Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 68/2014. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 68/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 2165/102/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 68/2014
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte R. - M. S.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A. A., în contradictoriu cu pârâtul I. - M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, când s-a dispus amânarea pronunțării la data de 23 decembrie 2013, la data de 30 decembrie 2013, la data de 06 ianuarie 2014, iar ulterior la data de 13 ianuarie 2014.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.03.2013, sub nr._, reclamanta Asociația A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă M., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
-admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată și pe cale de consecință:
anularea procesului - verbal de control nr._, nr._/18.12.2012 ., nr._, Anexa 1; Anexei de constatare nr. 1 SSM la Procesul verbal de control nr._/18.12.2012:
În motivare s-au arătat în esență următoarele:
Președintele asociației K. Lorand a prezentat inspectorului contractele de voluntariat pentru P. Ș., N. A., F. A., M. D., K. Lorand, Mihaly F., având ca data de începere a activității 01.11.2012.
Între Consorțiul Districtual Evanghelic din Sighișoara și Asociația A. din Tg M. s-a încheiat un contract de voluntariat, prin care Asociația A. se angajează să facă lucrarea de reabilitate a Bisericii Evanghelice din Filitelnic în perioada 01.11.2012 – 30.11.2012.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal de control.
În motivare s-a susținut că:
Susținerile reclamantei potrivit cărora nu avea obligația de a încheia contracte individuale de muncă persoanelor în cauză întrucât acestea își desfășura activitatea în mod legal în baza unor contracte de voluntariat nu au nici un temei legal.
Din analiza contractelor de voluntariat rezultă că între asociația A. și persoanele în cauză existau raporturi de subordonare specifice relațiilor de muncă reglementate de Legea nr. 53/2003.
Atâta timp cât munca prestată de persoanele în cauză îndeplinește condițiile cerute pentru existența unui contract individual de muncă, orice alt contract încheiat sub o altă denumire reprezintă o formă mascată de muncă la negru.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
În perioada 21.11.2012 – 18.12.2012, în urma evenimentului petrecut în data de 20.11.2012 la Biserica Evanghelică din Filitelnic, jud. M., în care numitul F. A. a căzut de la înălțimea de 6 metri, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. M. au efectuat un control la reclamanta Asociația A. și s-a constatat faptul că reclamanta în calitate de angajator nu a încheiat contracte individuale de muncă în formă scrisă pentru un număr de 6 persoane, pentru: P. S., N. A., F. A., M. D., K. Lorand, Mihaly F..
Pentru remedierea deficiențelor constatate, s-a întocmit procesul – verbal de control ., nr._/_/18.12.2012 și prin anexa nr. 1 la aceasta s-a dispus ca măsură obligatorie pentru reclamantă încheierea contractelor individuale de muncă cu data începerii activității, 01.11.2012 pentru cele 6 persoane menționate mai sus și transmiterea lor în registrul general de evidență a salariaților.
Reclamanta a contestat măsurile dispuse prin procesul – verbal atacat și a susținut în esență că nu avea obligația de a încheia contract individual de muncă cu cele 6 persoane întrucât avea încheiat contract de voluntariat.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 195/20.04.2001 voluntariatul este activitatea de interes public desfășurată din proprie inițiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestație materială;
Activitatea de interes public este activitatea desfășurată în domenii cum sunt: asistența și serviciile sociale, protecția drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învățământ, științific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecție a mediului, social și comunitar și altele asemenea;
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1și 2 din Legea mai sus menționată, este interzis să se încheie contract de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros pentru efectuarea prestațiilor respective.
Sunt lovite de nulitate absolută contractele de voluntariat încheiate cu aplicarea dispozițiilor prezentei legi de persoanele juridice prevăzute la art. 1, în scopul evitării încheierii unui contract individual de muncă sau, după caz, a unui contract civil de prestări de servicii ori a altui contract civil cu titlu oneros.
Analizând prevederile contractelor de voluntariat încheiate cu cele 6 persoane fizice menționate în anexa la procesul verbal de control, instanța reține că asociația reclamantă în mod greșit a apreciat că nu avea obligația de a încheia contract individual de muncă cu cele 6 persoane.
Din conținutul contractelor de voluntariat rezultă existența raportului de muncă, de subordonare față de beneficiar, de exemplu: voluntarii trebuie să respecte programul de lucru; să îndeplinească sarcinile de serviciu și să respecte disciplina în muncă; reclamanta a întocmit pentru voluntari fișa postului, ceea ce reprezintă un element al contractului individual de muncă; voluntarii trebuie să respecte regulamentele interne; din declarațiile voluntarilor rezultă că activitatea desfășurată era specifică domeniului construcțiilor și de restaurare iar nu de natura activităților de interes public prevăzute la art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 195/20.04.2001.
Față de cele arătate mai sus, instanța va respinge cererea formulată de reclamanta Asociația A., ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta Asociația A. cu sediul în Tg. M., .. 1/A, jud. M., în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Muncă M. cu sediul în Tg. M., .. 2, jud. M., ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2014.
Președinte, R. - M. S. | ||
Grefier, M. C. |
Redactat: S.R.M
Thred: 17.03.2014/H.L
4 ex.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 1704/2014. Tribunalul MUREŞ | Despăgubire. Sentința nr. 1183/2014. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








