Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 551/2014. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 551/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 351/320/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA Nr. 551/2014

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte D. C.

Judecător R. - M. S.

Grefier L. H.

Pe rol se află pronunțarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelantul C. V. C., cu domiciliul în Ceuașu de Câmpie, . B, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1909 din 23.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ .

Se constată că mersul ședinței de judecată este consemnată în cuprinsul Încheierii de ședință din data de 10.11.2014, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 25.11.2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

La data de 22.07.2014, s-a înregistrat la Judecătoria Tg-M., apelul formulat de apelantul C. V. C., prin care a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței civile nr. 1909/23.04.2014 a Judecătoriei Tg-M., în sensul anulării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/ 14.01.2014 întocmit de I.P.J. M..

În motivarea scrisă a apelului, apelantul a arătat în esență următoarele:

Situația consemnată în procesul verbal atacat nu reflectă situația reală de la fața locului în momentul întocmirii procesului verbal .

La data și locul opririi în trafic nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, nu-și explică cifra reieșită pe ecranul alcool-testerului, decât printr-o eroare de măsurare.

A solicitat agentului constatator să meargă la IML în vederea recoltării probelor biologice din sânge însă acesta a refuzat.

Examinând sentința apelată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate de apelant, Tribunalul apreciază că apelul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Astfel că, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ / 14.01.2014 încheiat de către intimatul I.P.J. M., apelantul C. V. C. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 765 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. 3 lit “a” din OUG nr. 195/2002 republicată .

În fapt, s-a reținut în sarcina sa faptul că a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . 1 Decembrie 1918, cu o alcoolemie de 0,16 % mg/l alcool în aerul expirat, testat cu aparatul alcooltest . 0293 la nr. test_.

Potrivit art. 102 alin. 3 lit “a” din OUG nr. 195/2002, republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai: conducerea sub influența băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune;

Tribunalul reține că, procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17-19 din O.G. 2/2001 și ale O.U.G.195/2002.

Instanța mai reține că la întocmirea procesului verbal atacat nu se impunea prezența unui martor asistent, nefiind incidente prevederile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Procesul verbal a fost semnat de apelant cu mențiunile “ Faptele cosemnate nu corespund cu realitatea. Nu am consumat băuturi alcoolice. Nu solicit să mi se recolteze probe biologice de sânge

Procesul verbal este legal întocmit iar fapta contravențională reținută în sarcina apelantului este atestată prin materialul probator depus la dosar de către intimat de unde rezultă în mod neechivoc rezultatele alcooltestului (f. 22).

Astfel că rezultatul testului de respirație era de 0,16 % mg/l alcool în aerul expirat iar datele și aspectele consemnate în procesul verbal nefiind contracarate de argumentele petentului, astfel că prezumția relativă de veridicitate a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța reține că, sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, respectiv că la individualizarea sancțiunii se va ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

De asemenea, instanța având în vedere prevederile art. 5 alin. 5, 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001, împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională și că, de multe ori datorită consumului de alcool se produc accidente soldate cu consecințe grave și foarte grave, apreciază că, sancțiunile contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție ., nr._/ 14.01.2014 de către intimat, sunt legale și proporționale cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.

In consecință, potrivit dispozițiilor art.480 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul urmează să respingă cererea de apel, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIE:

Respinge apelul formulat de apelantul C. V. C., cu domiciliul în Ceuașu de Câmpie, . B, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1909 din 23.04.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2014.

Președinte,

D. C.

Judecător,

R. - M. S.

Grefier,

L. H.

Redactat: S.R.M

Thred: 11.03.2015/H.L

4 ex. jud. fond: M. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 551/2014. Tribunalul MUREŞ