Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 80/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 80/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 1050/308/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA Nr. 80/2014
Ședința publică de la 29 Aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. I. T.
Judecător A. M. A.
Grefier L. H.
Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelanta S.C. S. B. Challenge SRL, cu sediul în Năvodari, ., camera nr. 2, ., ., jud. C. – având CUI_ și J13/211/10.02.2012, împotriva sentinței civile nr. 1370 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul legal al intimatului domnul consilier juridic Klosz P. Alexander, lipsă fiind reprezentantul legală a apelantei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul legal al intimatului depune la dosar Împuternicirea nr. 68/CLCA/28.04.2014.
În baza art. 482 din Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art.131 Noul Cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina conform dispozițiilor art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.
Se constată că apelul a fost declarat și motivat la data de 13 decembrie 2013, iar sentința a fost comunicată apelantei la data de 13 noiembrie 2013, potrivit procesului verbal de înmânare a comunicării aflat la fila 75 dosar de fond.
Față de data comunicării hotărârii, data înregistrării cererii de apel și având în vedere termenul de apel reglementat prin dispozițiile art. 468 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 36 alin. 2 din O.G. nr. 2/2011, Tribunalul constată că apelul este declarat în termen.
La interpelarea instanței, reprezentantul intimatului arată că nu mai are alte cereri de formulat, sau probe de propus. De asemenea, domnul consilier juridic arată că a studiat răspunsul la întâmpinare depus de apelantă la dosar și nu solicită termen pentru studierea acestuia.
Nemaifiind alte cereri în probațiune de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea cererii de apel.
Domnul consilier juridic solicită respingerea apelului, menținerea în totalitate a sentinței civile atacate întrucât aceasta este temeinică și legală. Totodată, arată că solicitarea apelantei cu privire la înlocuirea sancțiunii aplicate de agentul constatator cu aceea stabilită la art. 260 alin. 1 lit. f din Legea nr. 53/2003 republicată, este lipsită de orice temei legal și se impune respingerea acesteia.
Învederează faptul că din moment ce apelanta a primit la muncă o persoană cu încălcarea art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată, sancțiunea contravențională care se aplică este cea stabilită de art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 republicată.
Reprezentantul intimatului arată că fapta constatată de agentul constatator la sediul apelantei este probată cu planșele foto existente la dosar, precum și cu fișa de identificare pe care Cismas M. a completat-o și semnat-o în data de 18.03.2013 la locul de muncă al S.C. S. B. Challenge SRL, din care reiese faptul că prestează activitate în funcția de casier de la data de 17.03.2013. De asemenea, lucrătoarea a menționat că lucrează împreună cu Roi M. D., primește un salariu de 713 lei, este în perioada de probă și urmează să semneze contractul individual de muncă.
Mai arată că așa cum a indicat inspectorul de muncă în procesul – verbal de contravenție, pe durata controlului, angajatorul a încheiat contract individual de muncă cu C. M., însă cu data de începere a activității 21.03.2013.
În concluzie, reprezentantul intimatului susține că nu există nici un temei legal în baza căruia un lucrător să fie primit la muncă de un angajator fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă, sub pretextul perioadei de probă, motiv pentru care solicită respingerea apelului.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor, în temeiul art.394 alin.1 coroborat cu art. 482 din Noul Cod de procedură civilă, și reține cauza în pronunțare pe cererea de apel.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
- OBIECTUL APELULUI.
Prin sentința civilă nr. 1370 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S.C. S. B. Challenge SRL, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 01.04.2013 de intimatul ITM M..
În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:
Sub aspect formal, procedural, se constată, contrar susținerilor petentei, că procesul verbal supus judecății nu cuprinde omisiuni care sunt sancționate cu nulitatea absolută potrivit prevederilor art. 17 din OG 2/2001.
De asemenea, contrar susținerilor petentei din considerentele plângerii, se constată de către instanță că starea de fapt, în privința faptei contravenționale reținute în sarcina petentei, a fost clar și detaliat descrisă de către agentul constatator.
- CEREREA DE APEL.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul . SRL.
Acesta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale înlocuirea sancțiunii amenzii prevăzută de art. 260 al 1 lit. 6 din legea 53/2003 cu sancțiunea prevăzută de art. 260 al. 1 lit. f din aceeași lege.
- POZIȚIA INTIMATULUI.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.
Analizând cererea de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate.
Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.
1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.
Prin procesul verbal . nr._/ 01.04.2013 întocmit de către I.T.M. M., petentei . SRL i-a fost aplicate amendă în cuantum de_ lei pentru comiterea contravenției prevăzute și sancționate de art. 260 al.1 lit. e din Legea nr. 53/2003, ca stare de fapt în cuprinsul procesului verbal menționându-se că în urma controlului efectuat în data de 01.04.2013, în localitatea Sighișoara, la punctul de lucru al . SRL, s-a constatat că angajatorul a primit-o la muncă din data de 17.03.2013 pe numita C. M., fără să încheie contract individual de muncă în formă scrisă.
C. M. îndeplinea atribuții specifice obiectului de activitate al societății – vindea bilete clienților agenției de pariuri și încasa contravaloarea acestora.
Angajatorul a încălcat prevederile art. 16 al. 1 din legea nr. 53/2003 – republicată – obligația de a încheia contract individual de muncă.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.
In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.
In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A. vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.
Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare(a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.
Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator și ținând cont că petentul a recunoscut că C. M. muncea fără contract de muncă pentru verificarea aptitudinilor profesionale, având în vedere că această persoană a recunoscut atât prin fișa de identificare cât și în fața instanței că muncește fără contract de muncă, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului, a fost răsturnată.
De altfel, chiar și pentru perioada de probă, angajatorul este obligat a încheia contract de muncă în formă scrisă, potrivit art. 51 din legea 53/2003.
În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța reține că aceasta constituie contravenție. Astfel, potrivit art. 260 al. 1 lit. e constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Instanța nu poate înlocui încadrarea juridică menționată în procesul verbal, pentru simplul motiv că aceasta este încadrarea juridică corectă a faptei săvârșite de petent. Fapta prevăzută de art. 260 al. 1 lit. e privește prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă și nu se aplică angajatorului ci persoanei care acceptă să muncească fără contract de muncă. În concret, fiecare parte săvârșește o contravenție distinctă, pentru care este răspunzător personal.
2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.
Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.
3. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.
În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.
În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Clemența instanței nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei.
Tribunalul reține consecințele extrem de negative ale practicii de a primi persoane la muncă fără întocmirea în mod legal a formelor de angajare. Implicațiile fiscale sunt determinate de evaziunea fiscală prin eludarea plății impozitului pe salarii și a contribuțiilor la asigurările sociale și la asigurările de sănătate. În acest fel, pe lângă consecințele negative aduse bugetului public se produc urmări grave și pentru angajat, care se vede pus în imposibilitatea de a beneficia de asistență medicală și de o pensie corespunzătoare duratei efective în muncă.
La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.
Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de S.C. S. B. Challenge SRL, cu sediul în Năvodari, ., camera nr. 2, ., ., jud. C. – având CUI_ și J13/211/10.02.2012, împotriva sentinței civile nr. 1370 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2014.
Președinte, R. I. T. | Judecător, A. M. A. | |
Grefier, L. H. |
Redactat: T.R.I
Thred: 19.06.2014/H.L
4 ex. jud. fond: L. Misrigc
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1411/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 271/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
