Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 133/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 5481/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 133/2014
Ședința publică de la 14 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte R. I. T.
Judecător A. M. A.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelurilor formulate în contencios administrativ și fiscal de apelantul C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU (B.), cod fiscal_, cont RO94TREZ__ - C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR M. PRIN REPREZENTANT LEGAL, cu sediul ales în Tg. M., . jud. M. și O. B. România SA, cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1995 și CUI_, împotriva sentinței civile nr. 7502 din 18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 aprilie 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 14 mai 2014.
TRIBUNALUL,
- OBIECTUL APELULUI.
Prin sentința civilă nr. 7502 din 18.11.2013 pronunțată de Judecătoria pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._, s-a admis în parte sesizarea formulată de C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORULUI REGIUNEA CENTRU – C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M., în contradictoriu cu intimații O. B. ROMANIA SA și s-a constatat existența clauzelor abuzive în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ /11.07.2006, respectiv la art. 9.1. lit a.
În temeiul art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2002 instanța a dispus amendarea contravențională a intimatei O. B. ROMANIA SA cu suma de 200 lei și dispune obligarea acesteia la modificarea clauzei prevăzute la art. 9.1. lit. a din contractul de credit C_ / 11.07.2006, în sensul înlăturării acesteia, sub sancțiunea daunelor, a respins sesizarea privind existența clauzelor abuzive art. 8 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ / 11.07.2006 și a anulat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/1103/23.04.2013, ca nelegal, cu privire la acest aspect.
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
În baza sesizării depuse la A. – CJPC M. la data de 25.03.2013 de către numita C. M., în nume propriu și în calitate de moștenitoare a defunctului C. I., reclamanta a procedat la verificarea condițiilor în care a fost întocmit Contractul de credit ipotecar nr. C_ /11.07.2006. În baza acestui control a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._/1103/17.04.2013, prin care s-a dispus sesizarea instanței de judecată pentru a stabili dacă dispozițiile contractuale – art. 8, art. 9.1 lit. a- reprezintă sau nu o clauză abuzivă în înțelesul Legii nr. 193/2002.
În ceea ce privește existența sau inexistența clauzelor abuzive în contractul de credit ipotecar nr. C_ /11.07.2006, instanța reține faptul că sesizarea CJPC M. vizează comisionul de acordare reținut de bancă din creditul acordat.
Instanța reține că, aceste contracte de credit bancar intră sub incidenta Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutații au calitatea de consumator, iar banca de comerciant. Aceste prevederi legale sunt conforme cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, de reglementare si administrative ale Statelor membre in materie de credit destinat consumului, art. 1 pct. 2 lit. a și b. Niciuna din prevederile contractuale ce vor fi analizate nu a fost negociată direct cu consumatori, în sensul Legii 193/2000, având în vedere că acestea sunt contracte preformulate, standard, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularității fiecărui client în parte. Față de acest aspect, se reține că legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, din textele sus-amintite, reiese faptul că, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate nu trebuie să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Prin urmare, aceste din urmă aspecte vor fi avute în vedere.
Astfel, potrivit art. 9.1.lit a din Contractul de credit ipotecar nr. C_ /11.07.2006, cu denumirea marginală Taxe, dobânzi,, ,,Pentru creditul acordat, banca percepe următoarele comisioane/dobânzi: a)comision de acordare1,75% din suma inițială, reprezentând 273 franci elvețieni.
Contractul de credit încheiat este reglementat, ca dispoziții generale aplicabile, de Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.
Potrivit art. 15 din Legea nr. 190/1999, în forma existentă la data încheierii contractului de credit (forma modificată prin Legea nr. 34/1.03.2006), În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și altor garanții, după caz.
Pe lângă cheltuielile necesare constituirii ipotecii și altor garanții, banca a încasat și un comision de acordare în cuantum de 273 CHF.
Pentru a verifica dacă această clauză contractuală reprezintă o clauză abuzivă, este necesar, pe de o parte, a verifica dacă acest comision reprezintăcheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și, totodată, dacă sunt respectate condițiile prevăzute de art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, respectiv dacă clauza a fost negociată direct cu clientul, dacă aceasta încalcă exigențele bunei credințe și dacă creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Referitor la primul aspect, respectiv a verifica dacă acest comision reprezintăcheltuielile aferente întocmirii documentației de credit, instanța reține faptul că raportat la cuantumul ridicat al comisionului - 273 CHF – și raportat la cheltuielile necesare întocmirii documentației de credit ( xerocopii, îndosariere, consumabile), suma percepută nu poate fi reținută de instanță ca fiind echivalentul acestor cheltuieli efectuate de bancă.
În aceste condiții, comisionul perceput de bancă nu poate fi justificat raportat la dispozițiile art. 15 din Legea nr. 190/1999.
În ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000, instanța reține următoarele:
Referitor la negocierea directă a clauzei contractuale, față de caracterul standard al contractului, instanța nu poate stabili în mod concret că această clauză a fost negociată cu beneficiarul împrumutului.
Concluzia instanței se bazează și pe înscrierile din contract, respectiv mențiunile de la art. 9.1 lit. c, când cuantumul sumei stabilite pentru evaluarea proprietății este scris de mână, în baza înțelegerii dintre părți, pe când suma stabilită la art. 9.1 lit. a – comisionul de acordare, este inserată anterior în cuprinsul contractului.
Față de aceste considerente, instanța reține faptul că suma reținută drept comision de acordare nu a fost rezultatul unei negocieri directe între părțile contractante.
Referitor la concordanța care ar trebui să existe între clauza contractuală și exigențele bunei credințe, în condițiile în care dispozițiile art 15 din Legea nr. 190/1999 prevede expres ce sume pot fi imputate împrumutatului din contractul de împrumut ipotecat și în condițiile în care, după cum am arătat mai sus, suma percepută nu poate fi reținută de instanță ca fiind echivalentul cheltuielilor necesare întocmirii documentației de credit, instanța stabilește că această clauză încalcă exigențele bunei credințe de care părțile contractante – în cazul de față Banca – ar trebui să dea dovadă în cadrul raporturilor contractuale.
Prin cuantumul mare al comisionului reținut de bancă, instanța reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților din contractul de credit ipotecar nr. C_ /11.07.2006.
Pentru aceste considerente, instanța va constata existența clauzelor abuzive în Contractul de credit ipotecar nr. C_ /11.07.2006, respectiv la art. 9.1 lit. a din contract.
Față de cele arătate, raportat la dispozițiile art. 13 din Legea nr. 193/2000, instanța, va aplica pârâtei amendă contravențională, în cuantum de suma de 200 lei.
Instanța va obliga pârâta să modifice clauza prevăzută la art. 9.1 lit. a. din contractul de credit C_ /11.07.2006, în sensul înlăturării acesteia, sub sancțiunea daunelor
În ceea ce privește conținutul clauzelor pretins abuzive cuprinse în art. 8, instanța reține faptul că art. 8 are următorul conținut:
8.1.La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 7%. Dobânda se stabilește în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă, în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, ( ex EURIBOR; LIBOR; BUBOR) fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.
8.2..Noul procent de dobândă va fi comunicat Împrumutatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin transmiterea unui extras de cont. De asemenea, noul procent de dobândă va fi comunicat și prin afișare la sediile Băncii.
8.3.În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către bancă, Împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării privind modificarea dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă.
Reclamanta și persoanele fizice părți contractante invocă faptul că aceste dispoziții contractuale reprezintă clauze abuzive în sensul anexei la Legea nr. 193/2000, alin 1 lit. a și e.
Potrivit acestor dispoziții legale, Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a)dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care comerciantul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul;
e)dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
Instanța reține faptul că aceste dispoziții sunt unele cu titlu exemplificativ, caracterul de clauză abuzivă urmând a fi analizat pentru fiecare dispoziție contractuală prin raportare la art 4 din Legea nr. 193/2000.
În ceea ce privește susținerea reclamantei cum că dispozițiile contractuale se încadrează în clauza abuzivă exemplificată de lit a a art 1 din Anexă, instanța reține faptul că această susținere este neîntemeiată.
Astfel, pentru a fi clauză abuzivă, modificarea dobânzii trebuie să depindă exclusiv de voința băncii, fără a exista vreun motiv obiectiv, întemeiat.
În cauză, modificarea dobânzii este strâns relaționată cu indicele LIBOR CHF, un indice obiectiv. În aceste condiții, există un motiv întemeiat care să determine modificarea ratei dobânzii plătibile.
De asemenea, instanța reține faptul că art. 8.2. prevede obligația băncii de a aduce la cunoștința clientului modificarea ratei dobânzii .
Mai mult decât atât, potrivit art. 8.3., clientul are posibilitatea rezilierii contractului prin restituirea sumelor scadente și a dobânzilor datorate în cazul în care nu este de acord cu noua rată a dobânzii.
În aceste condiții, dispoziția contractuală, potrivit tezei a 2-1 a lit. a din art. 1 al anexei, nu reprezintă clauză abuzivă.
Analizând dispozițiile contractuale prin raportare la art. 4 din legea nr. 193/2000, instanța reține faptul că potrivit dispozițiilor alin 1, pentru ca o clauză să fie abuzivă, este necesar îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul;
- încalcă cerințele bunei-credințe
- prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește caracterul negociat al clauzei după cum s-a reținut anterior, consumatorii persoane fizice au intrat în posesia unui exemplar al contractului preformulat anterior încheierii contractului de credit, în vederea studierii clauzelor cuprinse în conținutul acestuia. Deși au luat cunoștință de conținutul standard al contractului, demersul în vederea încheierii contractului de credit a continuat, demers finalizat prin încheierea contractului în conținutul căruia se invocă existența clauzelor abuzive. Persoanele fizice nu au făcut în nici un fel dovada faptului că ar fi încercat negocierea clauzelor contractuale cu reprezentanții băncii și că aceste demers ar fi fost refuzat.
În aceste condiții, consumatorul a acceptat clauzele stabilite, nu a dorit negocierea clauzelor contractuale și a urmărit achiziționarea serviciilor oferite de bancă în condițiile acceptate tacit prin continuarea demersurilor în vederea încheierii contractului.
Astfel, simplul caracter preformulat al contractului având în vedere atitudinea consumatorului care nu a făcut niciun demers în vederea negocierii clauzelor contractuale, nu determină automat caracterul de clauză abuzivă.
În ceea ce privește exigențele bunei credințe, având în vedere faptul că atitudinea băncii este condiționată de un factor obiectiv, extern ( indicele LIBOR) precum și faptul că pârâta O. a încercat modificarea ratei dobânzii inclusiv în sensul reducerii acesteia, instanța reține faptul că nu se poate reține reaua credință a băncii în inserarea clauzelor contractuale.
De asemenea, nu s-a făcut dovada unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractuale, fiecare dintre părți având posibilitatea denunțării contractului, cu asumarea obligațiilor ce decurg din desființarea acestuia.
Pentru aceste considerente, instanța reține faptul că dispozițiile art. 8 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ /11.07.2006 nu reprezintă clauze abuzive, motiv pentru care va respinge sesizarea formulată de CJPC M. și va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/1103/23.04.2013, ca nelegal, cu privire la acest aspect.
- CEREREA DE APEL.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen ambele părți.
Prin apelul său, pârâta O. B. ROMÂNIA S.A. a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii sesizării formulate de intimatul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor.
În motivarea apelului, apelanta a criticat reținerea ca abuzivă a clauzei cu privire la comisionul de acordare.
Apelantul C. Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (B.) – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. a solicitat modificarea în parte a sentinței și reținerea ca abuzivă și a clauzei cu privire la modificarea dobânzii.
III. POZIȚIA INTIMATULUI.
Ambele părți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului declarat de cealaltă parte precum și răspuns la întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.
Analizând cererile de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt întemeiate.
Obiectul controlului instanței îl constituie următoarele clauze:
1. Art. 9.1.lit a din Contractul de credit ipotecar nr. C_ /11.07.2006, ce prevede următoarele: ,,Pentru creditul acordat, banca percepe următoarele comisioane/dobânzi: a) comision de acordare1,75% din suma inițială, reprezentând 273 franci elvețieni.
2. Art. 8, ce are următorul conținut:
8.1.La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 7%. Dobânda se stabilește în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă, în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută, ( ex EURIBOR; LIBOR; BUBOR) fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.
8.2.Noul procent de dobândă va fi comunicat Împrumutatului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin transmiterea unui extras de cont. De asemenea, noul procent de dobândă va fi comunicat și prin afișare la sediile Băncii.
8.3.În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului ratei dobânzii de către bancă, Împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării privind modificarea dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă.
1. În ceea ce privește clauza privind comisionul de acordare, instanța constată că aplicarea sancțiunii contravenționale este prescrisă. Acest comision de acordare a fost stabilit la semnarea contractului, în anul 2006, acesta fiind achitat la semnarea contractului sau punerea la dispoziție a creditului. Ca urmare, comisionul fiind perceput o singură dată, la acordarea creditului, rezultă că la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenției și implicit la data sesizării instanței aceste clauze nu mai produceau efecte, astfel că potențiala faptă contravențională constând în perceperea acestui comision era epuizată, iar de la momentul respectiv a trecut mai mult de 3 ani până la data sesizării instanței, fiind astfel împlinit termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Tribunalul apreciază că în legătură cu fapta de a percepe acest comision era împlinit și termenul de prescripție a dreptului de a aplica sancțiunea, conform art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit cu care aplicarea sancțiunii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Această faptă nu are caracter continuu, comisionul fiind perceput o singură dată la acordarea creditului, astfel că termenul de 6 luni, în cazul clauzei analizate, a început să curgă de la data perceperii comisionului, la acea dată clauza producându-și efectele.
Pentru aceste motive, tribunalul reține că este întemeiat apelul O. B..
2. În ceea ce privește clauzele privind modificarea dobânzii din contractele analizate, tribunalul apreciază că instanța de fond a constatat în mod greșit că acestea nu au caracter abuziv.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000: „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”. Conform alin. 2 al aceluiași articol, „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv”.
Instanța de fond a constatat corect natura contractelor ca fiind contracte de adeziune, acestea conținând clauze prestabilite, pe care clienții puteau să le accepte sau nu, iar sarcina probei pentru a dovedi existența negocierilor revine băncii apelante, conform art. 4 alin. 3 teza finală din același act normativ.
Or, faptul că apelanta nu a făcut dovada negocierilor, de exemplu prin depunerea unor alte contracte privind același tip de credit, în care această clauză să fie reglementată de manieră diferită, denotă lipsa unei negocieri efective. Nu prezintă relevanță sub acest aspect faptul că clienții ar fi putut opta pentru un alt tip de credit din oferta băncii, căci alegerea între mai multe tipuri de contracte standard nu reprezintă o negociere asupra clauzelor contractului.
Instanța de fond nu a analizat în mod judicios clauza prin prisma dispozițiilor pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000 (conform cărora profesionistul are dreptul de a modifica rata dobânzii pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, cu condiția să existe un motiv întemeiat precizat în contract, să informeze cât mai curând posibil cocontractantul și acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul), constatând că în cauză nu sunt îndeplinite aceste cerințe, în condițiile în care în contract nu se arată ce se înțelege prin „în conformitate cu politica băncii”, nu se indică perioada după care se modifică dobânda în funcție de dobânda de referință și nici marja care se adaugă dobânzii de referință, astfel încât clientul să cunoască de la început situațiile în care i s-ar putea modifica dobânda și modul de calcul. Ca urmare, se impune a se reține că nu este îndeplinită condiția ca motivul întemeiat să fie precizat în contract.
Prin această clauză, contrar susținerilor apelantei, se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorilor, contrar bunei credințe, în condițiile în care aceștia pot fi supuși unor majorări ale dobânzii pe întreaga perioadă a derulării contractului, în situația producerii unor evenimente care nu sunt stipulate clar în contract, pentru ca clientul să poată verifica dacă acestea au avut loc într-adevăr sau nu.
Tribunalul mai reține că nu este considerat ca abuziv faptul de a percepe dobânda, ci doar posibilitatea modificării unilaterale a acesteia în lipsa indicării unor criterii prevăzute clar în contract, astfel că apărarea apelantei în sensul că clauza privind rata dobânzii se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, astfel că este exceptată de la controlului caracterului abuziv prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, este neîntemeiată.
Tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța sesizată are posibilitatea de a dispune modificarea clauzelor constatate ca fiind abuzive.
În aceste condiții, apelul C. REGIONAL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR – REGIUNEA CENTRU B. – C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M. apare ca fiind întemeiat.
Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 2 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este netemeinică, iar motivele de apel invocate sunt întemeiate, tribunalul va admite ambele apeluri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE apelurile formulat de C. Regional pt. Protecția Consumatorilor Regiunea Centru B. cod fiscal_, cont RO94TREZ__ – C. Județean pt. Protecția Consumatorilor M. cu sediul ales în Tg. M., . jud. M. și O. B. ROMÂNIA SA cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1995 și CUI_ împotriva sentinței civile nr. 7502/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința de mai sus, în sensul că:
Admite în parte sesizarea formulată de petentul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Regiunea Centru – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor M. în contradictoriu cu intimata O. B. Romania SA.
Constată existența clauzelor abuzive cuprinse în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ /11.07.2006, respectiv la art. 8.1 în ceea ce privește modificarea unilaterală a dobânzii, 8. 2 și 8.3.
În temeiul art. 13 alin 1 din Legea nr. 193/2002 aplică intimatei O. B. Romania SA amenda contravențională în sumă de 600 lei și dispune obligarea acesteia la modificarea clauzelor de mai sus, în sensul precizării în mod clar a criteriilor la care se raportează variația dobânzii.
Respinge sesizarea privind existența clauzelor abuzive la art. 9.1 lit. a din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă nr. C_ /11.07.2006 și anulează în parte procesul-verbal . nr._/1103/23.04.2013, cu privire la această constatare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2014.
Președinte, R. I. T. | Judecător, A. M. A. | |
Grefier, L. H. |
Redactat: T.R.I
Thred: 21.11.2014/H.L
4 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1601/2014. Tribunalul MUREŞ | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 817/2014.... → |
|---|
