Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 14/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 14/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:016._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 14/2016
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. N. C.
Grefier Tudorița I.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. M. și pe pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră, I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 08.07.2012 reactualizat în funcție de indicele de inflație, etc.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, s-au comunicat relațiile solicitate de la pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, prin adresa nr._/22.12.2015, după care:
Se constată că, la acest termen de judecată lipsesc părțile și față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 cod procedură civilă, instanța a reținut cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 08.07.2015 sub nr._, reclamantul B. M. a chemat în judecată pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră, I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 08.07.2012 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație, precum și la plata de daune interese moratorii până la data plății efective.
În motivarea acțiunii a arătat că în fapt, este angajat al I.T.P.F. Timisoara - S.P.F. Dr. Tr. S. în funcția de - agent principal.
Deși normele legale în vigoare impun includerea premiului anual în salariul lunar, pârâții nu au procedat la acordarea acestuia.
A arătat că M.A.I. are calitatea de ordonator principal de credite conform art.7 alin.3 din O.U.G. nr.30/2007, I.G.P.F. - calitatea de ordonatori secundari de credite, iar inspectoratele teritoriale au calitatea de ordonatori terțiari de credite.
Conform disp.art.21 din Legea nr.500/2002 privind Finanțele Publice, M.A.I. - prin ministru, în calitate de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
În plus, ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit disp. art. 20 alin.3 din Legea nr.500/2002.
Prin urmare, pentru asigurarea fondurilor necesare plății unor drepturi de natură salarială, trebuie aprobate și repartizate credite bugetare de către ordonatorul principal de credite.
În acest fel, atât ordonatorul terțiar de credite, cât și ordonatorii secundari și principali de credite au calitate procesuală pasivă, cât timp nu se pot angaja cheltuieli de către ordonatorul terțiar de credite în lipsa aprobării creditelor de către ordonatorul principal și a repartizării acestora de către ordonatorul secundar, așa cum dispun prevederile art.21 alin. 1,3 și 4 ale Legii nr. 500/2002.
Art. 25 din Legea nr.330/2009 prevedea că:
"(1) Pentru activitatea desfășurata, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proporțional cu perioada in care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de baza brute lunare realizate in perioada in care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda in cazul persoanelor care in cursul anului au desfășurat activități profesionale ne satisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda in cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul. "
Această lege a fost abrogată prin Legea nr.284/2010.
Curtea Constituțională prin Decizia nr.838/2009 a declarat neconstituționale, printre altele, dispozițiile art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. „Luând în considerare și dispozițiile art.27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării."
Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțe.
Prin Decizia nr.115/2012 Curtea Constituțională a constatat: "legiuitorul prin art.8 din Legea nr.285/2010 a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sector bugetar" prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
În acest sens, prin O.U.G. nr.195/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, s-a dispus majorarea în 2 etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice, respectiv cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 si cu 7,4% începând cu data de 01 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
Astfel, dreptul la premiul anual a fost menținut după abrogarea art.25 din Legea nr.330/2009 începând cu luna ianuarie 2011, Legea nr.285/2010 prevăzând doar o altă modalitate de acordare, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Prin Decizia nr.21/2013 pronunțată de ICCJ-recurs in interesul legii, respectiv Decizia Curții Constituționale s-a stabilit în mod expres că dreptul la premiul anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea nr.330/2009, ci a fost înlocuit cu o modalitate nouă de plată prevăzută de lege, cu executare succesivă.
În considerentele acestei decizii se arată în mod clar și lipsit de orice echivoc că "așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la Interpretarea si aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
În drept, cererea se întemeiază pe disp. art.194 si urm. C.proc.civ., Constituția României, Legea 330/2009, Legea 284/2010, Directiva C.E.2000/78/CE, Legea 47/1992, Codul Muncii, Legea 554/2004 coroborate cu celelalte dispoziții deja enunțate in text.
Reclamantul a depus la dosar înscrisuri: adeverința nr._/08.05.2015 și adresa nr._/06.05.2015.
Pârâtul M. A. Interne, a formulat întâmpinare, invocând următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, având în vedere următoarele considerente:
In context, în conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (1) C.pr.civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
In același sens, potrivit art. 34 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum și a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice: „Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare si a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite", iar conform alineatului 2 al aceluiași articol; „Contestația poate fi depusei în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariate, la sediul ordonatorului de credite ".
Precizează că termenele mai sus menționate, prevăzute în mod expres și limitativ de lege, sunt de decădere, normele speciale în cauză fiind de strictă interpretare și aplicare.
Față de cele mai sus menționate și având în vedere faptul că reclamantul nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în termenul impus de lege, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne pentru următoarele motive:
Calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
Anexa nr. 12 la Ordinul M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituție.
Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.
Așadar, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, are calitatea de ordonator secundar de credite.
Prin urmare, opinează că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
In sensul celor de mai sus, învederează decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a I.C.C.J. potrivit căreia „în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile ".
În concluzie, solicită a se observa că în cadrul M.A.I. există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia.
De asemenea, față de faptul că potrivit art.12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne, arătă că potrivit art. 222 din Codul civil, „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".
Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea excepției așa cum a fost formulată și respingerea acțiunii față de M. A. Interne, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În cazul în care se vor respinge excepțiile invocate, cu privire la fondul cauzei, învederează următoarele aspecte:
Conform art.21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.
Această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
În consecință, în accepțiunea sa, legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.
Menționează că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului A. Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art.14 alin.2) și 3) din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Menționează de asemenea faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu prevăd acordarea unui premiu anual, începând cu anul 2011.
Având în vedere aceste considerente și ținând cont de faptul că prin Deciziile nr.115/2012 și nr. 99/2013 Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", învederează următoarele:
Actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Or, în cauza dedusă judecății, părțile nu numai că nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Rezultă deci, că nu există temei legal care să permită obligarea la achitarea de către pârâtă a dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, pe lângă achitarea acestora în sumă actualizată cu rata inflației.
Astfel, obligarea instituției la plata sumei de bani solicitate prin prezenta acțiune, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestor drepturi în sumă actualizată cu rata inflației, ar contraveni prevederilor legale.
Mai mult decât atât, învederează că nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală) deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire fără just temei a persoanei care a formulat acțiunea.
Față de cele învederate, a solicitat să se constate că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, solicitând respingerea ei ca atare.
Pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A invocat excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la prevederile art.7 din Legea 285/2010 coroborat cu prevederile art. 30 din Legea 284/2010.
Astfel, art. 7 din Legea 285/2010 prevede: „(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite. Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile. Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației", iar art. 30 din Legea nr.284/2010: „ (Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite. (2)Contestația poate fi depusă în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile lucrătoare. (4)Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației în scris. "
Așadar a susținut că, aceste dispoziții reglementează procedura prealabilă obligatorie, respectiv adresarea personalului bugetar, respectiv reclamanților la ordonatorul de credite, pentru rezolvarea pretențiilor acestora și numai apoi atacarea în instanță a măsurii luate de ordonator.
A arătat că în litigiul pendinte, stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază în sensul prevăzut de Legea nr.285/2010 și Legea nr.284/2010, s-a făcut prin emiterea de către unitatea angajatoare a unui act administrativ în luna ianuarie 2011, prin care s-au comunicat fiecărui reclamant elementele salariale amintite mai sus, pe bază de semnătură de luare la cunoștință și cu dreptul de contestație în termen de 5 zile de la comunicarea acestora.
A mai invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru următoarele motive: în anul 2011, în conformitate cu dispozițiile art.8 din Legea nr.285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
A învederat instanței că, prin Decizia nr.21 din 18 noiembrie 2013 referitoare la examinarea recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, I.C.C.J. a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Astfel, din cuprinsul RIL-ului reiese fără putință de tăgadă că acesta se referă doar la interpretarea acordării premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, este limitat expres la anul 2010, și nu se interpretează și cu privire la includerea premiului anual pentru anul 2010 în majorările din anii 2012-2015, astfel că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate în drept.
A mai solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru următoarele considerente: faptul că raportat la obiectul acțiunii prin care se solicită acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual( al 13-lea salariu), începând cu 01.04.2012 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective și obligarea pârâților la daune interese moratorii, respective dobânzi legale începând cu data de 01.04.2012, sunt incidente dispozițiile art.1 și 3 din Decretul nr.167/1958 și menținute de prevederile art. 2500, 2501 și 2517 din Noul Cod Civil, care prevăd un termen de 3 ani de la data la care i s-a născut dreptul de a pretinde aceste pretenții.
Prin urmare, a apreciat că acțiunea ce reclamă valorificarea unui drept principal și accesoriile acestuia, pretins a fi născut la data de 01.01.2011, este în mod evident prescrisă pentru întreaga perioadă solicitată prin acțiune, raportându-ne la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 08.07.2015.
Pe fondul cauzei a arătat că este adevărat că prin art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, era stipulată acordarea premiului anual, însă potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se dispune încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011 și se prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
Cu privire la capătul de cerere privind plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.04.2012, potrivit O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, a solicitat să se constate că acesta este neîntemeiat deoarece atâta vreme cât drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate, nici drepturile accesorii acestora nu sunt întemeiate, accesoriul urmând soarta principalului.
Pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.
A invocat excepția lipsei capacității procesuale pasive a acestuia întrucât una dintre condițiile pentru ca o persoană să fie parte într-un proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
A susținut că potrivit O.M.A.I nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M. A. Intern, inspectorul șef al ITPF Timișoara are calitatea de ordonator terțiar de credite.
Pe fondul cauzei a arătat că în anul 2011, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
A susținut că din cuprinsul RIL-ului reiese fără putință de tăgadă că acesta se referă doar la interpretarea acordării premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, este limitat expres la anul 2010, și nu se interpretează și cu privire la includerea premiului anual pentru anul 2010 în majorările din anii 2012-2015, astfel că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate în drept.
A arătat că este adevărat că prin.art.25 din Legea-cadru nr.330/2009 era stipulată acordarea premiului anual, însă potrivit prevederilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, se dispune încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011 și se prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
În consecință, premiul pretins de reclamant nu poate fi acordat pe cale jurisprudențială în configurarea prevăzută de art.25 din Legea nr. 330/2009, pe baza efectuării, de către instanțele de judecată, a unui examen de constituționalitate și convenționalitate a normelor cuprinse în art.8 din Legea nr. 285/2010 sub aceleași aspecte asupra cărora instanța de contencios constituțional s-a pronunțat, în precedent, prin decizii cu efecte general obligatorii.
În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 și urm. din Codul de Procedură Civilă, precum și toate dispozițiile legale menționate în cuprinsul întâmpinării.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinările formulate de pârâți prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate ca nefondate, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
La solicitarea instanței au fost comunicate relații de la pârâtul I.T.P.F. Timișoara, prin adresa nr._/22.12.2015.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
În baza art. 248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. A. Interne București și I. G. al Poliției de Frontieră, excepția inadmisibilității și excepția prescripției extinctive.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I. și I.G.P.F., instanța o găsește neîntemeiată având în vedere că pârâtul MAI are calitatea de ordonator principal de credite în raport cu reclamantul iar pârâtul IGPF calitatea de ordonator secundar de credite, cu obligația corelativă a alocării fondurilor necesare pentru plata la termen a drepturilor salariale ale acestuia. De altfel așa s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr.171/2012, ulterioară deciziei evocată de pârâtă în întâmpinare în susținerea excepției invocate.
Așa cum se arată în întâmpinările depuse la dosar cei doi pârâți sunt la rândul lor ordonatori principal și respectiv secundar de credite, iar inspectoratele județene au calitatea de ordonatori terțiari de credite, având în vedere și dispozițiile ordinului Ministerului Administrației și Internelor cu numărul S/34/2014, (în anexa acesteia fiind prevăzute inspectoratele județene de poliție în calitate de ordonatori terțiari de credite).
Deși nu calculează și stabilesc drepturile salariale ale reclamantului, MAI și IGPF, prin natura atribuțiilor ce le revin, asigură mijloacele bănești necesare acordării acestor drepturi.
În plus cererea de chemare în judecată vizează includerea unui drept bănesc în salariul de bază nu se limitează doar la alocarea de fonduri pentru eventuala plata de sume stabilite prin hotărâri judecătorești.
Așa cum se arată în dispozițiile legale invocate, ordonatorul terțiar de credite nu poate acționa decât în limita alocațiilor bugetare aprobate – punctul 2 litera a din ordinul MAI de mai sus. De asemenea, conform prevederilor articolului 21 din Legea cu numărul 500/2002 privind finanțele publice, M. A. Interne, prin ministru, în calitate de ordonator principal de credite, adică pârâtul din cauza de față, repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. Prin urmare, pentru asigurarea plății drepturilor de natură salarială, ordonatorul principal de credite trebuie să aprobe creditele bugetare aprobate iar ordonatorul terțiar de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate, așa cum dispune articolul 20 alineatul 3 din Legea cu numărul 500/2002.
Or, în speță, reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special, polițist în cadrul ITPF Timișoara astfel că, în litigiul ce are ca obiect plata unor drepturi bănești derivate din raporturile de serviciu, calitate procesual pasivă are unitatea în cadrul căreia funcționează, în calitate de ordonator terțiar de credite care angajează cheltuieli în limita creditelor repartizate și utilizează creditele bugetare ce i-au fost repartizate, dar și ordonatorii secundari și principali de credite.
Atragerea în proces a instituțiilor publice centrale în cadrul cărora este organizată și funcționează instituția publică cu care este stabilit raportul de serviciu este justificată de necesitatea stabilirii unei garanții pentru aprobarea și repartizarea creditelor bugetare potrivit art.21 din Legea nr.500/2002, întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită în principal punerea în aplicare a legii.
În acest fel, atât ordonatorul terțiar de credite, cât și ordonatorul principal, au calitate procesuală pasivă, cât timp nu se pot angaja cheltuieli de către ordonatorul terțiar de credite în lipsa aprobării creditelor de către ordonatorul principal, așa cum dispun dispozițiile articolului 21 alineatele 1, 3 și 4 ale Legii cu numărul 500/2002 privind finanțele publice.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art.1 din Legea nr.285/2010-privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, este adevărat că a fost emisă decizie individuală prin care reclamantul a fost reîncadrat in funcțiile publice și că nu a contestat decizia de reîncadrare emise în baza Legii nr.285/2010 ,însă după cum se poate observa prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat acte normative, decizii ale instanței constituționale și supreme adoptate și obligatorii, pronunțate ulterior momentului reîncadrării reclamantului ,urmând ca instanța să analizeze incidența acestora la situația particulară a reclamantului, motiv pentru care va respinge această excepție .
În ceea ce privește prescripția extinctivă, atât în regimul Decretului cu numărul 167/1958 – articolul 3 alineatul 1, cât și al Noului cod civil – articolul 2517, termenul general de prescripție, aplicabil în prezenta cauză, este de 3 ani.
Prin Decizia nr. 1/2014, a ÎCCJ, publicata în M.OF nr. 283 din 17 aprilie 2014 au fost admise recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel C., statuând că: “În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”
Prin urmare, cum dreptul material la acțiune este născut începând cu data de 01.01.2011, acesta trebuia exercitat în termenul general de prescripție de 3 ani de zile, prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
Cum acțiunea este introdusa la data de 08.07.2015, instanța apreciază ca excepția ridicata de parata este întemeiata, urmând a fi admisă, întrucât dreptul la acțiune este prescris pentru perioada 01.01._12.
Astfel, întrucât cererea de chemare în judecată de față a fost formulată în data de 08.07.2015, instanța va constata intervenită prescripția pentru perioada anterioară datei de 08.07.2012 situată în afara termenului de 3 ani înaintea datei introducerii cererii, respectiv va admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._12 cu consecința respingerii ca prescrise a drepturilor solicitate pentru această perioadă.
Pe fond, analizând cererea conform motivelor invocate de reclamant, apărărilor formulate de pârâți și probelor administrate instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul, funcționar public plătit din fonduri bugetare, solicită introducerea în salariul de bază a sporului reprezentând plata eșalonată a salariului 13.
Soluționarea cauzei implică răspunsul la două întrebări:
- Dacă și în ce modalitate acest premiu se mai acordă după . Legii nr. 285/2010 ?
- Dacă reclamantului i-a fost inclus în salariul de bază acest premiu sub forma unui spor plătibil eșalonat ?
Răspunsul la prima întrebare este dat pe de o parte de art. 8 din Legea nr. 285/2010 în care se arată că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi” iar pe de altă parte de interpretarea dată acestui articol de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională.
Potrivit art.25 din L.330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul plătit din fonduri publice beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, realizate în anul pentru care se face premierea.
Ulterior, prin L.285/2010, ce prevede salarizarea personalului bugetar pentru anul 2011, acest articol a fost modificat, în sensul că s-a introdus art. 8 din lege care are următorul conținut: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Cu privire la efectul modificărilor legislative asupra subzistenței sau nu a dreptului de a pretinde acordarea premiului anual s-au pronunțat atât Curtea Constituțională în numeroase decizii, de exemplu Decizia nr.115/9 februarie 2012, Decizia 658/11.11.2014 sau Decizia 170/19 martie 2015, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 pronunțată în recurs în interesul legii.
Astfel, în mod constant în cuprinsul deciziilor pronunțate, Curtea Constituțională a reținut că, prin adoptarea normelor legale succesive, legiuitorul nu a eliminat începând cu anul 2010 dreptul la premiul anual ci acesta „reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întrutotul această obligație financiară, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe (Decizia Curții Constituționale 170/2015).
O aceeași interpretare a fost dată și de Instanța Supremă în decizia pronunțată în recurs în interesul legii, statuând faptul că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din L. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret, numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizația de bază”.
Prin aceeași decizie s-a mai arătat că odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009 s-a stins doar dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, însă a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută prin lege, prin executare succesivă.
Răspunsul la această primă întrebare este, în opinia instanței, că premiul reprezentând cel de-al 13-lea salariu se acordă în continuare dar nu sub forma unei indemnizații plătibile în prima lună a anului următor ci eșalonat sub forma unui spor lunar.
Pentru a răspunde la cea de-a doua întrebare instanța a solicitat relații la unitatea cu care reclamantul are raporturi de serviciu, ITPF Timișoara, relații comunicate cu adresa nr._/22.12 2015 (fil.64-68) .
Instanța observă că în luna iunie 2010, înainte de reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, și când în mod cert, premiul reprezentând cel de-al 13-lea salariu nu era inclus în salariul de bază, reclamantul avea un salariu de bază de 2.776 lei .
În luna decembrie 2012 când s-a finalizat procesul de reîntregire a salariilor (diminuate cu 25% începând cu luna iunie 2010) salariul de bază al reclamantului a fost de 3.019 lei.
Instanța mai constată că pe parcursul perioadei analizate (iunie 2010-decembrie 2012) salariul reclamantului a suferit fluctuații care se datorează, conform celor comunicate de angajatorul ITPF sporurilor pentru condiții grele de muncă și orelor lucrate în timpul nopții .
Diferență salarială din luna decembrie 2012, față de salariul aflat în plată în luna iunie 2010 se datorează, așa cum reiese din adresa_/22.12.2015, promovării unor trepte profesionale, iar în aceste condiții sintagma „premiul salariul 13 a fost inclus în majorările salariale” rămâne doar o afirmație neregăsindu-se efectiv în veniturile reclamantului .
Deși i s-a solicitat în mod expres de către instanță, angajatorul nu a putut să precizeze care este cuantumul sumei din salariul reclamantului ce reprezintă salariul 13 și nici procentul acestuia în salariu .
Dacă admitem că potrivit art. 8 coroborat cu art. 1 din Lg. nr. 285/2010, pentru anul 2011, premiul anual aferent anului 2010 a fost avut in vedere si a fost inclus de către legiuitor atunci când a stabilit o majorare cu 15 % a salariului brut de baza si a sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, nu trebuie pierdut din vedere că premiul anual reprezentând „salariul 13” așa cum era definit de art. 25 din Legea nr. 330/2009 este „egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea” .
Ori în anul 2010 salariile au fost diminuate cu 25% deci în mod necesar și premiul anual reprezentând „salariul 13”, pretins inclus în majorările din 2011 a fost diminuat cu același procent.
Potrivit Deciziilor nr.115/09.02.2012 a Curții Constituționale și nr. 21/18.11.2012 a ICCJ, salariul 13 nu numai că nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea nr. 330/2009, dar reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, fiind doar modificată în concret modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Ambele decizii se raportează la salariul 13 datorat pentru anul 2010 .
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele deciziei nr. 21/18.11.2012, că, „prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială”.
Dar actele normative ulterioare, respectiv OUG nr.19/2012, nu mai fac referire la includerea salariului 13 în majorările reglementate prin normele sale și face referire exclusiv la recuperarea diminuărilor salariale efectuate prin Legea nr.118/2010 .
În preambulul acestei ordonanțe se arată „Luând în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări{…} ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010” iar art.1 prevede „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012” .
Nu se poate reține că salariul 13 aferent anilor 2011, 2012 și următorii a fost inclus în majorările salariale reglementate de Legea nr. 285/2010 (și care au fost de 15%) atâta vreme cât se susține că doar salariul aferent anului 2010 a fost inclus în aceste majorări iar acesta era diminuat cu 25%.
Pe de altă parte dacă admitem că parte din salariul 13 a fost inclus în majorările salariale instituite prin Legea nr. 285/2010, în condițiile în care o astfel de includere plătită eșalonat, lunar, înseamnă un procent de peste 8% din salariu, înseamnă că nici până la acest moment nu se respectă Decizia Curții Constituționale nr.872 din 25 iunie 2010 prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi.
În consecință fie admitem că s-a respectat Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 și salariile au revenit la nivelul avut înainte de diminuare prin Legea nr. 118/2010 iar statul a optat să nu mai acorde salariul 13 prin abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009, fie că acest „salariu 13” (creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, distinctă de salariul de încadrare) a fost inclus în majorările salariale dispuse de Legea nr. 285/2010 și atunci drepturile salariale ale bugetarilor nu au revenit nici în prezent la nivelul celor avute înainte de diminuarea cu 25% .
Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație au decis că acest drept a fost inclus în majorările salariale și a continuat să fie acordat dar eșalonat, în tranșe lunare.
În ceea ce îl privește pe reclamant instanța constată însă că deși reglementat acest drept, în mod efectiv nu a fost inclus în salariul său și nu poate fi identificat.
Concluzia pe care o trage instanța este că, sporul reprezentând plata eșalonată a salariului 13 nu se regăsește în salariul de bază al reclamantului.
Această concluzie e întărită și de adresa nr._/22.12 2015 (fil.64-68) în care se arată că sporurile de care beneficiază reclamantul sunt spor de confidențialitate, spor de fidelitate, spor pentru ore de noapte, spor pentru misiune permanentă, neregăsindu-se printre acestea și sporul reprezentând plata eșalonată a salariului 13, care de altfel nici nu a putut fi identificat de intimată.
Apreciază în consecință instanța, că reclamantul este îndreptățit la acordarea premiului anual, cuantumul și întinderea acestuia nefiind afectate prin modificarea cuprinsă de art. 8 din L. 285/2010, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, constatând că acesta a fost lipsit, în mod nejustificat de plata acestei creanțe, urmează să admită acțiunea și să oblige pârâții să includă în salariul reclamantului premiul anual, începând cu data de 08.07.2012, reactualizat funcție de rata de inflație.
Va fi admis totodată și petitul privind acordarea dobânzii legale, respectiv actualizarea debitului cu inflația, având în vedere că daunele interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, finalitățile acestora fiind distincte respectiv: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, iar pe de altă parte câștigul pe care reclamantul – creditor l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului ce guvernează răspunderea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la drepturile solicitate, scadente în perioada 01.01._12.
Respinge cererea cu privire la drepturile solicitate, scadente în perioada 01.01._12, ca prescrisă.
Respinge excepția inadmisibilității.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne și I. G. al Poliției de Frontieră.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. M. CNP_ cu domiciliul procedural ales la Av. D. A. - mun. Drobeta Turnu Severin, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții M. A. Interne, cu sediul în mun. București, Piața Revoluției nr.1A, sector 1, I. G. al Poliției de Frontieră, cu sediul în mun. București, ., sector 6 și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, cu sediul în mun. Timișoara, .. 49, județul T..
Obligă pârâții să includă în salariul de bază al reclamantului sporul reprezentând plata eșalonată a premiului anual salariul 13, începând cu data de 08.07.2012, reactualizat funcție de rata de inflație .
Obligă pârâții la plata dobânzii legale aferente premiului anual, cu titlu de daune interese moratorii, până la data plătii efective.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2016.
PREEȘDINTE, GREFIER,
C. S. N. I. Tudorița
Red. C.S./Tehnored. T.I.
6 ex. – 05.02.2016
Cod operator 2626/2006
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 230/2016.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 109/2016.... → |
|---|
