Pretentii. Sentința nr. 318/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 318/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 9030/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 318/2015
Ședința publică de la 16 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. N. C.
Grefier Tudorița I.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. I. și pe pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE. M.-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții - calcularea și plata dobânzii legale aferentă sumei de 2.950 lei plătită cu titlu de taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M. M., pentru reclamant, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat M. M., pentru reclamant, arată că din eroare a depus la dosar, la data de 19.01.2015, precizare de acțiune în care a indicat suma solicitată cu titlul de dobândă și modul de calcul al acesteia și la care a atașat împuternicire avocațială, sentința nr.855/2012 pronunțată de Tribunalul M., cu mențiunea rămânerii definitive și irevocabile, chitanța nr._/12.05.2008, precum și chitanța privind plata taxei de timbru în sumă de 150 lei, însă în precizarea de acțiune a indicat numărul dosarului ca fiind_, situație în care aceste înscrisuri au fost atașate la dosarul nr._, iar nu la dosarul nr._, unde au fost solicitate, fapt ce a dus la anularea dosarului. A mai arătat că a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată ce face obiectului dosarului nr._, cerere ce a fost respinsă la data de 23.02.2015.
Constatând că precizarea de acțiune și înscrisurile anexate aflate la filele 24-40 dosar nu fac obiectul prezentei cauze, instanța procedează la detașarea acestora din dosar și le înmânează în ședință publică apărătorului reclamantului, avocat M. M..
Avocat M. M., pentru reclamant, depune la dosar chitanța reprezentând plata onorariului de avocat și solicită proba cu înscrisurile existente la dosar.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind că este admisibilă și duce la soluționarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, constatând terminată cercetarea procesului, s-a acordat cuvântul în dezbateri părții prezente.
Avocat M. M., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.
TRIBUNALUL,
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 29.12.2014 și înregistrată sub nr._, reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE. M.-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI a solicitat obligarea pârâtelor la calcularea si plata dobânzii legale aferentă sumei de 2.950 lei plătită cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței ., nr._/11.12.2008, conform art.120 alin.7 C.p.fiscala, de la data plații respectiv 11.12.2008, pana la data 12.10.2012,data restituirii, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că, în fapt, în 2008 a achiziționat un autoturism second-hand, iar în vederea înmatriculării acestuia a fost obligat, să achite taxa de poluare în cuantum de 2.950 lei.
La data de 11.12..2008, conform chitanței ., nr._/l1.12.2008 a achitat cu titlu de taxă de poluare suma de 2.9501ei și, întrucât a considerat nedatorată această plată efectuată către AFP Drobeta Turnu Severin, a solicitat pârâtei restituirea sumei însă pârâta i-a comunicat faptul că din punctul său de vedere taxa era obligatorie și trebuia achitată, în acest mod exprimându-și refuzul de restituire a taxei.
A arătat că s-a adresat instanței de judecată și, prin sentința nr.l139/2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, pârâta a fost obligată să-i restituie suma achitată cu chitanța ., nr._/11.12.2008 la A.F.P. Drobeta Turnu Severin.
Întrucât parata îi datora și dobânda legală aferentă sumei restituite, a solicitat paratei plata dobânzii legale aferente sumei de 2.950 lei dar, prin adresa MH-_/22.12.2014, pârâta i-a comunicat că nu îi poate plați dobânda solicitată deoarece nu are un titlu executoriu.
Așadar, pentru taxa de poluare plătită la înmatricularea autoturismului second-hand, nedatorată, conform normelor și jurisprudenței europene și practicii judiciare naționale, pârâta nu i-a calculat și nu i-a plătit dobânda cuvenită.
Ori, prin hotărârea pronunțată în cauza C-565/11, M. I., Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în sensul că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Așadar, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia dată desființează cu efect ex tune prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene având competența de interpretare a dreptului Uniunii Europene (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011), hotărârile sale preliminare sunt obligatorii erga omnes, la nivelul tuturor statelor membre.
In aceste condiții, a considerat că se impune ca pârâta să fie obligată să calculeze și să plătească dobânda legală așa cum arata mai sus, aferentă sumei de 5795 lei începând cu data plății acestei taxe și până la restituirea efectivă a sumei.
În drept, se invocă disp. Lg.554/2004, art.148, alin.2 și 4 din Constituția României, jurisprudența Curții Europene.
A depus la dosar, înscrisuri, în copie, respectiv: adresa nr._/12.12.2014 emisă de A.J.F.P. M., adresa nr. MH_/22.12.2014 emisă de A. M. prin care i s-a comunicat faptul că cererea prin a care solicitat dobânda aferentă taxei de poluare este neîntemeiată întrucât nu a anexat titlu executoriu, cererea înregistrată la A.J.F.P. M. sub nr._ /12.12.2014.
La data de 16.01.2015, reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată arătând că dobânda fiscală solicitată pentru intervalul cuprins între 11.12.2008 (data plății) și 12.10.2012 (data restituirii) este de 2.680 lei, iar modalitatea de calcul a dobânzii solicitate este următoarea:
De la 11.12.2008 pana la data de 30 iunie 2010, in procent de 0,1%/ zi întârziere conform codului de procedură fiscală.
In perioada 01 iulie 2010-30 septembrie 2010,in procent de 0,05%/zi întârziere Conform Codului de procedură fiscală modificat prin O.G. nr. 39/2010,intrată in vigoare la data de 01 iulie 2010.
In perioada 01 octombrie_1 l,in procent de 0,04 % întârziere, conform Codului de procedura fiscală modificat prin O.G. nr. 88/2010, intrată in vigoare la data de 01 .octombrie 2010.
A anexat acesteia înscrisuri, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru în sumă de 268 lei, împuternicire avocațială, copia sentinței nr.1139/29.02.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, copia chitanței . nr._/11.12.2008, copie anexă la certificatul de înmatriculare – inspecții tehnice periodice, adresa f.n. emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..
Cererea a fost legal timbrată conform chitanței nr._ din 14.01.2015 în sumă de 268 lei ( fila 15 dosar).
Pârâtele, deși legal citate nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pentru înmatricularea autoturismului second-hand achiziționat, reclamantul a achitat suma de 2.950 lei dovada fiind chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții . nr._/11.12.2008, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 2.950 lei, achitată cu chitanța . nr._/11.12.2008, reprezentând taxă pe poluare, de la data plății, respectiv 11.12.2008 și până la data de 12.10.2012, data restituirii.
Prin rezoluția judecătorului din data de 07.01.2015 s-a dispus comunicarea către reclamant a obligației ca în termen de 10 zile de la data primirii comunicării să indice valoarea pretențiilor și modul de calcul al acestora, să achite taxa de timbru de 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei și sentința invocată în copii certificate, fiind stabilit un termen pentru complinirea lipsirilor la data de 19.01.2015.
La data de 16.01.2015, reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată arătând că dobânda fiscală solicitată pentru intervalul cuprins între 11.12.2008 (data plății) și 12.10.2012 (data restituirii) este de 2.680 lei, precizând și modalitatea de calcul a dobânzii solicitate. A anexat acesteia înscrisuri, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru în sumă de 268 lei, împuternicire avocațială, copia sentinței nr.1139/29.02.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, copia chitanței . nr._/11.12.2008, copie anexă la certificatul de înmatriculare – inspecții tehnice periodice, adresa f.n. emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M..
Prin cererea înregistrată la A.J.F.P. M. sub nr.MH-_/12.12.2014, reclamantul a solicitat plata dobânzii aferente sumei de 2.950 lei de la data plății și până la data la care i s-a restituit suma, iar prin adresa nr.MH_/22.12.2014 i s-a comunicat faptul că cererea este neîntemeiată întrucât nu a anexat titlu executoriu.
Prin cererea înregistrată la organul fiscal, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 2950 lei achitată cu chitanța . nr._/11.12.2008, reprezentând taxă pe poluare pentru autoturismul second–hand achiziționat, iar prin sentința nr.1139 din 29.02.2012 au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 2.950 lei.
Referitor la dobânda legală instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Pe de altă parte potrivit cap.2 pct.4 din Ordinul nr.1899 /2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai în baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent.
Instanța va acorda dobânda începând cu data de 17.07.2008 (data plății taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului Uniunii Europene) până la data de 25.10.2012, data la care i s-a restituit debitul principal nedatorat conform sentinței nr.1139 din 29.02.2012 pronunțată de Tribunalul M. rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia pronunțată de Curtea de apel C. în dosarul nr._ având în vedere și considerentele hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție de la Luxemburg în cauza I. M. C -565/11.
Astfel, potrivit unei jurisprudențe consacrate cu mult timp în urmă, în pofida inexistenței unor dispoziții de drept al Uniunii referitoare la restituirea impozitelor naționale care sunt incompatibile cu dreptul Uniunii, dreptul de a obține rambursarea acestor impozite reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite particularilor de dispozițiile dreptului Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curte. Statul membru este, așadar, obligat să ramburseze impozitele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, acest drept la rambursare fiind un drept subiectiv conferit de ordinea juridică a Uniunii.
În lipsa unei reglementări a Uniunii în această materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru atribuția de a desemna, în temeiul principiului autonomiei procedurale, instanțele competente de a stabili modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor în justiție destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, cu condiția, pe de o parte, ca aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare de natură internă (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, ca acestea să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității). Pe de altă parte, deși principiul autonomiei procedurale a statelor membre lasă ordinii juridice interne a fiecărui stat membru competența de a stabili căile procedurale destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, acesta nu poate avea drept consecință restrângerea sau afectarea esenței acestor drepturi. Curtea a statuat, în Hotărârea Test Claimants in the FII Group Litigation, în general cu privire la plata unor impozite discriminatorii, că, atunci când un stat percepe taxe cu încălcarea normelor dreptului comunitar, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a impozitului perceput fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu impozitul respectiv. În plus, în recenta Hotărâre Littlewoods Retail și alții, Curtea, întemeindu-se pe jurisprudența sa Metallgesellschaft și alții, precum și pe jurisprudența sa Test Claimants in the FII Group Litigation a declarat că statele membre erau obligate să restituie, cu dobândă, cuantumul taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. Curtea a constatat că, deși revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru sarcina să prevadă condițiile în care trebuie să fie plătite astfel de dobânzi, menționând rata și modul de calcul al acestor dobânzi, normele naționale nu pot priva persoana impozabilă de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a impozitului.Dreptul la dobânzi care să reprezinte o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a impozitului cu încălcarea dreptului Uniunii este, în urma Hotărârii Littlewoods Retail și alții, ridicat la același rang cu dreptul la rambursarea acestui impozit și constituie, în consecință, un drept subiectiv conferit de ordinea juridică a Uniunii. S-a considerat că acest drept subiectiv implică în mod necesar plata de dobânzi începând de la data plății acestui impozit. Este evident că, începând de la această dată, iar nu de la vreo altă dată ulterioară, contribuabilul suferă pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză.
Curtea a constatat că principiul răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate particularilor prin încălcările dreptului Uniunii care îi sunt imputabile este inerent sistemului tratatului. Din Hotărârea din 5 martie 1996, Brasserie du pêcheur și Factortame, reiese că repararea prejudiciilor cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii trebuie să fie adaptată prejudiciului suferit și de natură să asigure o protecție efectivă a drepturilor acestora. În ceea ce privește mai precis prejudiciul suferit, în Hotărârea Metallgesellschaft și alții, Curtea a statuat că o reparare integrală a prejudiciului suferit nu poate face abstracție de elemente, precum curgerea timpului, care sunt susceptibile să îi reducă valoarea și că acordarea de dobânzi constituie o componentă indispensabilă a unei despăgubiri. În plus, Curtea a statuat, în Hotărârea din 13 iulie 2006, Manfredi și alții, că din principiul efectivității și din dreptul particularului de a cere repararea unui prejudiciu cauzat de un contract sau de un comportament care poate restrânge sau denatura concurența rezultă că persoanele care au suferit un prejudiciu trebuie să poată solicita nu numai repararea pierderii efectiv suferite (damnum emergens), ci și a câștigului nerealizat (lucrum cessans), precum și plata de dobânzi. Curtea a concluzionat că în împrejurări precum cele expuse în cadrul litigiului I., acordarea de dobânzi începând de la data plății impozitului în cauză pare, indispensabilă pentru repararea adecvată a prejudiciului cauzat prin încălcarea articolului 110 TFUE, întrucât aceasta este data începând de la care contribuabilul a suferit pierderi reprezentate de indisponibilizarea sumelor în cauză.
În final, s-a decis că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil. Cum reclamantul a făcut dovada că a achitat o taxă internă percepută nelegal se apreciază că și cererea privind acordarea dobânzii este întemeiată.
Având în vedere toate aceste considerente, precum și dispozițiile menționate, instanța va admite acțiunea reclamantului în sensul că vor fi obligate pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2.950 lei, reprezentând taxă poluare, achitată cu chitanța . nr._/11.12.2008, începând cu data de 11.12.2008 și până la data de 11.10.2012.
In conformitate cu disp. art.451 si urm. C.p.c., vor fi obligate aceleași pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de lei 768 lei reprezentând 500 lei onorariu avocat și 268 lei taxe judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. I. - CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet Individual Avocat M. M., cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., cu domiciliul ales în vederea citării și comunicării actelor de procedură la Cabinet individual Avocat M. M., cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE. M.-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în mun. Drobeta Turnu Severin, Piața R. N. nr.1 județul M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, Splaiul Independentei, nr. 294, Corp A, sector 6.
Obligă pârâtele la plata către reclamant a dobânzii în materie fiscală aferentă sumei de 2950 lei, reprezentând taxă poluare, achitată cu chitanța . nr._/11.12.2008, începând cu data de 11.12.2008 și până la data de 11.10.2012.
Obligă pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 768 lei reprezentând 500 lei onorariu avocat și 268 lei taxe judiciare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 16 Martie 2015.
Președinte, S. N. C. | ||
Grefier, Tudorița I. |
Red. C.S./ Tehnored. T.I.
5 ex. - 06 Aprilie 2015
Cod operator 2626/2006
| ← Pretentii. Sentința nr. 319/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








