Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 877/2014. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 877/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 7764/320/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA NR.877

Ședința publică din 25 noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A.-M. A.

JUDECĂTOR: M. R.

JUDECĂTOR: C. M.

GREFIER: S. C.- G.

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta . TRANS SRL, împotriva sentinței civile nr.3936 din 26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă dl.O. C. V., administrator, pentru recurentă și dl.consilier juridic Klosz P. Alexander pentru intimatul ITM M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că la data de 20.11.2014 s-a depus prin registratura instanței, de către intimat:

 întâmpinare, cu respectarea cerinței multiplului exemplar.

Reprezentantul recurentei se identifică cu C.I. ./_, având CNP-_; depune concluzii scrise.

Reprezentantul intimatului depune împuternicirea avocațială

Se constată că Tribunalului M., secția de contencios administrativ și fiscal îi revine competența de soluționare a recursului, potrivit art.34 alin.2 din Ordonanța nr.2/2001, coroborat cu art.2 alin.1 pct.3 din vechiul Cod pr.civilă și că recursul este declarat și motivat în termen.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru conform art. 36 alin.1 din OG nr. 2/2001.

Instanța în baza art. 96 din Codul de procedură civilă, comunică un exemplar din întâmpinare, reprezentantului intimatului, care arată că nu solicită acordarea unui termen pentru studiul acesteia.

Reprezentantul recurentei arată că nu mai are alte cereri de formulat, sau probe de propus, solicitând încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile și, nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat sau probe de administrat, constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, conform motivelor arătate în cererea de recurs și a concluziilor formulate în scris.

Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Înscrisurile existente la dosar confirmă faptul că persoana respectivă a fost primită la muncă fără contract individual de muncă, fiind vorba despre anexa certificat de desfășurare a activității, din care rezultă că numitul R. E. R. a fost primit la muncă începând cu data de 01.06.2012 în condițiile în care nu avea contract individual de muncă încheiat în formă scrisă. De asemenea, în același înscris, anexa certificat de desfășurare a activității, se precizează că în perioada 16.06._12 acesta a desfășurat alte activități decât condusul la această societate. În fișa de identificare persoana respectivă a conformat faptul că prestează activitate din datat de 16.06.2012 și nu a semnat contract individual de muncă, pe care l-a semnat începând cu data de 21.06.2012, astfel că pentru mai multe zile persoana respectivă a fost primită la muncă fără contract individual de muncă, încheiat în formă scrisă. Angajatorul neagă în continuare fapta, demonstrând că nu o regretă, iar încheierea contractului individual de muncă se face începând cu data efectivă de la care persoana respectivă este primită la muncă, nu cu o dată ulterioară.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3936 din 26 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M. în dosarul nr._ instanța a respins plângerea formulată de petenta S.C. C. și R. SRL în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă M., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ din 19.07.2012, ca neîntemeiată și a menținut procesul-verbal atacat, ca fiind legal și temeinic.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că procesul-verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că petenta nu a reușit să facă dovada netemeiniciei procesului-verbal, chiar dacă ei îi revenea această obligație și că din probele administrate în cauza rezultă că numitul Romanța E.-R. și-a început activitatea la societatea petentă înainte de data de 21 iunie 2012, data la care s-a încheiat contractul de muncă, în formă scrisă, între părți.

Astfel, instanța a constatat că Anexa - Certificat de desfășurare a activității, depusă la fila 34 din dosar, reprezintă formularul la care face referire Decizia Comisiei Europene nr.959/2009, iar scopul completării acestuia este de a justifica lipsa obiectivă a înregistrărilor de pe aparatul tahograf. A mai reținut faptul că numitul Romanța E.-R. a arătat inclusiv în fișa de identificare că desfășoară activitate de conductor auto, iar în cuprinsul formularului depus la dosar a fost marcata opțiunea „desfășoară o altă activitate decât condusul”, pentru perioada 16.06._12.

Instanța a apreciat că formularul în discuție nu are doar rolul de „model” așa cum a susținut petenta în fața instanței, ci rolul de face dovada în fața organelor de control abilitate că în perioada 16.06._12, conducătorul auto Romanța E.-R. a desfășurat altă activitate decât condusul și pentru acest motiv nu se pot prezenta înregistrările de pe aparatul tahograf pentru acest conducător auto.

Cu privire la declarația data de către Romanta E.-R. (fila 45) în fața instanței, în calitate de martor, instanța a avut în vedere faptul că acesta a fost propus ca martor de către societate petentă, iar în această situație declarația sa poate fi marcată de subiectivism.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, instanța a reținut că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta C. ȘI R. TRANS S.R.L., solicitând modificarea sentinței, iar în rejudecare admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în sensul anulării procesului-verbal de contravenție nr._ din 19.07.2012, recursul fiind întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 304 ind. 1 și art. 312 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, recurenta arată că sentința atacată o consideră ca fiind nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond în motivarea soluției de respingere a cererii nu a luat în considerare probele propuse spre administrare, bazându-se pe doua înscrisuri extrajudiciare (declarația luată conducătorului auto pe traseu - fișa de identificare și Anexa - Certificat de desfășurare a activității) cărora le-a acordat o valoare probantă mai mare decât declarația dată de același conducător auto în fața instanței de judecată. Astfel, instanța de fond a apreciat că declarația de martor luată conducătorului auto este subiectivă pe motiv că este angajatul societății, situație în care și declarația dată în fața inspectorului de control poate fi considerată subiectiva deoarece pe parcursul cercetării judecătorești nu s-a făcut dovada că angajarea conducătorului auto a fost cu data de 01.06.2012, contractual de muncă, care este un act oficial, fiind încheiat la data de 21.06.2012, solicitând să se constate că există inadvertențe între susținerile intimatei care a menționat data de 01.06.2012 ca dată de angajare și declarația luată conducătorului auto, care a făcut referire la data de 16.06.2012, dată la care acesta s-a prezentat la societate în căutare de lucru.

Se arată că deși la instanța de fond s-a invocat această inadvertență, la pronunțarea sentinței, instanța nu a reținut acest aspect care reprezintă starea de fapt și nu cea consemnată de agentul constatator. Faptul că angajarea conducătorului auto a fost făcută și faptic odată cu încheierea Contractului individual de muncă nr.05 din 21.06.2012, reiese și din împrejurarea că avizul medical si avizul psihologic, acte obligatorii necesare pentru angajare, poartă data de 21.06.2012 și nu o dată anterioară.

Mai mult, societatea nu desfășoară o altă activitate decât cea de transport, astfel că nu angajează personal pentru alte activități decât cea de conducător auto, autovehiculul pe care lucrează conducătorul auto în cauză fiind achiziționat la data de 18.05.2012 conform Facturii . nr._, iar Copia conforma nr._, valabilă pentru autovehiculul_, emisă de Autoritatea Rutieră Română, necesară pentru efectuarea transportului rutier, a fost eliberată la data de 13.06.2012, deci ulterior datei de 01.06.2012, dată de la care s-a reținut că ar fi început activitatea conducătorul auto. Logic nici o societate nu angajează personal înainte de a deține utilajele pe care să lucreze, apreciind că instanța de fond a dat o interpretare greșita textului de lege, respectiv art. 16 alin.l din Codul muncii.

În probațiune, recurenta a depus, în copie, o factură privind achiziționarea unei autoutilitare, copia conformă a licenței de transport, acte medicale pentru angajare (f.5-8).

Intimatul I. T. de Muncă M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței, ca fiind temeinică și legală.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, având în vedere și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a coroborat și apreciat în mod just probele administrate în cauză, reținând că petenta a săvârșit fapta pentru care a fost sancționată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ din 19.07.2012 și anume primirea la muncă a numitului Romanța E. R. începând cu data de 01.06.2012, fără încheierea contractului individual de muncă, faptă prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.

În acest sens, în fișa de identificare completată și semnată de angajatul Romanța E. R. cu ocazia controlului (f.35 dosar fond), avută în vedere de inspectorii de muncă la întocmirea procesului-verbal, acesta a declarat că prestează activitate pentru societatea petentă, în funcția de conducător auto, începând de la data de 16.06.2012 și că a semnat contract de muncă începând cu data de 21.06.2012. Tribunalul reține că dreptul inspectorilor de muncă de a impune completarea fișei de identificare și conținutul acesteia sunt stabilite prin HG nr. 1377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, fișele fiind completate tocmai în vederea efectuării controlului vizând respectarea legislației muncii. Ca urmare, aceasta are valoare probatorie, fiind în mod corect luată în considerare de către instanța de fond.

De asemenea, din certificatul de desfășurare a activității completat de administratorul societății și semnat de conducătorul auto, prezentat inspectorilor de muncă, rezultă că acesta lucrează în cadrul întreprinderii din data de 01.06.2012 și că în perioada 16.06.2012 – 17.07.2012 a desfășurat o altă activitate decât condusul (f.34 dosar fond).

Declarația dată de martorul Romanța E. R. în fața instanței de fond (f.45) a fost în mod întemeiat înlăturată ca fiind subiectivă, martorul fiind angajatul petentei și având în vedere că această declarație este în contradicție cu probele menționate mai sus, fără a fi prezentată o justificare rezonabilă pentru aceste contradicții.

Din certificatul de desfășurare a activității menționat mai sus rezultă că până la data de 17.07.2012 conducătorul auto a îndeplinit o altă activitate decât condusul, astfel că este lipsită de relevanță împrejurarea invocată prin cererea de recurs, că doar în data de 13.06.2012 a fost obținută copia conformă a licenței de transport. Nu se poate considera că certificatul prezentat inspectorilor de muncă reprezintă doar un „model”, având în vedere că necesitatea deținerii la bord și a prezentării acestuia la control rezultă din Decizia Comisiei nr. 959/2009, scopul fiind acela de a justifica lipsa înregistrărilor aparatului tahograf.

Față de probele menționate (fișa de identificare completată de angajat și certificatul de desfășurare a activității întocmit de reprezentantul petentei), rezultă cu certitudine că angajatul Romanța E. R. a început să lucreze pentru societatea petentă anterior datei de 21.06.2012, menționată ca dată a începerii activității în contractul individual de muncă, pentru această perioadă fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.

Este neîntemeiată și apărarea petentei referitoare la interpretarea greșită a art. 16 alin. 1 din același act normativ de către instanța de fond. În acest sens, tribunalul reține că fapta sancționată de inspectorii de muncă se referă la activitatea desfășurată de angajat anterior încheierii contractului de muncă, aceeași perioadă fiind avută în vedere și de instanța de fond. Ca atare, sub acest aspect, este lipsit de relevanță faptul că la data controlului între petentă și angajat era încheiat un contract de muncă, acesta nefiind de natură să înlăture răspunderea contravențională pentru perioada anterioară.

Petenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă, însă tribunalul reține că nu au fost formulate critici ce ar putea fi subsumate acestui motiv.

În consecință, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică și, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de petenta recurentă C. SI R. TRANS S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta . TRANS SRL (cu sediul în com.Band, ., jud.M.), împotriva sentinței civile nr.3936 din 26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg M. în dosarul nr._ , ca neîntemeiat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 25 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.-M. A. M. R. C. M.

GREFIER,

S. C.- G.

Red.A.-M.A.

Tehnored.S.C.G./28.05.2015/2 ex.

Jud.fond: G.-F.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 877/2014. Tribunalul MUREŞ