Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 486/2014. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 486/2014 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1040/308/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA Nr. 486/2014

Ședința publică de la 11 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte I. O.

Judecător A. M. A.

Grefier L. H.

Pe rol se află pronunțarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelanta S.C. B. C. SRL – prin administrator judiciar H. Businness Recovery SPRL, cu sediul ales în Tg. M., .. 5, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 286/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr._ .

Se constată că mersul ședinței de judecată este consemnată în cuprinsul Încheierii de ședință din data de 28.10.2014, prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 286 din 26 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ instanța a respins excepția nulității procesului verbal de contravenție invocată de petentă și a respins plângerea precizată a petentei ., formulată în contradictoriu cu intimatul M. Sighișoara, pentru anularea procesului verbal de contravenție . nr._/3.04.2013 al Poliției Locale din cadrul Municipiului Sighișoara, pe care l-a menținut.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că din punct de vedere al legalității, procesul verbal conține toate elementele esențiale prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și că faptele reținute în procesul verbal au o încadrare juridică corectă.

În privința temeiniciei procesului verbal, instanța a constatat că intimatul M. Sighișoara a probat că la data constatării contravenției, 3 aprilie 2013, petenta . a desfășurat activități comerciale (activitate de parcare auto) fără autorizația Primăriei Municipiului Sighișoara. La 27.02.2013 Primăria Municipiului Sighișoara a vizat autorizația de funcționare a societății petente pentru activități comerciale, exceptând activitatea de parcare, care face obiectul contractului de concesiune nr. 4/_/13.06.2005, modificat și completat cu actele adiționale (filele 51-52 din dosar). A reținut că la 20.03.2013 administratorului societății i s-a adus la cunoștință împrejurarea că autorizația de funcționare nu poate fi avizată în ce privește contractul de concesiune nr. 4/_/13.06.2005, acesta încetând de drept, prin efectul legii (fila 50 din dosar).

Așa fiind, reprezentantul legal al petentei avea cunoștință că desfășoară activități comerciale fără autorizația Primăriei Sighișoara, încălcând dispozițiile OG nr. 99/2000 - art. 5 al.1. Împotriva neautorizării activității de parcare, ca act administrativ al autorității administrativ teritoriale, petenta avea posibilitatea să formuleze o plângere pe calea contenciosului administrativ, însă nu a făcut dovada că ar fi recurs la această procedură.

Referitor la faptă, instanța a apreciat că aceasta chiar dacă este descrisă sumar, este menționată, încadrarea juridică este corectă și sancțiunile principale și complementare aplicate sunt legale, în conformitate cu art. 73 al. 1 pct. 1 lit. c, coroborat cu art. 74 din OG nr. 99/2000, raportat la art. 5 al. 3 din OG nr. 2/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta B. C. SRL prin administrator judiciar H. Business Recovery SPRL, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate și pe cale consecință anularea procesului-verbal . nr._/3.04.2013, exonerarea societății de la plata amenzii contravenționale și înlăturarea sancțiunilor complementare.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că, contrar celor reținute de Judecătoria Sighișoara, procesul-verbal nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, în sensul că agentul constatator s-a limitat la a indica doar generic fapta, respectiv agentul constatator nu a menționat pentru ce activitate comercială nu a existat autorizație de funcționare. Or, în aceste condiții, nu este stabilit cu certitudine că sancțiunea s-a aplicat pentru o activitate comercială pentru care nu a existat o autorizație avizată. În acest fel se creează un dubiu rezonabil asupra existenței faptei ilicite. Or, conform jurisprudenței CEDO, procedura contravențională trebuie să beneficieze de garanțiile stabilite de art. 6 în domeniul penal.

Apelanta arată că toate aceste considerente conduc spre concluzia că sentința apelată este nelegală deoarece instanța de fond în mod greșit a interpretat consecințele aplicabilității prevederilor art. 6 din CEDO cu privire la consecințele aplicării garanției prezumției de nevinovăție în domeniul contravențional.

În aceste condiții, apelanta arată că există o contradicție în motivarea hotărârii apelate, prin care pe de o parte se susține că procedura contravențională beneficiază de garanțiile în materie penală stabilite de art. 6 din CEDO, iar pe de altă parte, sunt ignorate efectele acestei situații juridice, în sensul că sentința nu a dat efectivitate principiului „in dubio pro reo”. Astfel, cât timp există un dubiu asupra stabilirii concrete a faptei contravenționale, instanța de judecată trebuia să dispună anularea procesului – verbal.

Intimatul M. Sighișoara a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea sentinței civile nr. 1180/16.09.2013, ca fiind temeinică și legală. În susținerea întâmpinării, a arătat că în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr. 103/29.11.2012, prin Notificarea nr._//XI/1/12.12.2012 formulată în calitate de concedent, de către Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, respectiv M. Sighișoara, S.C. boss C. SRL, în calitate de concesionat, a fost notificată de faptul că la data de 12.12.2012, prin efectul legii, încetează de drept contractul de concesiune nr. 4/2171/13.06.2005, așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale nr. 1/10.05.2006, 2/29.10.2007, 3/29.02.2008 și 4/30.06.2008, încheiat între concedent și această societate, în calitate de concesionar, ca urmare a împlinirii termenului legal maxim de concesionare.

Astfel, pe cale de consecință, autorizația de funcționare nr. 1190 din 11.11.2003 a apelantei S.C. B. C. SRL a fost vizată pe anul 2013 exceptând activitatea de parcare, care face obiectul contractului de concesiune nr. 4/_/13.06.2005, așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale.

Intimatul mai arată că autorizația de funcționare nr. 1190/11.11.2003 a apelante S.C. B. C. SRL vizată pentru anul 2013, a fost înmânată acesteia în original.

În acest context, în mod evident, contrar susținerilor intimatei, aceasta acea cunoștința că activitatea de parcare, care face obiectul contractului de concesiune nr. 4/_/13.06.2005, așa cum a fost modificat și completat prin actele adiționale nu mai este autorizată la nivelul anului 2013 de M. Sighișoara, sens în care intimata apreciază că apelanta a săvârșit cu intenție fapta contravențională.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel și a efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Petenta . a fost sancționată prin procesul-verbal . nr._ din data de 03.04.2013, întocmit de un agent constatator din cadrul Poliției Locale Sighișoara, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 5 alin. 1 și sancționate de art. 73 alin. 1 lit. c din OG nr. 99/2000, fiind aplicată amenda de 3.000 lei și dispunându-se totodată blocarea contului bancar și retragerea licenței.

Examinând criticile privind nelegalitatea procesului-verbal de contravenție, tribunalul constată că acestea sunt întemeiate sub aspectul nedescrierii faptei.

Potrivit prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, „procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: […] descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”.

În cuprinsul procesului-verbal atacat, agentul constatator a reținut în sarcina petentei că „execută activități comerciale fără a avea autorizația de funcționare eliberată de Primăria Municipiului Sighișoara”. Această descriere a faptei nu corespunde exigențelor impuse prin textul de lege citat, nefiind menționate în concret activitățile comerciale executate, locul desfășurării acestor activități, suprafața structurii de vânzare.

De asemenea, nu a fost indicat temeiul în drept în baza căruia au fost aplicate sancțiunile constând în „blocarea contului bancar” și „retragerea licenței”, acestea nefiind prevăzute de actul normativ în baza căruia a fost constatată contravenția – OG nr. 99/2000.

Chiar dacă încălcarea acestor dispoziții nu este prevăzută sub sancțiunea nulității exprese, tribunalul apreciază că petentei i s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. În acest sens, nu se poate stabili ce activități desfășura petenta, pentru a se verifica condițiile de autorizare. Astfel, prima instanță a reținut că Primăria Municipiului Sighișoara vizat autorizația de funcționare a societății petente pentru activități comerciale, exceptând activitatea de parcare. Or, în condițiile în care în procesul-verbal nu sunt indicate activitățile avute în vedere sau măcar punctul de lucru supus controlului, nu se poate verifica dacă actul de sancționare se referă la activitatea de parcare sau la alte activități comerciale.

Se constată de asemenea că petentei i-a fost aplicată sancțiunea în baza art. 73 alin. 1 lit. c din OG nr. 99/2000, pentru o structură de vânzare cu suprafață mare, iar petenta a susținut prin plângere că structura sa de vânzare este mică, sub 400 mp, diferența constând în limitele amenzii aplicabile. În condițiile în care nu a fost indicat amplasamentul structurii de vânzare și suprafața acesteia, nu pot fi verificate aceste apărări și implicit legalitatea aplicării sancțiunii.

Pentru aceste motive, în baza art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot hotărârea în sensul că va admite plângerea formulată și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 3.04.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta B. C. SRL în insolvență prin administrator judiciar Hodos Business Recovery SPRL, cu sediul ales în Tg. M., .. 5, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 286/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr._ .

Schimbă în tot sentința de mai sus în sensul că:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul apelant.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 3.04.2013 al Poliției Locale Sighișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11 Noiembrie 2014.

Președinte,

I. O.

Fiind plecată din instanță semnează Președintele instanței - doamna judecător

I. L.

Judecător,

A. M. A.

Grefier,

L. H.

Redactat: A.M.A

Thred: 12.05.2015/H.L

4 ex. jud. fond: P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 486/2014. Tribunalul MUREŞ