Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 290/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 290/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 2992/289/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.290
Ședința publică din 15 aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: R.-I. T.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul I. T. DE MUNCĂ M., împotriva sentinței civile nr.77 din data de 22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 08 aprilie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr. 77 din 22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Reghin, s-a admis plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, s-a anulat procesul verbal . nr._(_) întocmit la data 11.09.2012, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Din actele depuse de către petentă (f. 4-6) rezultă că pe data de 06.06.2012 au fost efectuate de către numita C. A. R. analize medicale în vederea angajării.
Din pontajul (f. 56) și fluturașul de salariu (f. 57) rezultă că numita C. A. a început lucrul doar pe data de 12.06.2012, fiind remunerată corespunzător perioadei lucrate.
Din declarația martorei C. A. R. (f. 63) rezultă însă că în fișa de identificare (f. 31) a menționat că lucrează din data de 06.06.2012 întrucât în perioada 06.06. – 12.06.2012 a efectuat vizitele medicale necesare angajării. Prin declarația de martor numita C. A. R. a menționat că la data completării fișei de identificare a fost speriată, aspect ce se deduce și din faptul că a arătat numele greșit chiar al colegei cu care lucra la data de 04.09.2012.
Agenții constatatori nu au depus altă probă în susținerea procesului verbal decât fișa de identificare completată de către numita C. A. R., fișă de identificare ce a fost interpretată greșit de către petentă întrucât în fața instanței de judecată și prin prestarea jurământului, martora a arătat că în perioada 06.06. – 12.06.2012 a efectuat analizele medicale.
De asemenea instanța constată că petenta a fost de bunăcredință neurmărind încălcarea legislației în vigoare întrucât a încheiat contract individual de muncă pentru numita C. A. R. după efectuarea analizelor medicale de către aceasta și cu mult înainte de controlul efectuat de către reprezentanții intimatei.
Având în vedere cele menționate mai sus, instanța apreciază că petenta nu a săvârșit contravenția prevăzută de art. 260, al. 1, lit. e din Legea 53/2003 și în consecință va anula procesul verbal . nr._ (_) întocmit la data de 11.09.2012, exonerând petenta de plata amenzii contravenționale.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul I. T. DE MUNCĂ M..
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință respingerea plângerii contravenționale.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece declarația martorei C. R., pe care judecătoria și-a întemeiat soluția, trebuia înlăturată ca fiind nesinceră.
Recurentul a mai precizat că fapta este dovedită prin fișa de identificare completată de această persoană, prin care a recunoscut că a lucrat fără contract de muncă în perioada 6.06._12.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
Prin notele scrise de la 8.04.2014 s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt întemeiate.
Tribunalul reține că în mod greșit judecătoria a considerat întemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta nu există. Totuși, în speță se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
la data de 11.09.2012 a fost întocmit procesul verbal . nr._ (_) prin care petenta a fost sancționată cu suma de 10.000 lei deoarece a comis contravenția prevăzută de art. 260, alin. 1, lit. e din Legea nr. 53/2003 constând în faptul că în urma verificărilor contractului individual de muncă din dosarul de personal al angajatei C. A. R. se constată că aceasta prestează activitate la societate începând cu data de 12.06.2012. Din cuprinsul fișei de identificare completată de angajata C. A. R. în data de 04.09.2012 ora 14.39 la punctul de lucru „M. desfacere” se constată că aceasta prestează activitate în subordinea . în baza unui contract individual de muncă începând cu data de 06.06.2012. Conform documentelor verificate se constată că în perioada 06.06.2012 – 12.06.2012 numita C. A. R. a fost primită la lucru și a prestat activitate fără forme legale de angajare.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față fișa de identificare completată de C. A. R. și ținând cont că petentul nu a dovedit o altă situație de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Din fișa de identificare completată cu ocazia controlului de către C. A. R., rezultă că aceasta a lucrat fără contract de muncă în perioada 6.06._12. Contractul de muncă a fost întocmit la data de 12.06.2012.
Instanța de fond trebuia să înlăture declarația martorei ca fiind subiectivă, având în vedere raporturile de muncă dintre părți și ținând cont că această declarație contrazice în mod evident susținerile pe care le-a avut în fișa de identificare.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod incorect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
Instanța reține durata scurtă de timp în care s-au desfășurat raporturi de muncă fără contrast, faptul că contractul a fost încheiat înainte de descoperirea faptei iar petentul a intrat de bună voie în legalitate. Cum scopul sancțiunii a fost atins înainte de descoperirea faptei, având în vedere și natura educativă a acesteia, instanța va considera disproporționată sancțiunea de 10.000 lei, față de pericolul faptei săvârșite.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 260 al. 1 lit. d, sancționată cu avertisment, aceasta nu a fost contestată de petent.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este netemeinică, iar motivele de recurs invocate sunt întemeiate, tribunalul va admite recursul, va schimba sentința, va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea aplicată pentru săvârșirea faptei prevăzute la art. 260 al. 1 lit. e din legea 53/2003 cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de I. T. DE MUNCĂ M. (cu sediul în Tg M., ..2, jud.M.), împotriva sentinței civile nr.77 din data de 22.01.2013 pronunțată de Judecătoria Reghin.
Modifică integral sentința de mai sus în sensul că admite în parte plângerea contravențională, înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertisment, pentru contravenția prevăzută de art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. C. C. P. R.-I. T.
GREFIER,
S. C.- G.
Fiind în concediu de odihnă
Semnează prim grefier S. C.
Red.T.R.I
Listat H.j/2 ex./07.07.2014
Jud.fondL.G
| ← Despăgubire. Sentința nr. 2729/2014. Tribunalul MUREŞ | Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Sentința nr.... → |
|---|
