ se poate face doar în cazuri bine justifícate și doar în scopul prevenirii unei pagube iminente. Ori, după cum poate observa onorata instanță,, reclamantul nu a dovedit paguba iminentă care i se produce și nici împrejurările care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului de sancționare. In ceea ce privește îndeplinirea primei condiții prevăzuta de art.14 din legea contenciosului administrativ nr.554/2004, reclamantul nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
Cât privește „cazul bine justificat, subliniem faptul că simpla invocare a nelegalității unui act nu poate crea dubiu asupra legalității acestuia, existând obligația de a stabili în concret care este nelegalitatea evidenta a actului în discuție pentru a se putea dispune suspendarea acestuia. Aspectele invocate de reclamantă nu constituie nelegalități ale emiterii, actului sau, altfel spus, nu creează un dubiu asupra legalității actului. În replica argumentelor expuse de reclamant în acest sens, a învederat anterior poziția acestuia cu privire la condițiile și temeiul emiterii actului în discuție. Pin cele expuse, nu rezultă nici un dubiu asupra legalității actului. Numita S. N. E. a fost cea care a încălcat regulile de circulație și ulterior nu a respectat nici obligațiile, privind predarea permisului de conducere în termenul impus de legiuitor. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însușii titlu executoriu.
În considerarea celor două principii incidente în materie al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Cele două condiții prevăzute de art.14 din legea nr.554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube trebuie îndeplinite cumulativ, ori în cauză, așa cum s-a arătat mai sus nu este îndeplinită niciuna dintre acestea. După cum rezultă din însăși definiția dată prin lege cazului bine justificat, pentru ca măsura suspendării executării unui act administrativ să fie admisibilă este necesar ca reclamantul să faca dovada existenței unor motive bine întemeiate, care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității acestuia, ori așa cum am arătat mai sus motivele de ne legalitate invocate de reclamant nu sunt fondate și nu pot crea un dubiu cu privire la legalitatea actului de sancționare.
In ceea ce privește a doua condiție impusă de lege, este necesar ca reclamantul să fie amenințat cu producerea unei pagube iminente și ireparabile, precum și să facă dovada acestui aspect, instanța supremă reținând, în cauze similare, că simpla menționare a unei pagube nu duce, de facto, la constatarea că există o asemenea pagubă, în speță, motivarea acțiunii se bazează pe simple afirmații ale reclamantului care nu sunt de natură a face dovada îndeplinirii acestei condiții. Preocupări, în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat și la nivel european, prin perspectiva acestora (ex. R(89)/8, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă) instanța putând acorda asemenea măsuri. în raport cu ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegali ta te a acestuia. Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu, și care poate fi primită doar în cazuri bine justificate și pentru prevenirea producerii unei pagube iminente. Este cunoscut că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate precum și faptul că actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept și o democrație constituțională. în consecință, suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu (executio ex officio). Pentru toate motivele expuse mai sus, a apreciat că nu se află în nici una dintre aceste situații, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile care să justifice admiterea cererii de suspendare a actului. De altfel, la dosarul cauzei nu se regăsesc documente care să justifice că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 din legea nr.554/2004, acțiunea bazându-se pe simple aprecieri de interpretare legislativă ale reclamantului, care însă din punctul său de vedere sunt total eronate.
Având în vedere cele mai sus expuse a solicitat respingerea cererii de suspendare formulată în cauză, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca o astfel de acțiune să fie admisibilă. În baza prevederilor art.411 din c.pr.civ., cu modificările și completările ulterioare a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin sentința nr. 849/30.06.2015 Tribunalul Gorj a admis excepția de necompetență teritorială a secției C. a Tribunalului Gorj, a declinat competența în favoarea secției C. a Tribunalului M. în vederea soluționării cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta S. N. E. și a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la secția C. a Tribunalului M..
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
În condițiile art.245 și următoarele NCPC, tribunalul se va pronunța mai întâi asupra excepției necompetenței teritoriale exclusivă a instanței de față, făcând inutilă în tot administrarea de probe și cercetarea în fond a cauzei, întrucât excepția necompetență invocată este o excepție de ordine publică conform dispozițiilor art.129 alin.1 pct.3 NCPC.
În raport de domiciliul părților de față, coroborat atât la regula generală prevăzută de art.107 alin.1 NCPC, în care se menționează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, cât și cu regula specială prevăzută de art.10 alin.3 din LCA, în care se menționează competența teritorială exclusivă și alternativă în favoarea reclamantei, se constată că acțiunea de față a fost introdusă la o instanță necompetentă teritorial, întrucât deși legiuitorul prevede o competență alternativă în favoarea reclamantei, aceasta are posibilitatea alegerii doar între instanțele competente teritorial exclusiv și anume: „(3) Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.”.
Potrivit art.2 alin.1 lit.b din Legea nr. 554/2004 prin noțiunea de autoritate publică se înțelege orice organ de stat sau al unităților administrativ teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, fiind asimilate autorității publice în sensul legii și persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public în regim de putere publică. Ca atare, din interpretarea celor două texte legale, rezultă că intimata este asimilată unei autorități publice locale și este competentă să presteze un serviciu public, iar în raport de dispozițiile art.2 alin. 1 lit. b și m raportat la dispozițiile art.10 alin.3 din LCA, competentă în soluționarea cauzei de față este una din cele două instanțe, prevăzute alternativ, fie de la domiciliul reclamantei, fie de al domiciliul pârâtului, urmând ca aceasta să opteze pentru una din cele două instanțe competente exclusiv din punct de vedere teritorial.
Conform dispozițiilor art.10 din Legea nr. 554/2004 competența materială a instanței de contencios administrativ este reglementată în funcție de două criterii: poziționarea autorității publice emitente a actului în sistemul administrației publice care poate fi centrală sau locală și valoarea impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Potrivit primului criteriu, litigiul privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, dacă prin legea specială nu se prevede altfel.
Din interpretarea dispozițiilor legilor speciale tribunalul califică această autoritate publică, ca fiind o autoritate locală raportat la întinderea teritorială a competenței, întrucât are o competență ce se exercită la nivel județean, acest criteriu constituind regula în materia contenciosului administrativ conform și art.10 alin.1 din LCA, precum și a dispozițiilor art.96 pct.1 NCPC.
Este adevărat că în aliniatul 3 al articolului 10 din LCA, legiuitorul național a prevăzut o competență teritorială alternativă exclusivă în favoarea reclamantei, care are dreptul să aleagă între instanța de la domiciliul ei, respectiv Tribunalul M., și instanța în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului, respectiv Tribunalul V..
În raport de cuvântul reprezentantului ales de către reclamantă, instanța urmează să constate că Tribunalul Gorj nu este o instanță competentă în condițiile art.10 alin.3 din legea nr.554/2004 și urmează să admită excepția necompetenței teritoriale exclusivă și alternativă, cu declinarea competenței în favoarea Tribunalului M., în a cărei rază teritorială reclamanta își are domiciliul.
Având în vedere toate aceste aspecte se constată în condițiile art.245 și următoarele NCPC, faptul că excepția necompetenței este admisibilă, raportat la condițiile de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, întrucât pe această cale se poate acționa în cazul în care reclamanta este o persoană vătămată ca urmare a emiterii unui act administrativ de către o autoritate publică sau ca urmare a unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere. În conformitate cu dispozițiile art.95 pct.1 NCPC tribunalele judecă „în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;”. În conformitate cu dispozițiile art.96 pct.1 NCPC tribunalele judecă „în primă instanță, toate cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;”:
Potrivit dispozițiilor art.10 din legea nr.554/2004 secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Gorj judecă ca primă instanță toate acțiunile în contencios administrativ prevăzute de această lege, precum și în cazurile anume prevăzute de alte legi speciale, unde legiuitorul prevede în mod expres competența instanței de contencios administrativ ca instanță de fond. În consecință, în condițiile art.131 NCPC la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, din oficiu s-a verificat competența teritorială exclusivă și s-a constatat că s-a instanța de față nu se regăsește în niciuna din instanțele precizate alternativ ca fiind competente teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată de față, conform dispozițiilor art.136 coroborat cu dispozițiile art.132 NCPC.
La data de 08.07.2015 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art.14 alin.1 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și veridicitate, fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor sa se întemeieze pe lege. El impune, in egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie in mod efectiv asigurată.
Prin urmare, in procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, in realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât judecătorul se află în proces de evaluare, acesta să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente - al legalității și al executării din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și in condițiile expres prevăzute de lege.
Prin urmare, pentru admiterea cererii de suspendare se cer a fi întrunite, cumulativ, două condiții, respectiv existența "cazului bine justificat" și, respectiv a "pagubei iminente", sarcina dovedirii acestora revenind reclamantului în condițiile art. 249 C.proc.civ..
Cele două condiții (existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care astfel ar fi prevenite), necesar a fi îndeplinite cumulativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența unui „caz bine justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.
Legea nr.554/2004 definește „cazul bine justificat”, în art.2 lit.t, ca fiind existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar „paguba iminentă”, în art.2 lit.ș, din același act normativ, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Față de dispozițiile legale invocate anterior, se apreciază că suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părții interesate. Aceasta este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
În speță, se apreciază că nu este întrunită niciuna din condițiile prevăzute de dispozițiile legale citate anterior.
Astfel, în ceea ce privește paguba iminentă, în cadrul cererii de suspendare se analizează numai prejudiciul material, viitor și previzibil și care nu ar putea fi recuperat, ori ar fi greu de recuperat. Instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada producerii unei astfel de pagube, așa cum este aceasta definită de art.2 lit.ș din Legea nr.554/2004.
Nu există nicio probă din care să reiasă că lipsa exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice ar avea o influență hotărâtoare, care ar pune în pericol exercitarea profesiei reclamantei. Chiar dacă aceasta trebuie să facă deplasări în diferite localități, nu este în imposibilitate de a se deplasa, putând apela la mijloace de transport alternative sau la serviciile unor persoane fizice sau juridice autorizate să efectueze transport de persoane.
Referitor la condiția cazului bine justificat, instanța constată că este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, indicii temeinice de nelegalitate, ceea ce nu este cazul în cauza de față.
În cadrul cererii de suspendare instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să se limiteze numai la împrejurări de fapt sau/și de drept care creează o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Instanța constată că nu există vreo aparență de nelegalitate a dispoziției contestate.
Caracterul executoriu din oficiu al actului administrativ nu creează prin el însuși o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate a acestuia, ci dimpotrivă. Mai mult, reclamanta nu invocă nici un motiv care să se subsumeze unui caz temeinic justificat.
Aspectele invocate nu sunt în măsură să creeze „îndoiala serioasă” cerută de lege cu privire la legalitatea actelor administrative și care să justifice suspendarea acestora.
În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării dispoziției nr._ din 26.03.2015, formulată de către reclamanta S. N. E. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție V. Serviciul Poliției Rutiere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare a executării dispoziției nr._ din 26.03.2015 formulată de către reclamanta S. N. E. domiciliată în ., județul M., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție V. Serviciul Poliției Rutiere, cu sediul în Râmnicu-V., ., nr.95, județul V..
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 21 Iulie 2015 la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. D. F. | ||
Grefier, M. M. |
Red. F.C.D/Tehn. M.M
4 ex – 23.07.2015
Cod operator 2626/2006
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
