Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 230/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 230/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-02-2016 în dosarul nr. 230/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:016._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 230/2016
Ședința publică de la 03 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier A. N. I.
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe contestatorul B. T. și pe intimata P. C. TÎMNA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal somația de plată nr. 103 din data de 04.07.2015 și a titlului executoriu nr. 103 din data de 04.07.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal și asistat de avocat C. C., cu împuternicire avocațială existentă la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosar contestatorul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr._ ; după care;
Instanța dispune detașarea filelor nr. 18-19 reprezentând adresă prin care a fost înaintată la dosar taxa de timbru, precum și chitanța seria_/2016 nr._ (48)/02.02.2016 reprezentând taxă de timbru și înaintarea acestora în dosarul nr._ .
De asemenea, instanța acordă cuvântul asupra excepția necompetenței materiale de soluționare a contestației formulată împotriva titlului executoriu nr. 103/04.08.2015 și somației nr. 103/04.08.2015.
Apărătorul contestatorului având cuvântul solicită admiterea excepției și precizează că instanța competentă să judece prezenta cauză este Judecătoria Strehaia.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia cu nr._, contestatorul B. T. a solicitat, în contradictoriu cu intimata P. comunei Tâmna, desființarea titlului executoriu nr.103/04.08.2015 și a somației nr. 103/04.08.2015.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că în somația de plată a impozitului nu se arată defalcat pe ce perioadă se calculează impozitul, pe ce categorii de folosință și pe ce suprafețe și nici zona de impozitare. De asemenea a susținut că atâta vreme cât el nu deține titlul de proprietate pentru terenuri, nu poate fi obligat la plata impozitului.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri, depunând în copie: titlul executoriu, somația nr. 103/04.08.2015 emise de P. comunei Tâmna și chitanță plată impozite.
Contestația a fost legal timbrată.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către P. Tâmna pentru a comunica actul administrativ fiscal ce a stat la baza emiterii titlului executoriu, dovada comunicării acestuia și mențiunea dacă s-a contestat.
La data de 20.10.2015 intimata a depus la dosar decizia de impunere nr. 837/04.03.2015, menționând în adresa nr. 6311/14.10.2015 că acesta este actul administrativ și nu a fost contestat până în prezent. Odată cu decizia s-a înaintat recipisa de primire din data de 07.08.2015.
La termenul din 04.11.2015, contestatorul a precizat că nu a primit decizia de impunere nr. 837/04.03.2015, pe care înțelege să o conteste.
Față de precizarea contestatorului, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Strehaia, iar prin sentința nr. 1040/04.11.2015 a admis excepția necompetenței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M. – Secția C. Administrativ și Fiscal.
Cauza a fost înregistrată la data de 11.12.2015 pe rolul Tribunalului M. sub nr._ .
La interpelarea instanței, apărătorul contestatorului a precizat că în prezenta cauză se contestă atât titlul executoriu și somația, cât și decizia de impunere nr.837/04.03.2015.
Prin încheierea de ședință din 27.01.2016 instanța a dispus disjungerea cauzei și formarea unui dosar separat având ca obiect contestație act administrativ fiscal – decizia de impunere nr. 837/04.03.2016, iar în prezenta cauză a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului M..
Analizând excepția de necompetență materială a Tribunalului M., instanța o apreciază întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Prin contestația formulată, așa cum a fost precizată de către contestator, se contestă somația de executare nr.103/04.08.2015 și titlul executoriu nr.103/04.08.2015, precum și decizia de impunere nr.837/04.03.2015.
Judecătoria Strehaia a declinat competența de soluționare a întregii cauze cu motivarea că decizia de impunere constituie act administrativ fiscal, iar competența de soluționare a contestației împotriva acestui act aparține tribunalului.
Instanța a disjuns capătul de cerere având ca obiect contestație act administrativ fiscal – decizia de impunere nr. 837/04.03.2016, astfel că în prezenta cauză se contestă numai somația de executare nr.103/04.08.2015 și titlul executoriu nr.103/04.08.2015 emise de P. .> Potrivit art.352 alin.1 și 2 Noul Cod de procedură fiscală, dispozițiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după ., iar procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi.
A..4 al aceluiași articol prevede că prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), executările silite în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi se continuă potrivit dispozițiilor prezentului cod, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
Cum în cauză actele contestate sunt întocmite în baza vechiului Cod de procedură fiscală se apreciază că sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ.
Conform art.172 alin.1 C. pr. fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Potrivit art.172 al.3 C. proc. fiscală contestația la executare silită poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ cu activitate jurisdicțională și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În cauză se constată că somația de executare nr.103/04.08.2015 și titlul executoriu nr.103/04.08.2015 emise de P. . de executare și pot fi atacate cu contestație la executare întrucât pentru contestarea acestora nu mai există o altă procedură.
Potrivit dispozițiilor art. 205 C. pr. fiscală, contestația prevăzută de aceste dispoziții legale poate fi formulată numai împotriva titlului de creanță sau a altor acte administrativ fiscale. Având în vedere că actele contestate în cauză sunt acte emise în cadrul executării silite și nu acte administrativ fiscale, instanța apreciază că acestea pot fi contestate numai pe calea contestației la executare.
Codul de procedură fiscală (art.172 alin.4) face trimitere la dreptul comun în materia contestației la executare în ceea ce privește competența de soluționare a acesteia.
Prevederile dreptului comun, respectiv art.713 alin.1 și art.650 al.1 Cod procedură civilă, stabilesc competența de soluționare a contestației la executare propriu-zise la instanța de executare.
În speță se constată că instanța de executare competentă este Judecătoria Strehaia, întrucât executarea silită se face în circumscripția acesteia.
Pentru aceste considerente, va fi admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului M. și se va dispune declinarea competenței de soluționare a contestației la executare privind titlul executoriu și somația de plată, în favoarea Judecătoriei Strehaia.
Având în vedere că atât Judecătoria Strehaia cât și Tribunalul M. s-au declarat necompetente să soluționeze prezenta cauză declinându-și reciproc competența, în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. se constată conflict negativ de competență și se va înainta dosarul instanței superioare, respectiv Curtea de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal în vederea soluționării conflictului conform art. 135 alin.1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului M.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul B. T.,, cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, .. 2, ., . și pe intimata P. comunei Tâmna, cu sediul în ., în favoarea Judecătoriei Strehaia.
Constată ivit conflict negativ de competență și înaintează dosarul Curții de Apel C. - Secția de C. Administrativ și Fiscal pentru soluționarea conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2016, la sediul Tribunalului M..
Președinte, Grefier,
M. B. A. N. I.
Red. M.B./Tehno. A.N.I
4 ex./08.02.2016
Cod operator 2626
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








