Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 480/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 480/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 06-06-2014 în dosarul nr. 755/308/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.480
Ședința publică din 06 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: S. R.-M.
JUDECĂTOR: R. -I. T.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta ., împotriva sentinței civile nr.2320 din 04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl.consilier juridic Klosz P. Alexander pentru intimata ITM M., lipsă fiind recurenta prin reprezentant legal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că la data de 03.06.2014 s-a depus prin registratura instanței, de către intimat:
întâmpinare, cu respectarea cerinței multiplului exemplar.
Se depune la dosar de către reprezentantul intimatei, delegație de reprezentare.
În baza art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina conform dispozițiilor art. 2 pct. 3 Cod procedură civilă coroborat cu art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.
Se constată că sentința a fost comunicată recurentei la data de 12.04.2013, potrivit procesului verbal de comunicare aflat la fila 78 dosar de fond, iar recursul a fost declarat și motivat la data de 2904.2013.
Față de data comunicării hotărârii, data înregistrării cererii de recurs și având în vedere termenul de recurs reglementat prin dispozițiile art. 301 din codul de procedură civilă coroborat cu art. 41 și art. 36 din O.G. nr. 2/2011, Tribunalul constată că recursul este declarat și motivat în termen.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 36 alin.1 din OG nr. 2/2001.
Reprezentantul intimatei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile și, nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat sau probe de administrat, constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Așa cum rezultă din cuprinsul fișei de identificare semnat și completat de lucrătorul în cauză, acesta presta activitate fără forme legale de angajare la societatea comercială. De asemenea, a prezentat detalii semnificative cu privire la timpul de lucru, persoanele împreună cu care lucrează și care erau angajate la societate. În mod corect prima instanță a înlăturat declarațiile martorilor, ca fiind subiective, acestea fiind contrazise de înscrisurile existente la dosar. De asemenea, nici măcar ulterior controlului, ca urmare a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă, angajatorul nu a încheiat un contract individual de muncă pentru persoana respectivă. Au fost descoperite și alte încălcări ale legislației muncii, fiind dispuse un număr de 6 măsuri pentru remedierea deficiențelor. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
La data de 29.04.2013, s-a înregistrat la Judecătoria Sighișoara, recursul formulat de recurenta .. prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței civile nr. 2320/04.12.2012 a Judecătoriei Sighișoara, în sensul anulării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu . nr._ încheiat la data de 12.03.2012 de către intimatul I.T.M. M..
În motivarea scrisă a recursului, recurenta a arătat în esență următoarele:
Petenta a probat, cu prilejul primei judecăți, că cele reținute de către agenții constatatori nu corespund realității, starea de fapt fiind cu totul alta, fiind consemnate declarațiile testimoniale sub prestare de jurământ.
Lipsește vinovăția societății cu privire la fapta contravențională imputată ei.
Fapta reținută și sancționată are un grad de pericol social diminuat sau inexistent iar prin conținutul ei concret aceasta aduce o atingere minimă valorilor ocrotite de legislația contravențională.
Intimatul I.T.M. M. prin întâmpinare a solicitat în esență menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate de recurentă, Tribunalul apreciază ca recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța reține că procesul verbal nr._/_/12.03.2012, recurenta . Sighișoara a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.260 alin.1 lit.e din Legea 50/2003, avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art.260 alin.1 lit.m și p din același act normativ.
În fapt, s-a reținut că în urma controlului efectuat în data de 7.03.2012 la punctul de lucru al societății, din verificarea fișei de identificare completată de Perșinariu A., s-a constatat că acesta prestează activitate pentru societate începând din data de 7.03.2012 în funcția de manipulant marfă un nr. de 2 ore/zi fără a fi semnat contract individual de muncă.
În urma verificării dosarelor de personal ale angajaților efectuată în data de 12.03.2012 la sediul ITM M., s-a constatat că pentru unii au fost obținute certificate medicale care atestă că aceștia sunt apți pentru prestarea acelei munci, numai ulterior datei menționată în contractul individual de muncă ca fiind data începerii activității.
De asemenea, s-a constatat că angajatorul nu poate face dovada înmânării unui exemplar din contractul individual de muncă, unora dintre angajați.
Tribunalul reține că procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17-19 din O.G. 2/2001 și ale O.U.G.195/2002.
Instanța reamintește că probele nu au valoare dinainte stabilită și că acestea trebuie interpretate prin coroborare urmând a fi reținute aspectele care sunt susținute de probatoriul aflat la dosar.
Recurenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrară celei reținute în cuprinsul procesului verbal atacat.
Existența faptei imputate recurentei rezultă din declarația numitului Perșinariu A. (f.40) care se coroborează cu constatările personale ale agenților constatatori.
Totodată, fiind audiat în fața primei instanțe sub prestare de jurământ în calitate de martor, Perșinariu A. a declarat că nu s-au făcut nici un fel de presiuni asupra lui în momentul în care a dat declarația (f.68).
Potrivit prevederilor art. 260, alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă, potrivit art. 16 alin. 1 din același act normativ, constituie contravenție.
Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.
Având în vedere împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta contravențională, consecințele grave pe care le produce fenomenul muncii la negru pe plan social și că din atitudinea reprezentantului legal al societății nu se poate deduce în mod rezonabil că acesta a înțeles gravitatea contravenției și că aceasta nu se va mai repeta, în baza prevederilor art. 21 alin. 3 și 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, Tribunalul apreciază că menținerea amenzii contravenționale aplicate pentru fapta săvârșită este necesară și corespunzătoare funcțiilor preventive și educative a sancțiunii contravenționale și totodată este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
In consecință, potrivit dispozițiilor art.304 ind.1 și art.312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează să respingă recursul formulat de ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de . (cu sediul în Sighișoara, ..47, jud.M.), împotriva sentinței civile nr.2320/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 06 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. S. R. M. R.-I. T.
Fiind in concediu de odihnă
semnează vicepreședintele
instanței, judecător
A. B.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.Sz.R.M.
Thred.M.C.
2 exempl./01.09.2014
Jud. fond: D. V.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 297/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1056/2014. Tribunalul... → |
|---|








