Pretentii. Sentința nr. 437/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 437/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 744/101/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 437/2015

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. O.

Grefier G. M.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul R. . P. . obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că s-au comunicat de pârât relațiile solicitate după care nemaifiind alte cereri și cauza fiind în stare de judecată s-trecut la soluționare reclamantul solicitând judecarea cauzei în lipsă.

TRIBUNALUL

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 30.01.2015, reclamantul R. . în judecată pârâtul P. . la plata sumei de_,7 lei despăgubiri și 6624,03 lei penalități de întârziere calculate până la 23.07.2014.

În motivare a susținut în principal că între P. . de utilizator și R. . de operator, a fost încheiat Contractul de prestare a serviciului de salubrizare nr. 524/27.06.2013.

Reclamantul și-a îndeplinit obligațiile și a prestat serviciile facturând contravaloarea cu următoarele facturi: factura . SAL nr._/14.03.2012; factura . SAL nr._/05.04.2012; factura . SAL nr,_/02.05.2012; factura . SAL nr._/06.06.2012; factura . SAL nr._/07.07.2012; factura . SAL nr._/06.08.2012; factura . SAL nr._/11.10.2012; factura . SAL nr._/05.11.2012; factura . SAL nr._/04.12.2012; factura . SAL nr._/12.01.2013; factura . SAL nr._/09.02.2013; factura . SAL nr._/05.04.2013; factura . SAL nr._/09.05.2013; factura . SAL nr._/07.06.2013; factura . SAL nr._/12.07.2013; factura . SAL nr._/10.08.2013; factura . SAL nr._/17.09.2013; factura . SAL nr._/10.10.2013; factura . SAL nr._/13.11.2013; factura . SAL nr._/03.12.2013; factura . SAL nr._/20.02.2014; factura . SAL nr._/19.03.2014, toate în valoare de 36.959,70 lei, neplătite la scadență.

În această situație datorează prețul conform cap.VI, art. 14, alin. l dar și penalități de întârziere conform cap. VI, art. 14, alin. 2, lit.a) din contract.

A depus la dosar facturile emise și contractul de prestare a serviciului de salubrizare nr. 524/27.06.2013.

Pârâtul nu a depus întâmpinare iar cu adresa nr. a comunicat faptul că nu a achitat contravaloarea serviciilor pentru că nu a încasat de la populație sumele necesare plății serviciilor însă s-au luat măsuri pentru achitarea debitului prin includerea sumelor în bugetul din anul 2015.

Din actele dosarului instanța constată și reține că părțile au încheiat contractul de prestare a serviciului de salubrizare nr. 524/27.06.2013 prin care reclamantul s-a obligat să presteze pentru pârât servicii de salubrizare în schimbul plății prețului .

Conform cap.VI, art.14, alin.l din contract pârâtul avea obligația să plătească la scadența contravaloarea serviciilor.

În conformitate cu prevederile cap. VI, art. 14, alin. 2, lit.a) din contract, pârâtul s-a obligat la penalități de întârziere în cuantum de 6.624,03 lei, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor, la nivelul creanțelor bugetare, stabilite în perioada de neplată la 0,04% pentru fiecare zi de întârziere la plata facturilor.

Conform art.1270 NCPC convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Cum pârâtul nu a respectat obligațiile asumate în contract de a plăti la scadență prețul serviciilor prestate, este în culpă și datorează prețul serviciilor în cuantumul facturilor emise de_,7 lei, dar și penalități de întârziere de 6624,03 lei conform următorului mod de calcul:

Factura . SAL nr._/14.03.2012 în suma totală de 1000,00 lei

01.04._14

844

0,04%

1000,00

1000,00*844*0,04%

337,60

Total

337,60

Factura . SAL nr._/05.04.2012 în suma totală de 1000,00

lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.05._14

814

0,04%

1000,00

1000,00*814*0,04%

325,60

Total

325,60

Factura . SAL nr._/02.05.2012 în suma totală de 1000,00 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.06._14

783

0,04%

1000,00

1000,00*783*0,04%

313,20

Total

313,20

Factura scria MH SAL nr._/06.06.2012 în suma totală de 1000,00 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suinii

01.07._14

753

0,04%

1000,00

1000,00*753*0,04%

301,20

Total

301,20

Factura . SAL nr._/07.07.2012 în suma totală de 2000,00

Perioada

Zile penalității

procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.08._14

722

0,04%

2000,00

2000,00*722*0,04%

577,60

Total

577,60

Factura . SAL nr._/06.08.2012 în suma totală de 3000,00 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.09._14

69 1

0,04%

3000,00

3000,00*691*0,04%

829,20

Total

829,20

Factura . SAL nr._/11.10.2012 în suma totală de 1000,00 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.11._14

630

0,04%

1000,00

1000,00*630*0,04%

252,00

Te .tal

252,00

Factura . SAL nr._/05.11.2012 în suma totală de 1000,00 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul e fee ti V

Suma

01.12._14

600

0,04%

1000,00

1000,00*600*0,04%

240,00

Total

24i

Factura . SAL nr._/04.12.2012 în suma totală de 1000,00 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.01._14

569

0,04%

1000,00

1000,00*569*0,04%

227,60

Total

227,60

Factura . SAL nr._/12.01.2013 în suma totală de 1000,00 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.02._14

538

0,04%

1000,00

1000,00*538*0,04%

215,20

Total

215,20

Factura . SAL nr._/09.02.2013 în suma totală de 1000,00 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.03._14

510

0,04%

1000,00

1000,00*510*0,04%

204,00

Total

204,00

Factura . SAL nr._/05.04.2013 în suma totală de 1279,60 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.05._14

449

0,04%

1279,60

1279,60*449*0,04%

229,82

Total

229,82

Factura .

SAL nr._/09.05.2013 în suma totală de 2550,60 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.06._14

418

0,04%

2550,60

2550.60*418*0,04%

426,46

Total

426,46

Factura scria MH SAL nr._/07.06.2013 în suma totală de 2550,60 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.07._14

388

0,04%

2550,60

2550,60*388*0,04%

395,85

Total

395,85

Factura . SAL nr._/12.07.2013 în suma totală de 2550,60 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.08._14

357

0,04%

2550,60

2550,60*357*0,04%

364,23

Total

364,23

Factura . SAL nr._/10.08.2013 în suma totală de 2550,60 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.09._14

326

0,04%

2550,60

2550,60*326*0,04%

332,60

Total

332,60

Factura . SAL nr._/17.09.2013 în suma totală de 2550,60

lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.10._14

296

0,04%

2550,60

2550,60*296*0,04%

301,99

Total

301,99

Factura . SAL nr._/10.10.2013 în suma totală de 2550,60 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

01.11._14

265

0,04%

2550,60

2550,60*265*0,04° o

270,36

Total

270,36

Factura . SAL nr._/13.11.2013 în suma totală de 2550,60 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

29.11._14

237

0,04%

2550,60

2550,60*237*0,04%,

241,80

Total

241,80

Factura . SAL nr._/03.12.2013 în suma totală de 1275,30 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

19.12._14

217

0,04%

1275,30

1275,30*217*0,04%

110,70

Total

110,70

Factura . SAL nr._/20.02.2014 în suma totală de 1275,30

lei

Perioada.

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

08.03._14

138

0,04%

1275,30

1275,30*138*0,04%

70,40

Total

70,40

Factura . SAL nr._/19.03.2014 în suma totală de 1275,30 lei

Perioada

Zile penalității

Procent

Sold datorat

Calcul efectiv

Suma

04.04._14

111

0,04%

1275,30

1275,30*111*0,04%

56,62

Total

56,62

În raport de considerentele expuse urmează a se admite acțiunea și va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului_,7 lei cv. servicii și penalități de întârziere de 6624,03 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul R. ., cu sediul în Drobeta-T.-S., . nr. 9, jud. M., J_, CUI_, reprezentată prin administrator judiciar YNA Consulting SPRL, cu sediul procedural ales în Drobeta-T.-S., ., județul M., împotriva pârâtului P. . în Pristol, jud. M..

Obligă pârâtul să plătească reclamantului_,7 lei despăgubiri și 6624,03 lei penalități de întârziere calculate până la 23.07.2014.

Cu recurs depus la Tribunalului M. în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 16.04.2015, la sediul Tribunalului M..

Președinte, Grefier,

A. O. G. M.

Red .O.A.

Tehn. M.G./ ex. 4

27.04.2015

Cod operare 2626/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 437/2015. Tribunalul MEHEDINŢI