Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 24/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 8918/320/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ (Număr în format vechi_/2012)
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 24/2014
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte D. C.
Judecător R. - M. S.
Judecător R. I. T.
Grefier L. H.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurenta ., împotriva sentinței civile nr. 5175 din 26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 21.01.2014, iar ulterior pentru data de azi, 28.01.2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL RECURSULUI.
P. sentința civilă nr.5175 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 07.06.2011 de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri naționale din România - C..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat.
- CEREREA DE RECURS.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul K. S.R.L.
Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.
În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece instanța nu a ținut cont de faptul că procesul verbal de contravenție nu este semnat, lipsesc obiecțiunile contravenientului, procesul verbal a fost încheiat la limita intervenirii prescripției și nu este corect să achite despăgubirea.
Recurentul a invocat nulitatea procesului verbal, motivat de faptul că nu au fost respectate prevederile art. 16 și 17 din OG 2/2001. Astfel, acesta a arătat că intimatul nu a menționat în cuprinsul procesului verbal obiecțiunile petentului.
Recurentul a invocat faptul că nu i s-a respectat prezumția de nevinovăție, în acord cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În subsidiar, recurentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, motivat de faptul că sancțiunea pecuniară este prea mare față de gradul de pericol social al faptei.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
P. întâmpinare s-a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.
Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că există motive de ordine publica ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs potrivit art. 306 alin. 2.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
P. procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 07.06.2011 de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - C., petenta .. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art. 8 alin. (2) din același act normativ, constând în faptul că la data de 08.12.2010, ora 14:29, autovehiculul aparținând petentei, cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN13, km 164+800m, în localitatea Corunca, fără a deține rovinietă valabilă. De asemenea, prin procesul-verbal s-a stabilit în sarcina petentei, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 320 euro, respectiv echivalentul în lei al acestei sume, 1.318,62 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, având în vedere fotografiile depuse la dosar și ținând cont că petentul nu a contestat situația de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
Instanța mai reține și faptul că în condițiile în care chiar petentul recunoaște că din neglijență a omis să achiziționeze rovinietă, apare cel puțin surprinzătoare invocarea de către acesta a prezumției de nevinovăție. Oricum, instanța reține că petentul a invocat această prezumție doar cu caracter general, fără aplicabilitate practică în cadrul prezentei spețe.
2. Analiza motivelor de nelegalitate invocate.
În cadrul alin. (7) al articolului 16 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că "în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare", precizându-se că "obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica
Cu privire la nulitatea care intervine în cazul încheierii procesului verbal cu nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin.7 din OG 2/2001, prin Decizia nr. 22/2007, Secțiile Unite al Înaltei Curții de Casație și Justiție, au statuat că sancțiunea care intervine este cea a nulității relative. Pentru a opera această nulitate este necesar ca, petentul să facă dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal. În cauză, petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări, din moment ce, eventualele obiecțiuni pe care acesta le putea face cu ocazia întocmirii procesului verbal, sunt reiterate în cuprinsul plângerii, urmând a fi analizate de instanță cu ocazia verificării temeiniciei acestuia.
Susținerea recurentului în sensul că procesul verbal de constatare a contravenției listat pe suport de hârtie și comunicat prin poșta scrisă pretinsului contravenient, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerat valabil fără aplicarea unei semnături olografe a agentului constatator este neîntemeiată.
Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 lipsa mențiunilor privind semnătura agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Instanța reține că legiuitorul nu a stabilit ce fel de semnătură se aplică pe procesul verbal de constatare și aplicare a contravențiilor.
De asemenea, instanța constată că procesul-verbal de contravenție nu conține semnătura olografă a agentului constatator, dar conține semnătura electronică a acestuia și este asumat conținutul actului.
Conf. art. 4 punctele 2 și 3 din Legea nr. 455/2001 înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică care sunt destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic, în timp ce semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.
Faptul că procesul-verbal de contravenție este comunicat contravenienților pe suport de hârtie si nu printr-un program informatic nu semnifică faptul că procesul-verbal de contravenție nu este valabil ca înscris electronic. Din acest punct de vedere nu trebuie confundată existența procesului verbal în format electronic cu materializarea acestuia, prin imprimare pe hârtie. Procesul verbal existent la dosar este doar o copie sau mai exact o dovadă a procesului verbal original, care se regăsește pe serverele C..
Mai trebuie precizat că prin imprimare, procesul verbal nu își pierde valabilitatea ca înscris semnat electronic.
Altfel spus, petentul face o confuzie gravă între existența actului și dovada acestuia.
De asemenea, potrivit art. 25 al. 2 din OG 2/2001, procesul verbal nu se comunică în original contravenientului, ci doar în copie.
Dimpotrivă, valabilitatea semnăturii electronice este confirmată de certificatul calificat emis pe numele agentului constatator, certificat care are menirea tocmai să certifice faptul că agentul constatator din cadrul intimatei are dreptul să semneze electronic procesele-verbale de contravenție pe care le întocmește.
Mai mult decât atât, agentul constatator a acționat în baza unui certificatul calificat care a fost eliberat de un furnizor acreditat de servicii de certificare. Or, potrivit art. 9 al. 2 din Legea nr. 455/2005, semnătura electronică bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat este prezumată a îndeplini toate condițiile de valabilitate.
P. urmare, procesul-verbal este legal întocmit sub acest aspect.
Întocmirea procesului verbal la limita termenului de prescripție nu determină nulitatea sau ineficacitatea acestuia, câtă vreme termenul nu a fost depășit.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Clemența instanței nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
4. Tariful de despăgubire.
În ceea ce privește tariful de despăgubire, instanța reține că prin Legea nr. 144/2012de modificare a O.G. nr. 15/2002 au fost abrogate dispozițiile privind obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, și tariful de despăgubire. În art. II din lege se prevede expres că tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acestei legi se anulează.
Față de dispozițiile art. 312 al. 1 din codul de procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte plângerea, va anula în parte procesul verbal, în sensul că va înlătura obligarea petentului la plata tarifului de despăgubire. Tribunalul va menține de asemenea sancțiunea amenzii contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta ., cu sediul în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 5175 din 26.06.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința de mai sus în sensul că:
Admite în parte plângerea formulată de ., cu sediul în Tg. M., ., ., împotriva procesului – verbal de contravenție R11/_/07.06.2011.
Anulează în parte procesul – verbal în sensul că înlătură obligarea petentului la plata tarifului de despăgubire.
Menține sancțiunea amenzii contravenționale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2014
Președinte, D. C. | Judecător, R. - M. S. | Judecător, R. I. T. |
Grefier, L. H. |
Red.R-I.T
Tehnored.S.C.G./03.04.2014/2 ex.
Jud.fond: F. L.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 26/2014.... | Despăgubire. Sentința nr. 3038/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
