Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1546/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1546/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 4738/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
SENTINȚA NR. 1546/2014
Ședința publică din data de: 4 aprilie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. A.
Grefier: C. R. L.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. - - DIRECȚIA REGIONALA VAMALĂ B. și B. V. M., având ca obiect contestație act administrativ.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 martie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 4 aprilie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2013 sub nr._, reclamanta S.C. N. R. S.R.L., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE M., anularea Deciziei nr. 2468/2013 precum și a Deciziei nr. 2250/2/10.06.2013, prin care a fost suspendată reclamantei autorizația de utilizator final RO_/2012.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 2250/2/10.06.2013, emisă de pârâtă, a fost revocată autorizația de utilizator final RO_/2012, în temeiul art. 206 ( 20 ) alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborat cu pct. 82 alin. 23 litera a din HG 44/2004, iar împotriva acesteia a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 2468/15.07.2013.
Reclamanta arată că decizia de revocare a autorizației este lovită de nulitate, deoarece nu este motivată în fapt, nici măcar nu face referire la faptele care se rețin că ar constitui contravenții și nici la actele prin care acestea ar fi fost stabilite, invocându-se doar o notă internă și un referat care provin de la două compartimente diferite, dar au același număr de înregistrare însă alte date.
Se mai arată că presupusele fapte repetate la care se referă Decizia nr. 2468/15.07.2013, ar fi cele sancționate prin Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 21IF/27.02.2013, Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 24/IF/22.05.2013, fapte la care referire Raportul de inspecție fiscală înregistrat la DJAOV M. sub nr. J-MS 4/28.05.2013, toate cele 3 acte fiind contestate, fără a fi încă verificate de o instanță competentă care să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității acestora, motiv pentru care faptele reținute nu pot fi considerate contravenții, cu atât mai mult cu cât plângerea contravențională suspendă executarea.
Reclamanta mai arată că în opinia sa, săvârșirea repetată a unor asemenea fapte ar fi în cazul în care în urma unui control se constată abateri pentru o anumită faptă, se aplică o sancțiune și, ulterior, la un alt control se constată săvârșirea din nou a faptei respective.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 571/2003, ale Legii nr. 554/2004 și ale HG 44/2003.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, arătând că reclamanta a comis în mod repetat fapte ce constituie contravenții la regimul produselor accizabile, potrivit Codului fiscal, motiv ce conduce la revocarea autorizației de utilizator final, în conformitate cu dispozițiile pct. 82 alin. 23 litera a din HG nr. 44/2004 și a dispus revocarea autorizației de utilizator final deținută de aceasta.
Pârâta mai arată că în aplicarea măsurii revocării, factorul determinant a fost încălcarea repetată a legislației privind regimul produselor accizabile, această încălcare fiind dată atât de natura diferită a acestora, cât și de caracterul continuu al contravenției, invocat prin trimitere la art. 13 alin. 2 din OG 2/2001.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar actele atacate precum și înscrisurile care au stat la baza emiterii acestora.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că cererea reclamantei este neîntemeiată, pentru considerentele expuse în continuare:
Reclamanta solicită anularea Deciziei nr. 2250/2/10.06.2013 și a Deciziei nr. 2468/15.07.2013 date în soluționarea contestației formulate împotriva celei dintâi.
Prin Decizia nr. 2250/2/10.06.2013, a fost revocată, în baza pct. 82 alin. 23 litera a din HG nr. 44/204 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, autorizația de utilizator final nr. RO_ din 20.06.2012 eliberat ă pentru S.C. N. R. S.R.L., pentru punctul de lucru având codul de accize RO0315326UF01 situat în Tg. M., .-23, jud. M..
Prin Decizia nr. 2468/15.07.2013, a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei anterior menționate, reținându-se că operatorul economic a comis fapte repetate ce constituie contravenții la regimul produselor accizabile, iar motivul contestării proceselor verbale de contravenție nu se poate reține în soluționarea favorabilă a plângerii prealabile, atâta timp cât plângerile contravenționale nu au fost soluționate încă.
Instanța reține că pct. 82 alin. 23 din HG 44/2004: „autoritatea vamală teritorială revocă autorizația de utilizator final în următoarele situații:
a) operatorul economic a comis fapte repetate ce constituie contravenții la regimul produselor accizabile, potrivit Codului fiscal”.
Astfel cum rezultă din procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor 21 IF/27.02.2013 și nr. 24 IF /22.05.2013, depuse la dosar, reclamanta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea unor contravenții sancționate de prevederile art. 221 indice 3 alin. 1 litera b din Codul fiscal și respectiv de cele ale art. 221 indice 3 alin. 2 litera j și art. 221 indice 3 alin. 2 litera a din același act normativ, fapte ce privesc regimul produselor accizabile.
Instanța reține că într-adevăr potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 3 din OG nr. 2/2001, plângerea contravențională suspendă executarea, însă în speță nu se pune problema executării sancțiunilor dispuse prin cele două procese verbale de contravenție mai sus menționate, ci a fost avută în vedere comiterea de către reclamantă a unor fapte repetate ce constituie contravenții la regimul produselor accizabile, potrivit Codului fiscal, fapte constatate prin cele două procese verbale.
În ceea ce privește susținerea reclamantei privind neindicarea în cuprinsul deciziei atacate a motivelor de fapt, instanța reține că art. 43 alin.1 din Codul de procedură fiscală, privind conținutul și motivarea actului administrativ fiscal, prevede că pe lângă alte elemente, acest act trebuie să conțină motivele de fapt și temeiul de drept pentru care acesta s-a emis.
Totodată, art. 46 din același act normativ, prevede că: „lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută la art. 43 alin. 3, atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu”.
Așadar, în prezența unui motiv de nulitate relativă, aceasta ar conduce la anularea actului doar in ipoteza probării unei vătămări, fapt care nu s-a probat in prezenta cauza.
Instanța reține că, atât organele de inspecție fiscale, cât și biroul de soluționare a contestațiilor au avut în vedere în mod corect starea de fapt, operațiunile efectuate de reclamantă în desfășurarea activității sale, cât și textele de lege incidente.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul textelor de lege la care a făcut referire, instanța apreciind neîntemeiată acțiunea reclamantei, urmează a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. N. R. S.R.L., cu sediul în Tg. M., .. 17, ., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ B., cu sediul în B., ., jud. B..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04.04.2014.
Președinte, Grefier,
C. D. A. C. R. L.
fiind în concediu de odihnă,
semnează vicepreședintele instanței
judecător B. A.
red./thred. C.D.A.
06.08.2014 – 4 ex.
Listat CRL/18.08.2014
| ← Despăgubire. Sentința nr. 872/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 1774/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
