Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 214/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 214/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 1814/308/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA NR.214
Ședința publică din 28 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. R.-M.
JUDECĂTOR: R.-I. T.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: S. C.- G.
Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ și fiscal formulat de recurentul B. A., împotriva sentinței civile nr.2227 din data de 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 14 martie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de 21 martie 2014 și apoi pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
La data de 23.01.2013, s-a înregistrat la Judecătoria Sighișoara, recursul formulat de recurentul B. A., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 2227/21.11.2012 a Judecătoriei Sighișoara, în sensul admiterii plângerii astfel cum a fost formulată.
În motivarea scrisă a recursului, recurentul a arătat în esență următoarele:
A fost prezent la ambele termene de judecată și a solicitat admiterea probei cu martori însă instanța nu a consemnat acest fapt în sentința atacată și nici nu a dat posibilitatea de a-și demonstra nevinovăția.
Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, a dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate de recurent, Tribunalul apreciază ca recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin procesul-verbal CP nr._/ 27.07.2012 întocmit de I.P.J. M., recurentul B. A. a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor art. 135 alin.1 h din HG 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 R și art. 100 alin.3 b din O.U.G. 195/2002 R cu amenda în valoare de 280 RON, echivalentul a 4 puncte-amendă precum și cu suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii s-a reținut că la data de 27.07.2012 în jurul orei 17:00, recurentul B. A. a fost oprit de organele constatatoare în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare_, pe . raza localității Sighișoara, întrucât nu a acordat prioritate de trecere la doi pietoni care intenționau să traverseze ., aceștia făcând pasul înapoi de pe trecerea pentru pietoni.
Recurentul a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica „alte mențiuni” s-a consemnat textual „Pietonii (cele două femei) s-au retras făcând pasul înapoi de pe trecerea de pietoni iar eu circulam cu viteză redusă”.
Tribunalul reține că, procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17-19 din O.G. 2/2001 și ale O.U.G.195/2002.
Potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, conducătorii de autovehicule sunt obligați să acorde prioritate pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Pentru nerespectarea acestei obligații de către conducătorii de autovehicule prin art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 s-a incriminat contravenția reținută în sarcina recurentului: „neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului”..
Prima instanță în mod corect a reținut că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat pe baza constatărilor personale ale agentului constatator, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrară.
Starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal atacat este parțial confirmată și de recurent, care a semnat actul menționat iar la rubrica alte mențiuni a declarat că „Pietonii (cele două femei) s-au retras făcând pasul înapoi de pe trecerea de pietoni iar eu circulam cu viteză redusă”.
Reamintim că, potrivit art. 6 alin. 1 pct. 1 din O.U.G. nr.195/2002, prin acordarea priorității se înțelege obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească ;
Susținerile recurentului B. A. în sensul că ar fi solicitat proba testimonială cu martori sunt infirmate atât prin plângerea contravențională cât și prin încheierile de ședință din data de 10.10.2012 și 14.11.2012 întrucât din cuprinsul acestora nu rezultă că recurentul ar fi solicitat o asemenea probă.
Recurentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrară celei reținute în cuprinsul procesului verbal atacat .
Pietonii au fost nevoite să oprească întrucât recurentul nu a oprit mașina pentru a acorda prioritate de trecere pietonului care avea acest drept.
Instanța mai reține că fapta săvârșită de recurent prezintă un pericol social concret deosebit de ridicat, de multe ori conduce la pierderi de vieți omenești, traume psihice și fizice, de regulă aceste fapte sunt săvârșite din culpă, sens în care se impune menținerea sancțiunii amenzii contravenționale în suma de 280 lei și a măsurii complementare aplicate, care sunt proporționale cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
In consecință, potrivit dispozițiilor art.304 ind.1 și art.312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează să respingă recursul, ca fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de B. A. (domiciliat în Sighișoara, ., jud.M.), împotriva sentinței civile nr.2227/ 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. R.-M. R.-I. T. D. C.
GREFIER,
S. C.- G.
Red.Sz.R-M.
Tehnored.S.C.G./28.04.2014/2 ex.
Jud.fond: C. T.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 871/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 372/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








