Despăgubire. Sentința nr. 299/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 299/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 4666/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 299
Ședința publică de la 24 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte I. O.
Grefier T. R.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamant H. T., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. și Serviciul Fiscal Municipal Târnăveni, în calitate de succesoare legale a pârâtei inițiale conform HG 520/2013 și cu chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, având ca obiect despăgubire.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Pentru a da posibilitatea părților de a se prezenta în fața instanței, pentru a nu se încălca dreptul efectiv la apărare, va lăsa cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în cuprinsul cererii de chemare în judecată (fila 3 dosar).
Instanța constată că pârâta a depus un exemplar în plus din cererea de chemare în judecată și din înscrisurile anexate la aceasta, în vederea comunicării acestora cu chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.
Instanța reține că în prezenta cauză pârâta nu a formulat întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești.
Întrucât reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare raportat la dispozițiile art. 223, alin.(3) din Noul Cod de Procedură Civilă.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 03.09.2013, reclamantul H. T. solicită ca în contradictoriu cu pârâtul Adminsitrația Finanțelor Publice Târnăveni să se dispună obligarea acestuia la restituirea sumei de 4.113 lei achitată cu titlu de timbru de mediu pentru înmatricularea autovehicului Audi. Reclamantul susține că se încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor precum și normele legale privitoare la dreptul de proprietate, drept garantat de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamantul a anexat la cerere în copii certificate pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: chitanța de plată a taxei în discuție, decizia de calcul a sumei reprezentând timbrul de mediu, contractul de vânzare cumpărare prin care reclamantul a devenit proprietarul autovehiculului amintit mai sus și dovada înmatriculării acestuia în România.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care invocă inadmisibilitatea acțiunii și pe fond, solicită respingerea acțiunii ca nefondată. Pârâta arată prin întâmpinare că acțiunea reclamantului este inadmisibilă în condițiile în care acesta înțelege să conteste un titlu de creanță – decizia nr._/2013 de stabilire a sumei reprezentând timbrul de mediu, fără a parcurge procedura prealabilă prevăzută de OG 92/2003. Pârâta face referire la art.218 din OG 92/2003 arătând că doar deciziile emise în soluționare contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ și fiscal. Pe fondul cauzei, pârâta arată că suma pretinsă de reclamant a fost calculată în conformitate cu prevederile art.4 din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu și arată că potrivit art.4 și 5 din actul normativ amintit, timbrul de mediu este datorat de primul proprietar din România al autovehiculului, care intenționează că efectueze înscrierea în evidențele autorității competente din România a dreptului său de proprietate asupra autovehiculului, în vederea atribuirii unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare. Se invocă prevederile art.13 din OG 92/2003 potrivit cărora interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege. Pârâta mai susține în esență că nu timbrul de mediu nu este o taxă discriminatorie conform jurisprudenței CJUE.
Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, solicitând ca în situația admiterii cererii de chemare în judecată formulată de reclamant să se admită și cererea de chemare în garanție, suma în discuție fiind plătită în contul beneficiarului Administrația Fondului pentru Mediu.
În conformitate cu prevederile art.74 din Nodul Cod de procedură civilă, instanța a admis în principiul cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de pârâtă.
Chematul în garanție nu a formulat întâmpinare.
Analizând excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, instanța reține următoarele:
Acțiunea dedusă judecății nu are ca obiect anularea unui act administrativ fiscal, ci plata unei sume care, în opinia reclamantului, a fost încasată nelegal.
Instanța apreciază că decizia de calcul a taxei pe emisii poluante pentru autovehicule nu reprezintă titlu de creanță în sensul art. 110 – 111 din O.U.G. nr. 92/2003, ci, așa cum o indică și titlul, un act constatând efectuarea unui calcul. Prin aceasta doar a fost calculată, ca urmare a cererii solicitantului, suma reprezentând timbrul de mediu pentru autovehiculul indicat de acesta, prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de OG 9/2013, iar calculul nu a fost contestat. Această decizie, spre deosebire de titlurile de creanță în reglementarea O.G. nr. 92/2003, nu este supusă executării din oficiu, deci nu urmează să producă efecte prin însăși emiterea sa. Ca urmare, decizia de calcul neconstituind, în opinia instanței, un titlu de creanță, nu se aplică dispozițiile art. 205 și următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind contestarea acesteia pe cale administrativă.
Procedura restituirii sumelor încasate fără temei legal la bugetul de stat este reglementată la data formulării cererii de restituire, în art.117 din OG 92/2003.
Astfel, potrivit prevederilor art.117 alin.1 lit.d din OG 92/2003, (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:… d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale…”.
Prin urmare, cererea debitorului (reclamant în cauză) este cea care declanșează procedura restituirii sumelor apreciate ca fiind încasate nelegal la bugetul de stat, în speță solicitându-se cenzurarea refuzului nejustificat al pârâtei de a restitui aceste sume.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamantul a achitat prin chitanța . nr._ din 13.08.2013 la A. Târnăveni, suma de 4.113 lei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule calculată prin decizia de calcul nr._ emisă de Administrația Finanțelor Publice Târnăveni, pentru înmatricularea în România a autoturismului marca Audi, categorie auto M1 Norme poluare E4 nr. identificare WAUZZZ8P26A030278, an fabricație 2006, . auto J-_, înmatriculat pentru prima dată în 27.06.2005.
Din cuprinsul deciziei de calcul a sumei reprezentând timbrul de mediu reiese că suma cu acest titlu a fost calculată cu luarea în considerare a criteriilor redate în cuprinsul OG 9/2013 ( emisiile de CO2).
Instanța apreciază nefondate susținerile reclamantului, pentru următoarele motive:
Dispozițiile art. 110 TFUE interzic în primul paragraf, fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Prin aceste dispoziții se garantează neutralitatea impozitelor interne față de concurența dintre produsele deja aflate pe piața internă și cele din import.
Din jurisprudența CJUE – cauza C-263/10 I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, se desprinde concluzia că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă (pe poluare) aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prevederile legale interne la momentul emiterii deciziei de calcul a sumei reprezentând timbrul de mediu și la momentul achitării de către reclamant a sumei pretinse, nu au mai menținut discriminarea invocată de reclamant.
Potrivit prevederilor art. 4 „Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Prin urmare această taxă se datorează la prima înmatriculare în România, fără a face distincție în funcție de proveniența autovehiculului.
Este garantat așadar principiul neutralității taxei întrucât regimul de impozitare nu face nicio deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor.
De asemenea o garanție a neutralității taxei rezidă și din faptul că sunt supuse taxării emisiile generate de mașină (emisia de CO2 înscrisă în cartea de identitate a autovehiculului sau în documentele de omologare).
Aceste aspecte reies din coroborarea art.5 și 6, cu tabelele cuprinse în anexele din OG 9/2013.
În concluzie, instanța reține că timbrul de mediu instituit prin OG 9/2013 se aplică atât autovehiculelor de pe piața internă cât și „produselor similare” de același tip cu aceleași caracteristici și uzură, în acord cu prevederile art.110 din TFUE.
Instanța primește așadar apărările chematului în garanție, reținând că acest act normativ înlătură taxarea discriminatorie și stabilește o obligație fiscală în vederea combaterii fenomenului poluării, în baza principiului „poluatorul plătește”, reținând în acest sens că potrivit art.1 alin.2 din OG 9/2013 suma achitată cu acest titlu se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se utilizează de Administrația Fondului pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
De asemenea potrivit prevederilor art.9 alin.1 lit.r din OUG 196/2005 astfel cum a fost modificată prin OG 31/2013, timbrul de mediu constituie venit al fondului pentru mediu, fiind o sumă utilizată pentru finanțarea categoriilor de proiecte și programe pentru protecția mediului enumerate în art.13 din OUG 196/2005, modificată prin OG 31/2013.
În concluzie suma reprezentând timbrul de mediu este datorată de reclamant în temeiul textelor legale amintite mai sus, neputând fi reținute susținerile acestuia referitoare la un caracter discriminatoriu al taxei în discuție care ar afecta punerea în circulație a autovehiculului.
Susținerea reclamantului că această taxă de mediu ar aduce o încălcare a dreptului său de proprietate asupra bunului în discuție nu poate fi luată în seamă, nefiind probată.
Pentru toate aceste motive instanța va respinge ca nefondată, prezenta acțiune în contencios administrativ formulată de reclamant.
Soluția pronunțată asupra cererii principale atrage respingerea ca rămasă fără obiect, a cererii de chemare în garanție astfel că nu se mai impune analiza susținerilor și apărărilor invocate de această parte procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. T. ( cu CNP_ și domiciliul în Târnăveni, cart.Armatei, nr.54, ., jud.M.), în contradictoriu cu pârâta Serviciul Fiscal Municipal Târnăveni ( cu sediul în Târnăveni, ., jud.M.) - în calitate de succesoare legală a pârâtei inițiale conform HG 520/2013;
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul M..
Pronunțată în ședință publică, azi 24.01.2014.
Președinte, I. O. | ||
Grefier, T. R. |
Red.I.O.
Tehnored.S.C.G./10.03..2014/4 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 372/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 872/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
