Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 564/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 564/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 2230/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 564/2014
Ședința publică de la 23 Iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte C. P.
Judecător R. - M. S.
Judecător R. I. T.
Grefier Ț. D.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul K. I., împotriva sentinței civile nr.7768 din 29.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 06 iunie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru datele de 13.06.2014, 20.06.2014 și apoi pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL RECURSULUI.
Prin sentința civilă nr.7768 din 29.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul K. I., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 11.01.2013 de intimatul Inspectoratul Județean de Poliție M. – Poliția municipiului Tg M...
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Sub aspectul legalității, instanța reține că procesul verbal contestat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie cuprinse în cadrul procesului-verbal sub sancțiunea nulității absolute, și care poate fi invocată și din oficiu de către instanță. Astfel, actul de constatare a contravenției cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Referitor la critica de nelegalitate a procesului verbal contestat, vizând conținutul articolul 16 din OG nr.2/2001, formulata de către petent, instanța reține ca mențiunile prevăzute la art.16 al.1 din OG nr.2/2001, trebuie cuprinse în mod obligatoriu în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției. Actul normativ nu sancționează însă cu nulitatea expresă a procesului verbal, lipsa, din cuprinsul procesului verbal, a oricăreia dintre mențiunile respective. Așa cum arătam mai sus, potrivit art.17 din OG nr.2/2001, doar lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, atrag nulitatea procesului-verbal de contravenție, nulitate care se constata si din oficiu.
Instanța apreciază că pentru lipsa din cuprinsul procesului-verbal a celorlalte mențiuni decât cele prevăzute la art.17 din OG nr.2/2001, sancțiunea este o nulitate virtuală, a cărei aplicare este condiționată de dovedirea de către contravenient a faptului că, prin viciile de formă respective, a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel.
Ori, în cazul de față, instanța constata că petentul, prin reprezentant convențional, s-a limitat doar a invoca prevederile art.16 al.1 din OG nr.2/2001 fără a face dovada, conform regulilor de desfășurare a procesului civil, că a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, din cauza faptului că agentul constatator nu a consemnat în cuprinsul procesului verbal, locul de muncă al contravenientului și calitatea acestuia.
Pe de altă parte, instanța constată că în cuprinsul procesului verbal de contravenție (f.4, f.11) au fost consemnate datele de stare civile ale contravenientului, respectiv prenumele părinților, domiciliul, CNP, . numărul actului de identitate ale contravenientului.
Instanța apreciază că nici mențiunea existentă în cuprinsul formularului pe care s-a întocmit procesul verbal de contravenție în sensul că „ plângerea contravențională se depune la unitatea din care face parte agentul constatator.” Astfel, instanța constată că petentul nu a făcut dovada că ar fi suferit vreo vătămare din cauza mențiuni privind depunerea plângerii contravențională la unitatea din care face parte organul constatator, acesta depunând plângerea contravențională, în termenul legal, la Judecătoria Tîrgu-M..
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art. 3 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, constituie contravenție ,,refuzul unei persoane de a se prezenta la sediul poliției la cererea sau la invitația justificată a organelor de menținere a ordinii publice aflate în exercitarea atribuțiilor lor,, .
În prezenta cauză, instanța apreciază că prin mijloacele de probă administrate în cauză, petentul nu a reușit să combată cele consemnate în procesul verbal de contravenție. Susținerea petentului în sensul că nu a primit nici o invitație scrisă, nici verbal și nici telefonică pentru a se prezenta la sediul Poliției în data de 11.01.2013, a fost infirmată de către martorul K. C.. Din declarația acestuia (fila 52), instanța reține faptul că în luna ianuarie, agenții de poliție s-au prezentat la adresa din ., căutându-l pe numitul K. I. pentru a-i înmâna o invitație. Martorul a arătat că nu a primit și nu a semnat acea invitație, întrucât a apreciat că nu are cunoștință de momentul în care petentul (fiul său)este prezent la domiciliu.
De asemenea, arătându-i-se înscrisul de la fila 22, martorul a declarat în fața instanței că a văzut acel înscris afișat la sediul societății. Instanța reține că înscrisul depus la fila 22 din dosar reprezintă Procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare în care se menționează faptul că acesta a fost întocmit în data de 10 ianuarie 2013, de către ag.G. D., care având de înmânat invitația emisă de către Poliția mun-.Tîrgu-M. s-a deplasata în mun.Tîrgu-M., . la adresa numitului K. I., invitat în calitate de reclamat în petiția nr._/2012 pentru audiere în ziua de 11.01.2013, ora 17,00, iar găsind pe K. C., rudă cu destinatarul, acesta a primit actul, dar a refuzat să semneze.
Potrivit Codului de Procedură Penală, respectiv art.175 al.1, „Chemarea unei persoane în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată se face prin citație scrisă. Citarea se poate face și prin notă telefonică sau telegrafică”.
Potrivit art.179 al.1 din Codul de Procedură Penală, “dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citația soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu ea, ori care în mod obișnuit îi primește corespondența”. Potrivit al.3 al aceluiași articol, persoana care primește citația semnează dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea și semnătura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta nu voiește sau nu poate semna dovada de primire, agentul afișează citația pe ușa locuinței, încheind proces-verbal.
Astfel, instanța constată că, procedând la afișarea procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare la sediul societății care aparține petentului (totodată domiciliul petentului), în condițiile în care tatăl acestuia, nu a primit și nu a semnat invitația, agentul de poliție a procedat conform prevederilor legale aplicabile, petentul având posibilitatea de a lua la cunoștință în mod obiectiv despre faptul invitării sale la poliție, despre data și ora la care trebuia să se prezinte.
Instanța apreciază că și declarația martorului R. L. (fila 60) susține mențiunile din procesul verbal de contravenție, martorul arătând în fața instanței faptul că, fiind chemat la rândul său să dea o declarație la Poliție, la domnul G., în jurul orelor 5-6 după amiaza, agentul de poliție i-a cerut să semneze, iar acesta a semnat cu privire la faptul că o anumita persoană nu s-a prezentat pentru audiere tot la domnul G..
Față de cele expuse, constatând că sunt îndeplinite cumulativ elementele constitutive ale faptei contravenționale reținută în sarcina petentului, respectiv cea prevăzută de art.3 pct. 31 Legea nr. 61/1991 și sancționată de art.4 alin. 1 lit. a Legea nr. 61/1991 republicată, iar conduita acestuia se situează în sfera ilicitului contravențional, instanța apreciază că forța probantă a procesului verbal atacat nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum, de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.
Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauza Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei ) și că sancțiunea contravențională stabilită suma de 300 de lei a fost corect individualizată, neimpunându-se adaptarea ei sau înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța constată că procesul-verbal atacat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată respectă prevederile art. 21 alin 3 din OG nr.2/2001, motiv pentru care în temeiul art. 34 alin 1 din OG nr.2/2001 urmează a respinge plângerea ca neîntemeiată.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul K. I..
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece instanța a reținut o stare de fapt neconformă cu realitatea.
Recurentul a mai precizat că din declarația dată de tatăl acestuia, rezultă că acesta nu a preluat nicio corespondență pentru petent.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
În recurs nu s-a formulat întâmpinare.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate și nici nu există motive de ordine publica ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs potrivit art. 306 alin. 2.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal . nr._ din 11 ianuarie 2013, întocmit de către agentul constatator din cadrul IPJ M.-Poliția municipiului Tîrgu-M., petentul K. I. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.3 pct.31 din Legea nr.61/1991 republicată.
În cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției s-a reținut că „în data de 11.01.2013, ora 17,00, în Tîrgu-M., fiind invitat la sediul Poliției mun.Tîrgu-M., pentru a fi audiat în sesizarea_/S/2012, în calitate de persoană reclamată, a refuzat să se prezinte la Poliția mun. Tîrgu-M..”
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că petentul nu a dovedit o altă situație de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Instanța reține că argumentul principal al petentului legat de faptul că judecătoria a reținut greșit situația de fapt nu se confirmă.
Astfel, chiar petentul recunoaște în mod expres că agentul care a întocmit procesul verbal a purtat o discuție cu tatăl acestuia în magazinul acestuia.
Din raportul agentului constatator, rezultă că acesta a încercat să-l contacteze pe petent, ba chiar s-a deplasat la adresa de domiciliu al acestuia, unde a lăsat o citație tatălui acestuia, care a refuzat să semneze de primire.
Audiat fiind, martorul K. C. a arătat că la începutul lunii ianuarie, agenții din cadrul secției de poliție la căutat pe petent. Agenții de poliție s-au prezentat chiar la locuința reclamantului, unde funcționează și un magazin administrat de tatăl petentului.
În aceste condiții, instanța reține că petentul avea cunoștință că trebuie să se prezinte la organele de poliție în vederea clarificării unor situații, dar a preferat să ignore această obligație.
Potrivit art.175 al.1 din Codului de Procedură Penală, chemarea unei persoane în fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată se face prin citație scrisă. Citarea se poate face și prin notă telefonică sau telegrafică.
Potrivit art.179 al.1 din Codul de Procedură Penală, “dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citația soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu ea, ori care în mod obișnuit îi primește corespondența”. Potrivit al.3 al aceluiași articol, persoana care primește citația semnează dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea și semnătura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta nu voiește sau nu poate semna dovada de primire, agentul afișează citația pe ușa locuinței, încheind proces-verbal.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Aceasta nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei săvârșite.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul K. I., domiciliat în Tg M., ./a, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 7768/29.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 23 iunie 2014.
Președinte, C. P. | Judecător, R. - M. S. | Judecător, R. I. T. |
Grefier, Ț. D. |
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./14.11.2014/2ex.
Jud.fond: G.-F.G.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 562/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 1568/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
