Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 200/2016. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 200/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 01-02-2016 în dosarul nr. 200/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:016._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA Nr. 200/2016

Ședința publică de la 01 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier R. S.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamant R. M. E. și pe pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE D., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011, despăgubiri și daune interese moratorii ptr. drepturile bănești cuvenite începând cu 05.05.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic N. V. pentru pârât I. Județean de Poliție M., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare și pentru dezbaterea fondului.

Consilier juridic N. V., pentru pârâtul I. Județean de Poliție M., precizează că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. Administrației și Internelor, I. G. al Poliției Române, I. Județean de Poliție D.. Solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune așa cum a fost formulată.

Pe fond solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru motivele invocate în întâmpinare.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față:

Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 05.05.2015 și înregistrată sub nr._ reclamanții B. C. - C., C. D. – G. - A., G. C. M., M. G., M. I., R. M. - E., S. A. - A., U. D. au chemat în judecată pe pârâții M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâților la includerea premiului anual în salariul lunar. începând cu 0l.0l.20ll si emiterea dispozițiilor în acest sens;

- obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu diferența de salariu reprezentând premiul anual începând cu data de 05.05.2012 și in continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective;

- obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii pentru drepturile bănești cuvenite, respectiv dobânzi legale începând cu 05.05.2012 și până la data plății efective, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală coroborat cu dispozițiile codului civil.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 28.09.2015 s-a dispus disjungerea cauzei și formarea de noi dosare pentru fiecare reclamant, cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul R. M. E. fiind înregistrată sub nr._ .

A motivat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare "pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, sens în care Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că" dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, in mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.

A considerat că raportat la această concluzie, dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, având în vedere că aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.

Astfel, Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere a arătat că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariate prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.

A apreciat că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.

A susținut că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-l îndreptăți la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariate profesorilor.

Mai mult din dispozitivul deciziei nr. 21/2013, care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariate stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

A arătat că prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce îl privește astfel: Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea; Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioadă în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate; Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor, iar plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

A menționat că dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.

A apreciat că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.

În legătură cu acest principiu, a arătat că este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.

Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.

D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.

De aceea a susținut că în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.

A arătat că norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.

Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și tară a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi

Ori, a apreciat că, dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

De asemenea, a evidențiat faptul că trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate Ia care România este parte.

Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Așadar a invocat faptul că dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.

Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

A apreciat că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor ante menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.

A mai arătat că trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform art. 272 Codul Muncii, sarcina probei, în conflictele de muncă, revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

A depus la dosar în copie: carte de identitate, adeverința nr._/06.03.2015.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice mijloc de probă apreciat ca fiind util soluționării cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 28 septembrie 2015 pronunțată în dosarul nr._ s-a dispus disjungerea și formarea de noi dosare pentru fiecare reclamant, pentru reclamantul R. M.-E. fiind format dosarul nr._ .

În apărare, pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

A solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Inspectoratului G. al Poliției Române și a Inspectoratului Județean de Poliție D., întrucât din adeverința depusă la dosar rezultă că reclamantul se află în raporturi de serviciu cu IGPR-Secția Regională de Poliție Transporturi C., iar dosarele de personal sunt gestionate de către IPJ D., unitatea noastră asigurându-i din punct de vedere logistic și financiar.

A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01._12, întrucât cererea introductivă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 05.05.2015 aceasta poate fi analizată pe o perioadă de 3 ani anterior promovării acțiunii.

Pe fondul cauzei a arătat că dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice stabilesc că „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", iar plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.

De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi". Așadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres faptul că nu se mai acordă premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată si destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.

A apreciat că este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, solicitat de către reclamant, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.

A precizat că Legea nr. 284 din 28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 1658 din 28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat că "dispozițiile Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătii din fonduri publice. în ansamblul său, precum si, în special, ale art. 1 alin. 2, art. 4, art. 10 alin. 1, art. 14, art. 22 alin. 1 si 2, art. 33 alin. 1 si art. 37 alin. 1 si 3 din lege sunt constituționale. "

De asemenea și Legea nr. 285/28.12.2010 a fost supusă controlului de constituționalitate iar prin Decizia nr. 1658/28.12.2010 a Curții Constituționale s-a constatat ca dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. în ansamblul său, precum și în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale, iar în legătură cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Deciziile nr. 257/20.03.2010, nr. 115/09.02.2012, 946/13.11.2012, în sensul că acestea sunt constituționale.

A arătat că articolul 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii.

Totodată, a învederat instanței faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele: .,(..) în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

A arătat că în anul 2012, dispozițiile din Legea 283/14.11.2011, art. 7 alin. 2 stabilesc că „ în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță ", iar în 2013, OUG 84/12.12.2012 a stabilit că,, prevederile art. 7 alin 1 din OUG nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 și ale art. l alin. 4 și 5, art. 2, 3, art. 4 alin. 1 și 2, art. 6,7,9,11, art. 12 alin. 2 și art. 13 ale art. II din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare in domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

A mai arătat că art.7 din OUG 19/2012 alin. 2 stabilește că ,, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță,,, în anul 2014, OUG 103/14.11.2013 prevede în art. 9 alin.2 :„ în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță ", iar în anul 2015 prin OUG 83/12.12.2014 s-a stabilit în art. 8 alin. 2 „în anul 2015, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.

Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, Curtea Constituțională a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

Așadar Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

A susținut că potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 al aceluiași articol se prevede că dispozițiile alin. 1 nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că politica salariată a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natură salarială fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achită, iar statul, prin legislativul sau, dispune de o largă latitudine, prin prisma Convenției, de a stabili politica economică și socială a țării (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunțată in Cauza James și alții împotriva Marii Britanii).

A apreciat că în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.

A reținut că în virtutea prerogativelor constituționale, Parlamentul și, prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Or, în ipoteza admiterii acțiunii, a opinat că instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 și urm. C., Decizia nr. 21/2013, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010, Legea 283/14.11.2011, OUG 103/14.11.2013, OUG 83/12.12.2014.

Pârâtul M. Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamant, se face exclusiv de către Inspectoratul de Poliție al Județului M., unitate al cărei șef are calitatea de ordonator terțiar de credite.

Potrivit art. 7 alin. 3 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea M.A.I., ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.

Art. 12 alin. 5 din același act normativ prevede că ministrul afacerilor interne stabilește prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.

Anexa nr. 12 la Ordinul M.A.I. nr. S/34/2014 privind exercitarea calității de ordonator de credite în M.A.I., stabilește drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituția noastră.

Conform pct. 2 lit. a, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.

Conform regulii instituite de prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministrul M.A.I, în calitatea sa de ordonator principal de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu de contabilul-șef.

Așadar, a apreciat că atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat în parte, sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care, așa cum a arătat mai sus, are calitatea de ordonator secundar de credite.

Prin urmare, a opinat că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile sale subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.

In sensul celor de mai sus, a învederat decizia civilă nr. 3522/16.10.2008 a I.C.C.J. potrivit căreia ,,în litigiul având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariala, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu. Faptul că ministerul în interiorul căruia instituția publică este organizată și funcționează, în calitatea acestuia de ordonator principal de credite repartizează instituțiilor subordonate creditele bugetare aprobate, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu, motivația invocată de reclamant privind garanția că obligația bănească a instituției publice va fi astfel executată, neavând suport în dispozițiile procedurale privitoare la condițiile de exercițiu ale acțiunii civile".

A precizat că în cadrul M. Afacerilor Interne există o procedură de repartizare a creditelor bugetare alocate acestuia.

De asemenea, față de faptul că potrivit art. 12 alin. 2 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, I.P.J. M. este o unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Inspectoratului G. al Poliței Române, în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, a arătat că potrivit art. 222 din Codul civil, „Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel".

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că potrivit art. 21 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare de la 01.01.2010 până la 31.12.2010, pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.

D. urmare, ținând cont că ultima lună a anului este luna decembrie, iar drepturile salariale cuvenite personalului din M. Afacerilor Interne pentru luna respectivă sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, a arătat că premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.

A susținut că această procedură este sprijinită și de prevederile art. 25 alin. 4) din Legea-cadru nr. 330/2009, conform cărora plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit legii respective, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.

Astfel, pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.

In conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

În consecință, a apreciat că legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salariala cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de dreptul bănesc în discuție.

A menționat că în bugetul pentru anul 2011 al Ministerului Afacerilor Interne nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar potrivit art. 14 alin. 2) și 3) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

A susținut faptul că Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu prevăd acordarea unui premiu anual, începând cu anul 2011.

Cu privire la solicitarea reclamantului privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale...", a arătat că actul normativ care reglementează dobânda legală este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Potrivit dispozițiilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din actul normativ mai sus-menționat, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârziere în plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.

Or, în cauza dedusă judecății, părțile nu numai că nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Astfel, a apreciat că obligarea instituției la plata sumei de bani solicitate prin prezenta acțiune, sub sancțiunea achitării dobânzii legale, pe lângă achitarea acestor drepturi în sumă actualizată cu rata inflației, ar contraveni prevederilor legale.

Mai mult nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală) deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire tară just temei a persoanei care a formulat acțiunea.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 23.11.2015 în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți a Inspectoratului G. al Poliției Române și a Inspectoratului Județean de Poliție D..

Pârâtul Inspectoratul de Poliție al jud. D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată

A invocat excepția lipsei calității procesual pasive, având in vedere că în orice acțiune in justiție, înainte de a discuta dreptul reclamantului, instanța este obligata sa verifice calitatea pârtilor pentru ca raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât intre titularii dreptului care rezulta din dreptul material dedus judecat

În cadrul unui litigiu având ca obiect o acțiune formulata in temeiul Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, calitate de parat poate avea unitatea al cărei angajați au fost reclamanții, respectiv Secția Regionala de Politie Transporturi C. prin I. G. al Politiei Romane.

În aceste condiții, între reclamant și I.P.J.D. nu s-a născut, in mod direct, un raport juridic de drept administrativ, întrucât reclamantul nu a fost angajatul instituției noastre.

Față de aspectele prezentate, a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a instituției noastre si, pe cale de consecința, să se dispună scoaterea I.P.J.D. din cauză si introducerea, in calitate de pârât a Inspectoratului G. al Politiei Romane si Secția Regionala de Politie Transporturi C. pentru reclamanții B. C. C., G. C. M. iar pentru reclamantul C. D. G. I.P.J M..

De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru perioada 01.01._12, întrucât cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 05.05.2015, fiind împlinit termenul legal imperativ de 3 ani în interiorul căruia exista posibilitatea solicitării plății drepturilor salariale.

Potrivit art. 171 alin. 1 din Legea 53/2003, "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau in parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturi le respective erau datorate" iar art. 268 alin. I lit. c din aceeași lege prevede: "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune. în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariate neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".

Așadar, dreptul la acțiune al reclamanților (în speță, dreptul de a pretinde ca în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 să fie înglobat și premiul anual pentru anul 2010) a luat naștere din momentul achitării fiecărui salariu în anul 2011 (deoarece în cadrul salariului primit de funcționarii publici în anul 2011, în fiecare lună a fost achitată și o parte din premiul anual cuvenit pentru anul 2010, suma ce reprezintă premiul respectiv fiind împărțită în 12 părți egale), din acel moment începând să curgă termenul de prescripție de 3 ani în interiorul căruia putea 11 formulată acțiune în justiție.

Se deduce din toate cele expuse prin cererea introductivă că reclamanții doresc efectuarea plății premiilor anuale aferente anilor 201 1, 2012, 2013 și 2014 (plăți care să fie efectuate în modalitatea în care a fost acordat premiul anual pentru anul 2010).

În susținerea cererii, reclamanții se bazează pe argumente a căror concluzie este că prevederile Legii nr. 330/_ (ultimul act normativ care stabilea dreptul la premiul anual pentru personalul plătii din Conduri publice) ultraactivează. Astfel, reclamanții deduc din raționamentele exprimate în cadrul Legii nr. 285/2010 și Deciziei ICCJ nr. 21/2013" (care au stat la baza acordării premiului anual pentru anul 2010) că acest drept a rămas un drept câștigat, ce nu se mai poate pierde, chiar dacă actul normativ prin care el se stabilea a fost abrogat și înlocuit cu reglementări care nu mai cuprind mențiuni despre aceste premiu.

A apreciat că cererea reclamanților este neîntemeiată și lipsită de argumente juridice și/sau logice, întrucât reclamanții citează unele texte legale, omițând însă să le redea întocmai cum au fost emise. Astfel, soluția ICCJ dată prin Decizia nr. 21/2013 nu se referă la premiul anual în mod generic [așa cum redau reclamanții prin paragraful 1 (motive), pagina a 2-a]. Decizia ICCJ se referă în mod explicit numai la premiul anual aferent anului 2010 nu și la premiile anuale care se solicită prin prezenta cerere.

Astfel, decizia invocată de reclamanți nu poate constitui fundament pentru acordarea premiilor anuale și pentru anii 2011-2014.

Nici prevederile Legii nr. 330/2009, abrogată, nu pot constitui temei pentru acordarea premiilor anuale în discuție câtă vreme efectele acestui act, în partea privitoare la premiul aferent lui 2010, s-au stins odată cu acordarea acestui drept în anul 2011 în modalitatea reglementată de Legea nr. 285/2010 și constatată prin Decizia ICCJ nr. 21/2013.

Premiul anual (cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu] a reglementat să se acorde către personalul bugetar numai până în anul 2010.

Astfel, până în acest an, actele normative emise în domeniul salarizării prevedeau acordarea acestui drept. Ultimul astfel de act normativ a fost Legea-cadru nr. 330/2009. Potrivit art. 25 alin. (1) și (4) din acest act normativ, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficia de un premiu anual egal. Plata premiului anual se făcea pentru întregul personal salarizat, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 201 1 a personalului plătit din fonduri publice - "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

Prin instituirea acestei reglementări, legiuitorul a dorit să se înțeleagă că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, privite în ansamblul lor, ca sumă totală ce urma sa fie distribuită cu titlu de premiu anual, nu se vor mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, urmând ca această sumă totală să fie redistribuită în vederea aplicării majorărilor salariale prevăzute pentru întreg personalul bugetar (și nu doar pentru majorarea salariala a personalului M.A.I.).

Pârâtul I. G. al Poliției Române a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară celor trei ani calculați în urmă, începând cu data depunerii acțiunii, respectiv 01.01._12, întrucât potrivit art. 2517 cod civil în vigoare începând cu data de 01.10.2011 prevede că termenul prescripției este de 3 ani, dacă lega nu prevede altfel.

Prin urmare pentru perioada anterioară acestei date, prescripția este supusă prevederilor Decretului nr.167/1958, iar ulterior prevederilor C.civil.

În ambele cazuri, termenul de prescripție este de 3 ani și nu a fost întrerupt sau suspendat, astfel că pentru drepturile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.

În susținerea cererii, reclamantul face referire la prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, acesta fiind ultimul act normativ care stabilea acordarea premiului anual pentru personalul plătit din fonduri publice. Astfel, reclamantul apreciază că acest drept a rămas un drept câștigat, ce nu se mai poate pierde, chiar dacă actul normativ prin care el se stabilea a fost abrogat și înlocuit cu reglementări care nu mai cuprind mențiuni despre aceste premiu.

Referitor la plata premiului anual, cunoscut și sub denumirea de al 13-lea salariu a precizat faptul că acest drept a fost reglementat să se acorde personalului bugetar numai până în anul 2010.

Astfel, până în anul 2010, actele normative emise în domeniul salarizării prevedeau acordarea acestui drept. Ultimul act normativ ce a conținut prevederi referitoare la acordarea premiului anual a fost Legea-cadru nr. 330/2009.

Potrivit art. 25 alin. (1) și (4) din acest act normativ, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficia de un premiu anual egal. Plata premiului anual se făcea pentru întregul personal salarizat, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.

Iar prevederile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice au stabilit că „plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".

Prin urmare, conform acestor prevederi, plata premiului anual pentru anul 2010, urma să se facă începând cu luna ianuarie 2011.

În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fund avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".

În concluzie, este evident faptul că premiul anual aferent anului 2010, nu s-a mai acordat, în conformitate cu prevederile legale menționate anterior.

Totodată, pârâtul a învederat faptul că la data de 18 noiembrie 2013, prin Decizia nr. 21/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu acordarea premiului anual personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2010, stabilind următoarele:

,,(..) În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".

Începând cu anul 2011 legiuitorul nu a mai prevăzut în legislația salarizării acordarea premiul anual către personalul bugetar, actele normative ulterioare privitoare la salarizarea din fonduri publice precum - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice - nu au mai reglementat posibilitatea acordării premiului anual.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant că instituirea și diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salariat care beneficiază de acestea, precum și a altor condiții și criterii de acordare, țin de competența și opțiunea exclusivă a legiuitorului.

În virtutea prerogativelor constituționale, Parlamentul și, prin derogare legislativă în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția (art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală), adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Or, în ipoteza admiterii acțiunii, instanța s-ar substitui legiuitorului, ceea ce contravine principiului constituțional al separației puterilor în stat.

Așadar, solicitarea reclamantului este neîntemeiată în condițiile lipsei fundamentului juridic pentru acordarea după anul 2010 a dreptului pretins.

În cauză s-au solicitat relații de la Inspectoratul de Poliție al Județului M., care au fost comunicate prin adresa nr._/17._.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Afacerilor Interne și Inspectoratului de Poliție al Județului D., se reține că este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății.

Reclamantul este funcționar public cu statut special – polițist în cadrul IGPR- Secția Regională de Poliție Transporturi C. – Serviciul Județean de Poliție Transporturi M. la Postul de Poliție TF Orșova, așa cum rezultă din adeverința nr._/06.03.2015 ( fila 6 dosar), IPJ M. asigurând doar din punct de vedere logistic și financiar, iar obiectul acțiunii îl reprezintă plata unor drepturi bănești derivate din raporturile de serviciu.

Întrucât reclamantul are raporturi de serviciu cu IGPR, IPJ M. asigurând doar din punct de vedere logistic și financiar, se apreciază că obligația achitării drepturilor bănești aparține numai acestor instituții. Faptul că M.A.I. este ordonator principal de credite, iar potrivit art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, nu conferă acestui pârât calitate procesuală pasivă în situația în care nu este titular de obligații în raportul juridic dedus judecății.

Prin urmare, instanța va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții M. Afacerilor Interne și Inspectoratul de Poliție al jud. D., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că pentru perioada 01.01._12 este întemeiată și urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Prin acțiune se solicită plata diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar. O asemenea plată este lunară și succesivă, iar pentru fiecare dintre acestea curge un termen de prescripție.

La data de 01.11.2011 a intrat în vigoare Noul Cod civil, iar potrivit art.6 alin.4, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare pentru perioada anterioară acestei date, prescripția este supusă prevederilor Decretului nr.167/1958, iar ulterior prevederilor C.civil.

În ambele cazuri, termenul de prescripție este de 3 ani și nu a fost întrerupt sau suspendat, astfel că pentru drepturile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.

În consecință, se va respinge acțiunea pentru perioada 01.01._12 ca prescrisă.

Pe fondul cauzei, pentru restul perioadei se reține că prin acțiunea dedusă judecății se solicită acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 05.05.2012 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale potrivit OG 9/2000 și OG 13/2011.

Tribunalul reține că potrivit art.25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, plata premiului făcându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. Art.25 din Legea 330/2009 a fost însă abrogat prin art.39 lit.w din Legea 284/2010 .

Ulterior, prin Legea nr. 285/2010 s-a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege intrată în vigoare la data de 01.01.2011, iar în art.1 alin.1, 2 s-a prevăzut că „ începând cu 01.04.2012 cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/ salariilor funcției de bază/indemnizaților de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15% . Începând cu 01.01.2011 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut ….indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plăti din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. ”

De asemenea, în art.8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

Din interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că acest text reglementează situația sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, prevede încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Prin urmare, în raport de dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că beneficiul premiului anual pe anul 2010 este recunoscut, modificată fiind numai modalitatea de acordare, în sensul că se acordă eșalonat și succesiv.

Din interpretarea coroborată a disp. art.1 alin.1 și art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că prin acest act normativ, începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum erau acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale acordate în anul 2011.

Referitor la dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010, se constată că au fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.115/09.02.2012 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.21/18.11.2013 prin care s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”

Prin această decizie s-a reținut că Legea-cadru nr. 330/2009 a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010; premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

S-a mai reținut că aceste dispoziții legale - art. 8 din Legea nr. 285/2010 - prevăd modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu care a fost inclus în majorarea salarială din anul 2011, conform art.8 din Legea 285/2010.

În raport de aceste dispozițiile legale, se constată că începând cu 01.01.2011 premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate reclamantului în anul 2011 conform art.8 din Legea 285/2010.

Pentru anul 2012 s-au instituit măsuri financiare în domeniul bugetar prin Legea nr.283/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar,

Art.1 din actul normativ indicat prevede că "(1) În anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. (2) În anul 2012 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”

Potrivit art. II art.7 alin.2 din Legea nr.283/2011, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță.

Conform art.1 din OUG 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale,cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de baza/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează in doua etape, astfel:

a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, fata de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

Se constată astfel că, în anul 2012, potrivit reglementărilor legale, nu se mai acordă premii, deci nici premiul anual, cuantumul brut al salariilor majorându-se cu 8% și respectiv 7,4% pentru recuperarea reducerilor salariale.

Prin OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare s-a prevăzut (art.1) că, în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

Art.2 din O.U.G nr.84/2012 prevede următoarele: „Prevederile art.7 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012, și ale art.1 alin.(4) și (5), art.2, 3, art.4 alin.(1) și (2), art.6, 7, 9, 11, art.12 alin.(2) și art.13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.”

Se reține astfel că, nici în anul 2013 legiuitorul nu a înțeles să acorde premii, salariul menținându-se la nivelul din decembrie 2012.

În ceea ce privește drepturile prevăzute de art. II art.7 alin.2 din Legea nr.283/2011 și art.2 din O.U.G nr.84/2012, Curtea Constituțională a reținut în decizia nr.102 din 3 martie 2015, că premiile și primele de vacanță nu constituie drepturi fundamentale, astfel încât legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. De altfel, în același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prestațiilor sociale, potrivit căreia un stat poate introduce, suspenda sau elimina plata unor remunerații, prin intermediul unor modificări legislative. (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23.)

În art.9 alin.2 din OUG 103/2013 se prevede că „în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.

Prin OUG 83/2014 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

În art. 1 al. 1, 2 din această ordonanță s-a prevăzut că „În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții … În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În art. 2 al.1 se arată că „Începând cu luna ianuarie 2015, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”

În raport de cronologia actelor normative în materia salarizării personalului bugetar se constată că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate conform art.1 din Legea 285/2010, iar ulterior, începând cu anul 2012, s-a menținut cuantumul brut al salariul de bază avut în luna decembrie din anul anterior, reclamantul beneficiind și de majorările salariale acordate în baza OUG 19/2012 .

Astfel, se reține că până la 01.06.2012, premiul anual a fost inclus în majorarea salarială de 15% acordată prin Legea nr.285/2010, iar ulterior majorarea menționată a fost luată în calcul în întregime ca și drepturi acordate pentru recuperarea drepturilor diminuate prin Legea nr.118/2010, iar prin OUG 19/2012 s-au continuat majorările în vederea recuperării integrale a reducerii de 25%.

În concluzie, instanța reține că începând cu anul 2012 nu există reglementări legale cu privire la includerea premiului anual în salariul de bază, dispozițiile legale, așa cum s-a arătat anterior, menționând numai faptul că se menține cuantumul brut al salariul de bază avut în luna decembrie din anul anterior și că nu se acordă premii sau prime de vacanță.

În cauză nu se poate reține susținerea referitoare la existența unei discriminări invocându-se în acest sens art.15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE din 29.06.2000 cu privire implementarea principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.200 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

În ceea ce privește jurisprudența europeană invocată, se reține că prin Hotărârea din 7 iulie 2011 - M. Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva Ș. A. și alții, pronunțată în Cauza C-310/10, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a soluționat o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, cerere formulată de Curtea de Apel Bacău și respinsă ca inadmisibilă. Curtea de la Luxemburg a subliniat, cu acel prilej, că nici art. 15 din Directiva 2000/43/CE și nici art. 17 din Directiva 2000/78/CE - texte pe care Curtea a fost solicitată a le interpreta - nu conțin drept criteriu de discriminare, și deci de aplicare a unor sancțiuni de către statul membru, criteriul categoriei socioprofesionale; totodată, cu privire la relația dintre instanța națională și Curtea Constituțională, abordată sub aspectul efectelor deciziilor Curții Constituționale, instanța europeană a afirmat, în realitate, că ". . nu este posibil (...), fără a fi încălcată repartizarea competențelor între Uniune și statele sale membre, să se confere supremație normei respective a Dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situație, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept național sau a interpretării date acesteia " (paragraful 47).

Pe de altă parte, se reține că diferența de tratament devine discriminatorie când există diferențe între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, însă în cauză nu a existat o discriminare cât timp salarizarea s-a efectuat conform Legii nr. 285/2010 și actelor normative ulterioare în domeniul salarizării, astfel că personalului bugetar i s-au aplicat aceleași acte normative referitoare la calculul drepturilor salariale.

În raport de considerentele în fapt și în drept anterior expuse se constată că acțiunea pentru restul perioadei este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. Afacerilor Interne și I. Județean de Poliție D.. Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții M. Afacerilor Interne, cu sediul în București, Piața Revoluției, nr. 1A, Sector 1 și I. Județean de Poliție D., cu sediul în C., ., Jud. D., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01._12.

Respinge acțiunea pentru perioada 01.01._12 ca prescrisă.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. M.-E., CNP_, domiciliat în Drobeta Tr. S., .. 333, ., . și cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat I. C. N., cu sediul în Drobeta Tr. S., .. 14, etaj 2, cam. 7, Jud. M., în contradictoriu cu pârâții I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, cu sediul în București, .. 4-6, Sector 5 și I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE M., cu sediul în Drobeta Tr. S., .. 75, Jud. M., ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică din 01 februarie 2016.

Președinte,

A. B.

Grefier,

R. S.

Red. A.B./tehnored. R.S.

23 Februarie 2016

7 ex./16pag.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 200/2016. Tribunalul MEHEDINŢI