Obligaţia de a face. Sentința nr. 2887/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2887/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 21-11-2014 în dosarul nr. 1726/102/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 2887/2014
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte T. R. I.
Grefier H. J.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta U. P. M., în contradictoriu cu pârâtul U. - S. HARET, chemata în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei d-na av.C. O. în substituire, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare în fața instanței și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, cu cheltuieli de judecată constând din taxa de timbru și onorariu avocațial.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
I. DESFĂȘURAREA PROCESULUI.
- Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 8.05.2014, reclamantul U. (M.) P. M., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, obligarea la eliberarea diplomei de absolvire a examenului de licență și a suplimentelor la diplomă, ca urmare a promovării examenului de licență, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a urmat cursurile universitare ale Facultății de Management, B. din cadrul Universității S. Haret din București.
Reclamantul a mai arătat că după promovarea examenului de licență din sesiunea 2009 i s-a eliberat doar o adeverință de atestare a calității de licențiat, adeverință cu valabilitate temporară, ce nu echivalează cu diploma de licență.
Reclamantul a precizat că s-a adresat Universității, însă aceasta a refuzat eliberarea diplomei de licență și a suplimentelor la diplomă.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus adeverința de licență.
B. Poziția pârâtei.
1. Întâmpinarea.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, U. S. Haret a solicitat respingerea acțiunii, susținând că a fost eliberată o adeverință de studiu și au fost făcute demersuri către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate, pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire S.C. Romdidac SA aceste formulare, în scopul livrării lor, însă nu a primit nici un răspuns de la această instituție.
În prezent sunt puși în imposibilitatea de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomei în favoarea reclamantului, datorită refuzului Ministerului.
2. Cererea de chemare în garanție a M. Educației Naționale.
Pârâta a mai formulat și o cerere de chemare în garanție a M. Educației, Tineretului, Cercetării și Sportului (actualmente M. Educației Naționale), solicitând obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularea tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte necesare pentru eliberarea lor în favoarea reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în garanție, se arată că s-a adresat acestei instituții cu mai multe cereri pentru obținerea aprobării și tipărirea de formulare tipizate necesare eliberării diplomei de licență, însă nu s-au dat curs acestor solicitări.
Se susține că potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 84/1995, republicată, activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: zi cu frecvența redusă și la distanță. Formele de învățământ seral cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi. U. S. Haret are învățământ de zi fără frecvență și învățământ la distanță acreditat prin H.G. nr. 940/2004.
Specializarea urmată de reclamant la forma de învățământ a fost confirmată de M. Educației, Cercetării Tineretului și Sportului, prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister, până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an.
Apreciază că instituția nu se află în culpă pentru neeliberarea diplomei de licență în favoarea reclamantului atâta timp cât chematul în garanție refuză să aprobe necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților.
C. Poziția M. Educației Naționale.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, chematul în garanție, solicită respingerea cererii de chemare în garanție.
Aprobările pentru achiziționarea de formulare tipizate au fost date pentru specializările acreditate sau autorizate prin hotărâre de guvern.
Cererea de aprobare și eliberare a formularelor tipizate care să ateste studii desfășurate în afara cadrului legal constituie o cerere neîntemeiată.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, deoarece forma de învățământ urmată de reclamant și anume învățământ la distanță, nu a fost niciodată acreditată să funcționeze, potrivit actelor normative în domeniu.
Chematul în garanție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
II. ANALIZA PROBELOR ADMINISTRATE ÎN CAUZĂ ȘI ÎNCADRAREA ÎN D. A SITUAȚIEI DE FAPT REȚINUTE. HOTĂRÂREA INSTANȚEI.
A. Situația de fapt.
Reclamantul a urmat cursurile Facultății de Management, B., din cadrul Universității S. Haret, și a promovat examenul de licență în sesiunea 2009.
Ca o dovadă a promovării examenului de licență, reclamantului i s-a eliberat adeverința nr. 1883/23.07.2009 (fila 5).
B. Refuzul nejustificat al pârâtei de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.
Forma de studiu urmată a fost învățământul la distanță. Dovada respectării programului de studiu și absolvirea cursurilor rezultă din adeverința menționată. Cu toate că se recunoaște absolvirea cursurilor și promovarea examenului de licență, pârâta U. S. Haret nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamantului diploma de licență în original și foaia matricolă.
Această obligație îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 295/2007 și art. 2 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenului de licență, într-un interval de maximul 12 luni de la finalizarea studiilor.
Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 2284/2007, privind aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior,.
Potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiv rectorului instituției.
Astfel, chiar și în lipsa obținerii aprobării pentru tipărirea formularelor tipizate din partea Ministerului, refuzul tacit al pârâtei U. S. Haret de a elibera reclamantului diploma de licență și suplimentul la diplomă, după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Culpa pârâtei este cu atât mai evidentă cu cât chematul în garanție a precizat că au fost aprobate cererile adresate ministerului cu nr._ din 21 iunie 2010,_,_/F din 25 octombrie 2010,_ din 29 noiembrie 2010,_,_,_ din 13 octombrie 2010, pentru eliberarea de formulare tipizate, împrejurare necontestată de către pârâtă, pârâta fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate iar printre aceștia nu s-a numărat și reclamantul. Se poate așadar concluziona că diplomele de licență și suplimentele de diplomă pentru promoția 2009 au fost eliberate în mod selectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 85/1995, conform căreia diplomele și cererile de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită.
Pentru aceste considerente, acțiunea reclamantului apare ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă în condițiile prevăzute de art. 8 raportat la art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
C. Obligațiile M. Educației Naționale. Cererea de chemare în garanție.
Chematul în garanție a precizat că au fost aprobate cererile adresate ministerului cu nr._ din 21 iunie 2010,_,_/F din 25 octombrie 2010,_ din 29 noiembrie 2010,_,_,_ din 13 octombrie 2010, pentru eliberarea de formulare tipizate.
Această împrejurare nu poate fi considerată ca exonerând chematul în garanție de obligațiile ce îi reveneau, în condițiile în care numărul de formulare tipizate nu a fost suficient pentru eliberarea diplomelor tuturor absolvenților cursurilor universitare organizate în mod legal de pârâta U. S. Haret.
Instanța mai reține că chematul în garanție justifică refuzul de aprobare a cererilor de avizare a actelor de studii și eliberarea de formulare tipizate, prin aceea că actele de studii pot fi eliberare doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare în momentul înscrierii în anul I de facultate, iar reclamantul a urmat o formă de învățământ neautorizată.
Verificând aceste susțineri, Tribunalul constată că pârâta U. S. Haret a obținut acreditarea pentru forma de învățământ urmată de către reclamant.
Această acreditare rezultă din anexa 2 la H.G. 940/2004, unde se atestă faptul că Facultatea de Management, B. este acreditată.
Pentru această facultate nu menționează ca formă de organizare a învățământului și învățământului la distanță.
Prin urmare, problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație și a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamant era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ, „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă. Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea de studii; b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesității unei acreditări/autorizări distincte pentru fiecare formă de învățământ, ci pentru fiecare program din ciclul de licență care duce la o calificare universitară distinctă.
Noțiunea de „program de studii” a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin H.G. nr. 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere și realizare efectivă a predării, învățării și cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Din moment ce art. 60 alin. 3 din Legea învățământului 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită (zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării chematului în garanție în ce privește necesitatea acreditării/ autorizării fiecărei forme de învățământ.
Potrivit art. 4 din H.G. nr. 535/1999„autorizarea de funcționare provizorie sau acreditare se acordă pentru forme de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare”. Potrivit art. 5 din același act normativ, „învățământul deschis la distanță similar cu învățământul fără frecvență se poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege”.
Astfel, s-a impus obligativitatea autorității de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea de redactare a textului de lege în care se prevede că acreditarea se acordă pentru forme de învățământ de zi, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecvență, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare. Același tratament a stabilit legiuitorul și pentru învățământul deschis la distanță la art. 5, întrucât în caz contrar nu ar putea fi explicată trimiterea făcută la învățământul fără frecvență „similar cu învățământul la distanță”. Mențiunea finală că o astfel de formă de învățământ la distanță va putea fi organizată numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzută de lege, nu poate fi interpretată în sensul că pentru o astfel de formă de învățământ ar fi necesară o autorizare distinctă, deoarece în acest caz nu ar mai exista nicio justificare logică pentru trimiterea făcută de legiuitor, la încetul frazei, la învățământul fără frecvență. O astfel de mențiune ține doar să precizeze că numai o instituție care beneficiază de acreditare/autorizare provizorie pentru învățământ la zi ar putea organiza și învățământ la distanță.
Concluzia pe care o desprinde Tribunalul din aceste prevederi legale este că obligația acreditării/autorizării provizorii este impusă doar pentru forma de învățământ la zi, pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv frecvență redusă și învățământ la distanță.
Astfel, Tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamant.
D. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerului Educației Naționale.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța constată de asemenea excepția ca fiind nefondată.
Prin regulamentul privind regimul actelor de studii în sistem de învățământ aprobat prin Ordinul 2284/2007, i se recunoaște chematului în garanție calitatea de organ de specialitate al administrației publice centrale, competent să avizeze tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomelor de licență precum și achiziționarea acestor formulare.
Potrivit art. 2 din HG 51/2009 și HG 366/2007, M. Educației conduce sistemul național de educație, învățământ și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate.
Mai mult, chematul în garanție recunoaște că a admis mai multe cereri formulate de către U. S. Haret în acest sens, aprobările fiind date în baza competenței recunoscute prin actul normativ sus menționat.
E. Cheltuieli de judecată.
a. Instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, cerere formulată de reclamant.
Potrivit art. 454 din codul de procedură civilă pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere.
Din acest punct de vedere se reține că prin întâmpinare pârâtul nu a contestat dreptul reclamantului de a i se elibera diploma de licență, dar neeliberarea acesteia se datorează unui fapt exterior voinței pârâtului și anume refuzul Ministerului Educației Naționale de a elibera formularele tipizate constând în diploma de licență.
Instanța nu poate considera astfel nici reaua credință și nici culpa procesuală a pârâtului, astfel încât va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
b. Potrivit art. 451 al. 2 codul de procedură civilă instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. Onorariu de avocat va fi redus de la 620 lei la 50 lei, ținând cont de complexitatea mica a cauzei, de faptul ca aceasta a fost soluționata la doua termene. Aceste aspecte nu justifică plata de către chematul în garanție a sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, fără însă ca măsura reducerii onorariului să aibă efecte în relațiile dintre pârât si avocatul acestuia. În acest sens, chematul în garanție va plăti suma de 50 de lei reprezentând onorariu de avocat și suma de 50 de lei, reprezentând taxe de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
RESPINGE ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. Educației Naționale prin întâmpinare.
- ADMITE cererea formulată de reclamantul U. (M.) P. M. în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret” București, cu sediul în București, ..13, sector 3.
Obligă pârâta U. „S. Haret” să elibereze reclamantului diploma de licență și suplimentele la diplomă.
RESPINGE cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
II. ADMITE cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă U. „S. Haret”, în contradictoriu cu chematul în garanție M. Educației Naționale, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.
Obligă chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimente la diplomă pentru reclamant.
Obligă chematul în garanție sa plătească reclamantului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.11.2014.
Președinte
T. R. I.
Grefier
H. J.
Redactat: T.R.I
Thred: 24.04.2015/H.L
5 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 271/2014. Tribunalul MUREŞ | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 3088/2014. Tribunalul... → |
|---|








