Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 509/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 509/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 3192/289/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 509/2014
Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Judecător M. R.
Grefier L. H.
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelanta O. B. România SA,cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1995 și CUI_, împotriva sentinței civile nr. 338/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în cuprinsul Încheierii de ședință din data de 11.11.2014, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 25.11.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 338 din 24 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr._ s-a respins plângerea contravențională formulată de petenta O. B. Romania SA în contradictoriu cu CJPC M. împotriva procesului verbal nr._ din 24.10.2013.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care fac trimitere la prevederile Codului de procedura civila, instanța a reținut că, deși O.G nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 al acestui act normativ rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplina situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, proba pe care petentul nu a făcut-o în cauza de față.
Se reține că procesul-verbal de constatare a contravenției, are, in măsura in care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, forta probanta prin el însuși si constituie o dovada suficienta a vinovăției contestatorului, cat timp acesta din urma nu este in măsura sa prezinte o proba contrara și că a conferi forța probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovatiei, in sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeana pentru apărarea drepturilor si libertatilor fundamentale.
Instanța a constatat că au fost încheiate contractele de credit, pe care le-a enumerat, cu menționarea dobânzii din fiecare convenție și în ceea ce privește rata de referință pentru fiecare valută – Libor, că a scăzut de la data semnării contractelor de la 2,7% la 0,17%, ratele de credit nefiind diminuate corespunzător, dimpotrivă, au fost majorate.
Având în vedere datele mai susmenționate instanța de prim grad constată că dobânda a fost majorată în mod discreționar de către petentă întrucât la calcularea acesteia nu a fost luat în considerare aceeași indice de referință pentru toți clienții, încălcându-se prevederile art. 9 din OG 21/1992.
In aceste condiții, instanța a constatat că procesul-verbal atacat îndeplineste si conditia temeiniciei.
Cat privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicata petentei, instanța a reținut ca potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal contestat și că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată.
Cu privire la sancțiunea complementară aplicată de către agenții intimatei se reține că aceasta a fost corect aplicată, iar recalcularea dobânzii se va face în funcție de indicele de referință LIBOR la trei luni, în cazul în care clienții vor fi de acord cu aplicarea prevederilor OG 50/2010.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel petenta . SA.
Apelanta petentă a solicitat prin apel modificarea hotărârii în sensul desființării sentinței atacate, anulării procesului verbal de contravenție.
În motivare se susține că instanța nu s-a pronunțat punctual și nu a arătat motivele de fapt și pe drept pentru care au fost înlăturate criticile petentei, lipsind argumentele care au format convingerea acesteia.
Se mai susține că motivarea este așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. 3 din Constituția României și art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Precizează că potrivit art. 1 alin.2 Cod procedură civilă, în înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești îndeplinesc un serviciu de interes public, asigurând respectarea ordinii de drept, a libertăților fundamentale, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, aplicarea legii și garantarea supremației acesteia. Dacă ar fi corect, instanța de fond ar fi trebuit să constatate că dreptul CJPC de a aplica sancțiuni în anul 2013 este prescris extinctiv potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001. Arată că în loc să –și exercite rolul activ în scopul aflării adevărului juridic și al aplicării corecte a legii, Judecătoria Reghin a constatat fără nici un motiv că procesul – verbal este întemeiat.
Se mai susține că pornind de la dispozițiile art. 2500 alin. 1 Noul Cod Civil, prescripția extinctivă poate fi definită ca fiind acea sancțiune care constă în stingerea, în condițiile stabilite de lege, a dreptului la acțiune neexercitat în termen.
Alineatul 2 al aceluiași articol arată că prin acest drept la acțiune se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.
Apelanta învederează faptul că potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, fapt care este cunoscut de instanța de fond, dar ignorat complet.
Mai arată petenta că având în vedere că aceste contracte de credit sunt respectate de ambele părți, clienții neavând niciodată nicio pretenție sau propunere de modificare, încetare, reziliere, etc. că sunt cu plățile la zi neînregistrând restanțe, este fără putință de tăgadă că reclamația adresată CJPC nu are fundament real. Și toate aceste elemente, coroborate cu sentința nemotivată nu înseamnă decât un lucru: superficialitatea și incompetența CJPC, la nivel general, care sancționează la normă, fără să analizeze temeinic dacă plângerile făcute pe fondul mediatizării în . ani de contractarea creditului sunt sau nu pertinente.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată, arată că în lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO.
De asemenea, în concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr. 1096/2009 publicată în Monitorul României, partea I nr. 695 din 15.10.2009, consideră că intimatul este obligat să dovedească cele reținute în procesul – verbal, de exemplu că în contractul de credit scrie că „dacă indicele scade, banca este obligată să scadă dobânda” și dacă nu s-ar fi întâmplat așa, puteau fi sancționați pentru nerespectarea contractului.
În privința prezumției relative de adevăr a celor consemnate în procesul – verbal contravențional în cauza Salabiaku c. Franței; cauza Telfner c. Austriei și cauza A. c. României, Curtea Europeană s-a pronunțat și cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferită procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției) în sensul că nu contravin Convenției, cu condiția ca aceste prezumții să nu impună o sarcină excesivă în privința apărării celui acuzat.
C. a formulat întâmpinare la apel, prin care a solicitat: respingerea apelului; - menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală; menținerea procesului – verbal de contravenție nr._/20.06.2013 cu amendă și măsura aplicată ca temeinic și legal; respingerea plângerii.
Se arată în motivare că instanța a reținut corect că deși indicele de referință a scăzut semnificativ, banca nu a scăzut nivelul ratei dobânzii și astfel s-a comportat incorect în relațiile cu petenții, că banca nu a respectat clauza contractuală privind dobânda și s-au detaliat aceste apărări.
În drept s-au invocat prevederile art. 202-205 Cod procedură civilă, OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările ulterioare, OG nr. 21/1992.
Examinând legalitatea hotărârii primei instanțe prin raportare atât la motivele de apel invocate cât și din perspectiva caracterului devolutiv al căii de atac, tribunalul apreciază că recursul formulat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente :
Se constată că susținerile privind nemotivarea hotărârii sunt nefondate, pentru că a prezenta considerentele nu presupune a răspunde fiecărei fraze dintr-o cerere, acțiune sau plângere, fiind suficient ca argumentele părții să fie grupate și analizate în acest mod, dar și pentru că nici un text de lege nu impune cât de detaliate sau dezvoltate să fie aceste considerente, dacă raționamentul este demonstrat.
Mai mult, este de observat că față de conținutul plângerii, instanța de fond a analizat criticile procesului verbal de contravenție, concret petenta făcând referire la efectele art. 969 cod civil și la faptul că nu există un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, iar judecătorul de prim grad a avut în vedere toate cele 4 convenții.
La aceste susțineri, instanța a menționat că ratele de credit nu au fost diminuate deși libor a scăzut de la data semnării contractului, fiind avut în vedere comportamentul băncii în relațiile cu clienții.
A fost analizată și legalitatea sancțiunilor complementare, deci toate criticile privind modalitatea de motivare a hotărârii sunt nefondate și afirmațiile legate de practica Judecătoriei Reghin și Tg-M. exced cadrului procesual.
În ceea ce privește prescripția invocată în apel, cea întemeiată pe art. 2500 din Codul civil, se constată că nu este incidentă în cauză, iar dacă ar fi, petenta putea să o invoce doar în primă instanță prin plângere, potrivit normele instituite de noul Cod civil, prin art. 2513 din acest cod. Dar, este important și că nu suntem în domeniul de reglementare al Codului civil, ci al OG nr. 21/1992 și OG nr. 2/2001, în materia răspunderii contravenționale, distinctă ca regim juridic de răspunderea civilă, inclusiv în ceea ce privește prescripția.
Văzând că este invocată și prescripția instituită de art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, care este de ordine publică și poate fi primită în apel, se constată însă că este neîntemeiată. Tribunalul reține că fapta de a percepe dobândă într-un alt procent decât cel convenit de părți, percepere care are loc lunar, este o faptă cu caracter continuu și devin incidente prevederile art. 13 alin. 2, potrivit cu care în cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
Apelanta nu a dovedit că a încetat perceperea dobânzii într-un alt procent decât potrivit clauzelor contractuale, fiind de observat că deși a invocat acceptarea tacită a dispozițiilor OUG nr. 50/2010, nu a dovedit această modalitate de modificare a contractelor cu clienții determinați în procesul verbal.
Acceptarea tacită nu operează prin efectul legii, ci prin comunicarea de către bancă a unui act adițional clientului, care la rândul său să nu fi comunicat refuzul de încheiere a acestuia act.
Se constată însă, că banca nu a dovedit că a urmat această procedură, ceea ce este esențial în soluționarea apelului petentei și în examinarea susținerilor O. B., este faptul că nu s-a dovedit încheierea unor acte adiționale cu clienții intervenienți și nici notificarea acestora pentru a se putea constata dacă a operat o acceptare tacită.
Cu privire la incidența jurisprudenței CEDO, care asimilează sfera răspunderii contravenționale cu acuzațiile în materie penală și implicit trebuie respectate garanțiile conferite de aceasta, se constată că nu se poate determina că instanța de fond ar fi eludat practica instanței europene de apărare a drepturilor omului.
Mai întâi, legat de obligația intimatului de a proba comiterea faptei, se constată că aceasta reiese din înscrisuri, deci este dovedită perceperea dobânzii fără a fi aplicat liborul scăzut.
Apoi, fiind invocată lipsa pericolului social, se constată că apelanta nu dezvoltă argumente în acest sens, afirmațiile sale fiind la nivel teoretic, dar pericolul social este dat de legiuitor prin sancționarea ca și contravenție a faptei de practică abuzivă prin art. 9 din OG nr. 21/2001.
Tribunalul constată că acestea sunt motivele de apel, respectiv nemotivarea hotărârii, intervenția prescripției și incidența Convenției Europene a Drepturilor Omului, toate fiind neîntemeiate.
Se constată astfel, că nu este incident nici un motiv de anulare, casare sau schimbare a hotărârii, și pentru de considerentele amintite, tribunalul apreciază că în temeiul art.480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se impune respingerea apelului formulat de petenta .>
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelantul O. B. România SA,cu sediul în București, Calea Buzești, nr. 66-68, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1995 și CUI_, împotriva sentinței civile nr. 338/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 Noiembrie 2014.
Președinte, I. O. Fiind plecată din instanță semnează doamna judecător M. R. | Judecător, M. R. | |
Grefier, L. H. |
Redactat: M.R
Thred: 08.04.2015/H.L
4 ex. jud. fond: I. D. D.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1608/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 1661/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
