Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 182/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 182/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 182/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:016._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința nr. 182/2016
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. O.
Grefier G. M.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul V. S. și pârâții M. Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție al Județului M., având ca obiect plata drepturi salariale, al 13-lea salariu.
La apelul a răspuns consilier juridic B. R. pentru pârâtul I. Județean de Poliție M., lipsă reclamantul și pârâtul M. Afacerilor Interne.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 131 alin.1 NCPC., fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate, se procedează la verificarea din oficiu a competenței și se stabilește că instanță este competentă să judece prezenta cauză, din punct de vedere general și material, potrivit art. 95 pct. 4 NCPC, cât și din punct de vedere teritorial, potrivit art. 111 NCPC.
În temeiul art. 237 pct.6 NCPC, art. 255 alin. 1 NCPC rap. la art. 258 NCPC, apreciind că proba cu înscrisuri este concludentă și necesară și admisibile potrivit legii, fiind de natură să ducă la soluționarea procesului, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, după care se acordă cuvântul asupra excepțiilor privind lipsa calității procesuale pasive a M. Afacerilor Interne și a prescripției dreptului la acțiune pe perioada 01.01._12 și pe fond.
Consilier juridic B. R. pentru pârâtul I. Județean de Poliție M. a solicitat admiterea excepțiilor conform motivelor din întâmpinare iar pe fond, respingerea acțiunii.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță la 19.11.2015, reclamantul V. S. a chemat în judecată pârâții M. Afacerilor Interne, Inspectoratul de Poliție al Județului M., pentru a fi obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective, cu plata dobânzi legale, potrivit O.G.9/2000, pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011.
În motivare a susținut în principal că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare, pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs, în interesul legii, a statuat „dreptul la acordarea premiului anual, nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea – cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului, soldei/indemnizației de bază,ori, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea - cadru nr.330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/soldă/indemnizația de bază, este acordată în continuare.
Curtea Constituțională prin această interpretare cu caracter obligatoriu a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară întrucât ar contravenii celor stipulate cu forță obligatorie de către Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins o dată cu abrogarea legii cadru nr. 330/2009 fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă.
Dispozitivul Deciziei nr.21/2013 nu prevede imposibilitate acordării acestui drept salarial, ci " stabilește că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din legea cadrul nr.330/2009. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. l din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
Pârâtul M. Afacerilor Interne a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în principal cu motivarea că reclamantul nu se află în raporturi de serviciu cu aceștia, angajator fiind Inspectoratul de Poliție al Județului M., care potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române are personalitate juridică și prin urmare și calitate procesuală pasivă.
A invocat și excepția prescripției dreptului material la pentru perioada anterioară celor trei ani calculați în urmă, începând cu data depunerii acțiunii la instanță precum și apărări de fond în sensul respingerii acțiunii.
Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la pentru perioada anterioară celor trei ani calculați în urmă, începând cu data depunerii acțiunii la instanță în raport de art. 2517 C.Civ. care prevede că termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii .
Astfel, în anul 2011, dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilesc că ,,plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".
În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru unul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
În concluzie, este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, solicitat de către reclamant, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior. Precizează că Legea 284 din 28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 1658 din 28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat că "dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum si, în special, ale art. 1 alin. 2, art. 4, art. 10 alin. 1, art. 14, art. 22 alin. 1 si 2, art. 33 alin. 1 si art. 37 alin. 1 si 3 din lege sunt constituționale. " De asemenea și Legea nr. 285/28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate iar prin Decizia nr. 1658/28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat ca dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale, iar în legătură cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Deciziile nr. 257/20.03.2010, nr. 115/09.02.2012, 946/13.11.2012, în sensul că acestea sunt constituționale. Articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.
În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului. În virtutea prerogativelor constituționale. Parlamentul și. prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională tind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective. Or, în ipoteza admiterii acțiunii, opiniază că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 205 si următoarele din C., Decizia nr. 21/2013, Legea nr. 330/2009. Legea nr. 285/2010, Legea 283/14.11.2011, OUG 103/14.11.2013, OUG 83/12.12.2014.
Analizând acțiunea formulată de reclamant, instanța constată următoarele:
În baza art. 248 (1) NCPC, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. Afacerilor Interne urmează a fi admisă.
Conform art. 36 NCPC calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Subiectele raportului juridic litigios nu sunt reclamantul și pârâtul M. Afacerilor Interne pentru că raporturile de serviciu din care izvorăsc pretinsele drepturi afirmate în acțiune privesc reclamantul și pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M., pârâtul M. Afacerilor Interne fiind terți față de raporturile menționate.
Calitatea de ordonator de credite a pârâtului M. Afacerilor Interne nu atrage calitatea procesuală pasivă a acestuia pentru că legal, nu se poate afirma un drept al reclamantului în raport cu acest ordonator de credite care realizează în condițiile art. 21 si urm. din Legea nr.500/5002 privind finanțele publice, doar creditarea indirectă a pârâtului Inspectoratul de Poliție al Județului M..
În ceea ce privește prescripția extinctivă, atât în regimul Decretului cu numărul 167/1958 – art. 3 alin. 1, cât și NCC – articolul 2517, termenul general de prescripție, aplicabil este de 3 ani.
În cauză cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la 19.11.2015, instanța va constata intervenită prescripția pentru perioada în afara termenului de 3 ani înaintea datei introducerii cererii, respectiv va admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._12.
În ceea ce privește fondul cauzei, se reține că articolul 25 din Legea nr. 330/2009 prevedea:
„Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul”.
Legea nr. 330/2009, a fost abrogată prin art. 39 litera w) din Legea nr. 284/2010, respectiv prin a acestei legi.
Prin decizia cu numărul 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a statuat în considerente că: „instanța supremă, invocând vicii de tehnică legislativă - nerespectarea prevederilor Legii nr.24/2000 - sau vicii de neconstituționalitate - încălcarea normelor privind delegarea legislativă -, a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative ale autorității legiuitoare. Însă, o atare operație juridică nu poate fi realizată decât de autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună cu privire la soluțiile ce se impun în această materie. Curtea Constituțională a constatat și cu alte ocazii neconstituționalitatea unor prevederi legale susceptibile de a genera depășirea competențelor instanțelor judecătorești în detrimentul autorității legiuitoare. Este cazul Deciziei nr.818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.537 din 16 iulie 2008, prin care au fost declarate neconstituționale, printre altele, dispozițiile art.27 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2007, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. "Luând în considerare și dispozițiile art.27 alin.(1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată. Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.”
Ori deciziile Curții constituționale sunt unele obligatorii pentru instanțe, inclusiv în ceea ce privește considerentele acestora.
În cauza de față, în mod aparent ar fi îndeplinită teza din considerentele Curții Constituționale de mai sus, respectiv instanța judecătorească ar fi pusă în situația în care ar da relevanță unui text de lege abrogat, și anume articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009, care instituia dreptul la un premiu anual.
Instanța este investită cu soluționarea unei cauze cu temei juridic în decizia nr. 115/2012 a Curții Constituționale care privește premiul anual solicitat, în considerentele căreia se menționează: „Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
De altfel, nici art. 25 alin. (4) din Legea-cadru nr. 330/2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare „uno ictu” a obligatei de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare ( Decizia nr. 1.533 din 28.11.2011- MO nr. 905/20.12.2011 respectiv, Decizia nr. 1.414/4.11.2009, MO nr. 796 /23.11.2009).
Ca urmare, în considerentele acestei decizii a Curții Constituționale, obligatorii pentru instanțe, se menționează că sumele aferente premiului anual au fost de fapt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale, deoarece au fost incluse în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Curtea Constituțională respinge excepția referitoare la art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, stabilind cu valoare de principiu, obligatoriu în fața instanțelor, că premiul anual nu a fost abrogat, ci a fost inclus în salariul de bază al angajatului, în virtutea dispozițiilor legale care stabileau reîntregirea drepturilor salariale, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată din iunie 2010.
În acest sens, prin OUG nr. 195/16.05.2012, s-a dispus majorarea în 2 etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de baza /indemnizațiilor de încadrare, cu 8% începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, si cu 7,4 % începând cu data de 1 decembrie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012 .
Se deduce intenția legiuitorului de a reveni la nivelul salariilor în plată din luna iunie 2010.
Că aceasta a fost intenția legiuitorului, rezultă atât din expunerea de motive a Legii 285/2010, cât și din expunerea de motive a OUG 19/2012 unde se precizează expres că la adoptarea acesteia s-a luat în considerare faptul că salariile și alte drepturi de care beneficiază angajații din sectorul bugetar au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, iar prin Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a aprobat recuperarea parțială a acestor diminuări, având in vedere Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, prin care aceasta constată că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi, ținând cont de preocuparea Guvernului de asigurare a unei majorări prudente a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât să se asigure revenirea la nivelul salariilor în plată în luna iunie 2010."
Pe de alta parte, ulterior prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a Înaltei Curți de Casație si Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 517 alin. 4 din codul de procedură civilă s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În considerentele acestei decizii se arată în clar și fără echivoc că: „așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, schimbându-se numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Aceasta concluzie a reprezentat de fapt o însușire a Deciziei nr. 115/2012 a Curții Constituționale.
Prin modificarea formei de executare a obligatei de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
Astfel, cum intenția legiuitorului atât prin Legea 285/2010 cât și prin OUG 19/2012, a fost de a se recupera mai întâi parțial, apoi total diminuarea de 25% dispusă prin Legea 118/2010 și față de Decizia nr. 21/2013 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, respectiv Decizia Curții Constituționale, în care s-a stabilit în mod expres că dreptul la premiul anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea 330/2009, ci a fost înlocuit cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă, era firesc ca, pe lângă revenirea la salariile avute în luna iunie 2010, să se adauge lunar și un anumit procent corespunzător premiului anual.
În temeiul celor două acte normative menționate, începând cu decembrie 2012 salariile brute lunare au revenit la salariul din luna iunie 2010, fără a mai primi vreun anumit procent lunar și suplimentar, corespunzător premiului anual și conform noii modalități de acordare lunară și succesiv, prevăzută de noile acte normative.
De menționat este și faptul că după acordarea pe parcursul anului 2011 a premiului anual în mod succesiv în fiecare lună, acesta a fost acordat și în anul 2012, fapt ce rezultă din împrejurarea că începând cu luna ianuarie 2012 drepturile salariale nu au fost reduse corespunzător unei eventuale neacordări al celui de-al 13-lea salariu în anul 2012.
De altfel, o eventuală reducere s-ar fi putut face doar cu încălcarea legii în raport de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 188/1999 care prevăd că salariul funcționarilor publici este format din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă.
Prin includerea în anul 2011 a salariului al 13-lea în salariul de bază, diminuarea cuantumului în anul 2012 ar fi reprezentat diminuarea salariului de bază acordat prin art. 31 din Legea nr 188/1999, în condițiile în care se afirma de legiuitor majorarea acestuia.
Susținerea conform căreia ulterior anului 2011, legile bugetare anuale au interzis acordarea premiilor este adevărată însă nu se aplică în ceea ce privește salariul al 13-lea, în condițiile în care acesta a fost inclus în salariul de bază iar plata acestui drept în afara salariului de bază ar fi reprezentat o repetițiune fapt avut în vedere de legiuitor prin instituirea interdicției.
Față de cele mai sus expuse, se reține în primul rând că premiul anual a fost inclus în salariul de bază, așa cum se menționează în considerentele Curții Constituționale și ale recursului în interesul legii menționate, iar în al doilea rând că drepturile salariale au revenit la nivelul anterior introducerii în salariul de bază.
În concluzie, întrucât prin includerea în salariul de bază a unor drepturi nu se poate ajunge la același cuantum al salariului decât prin neacordarea respectivelor drepturi, iar drepturile în cauză – premiul anual, au fost recunoscute și ulterior abrogării articolului 25 din Legea cu numărul 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, instanța va admite cererea reclamantului, în parte, și va obliga pârâții la plata premiului anual.
Dealtfel, paragraful 21 din decizia nr. 658/11.11.2014 a Curții Constituționale cuprinde concis întreaga argumentație pentru acordarea celui de-al 13-lea salariu constatând că: „ majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției în condițiile în care legiuitorul a decis să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011”.
La momentul diminuării salariale cu 25%, diminuarea a avut în vedere doar salariul lunar, neaplicându-se și celui de-al 13-lea salariu.
În cauză se poate observa cu ușurință că urmare a tuturor majorărilor pentru revenirea la salariul avut anterior diminuării cu 25%, reclamantul nu a primit mai mult decât salariul avut înainte de diminuare, logica simplă ducând la concluzia că nu a fost acordat și cel de-al 13-lea salariu prin plata unui procent lunar conform noii legi, fapt recunoscut și de angajator care însă împotriva logicii și argumentației adusă de Curtea Constituțională a României, consideră că nu se datorează.
Acceptând ipotetic un alt punct de vedere ar însemna că atunci când reclamantul solicită al 13-lea salariu cuvenit pentru anul 2010 în temeiul articolul 25 din Legea cu numărul 330/2009 acțiunea se respinge cu motivarea cuprinsă în interpretarea dată de Curtea Constituțională a României conform căreia dreptul pretins a fost inclus în salariu de bază începând cu anul 2011, iar atunci când se solicită acordarea salariului al 13-lea cu motivarea Curții Constituționale a includeri în salariu începând cu anul 2011, acțiunea se poate respinge cu motivarea că dreptul nu mai este prevăzut în lege.
Plata în continuare a celui de al 13-lea salariu, nu se impune în condițiile în care creanța nu are caracter cert, lichid, exigibil și reprezintă contravaloarea prestației neefectuate de reclamant.
Referitor la plata dobânzii, prin decizia ÎCCJ nr. 2/2014, s-a admis recursul în interesul legii, și statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1 și 2 teza 1, art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar .
Fiind accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii, potrivit cu care „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs.
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, se deduce fără echivoc că, în speță, dreptul reclamantului la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței reclamantului, se cuvin acestuia ca daune moratorii, iar aceste daune îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală
În raport de considerentele expuse se apreciază că acțiunea este întemeiată urmând a fi admisă în parte pentru plata celui de al 13-lea salariu, în termenul de prescripție de 3 ani anterior introducerii acțiunii, la care se adaugă dobânda legală de la data scadenței până la data plății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂTĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Afacerilor Interne cu sediul în București, .. 1A, Sector 1 și respinge acțiunea în contradictoriu cu acesta.
Admite excepția prescripției extinctive pentru perioada 01.01._12.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul V. S., CNP_, cu domiciliul în Baia de A., .. 29, ., ., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 75, județul M.,.
Obligă pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. să plătească reclamantului sumele reprezentând al 13-lea salariu pe o perioadă de trei ani, dinaintea introducerii acțiunii la instanță(19.11.2015), cu dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății.
Cu recurs depus la Tribunalul M. în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 28.01.2016, în ședință publică la sediul Tribunalului M..
Judecător, Grefier,
O. A. G. M.
Red.O.A.
Tehn.M.G./5 ex.
5.02.2016
Op.date 2626/2006
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Sentința nr.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 233/2016. Tribunalul... → |
|---|
