Pretentii. Sentința nr. 230/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 230/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 3855/101/2014*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 230/2015

Ședința publică de la 26 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier A. C. Ț.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta C. S. M. și pe pârâții DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE M., ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect pretentii.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Din oficiu, instanța invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C. și constatând cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea adresată la data de 02.06.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ reclamanta C. S. M. în contradictoriu cu pârâtele Direcția R. a Finanțelor Publice C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 6686 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 5734 lei reprezentând taxă pe poluare, . Cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că a achiziționat autoturismul marca Ford Mondeo, achitând taxa de poluare în suma de 5734 lei, întrucât funcționarii din cadrul Serviciului de Înmatriculării au refuzat înmatricularea mașinii. Această sumă i-a fost restituită în data de 23.11.2012, în baza sentinței nr. 1023 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin respingerea recursului.

Prin adresa nr. MH_/12.05.2014 a solicitat AJFP M. din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. plata dobânzii aferente duratei indisponibilizării sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, aceasta respingându-i solicitarea.

Prin Sentința nr. 1023/2012, definitivă prin respingerea recursului, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul M. stabilește că taxa pe poluare pe care a achitat-o este nelegală, o taxă care încalcă normele europene. Prin urmare, conform soluției dispuse de către CJUE în cauza I. contra României, statul este obligat să-i plătească o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii pentru perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.

Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a decis însă, ca aceasta prevedere este incorecta, iar statul trebuie sa plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.

Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele nationale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).

Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii si survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plătii fără temei a taxei în cauză si data restituirii acesteia.

Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate(Commentaire Meget, La Cour de justice - les actes des institutions, T. 10, Edition de l"Université de Bruxelles,p.205.), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale si instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.

Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o si instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, si în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului si, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.

O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care a fost solicitată cât si alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" („dit pour droit") în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare(R.Kovar,"Effets des arrêts préjudiciels de la Cour de justice", pag.3).

Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că si alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțate de către Curte si nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. Însă instanțele dispun de o alternativă: fie se conformează interpretării oferite de către Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.

Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale(CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p.2545 naționale).

Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.

Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte are „autoritate cu putere de lucru interpretat", care include atât forța obligatorie (ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor si actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C-28-30/62, R.. p. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității, a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981. C- 66/80, R.. p. 1191.) cât si aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție(C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett-und Eierkontor, 29/68, R.. p. 165 . C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Saló, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.

În drept a invocat disp. art. 194 C.proc.civ., art. 1528 C.civ., Legea nr.554/2004, Constituția României, Tratatului Comunității Europene, Cod procedură fiscală.

În dovedire a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: CI a reclamantei, adresă către AJFP MH, răspuns AJFP MH, copie sentință nr. 1023/2012.

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. în nume propriu, în numele și pentru DGRFP C., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

Pe cale de excepție, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, a invocat prescripția dreptului la acțiune, potrivit art. 135 Cod procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, "dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.

Astfel a arătat că reclamantul a plătit taxa in anul 2008 și s-a adresat cu cerere de restituire la instanță, în anul 2014, astfel că, de la data nașterii dreptului la restituire al reclamantului și pana la data la care a introdus cererea, au trecut 5 ani. Pe cale de consecința, acțiunea în cauza pendinte este prescrisă.

A apreciat că este fără echivoc faptul că suma restituită reclamantului la data de 23.11.2012 a fost restituită în baza unei sentințe judecătorești, neîndeplinind condițiile pentru a fi calificată ca o plată parțială sau ca o recunoaștere a datoriei, A.F.P Dr. Tr. S. neavând competenta legala, nici sa recunoască datoria, nici sa efectueze o plata parțiala, câta vreme actul normativ, in baza căruia a fost încasata taxa speciala pentru autoturisme, nu a fost modificat sau abrogat.

Astfel, prescripția dreptului la acțiune s-a împlinit la data de 01.01.2014, data la care s-a împlinit si termenul de 5 ani prevăzut pentru recuperarea creanțelor fiscale, potrivit art.135 Cod pr. fiscala.

De asemenea, pe cale de excepție, a invocat autoritatea de lucru judecat având în vedere că reclamantul a mai solicitat, pe calea acțiunii in justiție, pe lângă restituirea taxei de poluare si dobânda la suma achitata iar prin sentința nr. 1023/22.02.2012, rămasă irevocabilă, Tribunalul M. s-a pronunțat în sensul respingerii capătului de cerere privind dobânda.

Acordarea sumei pretinse de reclamant s-ar putea realiza doar cu nesocotirea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, lucru care contrazice regulile de drept care stau la baza soluționării unei cauze civile.

De asemenea, învederează că, potrivit art. 431 al. 1 „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”, iar potrivit art. 430 al. 1 „Hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale sau asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată”.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, de excepție procesuală și de prezumție. Prezumția asigură nevoia de ordine și stabilitate juridică și are un caracter absolut, stabilind că nu se poate introduce o nouă acțiune având aceeași cauză, același obiect și de către aceeași parte în care să se pretindă contrariul a ceea ce s-a statuat anterior printr-o hotărâre judecătorească.

Astfel, susține că, a acorda dobânda stabilită de C.pr.civ. atâta timp cât prin sentința nr. 1023/22.02.2012, irevocabilă, s-a tranșat această problemă, nu poate fi admisă fără nesocotirea principiului puterii lucrului judecat.

Pe de alta parte, trecând peste excepții, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) si (21) sau la art. 70, pana la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

In conformitate cu dispozițiile art. 70 Cod procedura fiscala, " cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in termen de 45 de zile de la înregistrare".

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și pentru Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., în calitate de pârâte, ca neîntemeiate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arătând următoarele:

1. Cu privire la prescripția dreptului la acțiune.

a) Termenul de prescripție este de cinci ani și începe de principiu să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul contribuabilului de a pretinde restituirea.

b) In cazul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit contrarietatea legislației naționale cu art. 110 TFUE, termenul de prescripție începe să cursă de la data pronunțării hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene. Soluția, de altfel logică, este necesară pentru a fi respectat principiul echivalenței și efectivității. Dacă ar fi altfel, conform jurisprudente i Curții din afacerea Marks & Spencer (I), s-ar ajunge în situația în care o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată după împlinirea termenului de prescripție național să nu mai producă efecte juridice, întrucât contribuabilii nu ar mai putea formula, invocând hotărârea Curții, cereri sau acțiuni judiciare pentru restituirea dobânzilor aferente taxei incompatibile cu dreptul european.

c) Termenele de prescripție pot fi întrerupte, cu consecința curgerii unui nou termen, în cazul survenienței unor evenimente cum ar fi: recunoașterea voluntară de către Statul Român a dreptului la restituire (edictarea unor norme care să asigure restituirea taxelor, adoptarea unor acte normative care să elimine discriminarea existentă prin raportare la art. 90 TCE sau art. 110 TFUE.

d) Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o și instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, și în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului și, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.

2. Cu privire la modul de calcul al dobânzii aferente taxei de poluare.

Deși, potrivit dispozițiilor art. 124 din Codul de procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 Cod procedură fiscală, respectiv a termenului de 45 zile de la înregistrarea cererii de restituire a taxei, prin Hotărârea din data de 18.04.2013, Curtea Europeană a decis, că legea contravine normelor europene, iar statul trebuie să plătească dobânda de când a încasat efectiv banii.

Curtea constată că, acordându-se dobânda începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei încalcă principiul efectivității care impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții).

Astfel, un regim, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fară temei, nu respectă principiul efectivității și dă dreptul la o despăgubire adecvată în funcție de durata indisponibilizării sumei plătite fară temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu în perioada cuprinsă între data plății fară temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.

Curtea concluzionează că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opun unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel cum s-a arătat în literatura de specialitate ( commentaire Meget, La Cour de justice - Ies actes des institutions, T.10. Edition de TUniversite de Bruxelles, p.205), în absența oricărei subordonări între instanțele naționale și instanța comunitară, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar asupra dreptului național, instanțele naționale au obligația de a respecta, în soluționarea cauzelor, ceea ce Curtea de Justiție a decis cu privire la interpretarea sau validitatea dreptului comunitar.

Autoritatea unei hotărâri preliminare constă în forța obligatorie a acesteia față de instanța care a solicitat-o și instanțele care ar judeca cauza în căile de atac, și în aplicabilitatea generală față de celelalte instanțe. Hotărârile preliminare produc în principiu efecte retroactive de la data emiterii actului și, pe cale de excepție, de la data indicată de către Curte în hotărârea respectivă.

O hotărâre preliminară produce efecte atât în cauza în care în care a fost solicitată cât și alte cauze, întrucât interpretarea face corp comun cu dispozițiile interpretate pe care le completează. Curtea de altfel folosește sintagma de a "spune dreptul" ( "dit pour droit" ) în dispozitivul hotărârilor privind interpretarea, ceea ce sugerează că exprimă o regulă de drept sau mai exact că îi oferă o nouă formulare ( R. Kovar, "Effets des arrest préjudiciels de la Cour de justice", pag. 3).

Interpretarea dată de către Curte obligă instanțele naționale investite cu litigiul în cadrul căruia a fost solicitată interpretarea, dar autoritatea acestor hotărâri depășește aceste limite având în vedere că și alte instanțe naționale sunt obligate să respecte autoritatea hotărârilor privind interpretarea pronunțată de către Curte și nu pot da o altă interpretare din proprie inițiativă textelor deja interpretate de către Curte. Însă instanțele dispun de o alternativă fie se conformează interpretării oferite de Curte, fie solicită Curții pronunțarea unei noi hotărâri preliminare în interpretare.

Curtea, prin jurisprudența sa, a hotărât că există un "caracter obligatoriu pe care îl dobândesc hotărârile preliminare în ce privește instanțele naționale ( CJCE, 11 iunie 1987, Pretore di Salo, R..p. 2545 naționale).

Regulamentul privind procedura în fața Curții prevede, în articolul 65, că hotărârea preliminară are forță obligatorie începând cu ziua pronunțării sale.

Hotărârea în interpretare pronunțată de către Curte are autoritate cu putere de lucru interpretat care include atât forța obligatorie ( ce obligă instanța națională să respecte interpretarea dispozițiilor și actelor comunitare) (hotărârea Da C. din 27 martie 1963, C28-30, R.. P. 59; pentru hotărârile preliminare în aprecierea validității a se vedea hotărârea International Chemical Corporation, 13 mai 1981, C-66/80, R.. P. 1191 )cât și aptitudinea pe care o are instanța națională de a investi din nou Curtea de Justiție ( C.J.C.E., 24 juin 1969, Milch-Fett und Eierkontor, 29/68, R.. P. 165, C.J.C.E., 11 iunie 1987, Pretore di Salo, C-14/86, R. p. 2545) cu o nouă întrebare preliminară.

Față de considerentele de mai sus a solicitat respingerea excepțiilor invocate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și pentru Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C. ca neîntemeiate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, și-a întemeiat prezenta pe dispozițiile art. 1528 Cod civil, Legea nr. 554/2004, Constituția României, Tratatul Comunității Europene, art. 201 alin. (2) Cod Procedură Civilă.

Prin sentința nr. 2624/25.09.2014 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea reclamantului ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a formulat recurs, criticând-o ca fiind nelegală, iar prin decizia nr. 7627/3.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de reclamanta C. S. M., casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente taxei de poluare în valoare de 5734 lei, achitată la data de 16.04.2008, taxă ce i-a fost restituită de Tribunalul M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, prin sentința nr.1023 din data de 22.02.2012, rămasă irevocabilă la data de 17.09.2012, astfel încât termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea dobânzii s-a întrerupt prin cererea de chemare în judecată admisă prin hotărârea irevocabilă de restituire a taxei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal la data de 12.01.2015 sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. în numele și pentru DGRFP C. prin întâmpinare și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., invocată din oficiu de instanță.

Cât privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare, se reține că este neîntemeiată și va fi respinsă, deoarece în dosarul nr._ instanța nu s-a pronunțat pe fond cu privire la cererea de plată a dobânzii, ci a respins-o pentru că prin cererea adresată organului fiscal reclamantul nu solicitase plata dobânzii.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C. se reține că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Cererilor de restituire integrală a taxei de primă înmatriculare considerată ca fiind contrară normelor comunitare și a dobânzii aferente acestor sume li se aplică dispozițiile legale cu caracter general prevăzute de art.117 C.pr.fiscală și Ordinul 1899/2004.

Potrivit pct.2 din Anexa 1- Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal - la Ordinul nr.1899/2004, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.

Instanța constată că, în speță, față de dispozițiile legale invocate anterior, organul fiscal competent să dispună asupra restituirii taxei pe poluare este Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., aceasta fiind cea care a calculat taxa și a încasat suma cu acest titlu .

Se apreciază astfel că DGRFP C., nefiind parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei pe poluare nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C. și va respinge acțiunea împotriva acesteia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente sumei de 5734 lei, achitată cu chitanța . nr._/15.04.2008 reprezentând taxă pe poluare.

Prin cererea înregistrată la AJFP M. sub nr._/12.05.2014, reclamantul a solicitat plata dobânzii aferente sumei de 5734 lei de la data plății și până la data la care i s-a restituit această sumă. Se constată astfel că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă reglementată de art.7 din legea nr.554/2004.

Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamantul a solicitat restituirea sumei de 5734 lei achitată cu chitanța . nr._/15.04.2008, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturismul second – hand achiziționat și plata dobânzii legale, cerere ce a fost admisă în parte prin sentința nr.1023/22.02.2012, fiind obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Drobeta Turnu Severin să restituie reclamantului 5734 lei. S-a respins cererea de acordare a dobânzii legale.

Din adresa emisă de pârâta AJFP M. (fila 12) rezultă că reclamantului i s-a restituit taxa achitată la data de 23.11.2012.

Instanța reține că potrivit art.124 Cod procedură fiscală,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

Instanța constată însă că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o întrebare preliminară de către Tribunalul Sibiu (cauza M. I., C-565/11) prin care s-a solicitat să se stabilească dacă „principiile echivalenței, efectivității și proporționalității remediilor pentru încălcările dreptului Uniunii ocazionate particularilor prin aplicarea unei legislații neconforme cu dreptul Uniunii, rezultate din jurisprudența Curții, coroborate cu dreptul de proprietate, instituit de articolul 6 TUE și de articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pot fi interpretate ca opunându‑se unor dispoziții de drept intern care restrâng cuantumul prejudiciului susceptibil de a fi recuperat de particularul al cărui drept a fost încălcat?”. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Astfel, întrucât dispozițiile art.124 Cod procedură fiscală privitoare la momentul de la care curge dobânda legală sunt contrare dreptului comunitar, acestea vor fi înlăturate de la aplicare astfel încât celui vătămat să i se asigure protecția juridică eficientă conferită de principiul priorității dreptului comunitar.

Prin urmare, se apreciază că, reclamantul are dreptul la plata dobânzii legale începând cu data plății și până la data la care i s-a restituit taxa de primă înmatriculare, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de către organul fiscal.

Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtele să plătească reclamantului dobânda legală în materie fiscală începând cu data plății și până la data de 23.11.2012.

În baza art.453 alin.1 C.pr.civ. va obliga pârâtele la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C..

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite acțiunea formulată de reclamanta C. S. M., CNP_, cu domiciliul în Dr. Tr. S., ., județul M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice M., cu sediul în Dr. Tr. S., . nr. 1, jud. M. și Administrația F. pentru Mediu București, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6.

Obligă pârâtele să dispună plata către reclamant a dobânzii legale în materie fiscală aferentă sumei de 5734 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare achitată conform chitanței . nr._/15.04.2008, începând cu data plății și până la data de 23.11.2012.

Obligă pârâtele la plata sumei de 300 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2015.

Președinte,

M. B.

Grefier,

A. C. Ț.

Red. B.M./Tehnodact. T.A.C.

6 ex./03 Martie 2015

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 230/2015. Tribunalul MEHEDINŢI