Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 33/2014. Tribunalul MUREŞ

Fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 21.01.2014, iar ulterior pentru data de azi, 28.01.2014.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

1. OBIECTUL RECURSULUI.

Prin sentința civilă nr.9053 din 05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg M., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 11.04.2012 de intimatul Autoritatea Națională S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor M..

În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:

Din probele administrate în cauză reiese că procesul-verbal atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia dintre cele ce este necesar a fi analizate din oficiu de către instanță.

În privința temeiniciei, instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina petentei există, și aceasta a fost săvârșită cu vinovăție. Astfel, petenta arată că la data controlului nu deținea aprobare sanitar veterinară, pentru spațiul din Tîrgu-M., ., jud. M., iar această conduită a sa, realizează elementul material al contravenției prevăzută de art. 4 lit. a, pct.2.

Nu poate fi primit punctul de vedere al petentei potrivit căruia, pentru existența laturii obiective a contravenției reținute în sarcina sa, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile ca spațiile de comercializare să fie necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar, și fără respectarea condițiilor de igienă. Într-adevăr, textul în discuție este redactat deficitar, însă este evident că legiuitorul a avut în vedere trei situații distincte, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei, comercializarea în spații necorespunzătoare, neaprobate sanitar veterinar, și fără respectarea condițiilor de igienă, conform legislației în vigoare. Nerespectarea obligației de a comercializa în spații aprobate sanitar veterinar, este premisa cea mai importantă dintre cele prevăzute de textul legal, iar încălcarea acesteia este cea mai gravă dintre cele trei, întrucât comercializarea produselor alimentare, fără aviz de funcționare, chiar și în condiții de igienă este nelegală. Această interpretare este în spiritul legii, fiind de neconceput ca o activitate de comercializare a produselor alimentare către populație să se realizeze în spații neaprobate sanitar veterinar.

În privința sancțiuni aplicate, apreciază că, în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin.3 din OG 2/2001, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, ar crea o dispoziție vădită între pericolul social concret al faptei și reacția societății împotriva unei asemenea încălcări. Astfel, comercializarea de produse alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar, cu consecința creării unei stări de pericol, pentru sănătatea consumatorilor, reprezintă o faptă suficient de gravă care să justifice aplicarea unei sancțiunii care să aibă o componentă pecuniară. În aceste condiții, aplicarea unei sancțiuni care să aibă o componentă pecuniară, realizează mai bine scopul retributiv educativ al acesteia. Într-adevăr, petenta a făcut demersuri pentru a obține înregistrarea sanitar veterinară a magazinului alimentar din Tîrgu-M., ., jud. M., ulterior controlului, dovedind astfel că este conștientă de gravitatea faptei sale, însă această atitudine nu justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, în condițiile în care sancțiunea amenzii este aplicată în cuantumul său minim.

1. CEREREA DE RECURS.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul F. .> Acesta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.

În motivarea recursului acesta a arătat că sentința recurată este nelegală și netemeinică deoarece instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 4 lit. a pct. 2 din HG 948/2005.

Recurentul a mai precizat că recunoaște faptul că la data controlului nu a deținut autorizație sanitar veterinară, însă a precizat faptul că spațiul comercial îndeplinea condițiile igienico-sanitare cerute pentru activitatea derulată.

Recurentul a mai invocat că cele două condiții prevăzute de art. 4 lit. a pct. 2 din HG 948/2005 trebuie îndeplinite cumulativ.

În subsidiar, recurentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, motivat de faptul că sancțiunea pecuniară este prea mare față de gradul de pericol social al faptei.

1. POZIȚIA INTIMATULUI.

În recurs nu s-a formulat întâmpinare, dar prin concluziile orale reprezentantul intimatului a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

IV. ANALIZA MOTIVELOR DE RECURS.

Analizând cererea de recurs, potrivit art. 304 și 304 indice 1 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt întemeiate doar în ceea ce privește individualizarea sancțiunii.

Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.

1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.04.2012, petentul a fost sancționat de către un agent constatator din cadrul intimatului Autoritatea Națională S. Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor - Direcția S. Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor M., pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 4 lit. a pct.2 din HG nr. 984/2005, cu amendă în cuantum de 2.000 lei.

S-a reținut în sarcina petentei că, a comercializat direct către cumpărătorul final, produse alimentare în spațiul neaprobat sanitar veterinar conform NI 363/11.04.2012.

În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.

Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.

In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.

In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.

În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.

Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).

Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).

Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.

Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că petentul nu a contestat situația de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.

Astfel, instanța reține că situația de fapt este necontestată în speță. Chiar prin cererea de recurs recurentul a recunoscut că la data controlului nu deținea autorizație sanitar veterinară dar și-a întemeiat apărările pe faptul că art. 4 lit. a pct. 2 din HG 948/2005 prevede două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ. Petentul a arătat că pe lângă lipsa autorizației, trebuie să comercializeze produse alimentare și fără respectarea condițiilor de igienă.

Potrivit art. 4 lit. a pct. 2 HG 948/2005, comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare și a hranei pentru animale în spații necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar și fără respectarea condițiilor de igienă conform prevederilor legislației în vigoare, constituie contravenție.

În disonanță cu această precizare, instanța reține că textul art. art. 4 lit. a pct. 2 din HG 948/2005 este suficient de clar. Acest articol sancționează contravențional două situații distincte și alternative iar fapta este săvârșită și doar prin îndeplinirea uneia din situațiile enumerate în articolul incriminator. Lipsa autorizației sanitar veterinare este suficientă pentru realizarea conținutului constitutiv al contravenției.

2. Individualizarea sancțiunii.

Totuși, potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, instanța constă ca avertismentul este o măsură suficienta pentru asigurarea scopului încriminării faptei drept contravenție. Aceasta cu atât mai mult cu cât scopul sancțiunii nu este numai represiv ci are și caracter educativ.

Instanța retine ca fapta prezintă un grad redus de pericol social, atât prin modalitatea în care a fost săvârșită, dar si prin urmările concrete pe care acestea le-a produs. Contravenientul a înțeles gradul de pericol social al faptei, nu a contestat situația de fapt reținută de agentul constatator și a dat dovadă astfel de bună credință, tribunalul având convingerea că sancțiunea amenzii este excesivă față de atingerea minimă adusă relațiilor sociale afectate de săvârșirea faptei și fată de gradul de pericol social concret al contravenientului.

De asemenea, instanța mai reține că petentul a formulat cerere pentru eliberarea autorizației sanitar veterinare la scurt timp de la data controlului și a obținut această autorizație, astfel cum rezultă din copia acesteia depusă la dosar la fila 26.

Din acest punct de vedere în mod greșit judecătoria a menținut sancțiunea contravențională a amenzii.

Față de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va anula în parte procesul verbal de contravenție și va înlocui sancțiunea aplicată cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta S.C F. .>(cu sediul în C. de Câmpie, ., jud. M.), împotriva sentinței civile nr. 9053 din 05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .