Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1095/2014. Tribunalul MUREŞ

Fără citarea părților.

Se constată că pârâta a depus la dosar, prin registratura instanței la data de 06 Martie 2014, concluzii scrise (filele 81-82).

Mersul dezbaterilor și susținerile părților în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 21 februarie 2014, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 07 martie 2014.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 19 iulie 2013 sub nr._ și precizată sub aspectul motivelor în fapt la data de 9 decembrie 2013 (fila 32), reclamantul Kovcs Z. cheamă în judecată în calitate de pârâtă pe . să dispună anularea Dispoziției nr. 311 din 18.06.2013 emisă de . s-a respins contestația nr.3293 din 23 mai 2013 formulată de reclamant și anularea deciziei de impunere nr.12 din 25 aprilie 2013.

În motivarea cererii, reclamantul arată că prin decizia de impunere nr.12 din 25 aprilie 2013 s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 6516 lei cu titlu impozit pe teren aferent anilor 2009-2013 și penalități (4435 lei impozit pe teren și 2801,34 lei penalități), decurgând din contractul de închiriere pășune nr.3/23.03.2009. Reclamantul arată că a atacat decizia de impunere, contestația fiind înregistrată la pârâtă sub nr.3293. Pârâta a respins contestația prin dispoziția nr.311/2013, pe motiv că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de plată a impozitului pe teren, iar impozitul a fost stabilit din oficiu prin estimarea bazei de impunere, urmare a nedepunerii declarației fiscale de către reclamant.

Reclamantul arată că deși în dispoziția nr.311/2013 emisă de Primarul comunei A. se face referire la un referat prezentat de compartimentul impozite și taxe, acesta nu i-a fost adus la cunoștință, astfel că nu cunoaște modul de stabilire a bazei de impunere și nici modul de calcul al penalităților. Reclamantul susține că dispoziția amintită este nelegală întrucât prin contractul de închiriere nr.3/2009 încheiat între pârât în calitate de locator și reclamant în calitate de locatar, s-a stabilit prețul închirierii unei suprafețe de pășune de 49 ha adjudecată la licitație, din terenul extravilan situat în A.. Reclamantul a achitat conform obligațiilor din contract toate sumele stabilite, fără ca vreodată să se pună în discuție plata vreunei alte taxe pentru pășunatul suprafețelor închiriate. Contractul încheiat în anul 2009 nu a fost niciodată completat sau modificat prin vreun act adițional deși în art.18 s-a stipulat expres că orice modificare va fi comunicată locatarului și se va notifica printr-un act adițional. Reclamantul arată că ulterior încheierii contractului nu a fost notificat cu privire la obligația de a plăti taxă aferentă pe terenul închiriat pentru pășunat. Prin urmare nu a fost pus niciodată în întârziere, motiv pentru care reclamantul susține că nu datorează penalități pentru neplata sumelor. Se mai arată că în contract nu era prevăzută obligația de a achita taxă de teren și că pârâta avea atribuții de a aduce la cunoștința reclamantului această obligație și data scadenței. Nu se cunoaște nici modul de estimare a bazei impozabile care a stat la baza modului de calcul al taxei de teren.

Reclamantul a anexat la cerere în copii certificate pentru conformitate cu originalul, dispoziția nr.311/2013, decizia de impunere nr.12/2013 și contractul de închiriere.

În cererea precizatoare depusă la data de 9 decembrie 2013 în ședință publică, reclamantul invocă nelegalitatea actelor contestate prin raportare la modul de stabilire a taxei pe teren pentru perioada 2009-2013. Se invocă prevederile art.258 alin.1 din Codul fiscal potrivit cărora impozitul pe teren se stabilește luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. Se invocă apoi prevederile art.258 alin.6 din Codul fiscal și se arată că decizia de impunere nu conține nicio referire la rangul localității, zona și categoria de folosință a terenului conform încadrării făcută de consiliul local, amplasarea terenului în intravilanul sau extravilanul localității A. și coeficientul de corecție corespunzător prevăzut de art.251 alin.5 din Codul fiscal. Se arată că din înmulțirea sumei corespunzătoare din tabelul de la art.258 alin.6 din Codul fiscal cu suprafața terenului exprimată în hectare, reiese că nu s-a procedat la aplicarea niciunui coeficient de corecție și nici nu se poate determina zona sau categoria de folosință a terenului conform încadrării făcute de consiliul local. Se invocă prevederile art.247 ind.1 pct.4 din HG 44/2004.

În probațiune reclamantul solicită ca pârâta să depună la dosarul cauzei: hotărârile de consiliu local de delimitare a zonelor și stabilirea numărului acestora, în intravilan și extravilan, hotărârile de consiliu local de aprobare a intravilanului și extravilanului comunei A. pentru a se putea stabili în ce zonă se află terenul închiriat; comunicarea printr-o adresă a rangului localității pe teritoriul căreia se situează terenul și dacă s-a făcut aplicarea coeficientului de corecție corespunzător prevăzut de art.251 alin.5 din Codul fiscal.

Reclamantul a depus la dosar și concluzii scrise (fila 72).

Pârâta . întâmpinare (filele 20-21), prin care solicită respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant. Se arată că taxa pe teren este o obligație legală stabilită prin art.256 Cod fiscal, care nu trebuia prevăzută în contract. Se arată că în decizia de impunere nr.12/2013 sunt prevăzute atât perioada pentru care se datorează taxa pe teren cât și baza impozabilă, impozitul și penalitățile calculate. Decizia de impunere a fost completată conform prevederilor art.43 coroborat cu art.87 din Codul de procedură fiscală și cuprinde toate datele menționate de aceste texte legale. Se mai arată că reclamantul și-a însușit contractul de închiriere nr.3/2009, utilizează terenul închiriat și, pe cale de consecință, este obligat la plata taxei pe teren prevăzută de art.256 din Codul fiscal.

Pârâta a depus la dosar note de ședință și ulterior, concluzii scrise.

Instanța a încuviințat cererea în probațiune formulată de reclamant (fila 39), înscrisurile fiind depuse de pârâtă la data de 16 ianuarie 2014 prin registratura instanței ( filele 41 și urm.).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin decizia de impunere nr.12 din 25.04.2013 s-a stabilit în sarcina reclamantului K. Z. obligația de plată a sumei de 6516 lei reprezentând: taxă teren aferentă anilor 2009-2013 (4435 lei) și penalități aferente aceleiași perioade (2081,34 lei).

Reclamantul a contestat această decizie de impunere, iar prin dispoziția nr.311 din 18.06.2013 pârâta a respins contestația reținând că impozitul pe teren este datorat bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde este situat terenul, în baza art.256 din Codul fiscal, că decizia de impunere a fost emisă în temeiul art.86 coroborat cu art.84 pct.4 din Codul de procedură fiscală și că sunt respectate prevederile art.43 din Codul de procedură fiscală.

Împrejurarea invocată de reclamant – că nu i s-a adus la cunoștință referatul întocmit de serviciul impozite și taxe din cadrul primăriei comunei A. nu prezintă relevanță în analiza legalității deciziilor contestate. În speță, actul administrativ fiscal producător de efecte juridice în înțelesul art.41 din OG 92/2003, este decizia de impunere nr.12/2013 emisă de pârâtă, care a fost comunicată reclamantului, fiind așadar respectate cerințele art.44 și art.45 din OG 92/2003.

Susținerile reclamantului raportat la clauzele contractului de închiriere (că în acel contract nu s-a prevăzut obligația de plată a obligațiilor fiscale în discuție, că pârâta nu i-a adus la cunoștință reclamantului la momentul încheierii acelui contract sau ulterior, de existența acestei obligații, că părțile contractului de închiriere nu au încheiat niciun act adițional referitor la aceste obligații fiscale) nu constituie critici de nelegalitate ale deciziei de impunere nr.12/2013 și nici critici de nelegalitate de modului de soluționare a contestației administrative prin dispoziția nr.311/2013.

Instanța amintește de regula generală cuprinsă în art.256 alin.1 din Codul fiscal potrivit căreia „Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual” excepțiile fiind expres prevăzute de legiuitor.

În speță, din coroborarea prevederilor art.256 cu art.258 din Codul fiscal și cu prevederile cuprinse în cap XII din codul fiscal, reiese că taxa pe teren reglementată de art.256 alin.3 din codul fiscal este o sarcină fiscală datorată în speță de titularul dreptului de folosință în condiții similare impozitului pe teren.

Reclamantul este titular al contractului de închiriere nr.3/2009 prin care a închiriat o suprafață de teren pășune proprietatea comunei A. ( filele 43-44), situație în care taxa pe teren prevăzută de art.256 alin.3 este datorată de titularul dreptului de folosință ( în speță de reclamant).

Această sarcină fiscală se datorează bugetului local al UAT A., pârâtei revenindu-i obligația de a stabili impozitul anual, în sumă fixă, cu respectarea criteriilor prevăzute de art.258.

Pentru aceste motive, primind apărările pârâtei instanța reține că obligația de plată a taxei de teren este o obligație legală ce nu trebuia cuprinsă în clauzele contractului de închiriere în sensul invocat de reclamant.

Pârâta a stabilit acest impozit pentru fiecare an în parte și a emis decizia de impunere din oficiu, conform art.85 alin.1 lit.b din OG 92/2003, pe care a comunicat-o reclamantului. Nu pot fi reținute așadar nici susținerile legate de neîndeplinirea obligației de comunicare a impozitului pe teren datorat.

Iar pentru determinarea bazei de impunere, reclamantul avea la dispoziție elementele necesare pentru stabilirea cuantumului acestui impozit pe terenul închiriat.

Sumele cuprinse în decizia de impunere atacată rezultă cu claritate din coroborarea obiectului contractului de închiriere nr.3/2009 (categoria pășune, zona și suprafața totală închiriată - fila 43), cu hotărârile de consiliu local depuse de pârâtă la data de 16 ianuarie 2014 privind stabilirea impozitului pe teren extravilan pentru fiecare an (2009-2013) – filele 45 și urm. dosar.

Astfel, baza impozabilă pentru anii 2009-2013, redată în decizia de impunere nr.12/2013, pentru calculul impozitului pe teren extravilan, categoria de folosință pășune, zona B, este stabilită prin: HCL A. 27/29.12.2008 pentru anul 2009 - 18 lei/ha (filele 58-59); pentru anul 2010 prin HCL A. nr.47/2009 - 22 lei/ha (filele 55-57); pentru anul 2011 prin HCL A. nr.45/2010 – 22 lei/ha (filele 52-54); pentru anul 2012 prin HCL A. nr.35/16.12.2011 – 22 lei/ha (filele 49-51) și pentru anul 2013 prin HCL A. nr.39/2012 – 22 lei/ha (filele 45-48). Iar impozitul de teren pentru fiecare an rezultă din înmulțirea acestor sume (corespunzătoare pentru un ha) cu suprafața de teren pentru care reclamantul datorează impozit.

În concluzie, pârâta a respectat criteriile de calcul prevăzute de art.258 din Codul fiscal.

Codul fiscal stabilește obligația de plată anual, în două rate (31 martie și 30 septembrie inclusiv), motiv pentru care neplata la termen atrage după sine și obligațiile accesorii stabilite de pârâtă ( art.119, art.120 și art.120 ind.1 din OG 92/2003).

Instanța reține așadar că decizia de impunere contestată cuprinde toate elementele prevăzute de art.46 din OG 92/2003 sub sancțiunea nulității absolute.

Modul de soluționare a contestației administrative prin decizia nr.311/2013 este corect, motiv pentru care în temeiul art.218 din OG 92/2003 coroborat cu art. 18 din legea 554/2004 instanța va respinge prezenta acțiune în contencios administrativ formulată de reclamant.

Reținând culpa procesuală a reclamantului, în temeiul art.451-453 din legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, instanța va dispune obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de pârâtă, constând în onorariul avocațial în sumă de 500 lei (fila 77).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul K. N.-Z., CNP_ și domiciliul în comuna A., ., jud.M., în contradictoriu cu pârâta . în comuna A., ., jud.M., cod de înregistrare fiscală_ și cont bancar RO 47 TREZ__ deschis la Trezoreria Sighișoara, reprezentată prin primar;

Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședință publică azi, 07 martie 2014

T.R. 07 Martie 2014

Red. I.O./ 4 ex./ 09 aprilie 2014