Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 655/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 655/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 11056/320/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.655
Ședința publică din 22 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: R. -I. T.
JUDECĂTOR: S. R.-M.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta M. E., împotriva sentinței civile nr.8125 din 17.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 08 septembrie 2014, care face pare integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de 15.09.2014 și apoi pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr. 8125 din 17.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._, s-a admis excepția perimării, invocată de instanță din oficiu și s-a constatat perimată cererea formulată de petenta M. E. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
În cauză, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.09.2012, dată la care judecata a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 Cod procedură civilă, dată de la care dosarul a rămas în nelucrare timp de un an de zile, din vina părților.
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată […] se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an. În continuare, reține că, potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se constată și din oficiu.
Instanța, ținând seama că, în cauză, termen de un an de zile niciuna din părțile care justifică un interes nu a îndeplinit vreun act de procedură în vederea judecării procesului, va admite excepția perimării invocată din oficiu și va constata plângerea ca fiind perimată.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul M. E..
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece nu se face vinovat de săvârșirea faptei.
Recurentul a mai precizat că nu a discutat, nu a insultat pe vecini și nici nu le-a încălcat proprietatea, iar discuțiile au fost purtate numai de domnul avocat.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate și nici nu există motive de ordine publica ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs potrivit art. 306 alin. 2.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat că cererea este perimată.
La data de 27.03.2012, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, datorită faptului că nici una dintre părți nu s-a prezentat la judecarea cauzei și nici nu a cerut judecarea cauzei în lipsă.
Potrivit art. 248 al. 1 din codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Potrivit art. 252 perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. Președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
Perimarea poate fi invocată și pe cale de excepție, în camera de consiliu sau în ședință publică.
Având în vedere că de la data suspendării cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului, tribunalul constată că în mod corect judecătoria a admis excepția perimării, la data de 7.12.2013. Totodată, în mod corect judecătoria a respins cererea de repunere pe rol formulată de petent la data de 18.09.2012, deoarece nici prin această cerere nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. În aceste condiții, acest act procesual a rămas fără efecte juridice.
Cererea de repunere pe rol formulată la data de 4.12.2013 a fost introdusă după împlinirea termenului de perimare, astfel încât nu mai produce nici un efect.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de M. E. (domiciliată în Sighișoara, ., .), împotriva sentinței civile nr.8125/2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. R.-I. T. S. R. M.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./14.11.2014/2ex.
Jud.fond: F. L.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2310/2014. Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 58/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








